Tablou din cuvinte

pietrele respiră un aer mirositor a veşnicie
cuibăresc în mine păsări cântătoare
multe femei au cerul străpuns de fulgere
iar bărbaţii îşi scrijelesc fruntea de stele
numai bătrânii de singurătate, uită ochii departe
şi aşteaptă nepoţii plini de neastâmpăr
să le înmugurească timpul cu întrebări

pământul respiră aerul purificat al morţii
anotimpurile s-au înfrăţit cu cerul
plouă rar şi mult
ninge la fel
călătorii suportă drumurile răscolite de întâmplări
lumina alunecă şchioapă prin gânduri
şi desfinţează vămile
moartea cade rece
păsările zboară vertical
gândurile ne ademenesc deasupra de nori
iar imperiul făgăduit
s-a întrupat în tăcere

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să ştiu de teamă

Întorc drumurile înapoi
şi mă pregătesc de mers,
dar am numai împotriviri.

Las în uitare toate suferinţele,
nu vreau să ştiu de teamă
şi nevinovat starea mă intrigă,

deseori tristeţea are urme vagi
care sunt greu de observat,
dar sapă în interior adânc.

Cerul se cufundă într-o linişte apăsătoare,
copacii cu aerul lor de lumină
respiră verdele prin frunze,
nu mai pun prea mult suflet,
mă înclin cu smerenie la cei dotaţi
cu harul dătător de viaţă.

Serile copleşitor de frumoase
se apropie la orizont.

Îmi lipesc fruntea de inima ta,
o ascult,
nu pot să fac mai mult,
dar pot iubi

cu toată fiinţa ce se înalţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul

Urcă pe scara vârstei în solitudine
omul cu gândurile scrise şi-n vorbe
cu multe întrebări nepuse
şi răspunsuri clare şi lungi.
Un trup ponosit de prea multe întâmplări
care-ţi mângâie auzul cu sunete difuze
un cântec de leagăn pe genunchi.
Iartă tot neastâmpărul
din pornirile iuţi ale tinereţii
respiră prin cuvinte alese
învelit în omături de ceară
ca într-o rugăciune.
Ştie prea multe ca să mai spună
se odihneşte cu pauze scurte
continuă obosit şi îngândurat
cu ochi umezi, nevinovat
de dragostea cu care ne primeşte
pe toţi în inima sa
ca pe nişte copii
fără vârstă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se sfinţeşte-n trăire

Rotesc pe osie lumea
ca un astrolog al destinului,
mă rog şi se înalţă odată cu mine.
Împart la fiecare ce i se cuvine,
nu mă opresc din iubire şi meditaţie,
n-am teamă de umbre.

Lumina se sfinţeşte-n trăire,
se întinde prin sânge odată cu aerul
şi urcă-n inimi visuri înmugurite.

Zilele-mi coboară prin venele scut,
respiră plămânii sub clopote-n zori,
ochiul priveşte din triunghi ascuţit
cum ard flăcările dincolo de margini
şi se nasc semne transparente
pe cerul care acoperă durerea cu nori.

Nopţile topite-n absenţa întunericului
pun dimineţile pe fugă.

În urma lăsată-n memorie
fructul dorinţei prinde coajă rumenă
ca într-o vară cu arşiţă
ce visează ninsori cu îngeri albi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scad câte o zi

Scad câte o zi cu fiecare filă scrisă pe faţa ei,
pune cuvintele să-ţi spună adevărul
înainte de a privi pe fereastră cum se răzbună cerul
pentru a înlătura durerea la timp.

Lumina care trece prin tăcerea umbrei
taie cu dinţii iarba odată cu mierea pâinii,
de nu mai ştiu de ce vin repede ploile
ori bate vântul înainte să ne rugăm
şi dulcea pace devine hrană bogată
pentru toţi ce-i ce mângâie cu ochii câmpia
şi înalţă faptele deasupra de vorbe.

Cercurile prin care arborii cresc
şi înaltul respiră alcătuirea pădurii
în ţara cu vânatul nesupus morţii,
cei ce stau la pândă sunt prădători.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu stele orbitoare

Nobleţea încă se mai năpusteşte-n mine,
întotdeauna caut să vindec orgolii,
de la o vreme mă luminez la faţă
când cineva-mi spune o vorbă înţeleaptă
şi tu vezi,
ridici capul şi speri la mai mult.

Mă întorc la drumurile drepte,
le parcurg până la rezultatul aşteptat,
socotesc totul ca o moştenire cuvenită
şi nu mă opresc,
pun umărul acolo unde Dumnezeu a pus ochiul,
să văd cum i se înfăptuieşte darul
într-o lume în care mulţi mai visează
să fie prinţi de carton ai timpului prezent.

