Cu semne visătoare

Înnoptez în corturile întunericului perfid,
norii nu plâng lăcrimează,
dorm şi-n somn
dimineaţa se scurge în oglinzi.

Morile de vânt macină tăcerea
cu aripi de fluturi pe ciuturi,
de la ţărmul mării, valuri albastre
trimit pescăruşii în depărtare.

Mă aud în cuvintele mării,
inima bate în vocale sonore
cu semne visătoare
sub aripi de păsări exotice.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul tău...

Cuvântul tău, iubite, are puteri astrale
Mă urcă spre înalturi deasupra unui nor
Şi îngerii din ceruri, în aripi cu pocale,
Îmi toarnă mir pe tâmple, mă iau cu ei în zbor

Culeg din cer azurul şi îl cufund în mare,
Nemărginiri albastre pot pune în priviri
Ca stânca de granit atât pot fi de tare
Şi pot zidi în suflet, iubirii, mănăstiri

Mă întrec cu pescăruşii când zboară peste valuri
Când spui că ţi-este dor şi te gândeşti la mine,
Croiesc din spuma mării o mantie... şi-n voaluri
Eu te aştept să vii pe ţărmuri euxine...

Se despleteşte valul, mi-am despletit şi părul,
Pe ţărmul de smarald vom sta o noapte întreagă
Şi-n cântecele mării vom desluşi misterul
Cuvântului ce-nalţă,... iubirii ce ne leagă....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de fluturi

Cu aripi de fluturi
Leg sufletul meu
Pentru a călători
Spre steaua ce răsare
Pe valurile argintate
Ale apei ce curge în deşert.

Apoi, mulţumit de închipuire
Număr literele numelui tău
Şi ca-ntru-n joc
Îmi spun: "iese din valuri!"
Răsăritu-i în inima mea.
Aripi de fluturi se întind
Peste marea care
ÎNCEPE CU TINE.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îşi ascultă clipele

Noaptea se stinge pe cărări neştiute,
lumina-şi caută locul sub aripile vieţii,
de la o vreme nimic nu este întâmplător,
tu eşti muza mea serafică
ce nu calcă de două ori într-un loc.

Mă întorc în cuvintele cu vocale de miere,
timpul îşi ascultă clipele
cu urechea lipită de frunzele clătinate,
iubita mă îmbie la umbra sălciilor
pe marginea râului cu valuri şoptitoare.

Razele coboară pieziş în apa limpede
şi peştii se plimbă-n voie
ca într-un sanctuar al libertăţii.

Simt cum fuge din mine golul
inima se umple de trăiri înflorite
pe ramuri de arbuşti cu fructele coapte,
vin îngeri
cu aripi de păsări albe
gata de zbor spre cerul
mai înalt decât piscurile munţilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul stropilor fluturi

Mai plouă pe aripi de fluturi
Uitaţi pe fărâme de lut
Din ţărmul pe care îţi scuturi
Un timp reîntors din trecut.

E-o ploaie ce vine să ude
Albastrul din aripi lucind
În focul cuvintelor iude
Ce-i vor, în tristeţe, murind.

Şi plouă c-o ploaie-ndârjită,
Pornită să facă prăpăd
În lumea de fluturi golită
Şi-n timpul pe care-l revăd.

Îmi pare că ploaia-i trimisă
De-o veche privire ce-o ştiu
Plecată din lumea promisă
Spre ţărmuri pierdute-n pustiu.

De lacrimi de vise e marea,
Cu valuri de noi începuturi
Iar ploaia, nu-i ploaie – e starea
Când sufletul plouă cu fluturi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, i-am spus unui pescăruş să-mi dea o pereche de aripi. Voiam să zbor. Aşa, ca el. Deasupra mării.
– Tu n-ai nevoie de aripi! mi-a răspuns, căutându-şi un loc pe nisipul mării... Cât timp suflă viaţa în tine, ai aripi! Doar trebuie să le simţi, să le întinzi şi să te înalţi...

Vali Şerban în Iartă, crede în tine şi mergi mai departe (2021)
Adăugat de Vali Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Busuioc uscat

noaptea lăcrimează şi norii se agită
la o casă se închid ferestrele
şi se citesc mai departe stelele

vântul se trezeşte din somn şi flutură
satul deschide un ochi
nu merită mai mult zăpuşeala

mirosul de busuioc uscat
pătrunde prin odăile cu icoane
nu pot să dorm
ce frumos este să simţi aerul
cum te ridică-n cuvinte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru fragil

Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din oraşul bolnav
şi-n ochii tăi înoată
căluţii mării somnoroşi.

Mă reîntregesc din bucăţi
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii
cum trec peste orizont
cu fulgere.

