Mă urc în cireș
Mă urc în cireșul pietros al zilei,
din spatele nopții coborâtă de pe scară,
soarele urcă pe treptele înalte ale cerului,
cireșele strălucesc în razele lui.
Așteaptă-mă la marginea amiezii
unde se odihnește liniștea la umbră,
se deschid ușile raiului
și nu-i nicio adiere de vânt.
Acolo cu limba subțiată de aromă
îmi vei înflori cuvintele nespuse
și-mi vei înroși cu buzele iubirea
în carte-mi arde răsuflarea
în focul aprins.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.