Nu doresc să cadă fluturi din cer

nu ştiu dacă cineva mă caută de singurătate
sau eu fug permanent de ea,
îmi cad norii în cap cu păsări cu tot
tu de la o vreme alergi după ele
şi nu se întâmpla nimic statornic.

mă aşez cu greu la locul oferit
împart zâmbete de circumstanţă
şi gândesc mai departe
m-a lovit dragostea din unghiuri drepte
nu pot să o ridic în braţe
mă îndoiesc aproape de toate lucrurile
ce vreau cu adevărat mă ispiteşte
nu doresc să cadă fluturi din cer

lumea din jur binevoitoare îmi pare prefăcută
nu simt niciun punct de sprijin
n-am aripi
tot ce am e voinţa de a mă ridica deasupra de cuvinte
cu mâinile gata să se prindă
de cerul tău ascuns în piept

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile, contur de aripi

Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
şi tot încerc să-l trec.

Soarele se propteşte-n el,
la răsărit şi apus,
în fiecare zi îl ştiu imaculat,
numai noaptea alunecă şi cade pe pământ,
rămân deasupra stelele şi luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
şi capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
şi să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu,
deasupra fluviului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândesc, visez şi îmi fac speranţe

am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
şi rămân propus clipei viitoare fără pretenţii
nu înţeleg nimic din aceste mişcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
şi mă chinui cu înţelesul a ce mi se întâmplă

gândesc, visez şi îmi fac speranţe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forţa iubirii de care dispun
îmi aşez pe marginea drumului plopii fără soţ
dar nu sunt Eminescu
şi-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoştenit
de valorile în care crede

necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toţi impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoaşterii

cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiţionez să nu cred
şi lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole

aştept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrădăcinat în cuvinte

nu mă iubesc picioarele ce dor şi obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuţi
privesc cu părtinire ce se întâmplă
şi caută.

Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă fulgerare
mă ridic deasupra de gândurile fereastră
prin care pătrunde lumina,

nu pot aştepta
clipele se suprimă grăbite,
ştiu ce urmează şi nu mi-e frică
trebuie să trec cu înţelegere
pragul nesfârşitului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îşi ascultă clipele

Noaptea se stinge pe cărări neştiute,
lumina-şi caută locul sub aripile vieţii,
de la o vreme nimic nu este întâmplător,
tu eşti muza mea serafică
ce nu calcă de două ori într-un loc.

Mă întorc în cuvintele cu vocale de miere,
timpul îşi ascultă clipele
cu urechea lipită de frunzele clătinate,
iubita mă îmbie la umbra sălciilor
pe marginea râului cu valuri şoptitoare.

Razele coboară pieziş în apa limpede
şi peştii se plimbă-n voie
ca într-un sanctuar al libertăţii.

Simt cum fuge din mine golul
inima se umple de trăiri înflorite
pe ramuri de arbuşti cu fructele coapte,
vin îngeri
cu aripi de păsări albe
gata de zbor spre cerul
mai înalt decât piscurile munţilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vii să mă vezi

noaptea se rostogoleşte în hăul cu întunericul zdrenţuit
de cârtiţele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
şi eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc

priveşte-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra şi o caut cu paşii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte

dacă vii să mă vezi
ascultăţi în fiecare clipă inima
moartea nu se va opri
va trece tristă pe lângă tine
şi ne vom iubi o vreme

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea curioasă

noaptea se rostogoleşte în hăul cu întunericul zdrenţuit
de cârtiţele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
şi eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc

priveşte-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra şi o caut cu paşii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte

dacă vii să mă vezi
ascultăţi în fiecare clipă inima
şi nu vor mai trece nefructificate

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu buzele uscate de vânt

N-am să te reneg dulce făptură,
abajur al sufletului fără formă,
nimic nu-ţi cer înapoi.

O rugă în genunchi mă înalţă
deasupra de lumea ochiului,
îţi umplu clipele cu apele lui,
să văd cine pentru cine-i umbră
de o să-mi furi mereu nemişcarea
şi o să mă ridic precum zidul
în faţa anotimpurilor de gheaţă
cu voinţa bărbatului aşteptat.

Nimic nu va trece de extazul inimii
şi-ţi voi închide iubirea în trup,
stâncă ocolită de prădătorii ascunşi
într-o adâncă pădure ferită de privitori.

Săruturile dese cu fioruri îndelungi
cu buzele uscate de vânt,
dar mai adevărate decât lumina
îmi pun stăpânire pe toate păcatele
şi rup din mine tot cerul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu vrei să mă răstigneşti

Oricum evit să te mai caut,
timpul meu se împarte între persecuţii
şi ele se înmulţesc lipsite de sens.

