Când noaptea-i nesfârşită şi-i avară...

Se năruie o lume de visări
Acolo unde a-ngheţat cuvântul,
Pe-ntinderi de pustiu, unde nici vântul
Nu mai aleargă vesel între zări...

Şi zâmbetul s-a sfărâmat în valuri
În marea-nfuriată a tăcerii,
De stâncile tăioase-ale durerii,
Când soarta ne-a jucat hain la zaruri...

Să aşteptăm lumina e-n zadar;
Când noaptea-i nesfârşită şi-i avară

Şi ochilor le-a stins speranţa iar
Viaţa... a rămas o simplă gară

În care timpul trece şi-un acar
Semnalizează trecerea-i amară...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul căutărilor târzii

Din ochii mei se recompune cerul
În toamna care cade-n dezolare,
Şi orice frunză poartă către zare
Rugina ce-a muşcat de buză fierul.

Mă rătăcesc în şoaptele ce vântul
Ţi le-a furat când a ieşit din vară,
Se coace-n mine-o dragoste amară,
Când mă pătrund ca ploile pământul.

Arunci spre mine uitătura sobră
Şi-mi pare bruma mângâiere blândă,
Îmi eşti extaz deodată şi osândă-n
Cărămiziul ochilor de cobră.

Sunt beat de tine ca de-o apă sfântă
Ce poartă-n ea parfum de struguri copţi,
Vândut nesomnului atâtor nopţi,
Rămân tăcerea care te cuvântă.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul doi

Iubitul meu să ne-avântăm spre cer
Şi să trăim acolo ne-mblânziţi
Învăluiţi de noapte şi mister
Ca doi nebuni frumoşi dezlănţuiţi.
Să ne-afundăm în umbrele-nserării
Ca doi luceferi stranii-sidefii,
Ca rătăcite punctele mirării
În zborul fulgilor de păpădii...
Să ne iubim ca picurii de ploaie
Când se răsfaţă vara pe asfalt,
Sub greutatea dorului ce-ndoaie
Un cer întreg cu norii de cobalt!
Iubitul meu să ne-aruncăm în zbor
Cu aripi de speranţe şi visări,
Să cucerim un ţărm întins de nor
Ce mărgineşte mările de zări!
Tu cavaler ce-a cucerit regatul
Poveştilor ce nu s-au povestit
Să stăpânim eternul şi înaltul
Sub semnul doi ce-ntr-unul ne-a nuntit!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii acolo

Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poţi rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrăţişează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poţi să admiri imensitatea,
acolo unde
poţi învinge moartea.
Doar acolo
poţi îmbina
viaţa spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poţi primi
lumina credinţei
sevă a fiinţei.
Doar acolo poţi avea
împliniri spectaculoase
şi schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii liberi

e tristă clipa asta
tăcerile se scurg şi mor
pe reci pereţi, ai lumii seci
pe unde treci
timpul rămas e ars acum, e scrum
cuvântul e abis
ce lungă este depărtarea dintre noi
eu, păşesc pe ţărmuri ce dor
tu, în câmpii uscate de cer
mai trece un tren
uitat de toţi, de toate
prin noi, pe lângă noi
azi gara e absentă
doar şina ruptă
mai curge între noi
grei paşi se risipesc aleatoriu
prin anii trecuţi, petrecuţi
aiurea, haihui
tăcere abisală
rămasă într-o gară absentă
doar nişte şine perpendiculare pe nimic
tu mă aşteptai la geam
eu mai ciopleam un ram
să fac, să fac un nai
să cânt la nunta nostră
poveşti despre cai
cai liberi şi puri
aleargă, aleargă în pulberi de stele
să-şi poarte iubita prin ele
aşteaptă-mă femeie în poartă
să-ţi cânt a mea soartă
un cânt în doi, despre noi
noi, cai liberi în lume
purtăm marama durerii pe strune

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri de iarnă

S-au troienit zăpezile în parcuri
Şi băncile s-au zgribulit de frig,
Copacii par că stau închişi în ţarcuri
Şi nu-mi răspund şoptind dacă îi strig.

Şi nu-mi răspunde nici măcar ecoul
Atâtor primăveri înmiresmate,
Ascuns între tăceri şi-a pus zăvorul
Şi amintiri - le-a luat cu el pe toate!

Colind oftând aleile tăcute,
Mă însoţeşte vântul răzvrătit.
Mi-e dor de toate clipele trecute
Când te ţineam de mână-ndrăgostit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptorul de cuvinte

Şi îngerii în rai s-au răzvrătit
Când încolţea în versul tău femeia,
Invidioşi că din cuvânt ai plămădit
Sublimul ce-l purta în ea ideea!
Şi-au coborât cu toţii pe pământ,
Albastrul cerului vărsând în tine,
Când valuri de lumină în cuvânt
Au mângâiat un şold sculptat în rime!
Şi-atunci ai ridicat spre cer a slava
Aripi maiestre unduind albastru.
Viori cântau în inima bolnavă
Ce sta captivă-n trupul de sihastru...
Şi te-au blagoslovit cu neuitarea
Căci tu sculptezi cuvântul cu ideea
De rimelor le-a tremurat suflarea
Când răsări din versul tău femeia!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am jucat, pe unde n-am jucat la viaţa mea! Mă cunosc spectatorii, dacă-i zi! Noaptea-i mai greu!

