Mă urc în cireş

Mă urc în cireşul pietros al zilei,
din spatele nopţii coborâtă de pe scară,
soarele urcă pe treptele înalte ale cerului,
cireşele strălucesc în razele lui.

Aşteaptă-mă la marginea amiezii
unde se odihneşte liniştea la umbră,
se deschid uşile raiului
şi nu-i nicio adiere de vânt.

Acolo cu limba subţiată de aromă
îmi vei înflori cuvintele nespuse
şi-mi vei înroşi cu buzele iubirea
în carte-mi arde răsuflarea
în focul aprins.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugul aprins

O apă de ploaie cu picuri grele, alungite -
aşa îmi apar vorbele tale.
În cuvinte se pune vulnerabilul în mişcare,
iubirea se pierde în moartea clipelor,
păsări pestriţe duc în cioc seminţe de vânt.

Unii îşi îmbracă hainele cerului,
gustă cu plăcere fructele;
de sub copaci nu se mai vedea pădurea.

Cuvintele se frig pe limbi de foc;
restu-i o ceaţă densă şi nu arde
decât rugul aprins
din inima ta.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coasa luminii

Mă caut în colţul din dreapta al zilei
unde amiaza e mai dulce ca fructul
şi nicio umbră nu-i mai răcoroasă
decât adierile vântului de nord.

Oraşul acesta e străin de duşmani,
locuiesc în el ca-n grădinile raiului
unde nu-i nicio bătaie de cap
mai mare decât atingerile iernii.

Coasa luminii ameninţă,
să taie capul ierburilor perene,
apoi pleacă-n adâncul pădurii
unde mistreţi cu colţi de stele căzătoare
scormone pământul durerii
şi adună zâmbete de flori.

Tu îţi arăţi nevinovată surâsul
la răsăritul soarelui în cultura de in
şi împingi noaptea pe topogan
în apele scăpate din somn.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza arde ca focul

cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând adormitoare

amiaza fără nicio boare arde ca focul
şi coace până-n inima pietrei

am alungat somnul pe apele înserării
simţindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foşnitor prin frunze de plopi despărţiţi
cu tristeţe lăcrimată prin coaja alburie

drumul ca o purpură ţesută purta poveşti
spuse copiilor înainte de somn
şi înserarea bătea la porţile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă

noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viaţă
obosite de atâta lumină orbitoare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coarneşul

Nu mă miră nerăbdarea,
cireşul coarneş a înflorit,
cireşele lui negre şi dulci
o să fie culese în curând
de femei cu sânii copţi
de mângâieri calde.

Aroma naşterii din cofragul nopţii
toarnă rozul în alveole.

Trupul se face pietros şi fierbinte
cu plinul desprins din mine
ce nu-şi mai lasă altceva
decât bucuria împlinirii.

Respirul ce abureşte oglinda
şi vede-n ea încrederea,
capătă izbândă
şi putere de viaţă.

Un transfer de lumină
o parte de miracol,

născare slobozită
din fiinţa iubită.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot rămâne aici

Mă urc seara tâtziu în cireşul copt,
am ajuns prea sus şi mi-e teamă de întuneric,
Nu pot rămâne aici.

Caut în mine toate puterile să cobor,
satul e undeva departe,
e o tăcere bolnavă în ierburi,
câte o adiere de vânt,
dar nu se mai vede nicio cărare.

În golul sufletului îmi respiră un gând,
să-mi găsească locul acasă
unde nu sunt întâmpinat prea bine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La momentul potrivit

Se urcă pe trepte prea înalte
de unde pot să cadă uşor
şi nici nu înţeleg ce caută acolo.

E o persiflare a idealurilor mulţimii,
un imens gol care le înghite
cu o pâclă de fum să ne acopere ochii,
dar lemnul crucii prinde rădăcini
şi morţii îşi trimit blestemul
la momentul potrivit.

Îşi pun războaiele-n cărţi
şi cred că se joacă cu focul
iar schimbarea arde orice compătimire
într-un iad al pierzaniei.

Se vor şterge şi urmele celor fără ţară,
noaptea în care intră
este una fără lună şi stele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa curge cu noduri

Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber fiinţării
să se înalţe în timp,

pun gândurile în balanţa cerului.

Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viaţa curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.

Rup întunericul din carnea nopţii
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,

dimineţile din mugur înverzind.

De o să se pornească viori
cu arcuşul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,

o ploaie de vară vestind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia subţiată de ploaie

Degeaba vreţi să mă convingeţi de contrariu,
fără ospeţele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute şi se scutură de ele,
dimineţile vor sta cu soarele pe masă
şi primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foşnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispiteşte tot mai frumos
femeia subţiată de ploaie
şi o împlineşte la fiecare atingere.

Amiaza vicleană şi fierbinte
îşi face plinul cu odihnă şi vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
şi seara soseşte c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloanele urcă...

În umbra luminii,
în care se frâng printre nori
fulgere,
ne hranim cu ploile.

Teama cine o strigă?

În spatele ei se caţără Moartea.

Ascunşi în găuri de şarpe
unde nu pătrunde nimeni,
ne ucide prin tăcere
căutarea...

În focul înteţit pe arbori
cu ramuri tinere,
înfăşuraţi în inele,
trecem prin maduva noptii.

Coloanele urcă,
noi rămânem în frig,
în umbra luminii bolnave.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu fuge de moarte

Nimeni nu fuge de moarte
La ieşirea din munţii semeţi
apele se limpezesc sărind în cascade
pe faţa dimineţii soarele îşi lasă razele
chiar dacă-i rece învăluită-n ceaţă,
totul se-ntâmplă normal şi grăbit,
nimeni nu fuge de moarte,
dar trăieşte cu teama în oase.

Nesfârşitul prin care curge văzduhul
lasă în hăuri ecoul
şi ziua se ridică din memoria clipei
fără cicatrici pe buzele amiezii
înflorind în ochi bucuria luminii.

Dacă pot să străbat cu sufletul,
odată cu săgeata albastră
voi străpunge cerul cu iubirea de semeni.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară ruptă din rai

s-a întors dimineaţa în ochii florilor
ierburile privesc mirate plutitoare oglinzi
păsările cântă imnurile nopţii de ploaie
văzduhul plânge numele norilor
şi lumina se desprinde de lichidele alcaline

soarele bogat ca o floare de platină
îmi scapă din mâini

amiaza intră-n ochiul şarpelui
se aşteaptă o seară ruptă din rai
să deschidă porţile nopţii de vânt
până-mi strâng caii de pe drumurile cerului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte străină

Mă părăseşte trist câte o noapte străină
şi rămân tot mai sărac în dragoste înfocată,
aici în dorul atingerii zac printre obiecte
ca într-un câmp desţelenit de cuvinte
în care seminţele aşteaptă să iasă la lumină
şi strălucesc pe malurile verzi ale cerului
unde norocul a rodit în fiecare an.
Acum, că ai furat startul în spaţiile tăcerii
unde trecutul şi-a lăsat amprentele
pe buzele serii unde cântecul îmbrăţişează
coloanele sonore ale visului îndrăzneţ,
privesc cum iubirea se lasă furată
de marile suflete ce respiră adâncul bogat
şi mă întreb cu ce gând voi pătrunde
pe sub poarta sărutului de piatră
mereu tânăr şi în amurg.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul atingerii

Tu ai fost umbra risipei de veşminte
lăsate să cadă pe faţa lunii
de la fereastra timpului
pe marginea întunericului
mirat de atâta iubire.

Noaptea părea o fiinţă disimulată
uitată afară de pază,
liniştea avea ochi rotitori
ca două stele ce schimbă priviri
de dragul atingerii.

Tot ce n-apuc să-ţi spun
adoarme-n cuvinte
într-un vis.

De acolo te priveghez
cu răsuflarea tăiată
cum cobori lângă mine
înlăturând aerul mut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul vârstei

E ziua când se răzleţesc arborii
orele cad din ei pe drumuri
şi o fată se rătăceşte speriată,
îi cresc prea repede sânii.

Fântânile o aşteptă să-i ude buzele
şi de emoţie se zbate între fior şi tăcere;
obosită de puritate împarte un surâs auster
şi trece podul vârstei dincolo de râu.