Abia acum lumina se revarsă norocoasă
peste ţinutul în care înalţ porţi
prin care oamenii trec liberi,
numai gândul capătă aripi nebănuite
şi păsările din mine străbat cerul
prins cu frânghii nevăzute de stele orbitoare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul drumului

Încă nu ştiu să mă întorc din drum
nici dacă pot întâlni o fundătură,
instincul nu-mi spune mare lucru
şi mă aştept la întâmplări ciudate,
inima nu se teme
şi niciun ochi nu se zbate.

Sunt plecat,
dar tu mă însoţeşti şi e destul,
în ochii tăi se citeşte orizontul nostru
cu porţile deschise
unor dorite izbânzi treptate.

Se mişcă totul odată cu noi,
cum copilul în pântec
respiră adâncul şi înaltul deodată
visând ispitit de florile
naşterii sale,
apa se rupe şi alunecă
cu ochii mari aţintiţi
până-l sărută lumina şi ţipă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele rămase păsări

număr pe degete zilele rămase păsări
le cuprind aripile-n braţe
şi mă înduioşez când zboară
paralel cu pământul

pe sinusoidele sufletului blând
lumina alunecă fără urme
de dragoste

o să strig cu puterea ecoului
să se audă
dincolo de margini
şi de începuturi

tu ascultă-ţi gândul
pune-l în cuvinte
şi scrie

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cerul cu o foame nudă

Când riscul a trecut pe lângă mine,
nu l-am observat,
norocul şi-a spus cuvântul.
Am fost pierdut în gânduri şi gândurile zboară
mai repede decât clipele ce pot fi nefaste.

Privesc cerul cu o foame nudă
şi ochii văd dincolo de orizontul umed,
se scaldă în apele grele de chihlimbar
fără să-ţi zărească trupul aşteptând miracolul
în care nicio inimă nu se acoperă,
ci vibrează la răsăritul stelelor
cu lampadare albastre la porţi
stinse de vijelia trecută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit zborul cu fiecare pasăre

Mă doare gândul ce-mi scormoneşte-n memorie,
speranţa respiră prin trupu'-i fusiform,
lumina mă cheamă prin cuvinte.

Am iubit zborul cu fiecare pasăre,
m-am silit să capăt aripi,
am căpătat doar forma lor
în mâinile care prind între degete vântul,
noaptea mă leagănă cu întunericul cernut
în site mişcate de stele.

Nu ştiu să mă desprind singur de pământ,
ce am visat s-a contopit în iubire,
continui să mă caut în întrebări şi răspunsuri
şi răzbesc din ce în ce mai greu.

Moartea îmi pare şi ea nefolositoare şi duşmană
pentru colţul care-l dai degeaba
în momente nepotrivite pentru toţi.

Fug departe de singurătate,
dar o preamăresc în clipele de răvăşire,
tu ştii câtă dragoste acumuleaz în suflet
încât nu-mi schimb starea în care mă afund
cu nici o formă cunoscută de fericire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e târziu

Te-ai îndepărtat, te ascunzi în tine
Aerul ce ne-nconjoară respiră greu
Te uiţi şi privesti tăcut prin mine
Cred că a ta iubire nu mai sunt eu

Eu te iubesc, îţi scriu prin mesaje
Rece bună seara tu îmi răspunzi
Cuvintele tale seci şi dure marcaje
Prin telefonul pe care tu îl ascunzi

Glasul nostru noi l-am uitat de mult
Gândurile se împiedică de tastatură
Vocea noastră este acum a unui mut
Dacă ne-am vedea privirea ar fi ură

Să ne vedem să ne-ntâlnim în drum
Oameni frumoşi ce trec ne înconjoară
Blândeţea din glas amandoi să auzim
Să privim cerul şi păsările cum zboară

Fără cuvinte scrise în ochi să ne privim
Nu ne ferim sinceri cu noi să fim mereu
Fericirea şi viaţa să o simţim şi să trăim
Să încercăm să fim nu e târziu sau greu

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regatul verde

Numai munţii albi de nădejde îmi ies din memorie
urcă deasupra ideii sub vulturi,
şlefuiesc cerul şi fixează o linie peste care nu se vede.
Ne închid în cetatea regatului verde
unde numai soarele ştie tot ce se întâmplă,
lenevind în amiezele zilelor lungi.

Oglindă cât un lac rece şi limpede, visătoare între brazi,
mai jos văile cu râuri acoperite de ceaţă
visul unde frumosul îşi pierde culoarea,

nu şi plăcerea de a urca peştii-n amonte
ce sclipesc ca razele de lumină, ageri în salt
respiră aromele vieţii.