citat celebru din Jean Constantin
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea are cearcăne roz

Dimineţile mele sunt desculţe
şi aleargă cu părul desfăcut
în întâmpinarea soarelui;
Poartă rouă pe gene
şi zâmbete în zborul fluturilor.
Eu îi port în suflet
şi le simt tremurul
în buricele degetelor.
Ştiai că fericirea are cearcăne roz?
Şi paşii discreţi?
Se strecoară prin timpul meu,
- dimineaţă de duminică -
învăluită în mister
şi flori de liliac.
Nici nu o aud când vine!,
dar mai ales n-o aud când pleacă...
Îi privesc picioarele goale
şi-i simt nostalgia
urcându-mi în sânge...
Are palme de aer
şi atingeri de gând sugubăţ...
când îmi prinde sufletul,
tot timpul, dar tot timpul,
simt cum îmi cresc aripi
şi atunci ştiu că pot atinge raiul.
Uneori mă trezeşte cu mirosul cafelei...
o găsesc în bucătărie
cu umerii goi şi sânii plini
şi mi se face foame.
Foame de viaţă!
Da, fericirea are cearcăne roz!
Şi poartă numele tău.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să mă poţi ierta, că te iubesc până la sfârşitul acestei nopţi

şi mai departe,
prin timp,
până când lumina ţi se va aşeza pe mâini?

Ai să mă ierţi,

că locuiesc în partea cea mai întunecată a fiinţei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toţi demonii îşi leagă umbrele?

Ai să mă ierţi,

că n-am să deschid fereastra,
şi n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierţi?
Ai să mă ierţi,

că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieţi, fără să guşti adevărul până la ultima firimitură
şi lumina să îţi adoarmă pe piept?

Ai să mă ierţi,

că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierţi?

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete lumină

Eram cândva o minge de magică lumină
Ce-a coborât din ceruri să prindă chip de lut
Şi ne unea un suflet şi-o muzică divină
Dar când ne-am prăbuşit nu ne-am recunoscut.

Şi-am rătăcit în lume cu suflet jumătate
Tot căutând lumina să ne putem uni
Tu l-ai urmat pe soare eu am rămas în noapte
Şi-atâta timp pierdurăm fără a ne-ntâlni.

Am răsărit departe-n grădina neştiută
Când tu desfăşurai pe cer aripi de vise
Tu căutai iubirea, eu am rămas pierdută
Luptându-mă cu lacrimi şi gânduri interzise.

Dar ţi-ai întors privirea şi m-ai zărit plângând
La margine de viaţă fără să am vreo vină
Când ochii se-ntâlniră ne-am pomenit cântând
Aceeaşi melodie de suflete lumină.

Poate că-n astă viaţă timpul ne presează
Şi că lumina noastră-i aproape a se stinge
Dar mi-ai jurat în versuri că-n viaţa ce urmează
Mă vei găsi îndată şi dragostea va-nvinge!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dar unde-i? De unde
Învăţare de bine?!
Rămas-au uitate
În Biblii străine!

Prin şcoli învăţaţii
Stau strânşi în unghere,
De lasă copii
Să urle, să zbiere...
La cârmă de ţară
E simplu duel:
Între buzunare
Şi scaun sub el!

Şi vâjâie vântul
De urlă a pustiu,
Nu-i crede cuvântul,
E al nimănui!
Armate secrete
Comande primesc
Şi, drept urmare,
Ei nimicesc!

La tele – vedenii!
În filme urgii!
În casă, pe stradă
Se aud
Strigăte vii!
În ţară pumnale,
În lume atac,
Între continente
Arme refac!
Amar e! Amar
Strigăt din mine:
Unde? De unde
Învăţatul de bine?!

E totul pe dos,
Ridicol cuvântul:
A vorbi de frumos?
Dar...
Unde e rândul?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură-ntrebare

Secatu-mi-a privirea de când tot cată-n zări
Şi buzele-s crăpate rostind fără-ncetare,
Din ziuă până-n noapte, aceleaşi dulci chemări
Ce se topesc cu toate-ntr-o singură-ntrebare.

Pe unde-ţi umblă paşii, prin care galaxii,
Răspunsuri căutând, drumul de-ai rătăcit,
Tu, cavaler al nopţii cu plete sidefii
Când dragostea-ai la mine, de ce n-ai mai venit?

Ţi-ai aşezat iubirea în suflet feciorelnic,
Precum o pâine apoi lăsat-o-ai la dospit
Plecând uitat-ai glasul ce te-adora sfielnic
Şi-n tine-ntrezărea speranţa la-mplinit!

Ascultă orologiul, bătaia-i pe sfârşite
Căci timpul şi-a gătat clipele pentru noi
Găseşte drumu-odată cu palmele-ofilite
Şi-aprinde iar lumina în ochi ce clipesc goi.

