Dragostea curioasă

noaptea se rostogoleşte în hăul cu întunericul zdrenţuit
de cârtiţele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
şi eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc

priveşte-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra şi o caut cu paşii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte

dacă vii să mă vezi
ascultăţi în fiecare clipă inima
şi nu vor mai trece nefructificate

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vii să mă vezi

noaptea se rostogoleşte în hăul cu întunericul zdrenţuit
de cârtiţele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
şi eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc

priveşte-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra şi o caut cu paşii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte

dacă vii să mă vezi
ascultăţi în fiecare clipă inima
moartea nu se va opri
va trece tristă pe lângă tine
şi ne vom iubi o vreme

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regatul verde

Numai munţii albi de nădejde îmi ies din memorie
urcă deasupra ideii sub vulturi,
şlefuiesc cerul şi fixează o linie peste care nu se vede.
Ne închid în cetatea regatului verde
unde numai soarele ştie tot ce se întâmplă,
lenevind în amiezele zilelor lungi.

Oglindă cât un lac rece şi limpede, visătoare între brazi,
mai jos văile cu râuri acoperite de ceaţă
visul unde frumosul îşi pierde culoarea,

nu şi plăcerea de a urca peştii-n amonte
ce sclipesc ca razele de lumină, ageri în salt
respiră aromele vieţii.

Simbol intim al iubirii fertile.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (3 iunie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrădăcinat în cuvinte

nu mă iubesc picioarele ce dor şi obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuţi
privesc cu părtinire ce se întâmplă
şi caută.

Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă fulgerare
mă ridic deasupra de gândurile fereastră
prin care pătrunde lumina,

nu pot aştepta
clipele se suprimă grăbite,
ştiu ce urmează şi nu mi-e frică
trebuie să trec cu înţelegere
pragul nesfârşitului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul se grăbeşte

eu mă desprind de cei care nu se întreabă de nimic
trăiesc într-o stare de căutare
mă stresează lipsa de interes
în fiecare seară îmi adun gândurile de pe la colţuri
şi le grupez pe priorităţi

mai uit prezentul scris pe masă
şi plec să pregătesc ziua de mâine
cu aripi de vultur să scruteze de la înălţime pământul

timpul se grăbeşte nu mă lasă liber
fiecare clipă trece fără să o pipăi cu sufletul
nimeni nu iartă
nimicul din viaţă
omul nu iese din întuneric fără un impuls la lumină
nu mi-e teamă să cred că pot face bine şi rău

lumea nu se lasă cucerită cu mâinile
vin vremuri în care fantasticul devine real
şi trebuie să fii fantastic

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare definitivă

Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca şi timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi trişti în oglindă.

Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
şi-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-şi hrăneşte puii
dintr-un zbor fără prihană.

Şi când totul e destinat sfârşitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viaţa şi un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să vin

Într-o noapte surprinsă la furat de stele
un zmeu adormise pe lună plină
şi i se şopteau poveşti la ureche.

Prinţesă îţi cerem iertare pentru tentativa
de a te măsura cu ochii,
e obişnuinţa din vechime de a rotunji frumosul
la care oricine aspiră
măcar cu gândul.

Dacă am privi numai în jos
înălţimea n-ar mai fi percepută,
dar noi avem nevoie de înaltul iubirii
care ne lasă sub acoperişul ei cald
ca pe nişte copii.

În inima mea se naşte întregul
pe care odată cu vârsta îl caut
nu-mi pot păstra sufletul singur
când iubesc din ambele părţi.

Tu aştepţi? Am să vin.

Flacăra din interior
e o lumină care răzbate prin toţi porii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se naşte este ursit

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze care acoperă somnul aşteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,

dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainica regăsire

Cu o zi întoarsă pe dos
noaptea te-a adus pentru că se simţea vinovată,
împărţea întotdeauna păcatele pe culori
şi ai rămas liberă fără nicio umbră din care să te culeg,
aşa te-am găsit în buzunarul cu hârtii scrise,
m-am bucurat într-un fel
în care inima te adoptă cu suflet cu tot hrănindu-ţi iubirea.

Într-o altă ipostază mai trecută prin semne,
întunericul se războia cu mine pentru lipsa de curaj,
dar nu era adevărat,
tu n-ai umblat la sentimente.