Simbol intim al iubirii fertile.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (3 iunie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând liber

lângă templul soarelui
viaţa cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul priveşte smerit
găurile negre ale universului
pământul vieţii şi al morţii
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
şi rodeşte sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber

toţi se bucură
de noile virtuţi ale minţii
ce uimesc stelele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând liber

lângă templul soarelui
viaţa cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul priveşte smerit
găurile negre ale universului
pământul vieţii şi al morţii
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
şi rodeşte sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber

toţi se bucură
de noile virtuţi ale minţii
în surâsul stelelor

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând liber

lângă templul soarelui
viaţa cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul priveşte smerit
găurile negre ale universului
pământul vieţii şi al morţii
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
şi rodeşte sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber

toţi se bucură
de noile virtuţi ale minţii
ce uimesc stelele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă, plouă şi iar plouă.
Norii din Cer cu îndârjire plouă.
Puterea Naturii ne-o demonstrează nouă
Să nu-o uităm măcar când plouă!

Pământul cu apă s-a îmbibat
Apele în râuri s-au umflat
In puhoaie s-au transformat
Ogoarele s-au inundat.

Păsările, in loc să cânte
Spre adăposturi au zburat
Vitele nu pot sta la păşunat
Fructele s-au decimat
Legumele s-au perimat.

In case apă a intrat
In noroi s-a transformat
Oamenilor mult de lucru le-a mai dat!
Privind spre nori ei s-au întrebat
Cerul de ce s-o fi mâniat
De nu se mai opreşte din plouat?

De Natură am uitat
S-o respectăm am neglijat
Am cules ce-am semănat!
Cerul cum să ne fi iertat?

Dar, iată, ploaia vine, norii pleacă
Spre alte zări acum se îndreaptă
Dar, învăţătura lor ne-o lasă:
Oricât Omul ar încerca
Natura nu o poate subjuga!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul umblă gol puşcă prin el

evadarea deţinutului reprezintă partea în care părăsesc romanul
o femeie îşi ia rămas bun de la un prieten
(batistă din borangic)
apare moartea
şi după moarte apar flori pe morminte
(batiste din borangic)
păsări de unică folosinţă
cântă apoi zboară
vin alte păsări altele şi altele şi zboară
cerul prinde culoare
pe pământ departe pe o câmpie deţinutul e liber
iar poetul crapă pe foaie
crapă într-o călimară cu cerneală
bea din cerneală din venele lui
un pahar, două, trei
durează
în timpul acesta mai scrie despre: fluturi, mirese, Alina, Denisa, miresme.
e fericit e gol puşcă în el
capul capătă forma unui tobogan prin care toate gândurile lui alunecă
în piscina cu cadavre e rece se doarme
să nu deranjaţi poetul
are nevoie de somn

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde lumea respiră adevărul

Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele îşi capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.

Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
şi noaptea cu vise înaripate,

unde lumea respiră adevărul.

Întorc înapoi răsfăţul şi curăţ gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,

de iubirea mă absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
şi nicio patimă nu mă supune
mai mult decât ţelul pentru care lupt.

Acolo dimineaţa cu ochii verzi
lasă ape-n cascadă,
să sară peste stânci

şi peştii să-şi savureze izbânda.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri arse

când vom fi tot mai departe unul de celălalt
vom pune între noi cerul cu întrebări
partea mea va fi cât toate zilele
partea ta cât toate nopţile
la fiecare capăt
un anotimp diferit
şi fiecare îl va străbate pe jos
eu voi zidi o casă după soare
tu-ţi vei echilibra resursele
va fi greu
orice anotimp ars
ne va îmbogăţi cu alte întâmplări
până la momentul acela
când distanţele se vor topi
şi vom tăia din cerul prea mare
porţia noastră de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poema zilei

În dimineaţa însorită a zilei
lumina înfloreşte cu dăruire,
respiră cum copacii-n frunze verdele.

Apele curgătoare devin limpezi,
pietrele în inimi vorbesc,
târziul se scurge-n aşteptare
ca o ispită-n dragoste.

Curajul se naşte pe tăişul sabiei
cu o reverenţă
ca simbol al onoarei.

În crepusculul înserării divine
ochii se scaldă-n miraj,
vorbe nu mai sunt
decât mirabile culori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuprinde-mă în braţe

alunec pe pietrele iadului în ape străine
ajută-mă să urc malul înalt
pentru că în apropiere este oraşul
în care catedralele îmi zâmbesc

tăcerile s-au ţesut în aşteptări
inima se joacă dimineaţa cu lumina
numai gândurile rămân pradă zborului
nu le opreşte nimeni
nu poate

cuprinde-mă în braţe
şi nu mă lăsa să cad de pe acoperişuri
veacul acesta are ţiglele ude
şi pământul denivelat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!