Adună-n pumn, timid, susurul de izvor,
Să mi-l aşezi pe buze, să pot să-ţi mai vorbesc,
Cât viaţa mai pâlpâie şi-n piept ca un fior
Se împletesc cuvinte-ntr-un tainic "te iubesc"!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Cum, Doamne, să suporţi atâta nedreptate,
Când mama cu pământul copiii şi-i împarte!
Când diavolul-n câştig pare mereu să fie,
Iar sufletele noastre-ntr-o veşnică robie?
Cât, Doamne, să mai rabzi atâta umilinţă,
Când cerul se prăvale lovindu-ne-n credinţă,
Când mila-i pe sfârşite, şi-o găseşti doar pe bani,
Iar moartea nu mai ţine de boli cont... şi de ani.
De ce, Doamne, te-ntreb, ne e amară soarta,
Şi către cerul tău ne e zidită poarta,
De ce doar cei bogaţi au parte doar de bine,
Iar oropsiţii sorţii se zbat între suspine?
De ce în casa ta sclipeşte bogăţia,
Iar cei care-o slujesc şi-au pierdut omenia,
De ce îl laşi pe diavol, în toate câte sunt,
Să-ţi învrăjbească fiii, să uite-al tău cuvânt?
Coboară, Doamne, iarăşi aicea printre noi,
Şi, dăruind iubire, ne scapă de nevoi,
Ne-nvaţă iar ce-i mila, respectul, bunătatea,
Şi-alungă cu lumină, din suflet, neagră noaptea!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumuri fără nume

Te-ndepărtezi pe zi ce trece
Precum un soare în apus,
Lăsând a nopţii umbră rece
Cu vălul ei cel nepătruns,

Să te cuprindă-n adormire
Lăsând în urma ta pustiu.
Fără să-ţi pese de-o iubire
Ce-arde încă atât de viu.

Te-ai supărat aşa de-odat'
Şi-ai întors faţa de la lume.
Să rătăceşti tu ai plecat,

Pe drumurile fără nume
Şi nici nu ştii că ai lăsat
Un dor să ardă-n piept tăciune.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase-a toamnă

Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece şi-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".

Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă şi-a gogoşi
Când cu ghiozdanele în spate
Spre şcoală trec copii sfioşi.

Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deşteptător
În zori de zi nu l-a trezit...

Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele şi le-a lungit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupa amintirilor...

Caut lupa amintirilor
În sertarul copilăriei prăfuit
De cuvinte şi vise.
Nu îmi mai amintesc unde mi-am pus
Tocul aşteptărilor.
În zadar scormonesc! Vechituri, amintiri şi tăcere
Mă apasă pe umerii
Încărcaţi de omăt.
Din vinul zburdălniciei, nu mai pot să mă-mbăt.
Dă-mi mâna ta osoasă şi grea!
Pe umărul aducerii-aminte
Nu bate vântul,
Nici râu de lacrimi nu curge.
Acolo e cerul senin
Şi viaţa mai dulce.
Împarte cu sufletul meu
Felia de cer şi dă-mi sărutarea tăcerii,
Să pot dormii liniştită
Pe altarul durerii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţi

Cât... cât să-mi dezgolesc sufletul
Ca să ajung la Cer, sau la tine?
Unde... unde am greşit sau cine...
Cine-a sortit soarta, numele nostru?

Cât... cât putem trăi... doar pentru...
A nu muri, doar pentru câteva clipe
În care cerul ne era şi martor şi...
Adăpost într-o margine de galaxie?

Câte, câte-am pierdut, câte cuvinte
Am prefăcut în tăceri şi în lacrimi,
Câte păcate ale altora putem plăti
Într-o singură viaţă, singură clipă?

Unde, pe unde să ne mai căutam
În care unghere... suntem rătăciţi,
Cine ne-a dăruit dăruirea din Noi,
Cine ne-a scris scrierea-n grabă?

Unde... unde ne aşteaptă sfârşitul,
Când va bate ultimul gong de final,
Vom reuşi să fim prezenţi sau...
Sau ne va trece soarta... absenţi?

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au rămas singuri pe lume

Într-o casă din pădure,
acolo între castani,
Doi bătrâni, singuri pe lume,
trăiesc gârboviţi de ani.

Singurătatea-i apasă,
viaţa lor e mai amară.
Nu mai pot ieşi din casă,
nu mai ştiu ce e pe-afară.

Viaţa lor spre moarte suie.
Nu mai pot să vadă largul.
Copii n-au ca să-i mângâie,
Nimeni nu le trece pragul.

Când glasul lor se stinge,
cine îi va îngropa?
Cine oare îi va plânge?
Sau... fiarele-i vor devora.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2007)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeride (17)

Tai timpul
adunându-l crâmpeie
în poala sufletului
Tic tac
Tic tac
Mi-e sete...
o sete viscerală
de absolut
iar cuvântul tău tace...
Pereţii camerei
sunt reci
şi gri
ca o indiferenţă
ce s-a aşezat
între noi
Îmi sângerez palmele
şi încerc
să-i încălzesc
cu roşul sângelui meu
Şi scriu...
Îmi golesc ochii
de culoare
implorând zorii
să-ţi zâmbească

Vorbeşte-mi...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!