Gurile noaste se usucă,
nopţile devin buimace,
îşi varsă întunericul
în pământul
înţelenit.

Îmi ies din obişnuinţe,
mă cufund în pozitivism,
nu mai cred în nimic neverificat
şi singura soluţie a convingerii
este demonstraţia.

Cuvintele tale învelesc trecutul,
păsările zboară la sol.

Vieţile noastre cu braţe de ceară
caută insistent,
neverosimilul,
adevărul dureros
în echilibrul fragil
abia zidit.

În memorie ni se depozitează
întâmplările reci.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă din soare cu aripi

Plouă din soare cu aripi de apă,
Zbori cu elan prin inima mea,
Pescăruşii din ochi se adapă
Atârnaţi vertebral de o stea.

Traversăm în valuri oceanul vieţii,
Stropi înfloraţi în suflet descriu
Frumuseţi din geana dimineţii,
Vreau să fie aşa şi-n veşnicul târziu.

Şi reciproc, o, Doamne, vreau să fie,
Aripi de apă s-ajungă până-n soare,
Să intru-n inima iubitei ca în vie,
Să mă îmbăt cu-a dragostei licoare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu doresc să cadă fluturi din cer

nu ştiu dacă cineva mă caută de singurătate
sau eu fug permanent de ea,
îmi cad norii în cap cu păsări cu tot
tu de la o vreme alergi după ele
şi nu se întâmpla nimic statornic.

mă aşez cu greu la locul oferit
împart zâmbete de circumstanţă
şi gândesc mai departe
m-a lovit dragostea din unghiuri drepte
nu pot să o ridic în braţe
mă îndoiesc aproape de toate lucrurile
ce vreau cu adevărat mă ispiteşte
nu doresc să cadă fluturi din cer

lumea din jur binevoitoare îmi pare prefăcută
nu simt niciun punct de sprijin
n-am aripi
tot ce am e voinţa de a mă ridica deasupra de cuvinte
cu mâinile gata să se prindă
de cerul tău ascuns în piept

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perpetua iluzie a morilor de vânt

Norii îşi târâie burţile pe
vârfurile înalte, ascuţite, ale munţilor
şi toată zarea dinspre apus se înroşeşte
de jertfa lor.
Cu fulgere nervoase aruncă norii pe pământ
şi nimeresc în morile de vânt.
Acestea aiurează.
În delirul lor se-nvârt mai tare
crezând că
văd în nori călare
pe Don Quijote cu lancea îndreptată înspre ele.
Atât de disperate se învârt,
că vântul îşi prinde pletele în aripile lor.
Cu plânsul lor lugubru
sperie armatele de lilieci
ce zboară bezmetici
lovindu-se
de clopotniţa bisericii pustii
Luptă, luptă morile de vânt
cu Don Quijote din norii-nsângeraţi
şi plâng, se vaietă fără-ncetare.
Vaietele lor desfrunzesc norii.
Frunze de nori lichefiate cad din cer
iar Don Quijote dispare, se volatilizează.
Ce uşurate respiră morile
că, în sfârşit,
au învins duşmanul plutitor
prin norii schimbători!

Sărmanele nu ştiu că scutierul credincios
al rătăcitorului hidalgo,
Poetul,
a doua zi-l va reînvia,
odată cu norii burtoşi, avizi,
ce macină şi-nghit lumina...

Dar, pe moment, e bine.
Se înveleşte şi cerul şi pământul în liniştea umbroasă
a nopţii în care şi iluziile dorm...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând fără aripi

clipele se-nfiripă din veşnicie
ori din propriul curs neîntrerupt
în mişcarea stelelor
gând fără aripi
ce stabileşte legile şi pe pământ

lumina şi întunericul în luptă
macină conştiinţe
sărută iubirile oamenilor
cu fiecare păcat originar
rămas activ

infinitul devine o coloană spirală
în jurul ei se roteşte universul
şi lasă moartea
prag la intrare-n eternitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe renăscute

În alb, pe malul mării, fericită,
zâmbind, cu o privire visătoare,
stârneşti bătăi de aripi şi mirare
la pescăruşii care se agită.

Îţi trec prin faţă amintiri plăcute
purtate de priviri mângâietoare,
în zborul ce le poartă peste mare,
spre zarea cu speranţe renăscute.

O, da! – îţi aminteşti ieşind din marea
cu valuri zbuciumate în suspine
un astru-n dimineţa când scrisoarea
aceluia ce nu credeai că vine
ţi-a alungat tristeţea, întristarea,
şi a sădit speranţe-ntre ruine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai virtutea urcă pe scară

În leagănul nopţii-n somn ceruit
întuneric alungat de stele,

de susură apele,
curg prin tăcerea singurătăţii
şi culeg izvoare de lumină.

