Femeia subțiată de ploaie
Degeaba vreți să mă convingeți de contrariu,
fără ospețele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute și se scutură de ele,
diminețile vor sta cu soarele pe masă
și primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foșnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispitește tot mai frumos
femeia subțiată de ploaie
și o împlinește la fiecare atingere.
Amiaza vicleană și fierbinte
își face plinul cu odihnă și vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
și seara sosește c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Femeia îmblânzită de ploaie
Degeaba vreți să mă convingeți de contrariu,
fără ospețele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute și se scutură de ele,
diminețile vor sta cu soarele pe masă
și primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foșnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispitește tot mai frumos
femeia îmblânzită de ploaie
și o împlinește la fiecare atingere.
Amiaza vicleană și fierbinte
își face plinul cu odihnă și vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
și seara sosește c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața curge cu noduri
Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber ființării
să se înalțe în timp,
pun gândurile în balanța cerului.
Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viața curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.
Rup întunericul din carnea nopții
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,
diminețile din mugur înverzind.
De o să se pornească viori
cu arcușul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,
o ploaie de vară vestind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fuga din față
Ochii nopții dau ființă femeii de ploaie,
o îmbracă în haina furtunii
și vântul îi dezvelește picioarele lungi,
pe coapsele ei cărnoase alunecă picurii mari
și ea fuge din fața tristeții.
Când se vor deschide porțile dimineții
franjurii răsăritului se desprin de cer,
lumina se dilată și curge
deasupra verdelui crud pândit de altă culoare.
Cu gustul vinului din adormitele pivnițe
aștept strălucirea din amiezi însetate
în neatingerea femeii înspicată de pofte,
seară rămasă în descântec de crepuscul,
să nu se deoache de întuneric
pruncul ce va veni țipând
și timpul poartă pe brațe bucuria
în care mă simt întreg ca un ou pe soclu.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul se grăbește
eu mă desprind de cei care nu se întreabă de nimic
trăiesc într-o stare de căutare
mă stresează lipsa de interes
în fiecare seară îmi adun gândurile de pe la colțuri
și le grupez pe priorități
mai uit prezentul scris pe masă
și plec să pregătesc ziua de mâine
cu aripi de vultur să scruteze de la înălțime pământul
timpul se grăbește nu mă lasă liber
fiecare clipă trece fără să o pipăi cu sufletul
nimeni nu iartă
nimicul din viață
omul nu iese din întuneric fără un impuls la lumină
nu mi-e teamă să cred că pot face bine și rău
lumea nu se lasă cucerită cu mâinile
vin vremuri în care fantasticul devine real
și trebuie să fii fantastic
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limba în care scriu
am cântărit fiecare vorbă și cuvânt
din limba în care scriu
și mi-am găsit în ele sufletul în murmur
am căutat în fiecare miezul seminței
modul ei de germinare
sunetul acela crud al verdelui viu
care răspunde c-un surâs luminii.
și m-am trezit într-o lume sensibilă
ce nu se lasă îndepărtată de frumos
pune în matcă cursul apelor
peste care trec poduri de speranțe
de când îmi ești alături
mă tot întreb unde-mi păstrez inima
și unde o găsesc iubită
când tu ești plecată departe
timpul care mă încape zilnic
fuge mai repede decât mă aștept
temerea pe care încă n-o scriu
este că nu te vei mai întoarce
dar aripile trebuie să rămână în zbor
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La umbra pleoapelor
Să ne îmbătăm cu propoziții eliptice de subiect
și să nu ne doară capul,
să întoarcem pe dos cuvintele
până înțelegem tot ce spun printre rânduri
ca niște cititori în stele.
Nu putem face asta întotdeauna,
sunt ocazii și fapte care ne depășesc,
nu ne lasă somnul liniștit
și diminețile pline de candoarea răsăritului,
fiecare își dorește o amiază cu obrazul de piersică,
să-i admire puful moale,
să-i atingă coapsele coapte,
să o sărute la umbra pleoapelor cu gene stufoase
în hamacul din grădina iubirii
până se supără iarba.