Stăteai liniştită între cuvinte nespuse şi fără gesturi,
ţi-am întâmpinat privirea,
o căutam mai des decât voiam
pentru că aşa te credeai mai deosebită.

Când era să uit de tot ce mă răscoleşte adânc,
ai devenit mai aproape de orice aşteptare
şi ai îmbrăcat haina florilor nevinovate.

Acum ce se întâmplă e tainica regăsire,
o să mă recompun pe alte circuite de înţelegere,
mâine va fi un altfel de timp
în care ziua va îmbrăţişa lumina
şi noi ne vom îmbrăţişa în fiecare clipă
în ochii limpezi ai dimineţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotesc cum bat visele

Stau şi aştept pe o bancă
pe lângă care amintirile trec pe lângă mine
din timp în timp gândurile fug şi ele
se depun în memorie ca într-un sertar
pe care nu-l deschide nimeni
fără cheie

oamenii îşi măsoară fiecare paşii
până unde trebuie să ajungă
nu se lasă înduplecaţi
de cei care-i privesc miraţi

nu mă zoresc să plec mai repede
am răbdare cu mine
mai bine îmi găsesc să repet un poem
care m-a prins cu inima desfăcută

viaţa decurge normal

îmi doresc o libertate reală
care nu se prea întâmplă
mai degrabă sper
oricum speranţa nu moare

socotesc cum bat visele

am o teamă de neprevăzut
care se vântură prin gânduri şi vise
nu mă îneacă apa tulbure
mă feresc de angoase

plec şi mă pierd în mulţimea insipidă
caut ce nu găsesc
iar gândurile rămase-n memorie
nu mă lasă liber

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pretind mai mult

Nu vreau să-mi amintesc de trecut,
de geamurile sparte şi de visele neîmplinite,
mă îmbrac în hainele prezentului viu.

Nu-mi caut singurătatea, îmi produce teamă,
mă bucur de prieteni şi suflete calde,
prin gândurile mele îşi face loc necunoscutul
pe care doresc să-l descopăr ademenitor.

Noaptea se destramă în ochii limpezi ai apei,
curgere spre mările albastre,
fiinţă în lichidul picurat al ploii
prin cercuri din care se pierde durerea
şi înfloresc tulburaţi pomii toamna
de la care nu se mai nasc fructe.

Aştept în această rătăcire zidită
sosirea ta asemeni primilor zăpezi,
nu pretind mai mult
decât un pelerin spre templele timpului,
să-mi lase ispitei calea deschisă
la dragostea ta închisă-n trup.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi ajunge la tine

Noaptea s-a urcat în podul blocului
deasupra de etajul unsprezece
şi întunericul îi aluneca pe scări.
Am închis ferestrele
şi am aprins lumina,
nimeni nu părea să observe
până când şi-a dat în petec
şi m-a cuprins un soi de frenezie,
îmi căutam cu mâinile iubita
şi nu era lumină pe scară
iar liftul nu mergea
semn că şi Dumnezeu aştepta
să se întâmple o minune,
un glas totuşi îmi striga
voi ajunge la tine
şi cu ochii închişi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu faţa spre lumină

Din umerii tăi cresc aripi de păsări
şi sub fiecare piatră cauţi cuvinte
care nu mă lasă singur.

Cu faţa spre lumină
uit relele lumii şi mă adâncesc în amintiri
deşi sunt destule convulsii,
nu-mi pierd cumpătul.

Nu mă dezic de propriile trăiri,
nici de groaznicele întâmplări,
ele rămân în trecut
şi îmi dau ochi de vultur
pentru un viitor neprevăzut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele ard lemnul cosmic

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze ce acoperă somnul aşteptat,
râuri străine străbat întunericul
pietrele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri,
privesc cum se urcă pe scară norocul.

Întotdeauna lumina se răzbună
pe cei cu ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în ochii tăi

Vine noaptea cu întunericul rupt de vânt,
tu nu vrei să mergi mai departe
eu nu te oblig.

Priveşte-mă cum măsor paşii timpului
printre cuvintele poveştilor tale
şi nu le cred,
dar asta nu e o scuză.