Am în gânduri multe disponibilităţi,
dar doresc altele mai pline de conţinut
prin care să alerg liber de constrângeri
ca un om scăpat de iluzii.

Încerc să-mi găsesc locul potrivit
unde îmi aşez visele cu capul în pernă,
să nu-mi adoarmă cuvintele nespuse
şi să cadă din pat.

Tu vrei să mă răstigneşti
de un trup înalt şi aproape firav,
nu mă laşi să rup din ce-ţi prisoseşte,
mă împarţi în zilele de lucru cu spiritul
şi-mi modelezi cu dragoste voinţa
până n-o mai am.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de tine

Sub tălpile tale fug drumuri de pământ,
printre paşi zboară păsări din ierburi,
cu lacrimi de ploaie, norii
te păzesc de întâmplări vinovate.

Aproape de tine
îmi frământ mâinile fără atingeri
sub impulsul trădărilor interioare
de care doresc să mă rup.

Fac scut din urme de aşteptări,
mă îmbărbătez să nu uit de îndrăzneală
şi lupt cu ochii necontenit,
să vezi ce nu e de văzut.

Nu mă lăsa să sufăr
mai mult decât iubirea mi-o cere,
pune-mi înbraţe trupul şi sufletul
ca pe un trandafir alb în zori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna îmi creşteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceaţă
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să ştiu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste iţe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potriveşte nimic,
aerul e greu când îl respir singur
şi în piept simt o durere.

Nu ştiu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
şi totul îţi pare zdrenţuit de timp,
e o mirare-n sine acest conţinut neînţeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laţ,
zborul e o idee prea îndrăzneaţă
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
şi acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerşită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireşii
pe care şi tu îi iubesţi.

Întotdeauna îmi creşteau aripi
acum le am
şi nu ştiu cum să zbor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot fi acolo unde doresc, închid ochii şi plec cu gândul, zbor, plutesc acolo unde mi-aş dori să rămână. Nimic nu ţine un sentiment, o afecţiune, un gând. Mâinile pot rămâne despărţite, îmbrăţişările nu se pot întâmpla, dar nimic nu are puterea să ţină un suflet, nimic, niciun zid, nicio închisoare nu mă poate face să nu-mi imaginez, să nu gândesc, să nu doresc ceea ce vreau!

Ioana Creţu în Şoapte (23 martie 2024)
Adăugat de Ioana Creţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu semne visătoare

Înnoptez în corturile întunericului perfid,
norii nu plâng lăcrimează,
dorm şi-n somn
dimineaţa se scurge în oglinzi.

Morile de vânt macină tăcerea
cu aripi de fluturi pe ciuturi,
de la ţărmul mării, valuri albastre
trimit pescăruşii în depărtare.

Mă aud în cuvintele mării,
inima bate în vocale sonore
cu semne visătoare
sub aripi de păsări exotice.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se pare oribil

Când soarta s-a îndrăgostit de mine
nu ştiam nimic despre ea,
mare lucru nu ştiu nici acum,
eu am gândit toul pe înălţime
ca pe o coloană ce nu se mai termină
şi am rămas aşa să privesc dezinvolt cerul,
să mă prefac în pământ
cum se spune la învăţătura creştină,
dar mi se pare oribil
şi nu mă mai gândesc la nimic,
prea mă îmbăt în deşertăciune
şi nu beau un vin ca omul
care-şi scuipă-n sân,
să nu-l vadă moartea
căzut în letargie spirutuală.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în faţa unui calculator

trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru oraşul eterogen şi anost
înghiţit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînţeles alături de alţii la fel
în care tu eşti o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod desluşit

în zile fără anvergură de memnţionat
în fiecare anotimp mă găseşti în faţa unui calculator
în care cunosc prea multe şi nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate

tu eşti singura care poţi găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte şi gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu dorinţe noi în agendă

am prins în cuvinte lumini şi umbre trecute
am uitat pe toţi cei care m-au lovit pe la spate
scriu dorinţe noi în agendă
şi nu vreau să mă păcălesc singur

tu mă laşi să-mi gândesc viitorul
intri şi pleci veselă la soare
nu pot să-ţi descriu noua mea starea de incertitudine
chiar dacă văd că mă aştepţi să vorbesc
inima ta nu mă lasă fără răspuns
şi mi se pare mai mult decât deschisă
nu pot s-o închid
depun tot efortul să nu fii rănită
şi să rămâi de pază bucuriei

de ce-mi pare lumea aşa obscură
şi nu se reinventează
cu alte concepte şi precepte mai atrăgătoare?
nu-mi place amestecul ciudat de valori
lipsa de statornicie
şi apropiere de ce este mai sfânt
rătăcirea pe drumurile înguste care se înfundă
te lasă în pustiul necunoscut
unde singurătatea îţi bate la uşă
şi rămâi cu dragostea pierdută în van
fără alte posibilităţi
doar durerea pe care n-o suporţi
se transformă-n suferinţă
şi angoasă.