Doamne, la ce-mi zboară mintea,
trupul vrea să se odihnească cuminte
când începe toamna fără explicații
și aș putea protesta pentru timpul pierdut
fără rezultate care să-mi toarne mulțumire
în inima femeilor scăpate printre degetele
înserării din orgolii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când sosește primăvara
sunt plecat în alt anotimp
mă urmărește o veche poveste
în spatele meu zace trecutul căzut la pământ
nimeni nu știe să-mi spună
când sosește primăvara aceea fulminantă
în care iubirea e-n muguri și florile așteaptă
diminețile cu soarele-n ochi
am primit scrisori ca pe vremuri
pe care nu le-am deschis
mi-a fost frică de schimbări neprevăzute
de mâine începe drumul
tu mă vei aștepta la fântâna de la răscruce
cu ciutura plină de dor
în față drumurile anotimpurilor
pline de primejdii
care ne vor împreună
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
Se face dimineață-n gânduri
primăvara șterge urmele iernii
pornește pe drumul verdelui crud
seva-i subțire își găsește loc, totul înflorește.
Lumina-i tînără, blândă și dulce
pune brățară de platină la încheieturi,
ființele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.
Cerul se deschide la culoare și urcă
nopțile prind întunericul de gât și-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.
De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea plutește și capătă aripi
n-o mai oprește nici vântul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
Se face dimineață-n gânduri
primăvara șterge urmele iernii
pornește pe drumul verdelui crud
seva-i subțire își găsește loc, totul înflorește.
Lumina-i tînără, blândă și dulce
pune brățară de platină la încheieturi,
ființele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.
Cerul se deschide la culoare și urcă
nopțile prind întunericul de gât și-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.
De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea plutește și capătă aripi
n-o mai oprește nici vântul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte fără armură
Nu se mai storc lacrimi înșelătoare
ce lasă urme pe pomeții obrajilor
mai subțiri decât apa de ploaie,
se scaldă lumina în ochii verzui
fără să se mai rotunjească dezinvoltă,
bucuria sădită-n flori face boboci
și se deschid cu arome pe limbă.
Grădina mușcă din faguri lumină
și nu se lasă păcălită de nori,
într-un imperiu cu margini de argint
dispare orice urmă de singurătate.
Cuvinte fără armură de apărare
se tem de răzbunarea verdelui crud,
se îmbracă-n veșminte de fildeș,
elefanții prind spaimă de moarte
și de rup totul în cale.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză pe ramuri de os
Iubirea este o descătușare din conveniențe, una trăită,
o stocare sublimă existentă în interiorul ce se deschide
cu o energie care țintește drept inima-ți somnoroasă,
toate gesturile pe care le observi și cântărești în fiecare zi,
își pun corolarul pe tot ce înseamnă atingere și mângâiere.
Nu mă lăsa să rabd suferința așteptării fructului
când carnea mea tremură ca o frunză pe ramuri de os
și se roagă să îndepărteze furtunile declanșate ușor
cu rugăciuni puse pe buzele ce le desenez în vise
pentru a săruta opera înainte de a o expune izbândirii.
De aceea privirea-mi este atât de îndepărtată și lacomă,
mă apropii de țărmurile speranței vâslind împotriva vântului
cu imaginea ce-mi alunecă sub ochi cu o lacrimă de sare,
fără cuvintele frumoase pregătite să fie împărtășite
doar cu sufletul încărcat de toate poemele de dragoste.
Pămânul îmi arde sub pașii grăbiți către întâlnire,
amiaza vinovată de tot ce se întâmplă
îmi lasă drumul să odihnească la umbră până seara
când cerul meu și al tău capătă aceeași culoare
într-un echilibru pe talerele nopții din urmă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În spleenul iubirii
Sufletul nu mai poate răbda,
dă ocol durerii,
o îmblânzește cu o mângâiere de copil
ce răscolește trupul și-i dă culoare,
de se luminează la față
cu buzele arse.
Inima-n freamăt asemenea frunzelor
în spleenul iubirii
urcă toate treptele emoției
pe curbele voluptății.
Respiră aromele și răcoarea nopții
filtrează fericirea și o așează-n fereastră,
să simtă cum se deschide orizontul,
devine miere vâscoasă și nu mai curge,
se purifică într-o stare solidă.
Până și dulcele se concentrează-n sine
doar timpul își lasă amprenta
liberă și celestă.
Se împărătește cât mai mult verdele,
urcă-n arborii viitorului la care aspiră
să-și pună păsările pe ramuri la concertul dimineții,
de nimic nu va mai fi cum a fost,
dar lumea nu se va sfârși,
se va schimba.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când inima se înlănțuie
Noaptea și-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe fața vântului nervos,
dimineața se sărută cu izvoarele și pleacă.