Efemerul zboară cu aripi de liliac
muşcă din timp cu dinţi de silex
şi se retrage pe tărâmul nisipurilor
unde şi cactuşii mor.

Numai virtutea se urcă pe scară
cu ochii aţintiţi la cer,
se întunecă-n carne durerea
şi macină continuu voinţa,

de te întrebi mereu
cine te-a lăsat într-un loc nepotrivit
să-ţi consumi viitorul degeaba.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atitudine

Se învârte în cercul creatorilor de invidie,
pluteşte cu nasul pe sus în propria admiraţie.

Orgoliile şi mândria păunului de sticlă
locuiesc în cutele memoriei şi dorm la amiază
pe un pat de fluturi vegheat de păsări,
clipele zboară din aripă-n aripă
unde gândurile se-nveselesc singure...

Despre oglinzi se spune că nu visează ci reflectă,
sunt nedrepte, nu ascund nimic
din ceea ce se vede liber cu ochiul de alţii.

De sărbători sparge paharele băute
şi din altele vin nu mai bea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul

pe ţărmul unui lumi
văd tăcerea împietrită
marea tace şi ea sau plânge'n tăcere
caut tăcerea în adâncul orei
luna, priveşte absentă, printre valuri şi stânci
vuieşte tăcând
un suflet pe aripi mari de dureri, s-a frânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

Ma dor braţele-mi îngreunate
de povara sufletului
sătul de aşteptare.
Dorm în mine atâtea vise,
înecate în aripi de fluturi.
Zbor şi mireasma zorilor
stropite-n mir îmi dă aripi.

poezie de Ilinca Iulia Petre
Adăugat de Denisa Mitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne pe cer

ziua mă caută pe urme
gândul mi-o apucă înainte
şi nu se lasă supus

apele în care mă scald
dau semne de bogăţie curată
din întuneric se naşte lumina
cu ochi de vultur

nobleţea se cuprinde-n foamea cunoaşterii
cu aspiraţii înalte
pe cer se văd semne
în contur de oglinzi orbitoare

adevărul se smulge din minciună
şi cruce îi pune

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii nu mor

Nu mai sunt fluturi...
Aripi au rămas, arse
Strivite de nori -
Aripi în zbor mut.

N-au mai rămas fluturi
Poiana îi plânge
Cu aripi de sânge
Pe sol fluturi nu mor.

E pânză pe nor
Aripi şi zbor
Fluturi – suflete
De dor...

Fluturii nu mor,
Se transformă-n simţiri
Te-nvie şi dor...
Fluturii nu mor.

Nu mai sunt fluturi
Doar simţiri
Pe aripi de nor
Şi zborul din interior...

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta pescăruşii dorm

I

În ceaţa estului cerul parcă-i de mătase;
Sfioasă, lumina se iveşte de dincolo de mare;
Bolta-nmănunchează fire de argint lucioase,
Tribut plătit de soarele care răsare.

Iată! Stolul, un fulger pe cer cu aripi uşoare,
Se înalţă din locul unde valurile lungi se sparg
În dimineaţa asta, proaspătă ca o mirare –
Pentru că pescăruşii s-au trezit şi ies în larg.

II

E-o pace somnoroasă pe maluri şi pe unde-acum
Când mareea-şi schimbă cursul pe tăcute;
Nu se aude zgomot de pistoane şi nu se vede fum,
Barca se leagănă domesticită, valurile-s mute!

Dincolo de deşertul turcoaz al mării, undeva departe,
Acolo unde vânturile mari îşi au spaţiul lor de joacă,
În miezul zilei păsările se bucură de libertate –
Pentru că pescăruşii-s prinţi pe-a oceanului toloacă.

III

La asfinţit, deasupra orizontului se lasă
Amurgul peste ape-n pulberi aurii şi violete.
Hoinarii mării se întorc, stol după stol, acasă
Dosind în aripile neobosite nişte regrete.

Se-ntorc în zbor planat unul după altul
Sufletele desfătate pe-ntinsul oceanului enorm,
Aterizând pe stâncile care mărginesc uscatul –
Pentru că în noaptea asta pescăruşii dorm.

poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări măiastre

Mâinile dau contur trupului tău,
pieptul vibrează din interior
tandreţe în unghiuri de lumină,

răscolesc bucuria ascunsă-n inimă.

Se năpusteşte printre nori
ploaia care împrospătează aerul,
culorile se îmbrăţişază-n arome
încărcându-se cu semnificaţia lor.

Trăirea capătă puterea aurei
ce-i purifică gândurile
şi le lasă libere,

să se viseze păsări măiastre.

De semne vor da la margini
unde se rup barierele întunericului
şi nimeni nu le opreşte,
să se exileze-n cosmos
când trup nu mai au.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!