Solitudine
lumina mă împinge pe scară
din întuneric
gata să ațipeasc
merg cu dimineața-n spinare
soarele dă semne de bucurie
pe drumul cu sângele-n mișcare
spre orașul făgăduit
de ploi
numai ție
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Solitudine
lumina mă împinge pe scară
din întuneric
gata să ațipeasc
merg cu dimineața-n spinare
soarele dă semne de bucurie
pe drumul cu sângele-n mișcare
spre orașul făgăduit
de ploi
numai ție
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semne pe cer
ziua mă caută pe urme
gândul mi-o apucă înainte
și nu se lasă supus
apele în care mă scald
dau semne de bogăție curată
din întuneric se naște lumina
cu ochi de vultur
noblețea se cuprinde-n foamea cunoașterii
cu aspirații înalte
pe cer se văd semne
în contur de oglinzi orbitoare
adevărul se smulge din minciună
și cruce îi pune
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbra cu limbă de os
Noaptea își ține mâinile în sân
și visează iubire
eu privesc din întuneric o cărare
pe care se plimbă carele cerului
cu felinare la osii.
Lacrimile dimineții cad peste ierburi
și cosașii vor să salute soarele
cu ascuțișuri de piatră,
umbra cu limbă de os
fuge de sub copaci
cu frunze în spinare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai virtutea urcă pe scară
În leagănul nopții-n somn ceruit
întuneric alungat de stele,
de susură apele,
curg prin tăcerea singurătății
și culeg izvoare de lumină.
Efemerul zboară cu aripi de liliac
mușcă din timp cu dinți de silex
și se retrage pe tărâmul nisipurilor
unde și cactușii mor.
Numai virtutea se urcă pe scară
cu ochii ațintiți la cer,
se întunecă-n carne durerea
și macină continuu voința,
de te întrebi mereu
cine te-a lăsat într-un loc nepotrivit
să-ți consumi viitorul degeaba.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfântul și luceafărul
Într-o noapte nebună
un sfânt se freca la ochi
și privea atent cerul,
luceafărul de pe boltă
privea și el în jos,
i-a făcut rece cu ochiul
luminos.
Ambii își făceau semne
și se bucurau,
apoi fiecare a plecat pe drumul său
grăbit spre ziuă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața curge cu noduri
Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber ființării
să se înalțe în timp,
pun gândurile în balanța cerului.
Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viața curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.
Rup întunericul din carnea nopții
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,
diminețile din mugur înverzind.
De o să se pornească viori
cu arcușul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,
o ploaie de vară vestind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu lumina cernută de umbre
Mă privesc cu ochiul din adâncul ființei
într-un izvor dătător de viață în pustiu,
rămas închis în memorie
cu gânduri și vise.
Cu lumina cernută de umbre,
orașul doarme sub straturi de ceață
nu e suficientă nicio tăcere,
nicio temere de singurătate.
În oglinda minții nici reflectarea-n conștiință
nu lasă deschise porțile raiului
fără să se verifice totul la intrare.
De aceea vă propun să luați aminte
cerul are loc pentru suflet, nu pentru trup,
orice moarte are semne din zodii de pământ.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt
pietrele se spală pe cap de ploi
țăranii beau cafeaua cu țuică
povestindu-și naravul dobitoacelor
eu sunt un drum de întristare
pe care trec poaspăt potcoviți caii
îmi aprind pe spinare scântei
roțile sapă-n margini un hat
în care se scaldă vrabiile câmpului
celelalte se scutură de praf
eu sunt o vulpe cu rană
cocoșii își dreg glasul în noapte
înfricoșați de tăcere
pe râu urcă peștii în salturi spre munte
pădurile au picioarele ude fără ochi și urechi
soarele coboară de pe stânci printre arbori
țaranii caută în inima lemnului cruci
cioplitorul sunt eu
cu barda și dalta la brâu
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina vine din spate
Printre noi se strecoară umbra,
lumina vine din spate
scăpată după norul viclean
din partea de apus zilei
pe unde fug ploile vieții,
pământul se deschide cu bucurie
și aleargă de sub pași.
Cerul se-ntunecă și alunecă peste păduri
ca o haină cenușie fără mâneci,
mă-ntunec și eu, te privesc în ochi,
în ei totuși rămân raze sclipitoare
în irisul ca un cerc de foc
din care sar scânteile iubirii
și-mi luminează drumul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia a trecut singură
Dacă voi mai vâsli pe fluviu
se răzbună apele
cu bancuri de pești argintii,
voi înnebuni de bucurie
și nu voi prinde niciunul.
În brațele pline cu bulgări de lună,
pe țărm, mă așteaptă femeia.
Noaptea mă urmărește cu umbre,
supărată, îmi așază fluturi pe creștet
și pleacă mai departe-n întuneric.
Ninge cu flori în pădurile de castan,
nu se vede nicio cărare
pe care să vină femeia zâmbind.
Steaua ei fuge luminoasă spre apus,
magii își odihnesc caii,
ferestrele aprinse și ieslea sunt departe.
Totul se schimbă pe altceva;
pe hrană, pe smirnă, pe aur,
numai eu nu mă schimb pe nimic;
doar anii și drumul mă schimbă.
Femeia a trecut singură;
nu m-a recunoscut,
mă caută.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima ascultă și tace
Împart cu tine durerile și bucuriile,
inima ascultă și tace,
drumuri lungi adumbrite
mă poartă-n orașul pruncilor dispăruți
cu sufletul stins.