Îmi frâng mâinile de suspiciune
şi mă rog pentru liniştea mea sufletească,
nu vreau să fac să te doară
rămăşiţele noastre de sentimente incerte,
caut în ele o rază de lumină,
dar am nevoie de mai mult
şi totul e o ruină
când mă atingi dezinvolt.

Privesc
în ochii tăi şi nu zăresc nicio stea,
cândva cerul nostru nu avea nori negri,
acum îţi coboară pe tâmple zăpezile iernii
şi mi-e frig,
atât de frig că am furnici sub piele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile cântă afară

Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinţilor.

Piaţa-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.

Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naşte suferinţa
şi o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândeşte prin sânge.

Se furişează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin aşternuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii se scaldă

Se dă zvon de înverzire ierburilor şi frunzelor,
seva învierii vine pe raze calde de soare,
înfloresc toţi copacii, îmbobocesc florile,
văd ademenite albinele de nectarul din corole,
ochii se scaldă-n miracolul
ale cărui taine-s greu de pătruns.

Mă simt alături de păsări un virtuos
al frumosului magic.

Asemeni lumii
sufletul meu se înalţă
şi flutură.

Pun în acord trăirile intense cu natura,
nu trebuie să pierd nimic
din mişcare lăuntrică a clipelor grăbite
care sorb din mine câte o bucurie
şi mi-o lasă fragedă,
să se înfiripe.

Dacă voi rupe prea multe file din calendar
salvati-mi primăvara în buzunare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel era atunci

Altfel era atunci
când întunericul nu mă despărţea de iubire
şi nopţile le lăsam în taina lor
iar în depărtare îmi fluierau mierlele
când să vin la tine-n gând

eram în euforia atingerii
îmi înfloreau sub piele plăceri noi
ca o răzbunare pe lipsa de aventuri

în ochii mei timpul capătă alt sens
încep să simt cum se scurge viaţa
cum se trăieşte clipa din plin
fără să mă tem de cele care vin şi trec

mîinile mele de tine se leagă
când dragostea o urc în cuvinte
şi nimic nu mă împiedică azi
să caut răsuflarea casei de piatră

sunetele-s cântate pe note înalte
în dimineţile sângerând rubin
la un crepuscul atât de minunat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume incomodă

o lume nebună care nu se dezminte
nu poţi s-o laşi să aştepte la barieră
când prin staţie nu trece niciun tren
o rupi în bucăţi pentru fiecare oraş sau sat
şi o laşi să se descurce singură
să-şi croiască drumul
cel fără de moarte
şi prin pustiu

nici într-un gest de supremă graţie
tu nu crezi un pacient vindecat de iubire
ci mai mult îi persiflez sentimentele
mă adaug la fiecare clipă pentru tine
ca vinul într-un pahar

mă simt ameţit de atâtea orgolii
îmi caut ca un orb oglinda în perete
de azi am o libertate ascunsă
ce-mi scapă printre degete.

caut ce nu găsesc
poate, poate mă voi dezlipi
ca nişte cuvinte de memoria în care-s păstrate
şi mă voi refugia în sufletu tău

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina

O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munţi.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înţeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi şoptesc cu miros de femei
pe care nici nu ştiu dacă le-am uitat
ori se aştern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub corolele de şoapte ale unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă sutane de călugăriţă
şi ascultă cântecul îngerilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o seară de mai

Când s-a aşezat în genunchi
privirea era îndreptată în pământ,
în nicio parte
nu se întoarce nici dacă o atingi.

nu se întâmplă mare lucru,
tot ce se petrece în faţă
e o ceremonie dintr-un templu,

nu mă grăbesc,
mă simt cuprins în acest ritual
pe care nu-l înţeleg.

Dragostea se simte prin aerul aromat,
pătrunde toată prin trup,
nu am cu cine să o împart,
e ceva care nu te lasă
să priveşti în gol.

Într-o seară de mai
când rămâi surprins de ce vezi
şi-ţi place peisajul
îl sorbi din ochi.

Acasă te aşteaptă
povestea luminată,
ascultă cu ceaiul fierbinte
cum se închid florile,

tu surâzi mirată
într-un scenariu inexistent.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!