În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceața odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
și lumea își frământă mâinile în așteptare.
Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om,
în amiaza când inima se înlănțuie
cu dorul care în mine își află izvorul
devine dătător de dragoste și viață.
În vreme ce verdele își câștigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolțire a semințelor,
copii nevinovați ai soarelui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se face seară pe nota de plată
Ziua se înghesuie să intre pe ușa din față,
e dimineață devreme și nu se cade să aștepte,
soarele îi face cu mâna să se grăbească,
lumea e și ea pornită pe drum.
De undeva noaptea privește cu îngăduință
și lasă să treacă amiaza,
împinge seara de pe scaun să se ridice
nu se vede întunericul.
Ca o umbrelă deschisă prima oară
vântul vrea să spună o mică poveste
și se întețește nervos pentru neascultare,
praful se teme pentru deranj.
Lansez un zmeu și o ia la sănătoasa,
îmi pare rău pentru tot răul
care se opune întotdeauna binelui.
Cerșesc o imagine cu o bucurie hazoasă,
mă întunec de nerăbdare
ca un vânător
prins pe picior greșit
și răsuflu apoi ușurat.
Păsările tac a seară obosită,
lumina se filtrează prin pânze de nori albi
respinsă.
Se face seară pe nota de plată și pleacă,
fac un efort
citesc și o dau mai departe nopții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se crapă de dimineață
Aștept dintr-odată să mă treci
peste puntea durerii
cu răbdarea unui orb.
Lumina curge fluidă pe pământ
prin oasele albe ale cerului,
Luna culcată pe partea sa nevăzută
cerne trecerea arcuită pe axă
prin sitele stelelor.
Noaptea disjunsă în procesul cosmic
rupe cu dinții din întuneric
și se grăbește să apună.
Se crapă de dimineață prin fante de lumină
ca într-un lemn cu inima roșie
abundent sângerândă.
Soarele își desenează răsăritul
c-un crepuscul de culori
care se varsă peste marginile orizontului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limba dulce a cuvintelor
Noaptea și-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe fața vântului nervos,
dimineața se sărută cu izvoarele și pleacă.
În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceața odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
și lumea își frîmântă mâinile de așteptare.
Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om
în amiaza când inima se înlănțuie
cu dorul care în mine își află izvorul
cel dătător de dragoste și viață.
În vreme ce verdele își câștigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolțire a semințelor,
copii nevinovați ai soarelui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nehotărâre
Cu binefacerile care ne ocolesc
nu reușim să intrăm în contact
și crezi că nu-i nicio pagubă,
mai mult, le dăm uitării și mergem înainte
fără să ne mai amintim de lipsuri.
Vor apune treptat stelele nopții,
se va face o dimineață de primăvară,
dragostea câtă a fost
s-a consumat într-o iubire sălbatică,
tu și în amiaza zilei mai tânjești,
dar eu am plecat pe drumul promis.
Nu știu dacă vrei să mă urmezi,
n-ai spus nimic
și timpul nu face pauze.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără teama din vorbe
Când streșinile iubirii curg
pe acoperișul ei strălucește soarele,
gândurile mele se întrupează în cuvinte
fără teama din vorbe
se scaldă în oglinzile cerului.
La fel ca-n marginile visului
când se termină totul pe neașteptate
de rămâi cu o părere de rău sau de bine.
străbați apoi ținutul naiului
cu reflexe purtate-n memorie
cum cântecul ciocârliei.
macii câmpiei s-au trezit
ascultă...
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercul luminii
dimineața
o fisură în stânca lumii prin care pătrunde lumina
ziua
o cîmpie pe care o stăpânește soarele
seara
un crepuscul ca o întoarcere la miraj
noaptea
o turmă neagră de zimbri coboară de pe deal
întregul
o roată pusă la osia timpului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Treacă iertarea de la mine
Noaptea flămândă se hrănește cu întuneric,
în cetăți, prințese furate privesc nedumerite cerul
și împletesc în gânduri posibilități de evadare.
Se prind cu mâinile de durere pentru a o înșela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea așteaptă la locuri de taină.
Nu știu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalță prin rugă,
treacă iertarea de la mine la voi toți
ca o cupă cu miere ce amprenta și-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeții.
În diminețile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată și vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcușul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârșitul obosit odihnește-n lut
și nesfârșitul pleacă odată cu timpul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!