Nicio umbră, nicio tăcere nu mă atinge,
numai tu ai semne de verbe ciudate
care vor să spună ceva negrăit,
nu vor lumânare aprinsă
ci ochi înlăcrimați de așteptare.
rup din mine mușcând din trecut
ca dintr-un măr copt și căzut,
stau neclintit ca o piatră
ce nu se teme de moarte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuprinde-mă în brațe
alunec pe pietrele iadului în ape străine
ajută-mă să urc malul înalt
pentru că în apropiere este orașul
în care catedralele îmi zâmbesc
tăcerile s-au țesut în așteptări
inima se joacă dimineața cu lumina
numai gândurile rămân pradă zborului
nu le oprește nimeni
nu poate
cuprinde-mă în brațe
și nu mă lăsa să cad de pe acoperișuri
veacul acesta are țiglele ude
și pământul denivelat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orizontul cu porți de piatră
Gândul meu dând contur zilei de mâine,
iubirii îi pune nume
și rodește în ploi
zămislind ființa din lutul sterp.
Atunci se naște lumina,
aura de botez a capului meu
primește duhul
și se înalță cu el în picioare.
Sorbind cu ochii întinderea
până se deschide orizontul
cu porți de piatră,
Drumuri prin gânduri trecând...
De înalț mânile
să prind de frânghii norii
ploaia în care mă scald
pe brațele tale,
Semne de pământ se desfac.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Idol să-mi fie o lumina rece...
Stau liniștit căldura se stinge în gleznele nopții
sângele nu mai fierbe în clocot, se rotește subțire
nu e străin și sporește răcoarea în trup.
Cerul se topește în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.
Idol să-mi fie o lumina rece...
Stelele se plimbă în calești de cuarț
și coboară pe scări ruginite de mătase.
O bucurie neomenească se-ntipărește pe fața minții.
nimeni nu mă așteaptă sub streșini de porți
când ele tot timpu-s deschise a moarte.
Lumina cât este trece prin mine-n întuneric
rostogolindu-se cum pietrele-n hău
de nu mai știe nimeni pentru cine bate clopotul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În mijlocul unei lumi
Ne vom urca în caleștile nopții
Și vom străbate câmpiile de întuneric
Până jocul de umbre va rămâne în lucruri,
Iar ceața se desprinde din văi și fuge.
Vor înflori stâlpii porții de dorul așteptării
Cu semne dăltuite în forme arhaice,
Soarele orbitor sărută câmpurile de rapiță
În lumina dimineții suspină grâul,
Ne vom înveli în roua răcoroasă și tăcere
În mijlocul unei lumi îngropate în suferință.
Dorința mea va căuta în dorințele tale,
Buzele pline, umeri albi și sânii ce nu se pierd,
Vor înflori repede de plăcere
Și vor rămâne stăpâniți în memorie
Mai mult decât purele întâmplări de vis,
În fiecare seară târzie de vară
Ne vom căuta stea în care vom poposi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu trebuie tulburate apele
Și-a țesut sub învelișul gândului cuvântul,
un fel de tăcere care așteaptă răspuns.
După ce s-a sedimentat iubirea și ura
nu trebuie tulburate apele,
lumina pătrunde înțelesul și-l urcă pe scară
mulți se vor chinui să-l atingă.
E o bucurie ce se risipește în oameni,
o bunăvoință însoțită de mulțumire.
El nu mai fuge,
voința-i se zbate pentru statornicie
și-i crește sentimentul că-și aparține.
În afară e o lume străină.
În lume te zidești viguros cu rădăcini
niciun vânt nu te înclină.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina fulgerată prin întuneric
cine se zidește cu piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ambiția
Nici visul nu-l crede cum s-a întrupat
și poate fi văzut cu ochii
de cel care l-a urmat
până ce lumina i-a vestit capătul,
fără eforturi sprâncenate
pentru cel ce și l-a promis.
Când alte forme nu-s de atins ținta
și-n tine sălăsluiește ambiția
de n-o mai poți opri
fără să-i vezi rodul.
Pui pe picioare întregul arsenal
cu rezerve cu tot
și pornesti cu ce ai mai bun
pe drumul rămas fără alternative.
Dă semne că pragul poate fi atins
și trecut mai departe.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu rămâne cum a mai fost
la o trecere prin gara din gânduri
așteptarea a rămas până târziu la peron
a venit întotdeauna grăbită să nu piardă contactul
lumea nici nu știe cum să se manifeste
se implică în tot ce produce agitație și mișcare
în fiecare clipă își caută posibilități de evadare
din marele conglomerat al nepăsării
într-o zi totul se va limpezi
apele se vor despărți de mizeria de la suprafață
și nimeni nu are milă de umbre
se va umple vasul până dă pe dinafară
lumina în care-ți place să vâslești
va îmbrățișa cu raze toată casa iubirii
și-n această înflorire de virtuți necesare
nici moartea nu găsește un loc de liniște
când și-n mine se maturizează visul
am să te chem dincolo de tot ce s-a perimat
să clădim o altă coloană de rezistență
chiar dacă locuiește înlăuntru un altul
și o să crească cu sângele-n cântec albastru
până la venirea zorilor de aur
soarele se prinde cu dinții de crestele munților
nimic nu rămâne cum a mai fost
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curcubeele dimineții
Nu mă mai întorc la vechile forme,
pășesc spre noile deschideri
sunt un mugure care așteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
și nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.
Nu mă pierd în cuvintele nopții,
diminețile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
și răsăritul topește întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naște liberă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!