Neîmblânzit ca un şoim

Noaptea şi-a rupt straiele la apariţia lunii,
privesc stelele cum îşi ocupă locul pe cer
şi uit de orgoliile care se apropie
neîmblânzit ca un şoim.

În dimineaţa care se iveşte, soarele este stăpânul,
uimit privesc întreaga schimbare,
către amiază când totul se linişteşte,
umbra şi odihna se îmbrăţişează
ca două surate ocrotitoare.

Vara respiră în sânge oxigenul din aer
şi-mi soarbe fibra din miezul cuvântului
unde glasul verbelor începe să se audă
în iubirea care alunecă pe clapele timpului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde lumea respiră adevărul

Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele îşi capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.

Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
şi noaptea cu vise înaripate,

unde lumea respiră adevărul.

Întorc înapoi răsfăţul şi curăţ gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,

de iubirea mă absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
şi nicio patimă nu mă supune
mai mult decât ţelul pentru care lupt.

Acolo dimineaţa cu ochii verzi
lasă ape-n cascadă,
să sară peste stânci

şi peştii să-şi savureze izbânda.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra cu limbă de os

Noaptea îşi ţine mâinile în sân
şi visează iubire
eu privesc din întuneric o cărare
pe care se plimbă carele cerului
cu felinare la osii.

Lacrimile dimineţii cad peste ierburi
şi cosaşii vor să salute soarele
cu ascuţişuri de piatră,
umbra cu limbă de os
fuge de sub copaci
cu frunze în spinare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte străină

Mă părăseşte trist câte o noapte străină
şi rămân tot mai sărac în dragoste înfocată,
aici în dorul atingerii zac printre obiecte
ca într-un câmp desţelenit de cuvinte
în care seminţele aşteaptă să iasă la lumină
şi strălucesc pe malurile verzi ale cerului
unde norocul a rodit în fiecare an.
Acum, că ai furat startul în spaţiile tăcerii
unde trecutul şi-a lăsat amprentele
pe buzele serii unde cântecul îmbrăţişează
coloanele sonore ale visului îndrăzneţ,
privesc cum iubirea se lasă furată
de marile suflete ce respiră adâncul bogat
şi mă întreb cu ce gând voi pătrunde
pe sub poarta sărutului de piatră
mereu tânăr şi în amurg.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut în umbră

pădurile s-au răzvrătit pe cei surzi la tăieri clandestine
degeaba vorbim dacă nimeni nu aplică legea
şi cu găsirea de mijloace de înavuţire rapidă
stăm şi mai bine.

totul a trecut în umbra tăcerii
privesc în continuare cum se defrişează în duşmănie
şi aştept o zi când totul se va opri
mă tem că nu se va întâmpla în curând
şi vin ploile fulminante care ne pedepsesc
pământul alunecă şi apele cresc
se revarsă peste oameni şi bunuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina vine din spate

Printre noi se strecoară umbra,
lumina vine din spate
scăpată după norul viclean
din partea de apus zilei
pe unde fug ploile vieţii,
pământul se deschide cu bucurie
şi aleargă de sub paşi.

Cerul se-ntunecă şi alunecă peste păduri
ca o haină cenuşie fără mâneci,
mă-ntunec şi eu, te privesc în ochi,
în ei totuşi rămân raze sclipitoare
în irisul ca un cerc de foc
din care sar scânteile iubirii
şi-mi luminează drumul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul luminii

dimineaţa
o fisură în stânca lumii prin care pătrunde lumina
ziua
o cîmpie pe care o stăpâneşte soarele
seara
un crepuscul ca o întoarcere la miraj
noaptea
o turmă neagră de zimbri coboară de pe deal
întregul
o roată pusă la osia timpului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când inima se înlănţuie

Noaptea şi-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe faţa vântului nervos,
dimineaţa se sărută cu izvoarele şi pleacă.

În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceaţa odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
şi lumea îşi frământă mâinile în aşteptare.

Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om,
în amiaza când inima se înlănţuie
cu dorul care în mine îşi află izvorul
devine dătător de dragoste şi viaţă.

În vreme ce verdele îşi câştigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolţire a seminţelor,
copii nevinovaţi ai soarelui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în ochii tăi

Vine noaptea cu întunericul rupt de vânt,
tu nu vrei să mergi mai departe
eu nu te oblig.

Priveşte-mă cum măsor paşii timpului
printre cuvintele poveştilor tale
şi nu le cred,
dar asta nu e o scuză.

Îmi frâng mâinile de suspiciune
şi mă rog pentru liniştea mea sufletească,
nu vreau să fac să te doară
rămăşiţele noastre de sentimente incerte,
caut în ele o rază de lumină,
dar am nevoie de mai mult
şi totul e o ruină
când mă atingi dezinvolt.

Privesc
în ochii tăi şi nu zăresc nicio stea,
cândva cerul nostru nu avea nori negri,
acum îţi coboară pe tâmple zăpezile iernii
şi mi-e frig,
atât de frig că am furnici sub piele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba dulce a cuvintelor

Noaptea şi-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe faţa vântului nervos,
dimineaţa se sărută cu izvoarele şi pleacă.

În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceaţa odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
şi lumea îşi frîmântă mâinile de aşteptare.

Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om
în amiaza când inima se înlănţuie
cu dorul care în mine îşi află izvorul
cel dătător de dragoste şi viaţă.

În vreme ce verdele îşi câştigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolţire a seminţelor,
copii nevinovaţi ai soarelui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarii

Prind peşti şi apoi îi eliberez în apă,
încerc plăcerea şi îndemânarea, mai puţin hrana
prin risipirea stresului în tăcere
şi refacerea bunei dispoziţii,
seara e momentul când totul se împlineşte
oraşul e citit de lumină şi freamătă.

Noaptea stelele se grăbesc către ape
şi le privesc cum valurile se luptă.

Pescarii aşteptă zorii să-şi încerce norocul,
dar peştii nu-s flămânzi
şi întârzie să fie curioşi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

de când privesc apusul
soarele a scâpătat pe jumătate-n mare
un vapor care treptat se scufundă
tu îmi arăţi cerul franjurat de lumină
ca o moarte aşteptându-şi ceasul

pe umerii valurilor
umbre cu dinţi alungiţi
deasupra zborul alb al pescăruşilor

pe faleză noi şi briza înteţită
plini de întrebările toamnei
care se apropie dinspre munţi

noaptea cade pe scări
o pasăre cu aripile smolite
oraşul cu geamurile-n lumină
simte zgomotul de pe străzi
ca o durere prin oase
se aşează cu capul pe ţărm
noaptea-l zbuciumă-n somn
şi visează răsăritul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (9 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa curge cu noduri

Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber fiinţării
să se înalţe în timp,

pun gândurile în balanţa cerului.

Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viaţa curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.

Rup întunericul din carnea nopţii
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,

dimineţile din mugur înverzind.

De o să se pornească viori
cu arcuşul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,

o ploaie de vară vestind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea cât metafizica iubirii

Lumina alunecă pe gleznele tale,
înfloreşte nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuţi apa
peste care treci cu surâsul subţire
ca o trestie legănată de vânt.

Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băţ întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.

Îţi cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.

În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar aşteptare îngropată-n tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinutul deltei

Călătoresc în ţinuturile neamului tău,
vase pescăreşti străbat delta la crepuscul,
pe braţele fluviului e multă vânzoleală,
privesc din depărtare întreaga desfăşurare.

Curiozitatea şi voinţa mă stăpânesc
stau cu ochii aţintiţi pe canale
la plaurii plutitori
unde doresc să pictez peisajul.

Anotimpurile sunt fixate de păsări,
oamenii îmbrăţişează imaginile luxuriante
şi fotografiază întruna
de parcă vor să ia cu ei întregul.