acum întrebările care se nasc
îşi caută răspunsuri
în profunzimi adânci

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu în agendă dorinţe noi

am prins în cuvinte lumini şi umbre trecute
am uitat pe toţi cei care m-au lovit pe la spate
scriu în agendă dorinţe noi
şi nu vreau să mă păcălesc singur

tu mă laşi să-mi gândesc viitorul
intri şi pleci veselă la soare
nu pot să-ţi descriu starea mea nouă de incertitudine
chiar dacă văd că mă aştepţi să vorbesc
inima ta nu mă lasă fără răspuns
şi mi se pare mai mult decât deschisă
nu pot s-o închid
depun tot efortul să nu fii rănită
şi să rămâi de pază bucuriei

de ce-mi pare lumea aşa obscură
şi nu se reinventează
cu alte concepte şi precepte mai atrăgătoare?
nu-mi place amestecul ciudat de valori
lipsa de statornicie
şi apropiere de ce este mai sfânt
rătăcirea pe drumurile înguste care se înfundă
te lasă în pustiul necunoscut
unde singurătatea îţi bate la uşă
şi rămâi cu dragostea pierdută în van
fără alte posibilităţi
doar durerea pe care n-o suporţi
se transformă-n suferinţă
şi angoasă.

acum întrebările care se nasc
îşi caută răspunsuri
în profunzimi adânci

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou din cuvinte

pietrele respiră un aer mirositor a veşnicie
cuibăresc în mine păsări cântătoare
multe femei au cerul străpuns de fulgere
iar bărbaţii îşi scrijelesc fruntea de stele
numai bătrânii de singurătate, uită ochii departe
şi aşteaptă nepoţii plini de neastâmpăr
să le înmugurească timpul cu întrebări

pământul respiră aerul purificat al morţii
anotimpurile s-au înfrăţit cu cerul
plouă rar şi mult
ninge la fel
călătorii suportă drumurile răscolite de întâmplări
lumina alunecă şchioapă prin gânduri
şi desfinţează vămile
moartea cade rece
păsările zboară vertical
gândurile ne ademenesc deasupra de nori
iar imperiul făgăduit
s-a întrupat în tăcere

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa pradă dezordinii

După toate legile naturale şi sociale
ce ştiu e prea puţin faţă de ce nu ştiu,
sunt cât mai aproape de mine şi mai departe de lume,
un sprit infim care doreşte mai mult
şi neantul mă învăluie.

Învaţă-mă tu cu vocea calmă
cum să mă zidesc prin cuvinte şi fapte
încât să depăşesc neştiutul,
să văd şi să simt tot ce mi-e dat
cu foamea şi setea care-mi revin în fiecare zi.

Nu mă lăsa pradă dezordinii
pune-mă-n echilibru cu ordinea lucrurilor
şi mă înfăşoară cu frânghia cunoaşterii
fă-mi noduri la fiecare greşală
şi dezleagă-le în ajutor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu resping nimic

Nu ştiu cum se nasc minunile,
dar oamenii cred în ele,
doresc să capăt încrederea necesară
în ceea ce înţeleg pe deplin.

Nu resping nimic din ce se poate întâmpla
raţiunea şi emoţia îşi dau rând,
fiecare celulă are o fantezie inepuizabilă
de a se reface şi regăsi echilibrul.

Închid în trup un infinit mic,
fără prea multe explicaţii
de un timp nimic nu mi se pare imposibil,
e mult prea important să vrei desprinderea
din suferinţa închisă,
să cauţi aripi de zbor prin fanta momentului.

Meditez îndelung
şi nu găsesc răspunsuri pe măsura aşteptării,
împreună cu tine clipele curg,
dar nu la fel ca mai înainte
când respiram aerul
cu gura bolnavă de sărut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se purifică

Te-ai hrănit cu dragostea mea pe săturate
apoi ai făcut o pauză lungă
şi n-am ştiut ce să cred,
sunt trist ca o pasăre fără aripi.

Am semne în care nu mai cred orbeşte
şi nu mai ofer păcatul,
mă vindec greu, dar nimic nu-i întâmplător
lumea în care mă zbat se purifică.

Nu tot ce-i dureros e şi fatal,
durerea lasă totuşi urme adânci,
siluetele luminii nu se întorc niciodată,
dar fac să crească iarba şi pe terenul ars.

Lovirea pe neaşteptate e una sigură,
dar nu duce întotdeauna la victoria finală
e mai degrabă o etapă care te fortifică,
să lupţi cu toate mijloacele posibile.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!