Când trec pe arcul genelor ei şi cobor
cu aripile lipite de corp, fără mâini,
apele râului se urcă în sălcii
şi ne lovesc cu chemări către mal
unde am să-mi destăinui teama.

E ceva dureros în liniştea interioară,
un instinct fără cădere,
un refuz în simţuri, o neîmplinire

se furişează sub paşi
în faţa noastră pe cursul amiezii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum vine toamna

Nu mă căuta în altă parte,
o să mă găseşti dincolo de gânduri
acolo unde inima se pierde-n iubiri neîmplinite
şi nu mi-e teamă de drumuri,
am crescut împreună cu ele.

Zilele mele trec după bunul plac al vieţii,
rămân mirate de mersul soarelui
cu razele binevoitoare şi calde.

Voi continua să ascult greierii şi păsările
şi-mi voi arde trecutul pe marginile timpului,
apoi voi desţeleni prezentul de piedici
şi voi călători până la capăt.

Simt cum vine toamna ruginită şi palidă de ploi,
îmi pare rău că ne aşteptă şi nu ne grăbim,
mi se pare că te bucuri
şi-mi oferi câte un surâs atât de nostalgic
fără cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugă din decor

lumea mă crede vinovat
mă poate răstigni
are pe retină nori de furtună
care o face opacă şi crudă
nu mă apără nicio fugă din decor
norii grei de apă
umplu o fântână
în pieptul unei fecioare

apare o lumină mireasă
snop de grâu în soarele amiezii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai virtutea urcă pe scară

În leagănul nopţii-n somn ceruit
întuneric alungat de stele,

de susură apele,
curg prin tăcerea singurătăţii
şi culeg izvoare de lumină.

Efemerul zboară cu aripi de liliac
muşcă din timp cu dinţi de silex
şi se retrage pe tărâmul nisipurilor
unde şi cactuşii mor.

Numai virtutea se urcă pe scară
cu ochii aţintiţi la cer,
se întunecă-n carne durerea
şi macină continuu voinţa,

de te întrebi mereu
cine te-a lăsat într-un loc nepotrivit
să-ţi consumi viitorul degeaba.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul de vânt

Ca o dedublare în piele
trupul se lăsa obligaţiei de încălzire
ca o pregătire pentru sex.
În anumite momente de încleştare a dorinţelor
când ele se suprapun
peste întâmplări,
se declanşează declicul.

Nimeni nu mai încurcă zilele cu nopţile
nici cu întunericul din noi
împrejmuit de lumină.
În acest fel vinovată
tăcerea noastră
nu ştim de ce zace.

În adâncul cuvintelor nespuse
prea multă neîncredere şi văicăreală,
lipsă de vână şi acţiune.
Culcuşul nostru sărac
are tot mai puţină căldură,
lipseşte scânteia care aprinde
focul acela de vânt
care se extinde.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea străină

Sunt un grabit pus să alunec pe panta durerii,
mă socotesc degeaba cu viaţa care n-are nimic bun,
am rămas desfrunzit de anii norocoşi
şi mai caut să lupt.

La poarta raiului liniştea mea e străină,
mă întorc în trecutul ştiut
ca o pagină dată înapoi de vânt
şi absorb lumina
din care m-am născut.

În mâini strâng un bulgăre de pământ
să-mi simt înaintaşii cum se odihnesc în el
cu sufletul în cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul unei lumi

Ne vom urca în caleştile nopţii
Şi vom străbate câmpiile de întuneric
Până jocul de umbre va rămâne în lucruri,
Iar ceaţa se desprinde din văi şi fuge.
Vor înflori stâlpii porţii de dorul aşteptării
Cu semne dăltuite în forme arhaice,
Soarele orbitor sărută câmpurile de rapiţă
În lumina dimineţii suspină grâul,
Ne vom înveli în roua răcoroasă şi tăcere
În mijlocul unei lumi îngropate în suferinţă.
Dorinţa mea va căuta în dorinţele tale,
Buzele pline, umeri albi şi sânii ce nu se pierd,
Vor înflori repede de plăcere
Şi vor rămâne stăpâniţi în memorie
Mai mult decât purele întâmplări de vis,
În fiecare seară târzie de vară
Ne vom căuta stea în care vom poposi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!