Aici noaptea îşi odihneşte stelele în stuf
caii sălbatici aleargă spre gurile fluviului,
nimeni nu ştie de ce,
dar îşi caută-n propriile amintiri.

Se joacă dimineaţa cu peştii săritori
sparg aerul cu voinţa de zbor înalt,
cineva lângă ţărmul tău îndrăgostit
se îmbracă-n hainele răsăritului
cu libertatea pură simţită-n trup,
să-ţi pipăie coapsele
şi să simtă căldura începutului de zi
încă fără păcate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie şi deşertăciune

Anotimpul şi-a ridicat ochii peste munţii lunii,
o stea îndepărtată se învârte în jurul unui soare gigant.
Eu privesc noaptea pe rotunjimi cardinale cerul,
cunosc foarte puţin faţă de cât nu cunosc
şi nu pot găsi răspunsuri la tot ce se petrece-n cosmos.

Mintea mea nu poate cuprinde întregul univers,
în finitul ei este atât de neîncăpătoare,
încât doar cu gânduri nebănuite umple memoria
şi sufletul îmbrăţişează pe Dumnezeu
prin cuvântul primit şi înălţat deasupra de înţelegere
într-un simbol al efortului cunoaşterii de sine
până la apropierea de creaţia divină infinită.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mă ştii femeie

am noaptea rigidă-o pârghie
să răstorn universul
spirala pe care sunt
nu are sfârşit
din plăcerea urcuşului
treptele pe care mă înalţ
îmi aprind luminile
popasul pe care-l fac
e o scenă deschisă
muritorilor de rând
abia acum începe comedia
cu actorii care-şi joacă rolul
am început să-i privesc
ca pe ceva firesc pentru oameni
să-şi râdă de apucăturile lor
dar şi plâng de bucuria
în care m-am trezit aplaudând

era sărbătoare cred
una în care mă eliberam de răutăţi
şi-mi puteam pipăi sufletul
prin cuvinte mărturisite în şoaptă

tu mă ştii femeie
nu mă pot lipsi de tine
chiar dacă aş avea punctul de sprijin
de care să proptesc pârghia
nopţii de veghe

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare definitivă

Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca şi timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi trişti în oglindă.

Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
şi-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-şi hrăneşte puii
dintr-un zbor fără prihană.

Şi când totul e destinat sfârşitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viaţa şi un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea sărată

Ea era plecată
unde florile au cearcăne colorate
şi lăcrrimează cu arome amare
sărutând dimineţile cu rouă,

urmează să sosească-n amiază
de pe cărarea cu cireşii copţi
c-un surâs visător.

Chiar dacă vara nu mai e vară
şi setea a devenit sărată,
iar cerul gurii o cupolă uscată
smălţuită fibros,

prinde pe margini sunetele
şi ele cad în ispită,
privesc femeia cu alţi ochi
de sub genele aspre.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Aceste obiecte pe masa de scris
şi portretul tău în ramă obeză
ca nişte figurine răzleţe
sculptate în ceară.
Cochilia de scoică
în care a scăpat un fir de nisip
din care s-a format o perlă
şi gândul la sărutul pe gâtul cu perle
când singurătatea mă leagă de scaun
şi vine miezul nopţii
ca un pustiu
din care nu mai apari.

Apoi păianjenii
care ţes o pânză
pe care vreau să-ţi ilustrez
poemul însăilat pe hârtie,
noaptea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 august 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia subţiată de ploaie

Degeaba vreţi să mă convingeţi de contrariu,
fără ospeţele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute şi se scutură de ele,
dimineţile vor sta cu soarele pe masă
şi primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foşnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispiteşte tot mai frumos
femeia subţiată de ploaie
şi o împlineşte la fiecare atingere.

Amiaza vicleană şi fierbinte
îşi face plinul cu odihnă şi vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
şi seara soseşte c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!