Sculptorul de cuvinte

Şi îngerii în rai s-au răzvrătit
Când încolţea în versul tău femeia,
Invidioşi că din cuvânt ai plămădit
Sublimul ce-l purta în ea ideea!
Şi-au coborât cu toţii pe pământ,
Albastrul cerului vărsând în tine,
Când valuri de lumină în cuvânt
Au mângâiat un şold sculptat în rime!
Şi-atunci ai ridicat spre cer a slava
Aripi maiestre unduind albastru.
Viori cântau în inima bolnavă
Ce sta captivă-n trupul de sihastru...
Şi te-au blagoslovit cu neuitarea
Căci tu sculptezi cuvântul cu ideea
De rimelor le-a tremurat suflarea
Când răsări din versul tău femeia!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Azi râde soarele către pământ,
E sărbătoare mare în grădină;
Ne bucurăm că floarea din cuvânt
Ne umple sufletele de lumină!

Înmugurind mlădiţele zâmbesc
Înviorând speranţele în noi
În verde crud iubirile vorbesc
Cu mierlele ce cânta în zăvoi

Copilăria-n suflet se trezeşte
Şi bucuria inima cuprinde
Cuvântul prinde aripi şi ţâşneşte
Când primăvara braţele-şi-ntinde!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt

Te-am căutat în zbuciumul de mare
În ţipătul furtunii,-n tremur de pământ,
În susurul ce plânge în izvoare
În taina ce-i purtată de-un cuvânt.

Te-am căutat în razele de soare,
Sub umbra munţilor încărunţiţi,
Pe după nori, în zarzării în floare,
În codrii de cuvânt-n versuri despletiţi.

Te-am căutat în stele, după Lună,
În ochii ce pe drum i-am întâlnit,
În liniştea ce tace în furtună,
În versul ce durerea şi-a doinit...

Te-am căutat... dar unde n-am făcut-o?
Că universu-ntreg l-am răscolit,
La îngerii din cer ce-au zis:
-Nebuno!
La tine-n suflet încă n-ai privit!

Mi-am amintit că te-am ascuns în mine,
Ca să te am chiar dacă nu-mi mai eşti,
Când doruri plâng inima să-mi aline...
Cuvântul care-mi deapănă poveşti.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Priveşte cerul trist către pământ
Prin nouri de amar şi suferinţă...
Ţi-e pusă azi credinţa în cuvânt
Cuvântul însă-ţi cere stăruinţă,
Supunere, şi-ţi dă un chin cumplit,
Cu tine Moartea e-n duel mereu!
Că-n lutul literelor, vers cioplit
E o creaţie de Prometeu.
Iar viaţa însăşi un poem ce-i scris
De un poet cu sufletul amar
Şi-orice cuvânt de tine s-a dezis
Când moartea-ţi joacă rima pe un zar!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai prin cuvânt...

Mi-e huma blestemată şi-osândit
Mi-e sângele sărat de dor prea mult,
Din mine lipsa ta m-a prigonit
Şi nu mai pot tăcerea să-ţi ascult.
Mă torc fuior în nopţile senine
Să-i fac din suflet disperării şal
Că n-are marea of, mai mult ca mine,
În valul ce-l doineşte către mal!
Ş-atâta alb pulsează-n trupul meu
Că tot mai mult coboară spre pământ,
Deşi în piept cresc aripi curcubeu
Mă-nalţ la ceruri numai prin cuvânt.
Şi mă-nrobesc plecărilor eterne
În rugăciuni citite-n mânăstiri
Când umbra ta dureri în mine cerne
Şi-mi vine dor de blânde-ţi rostiri.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captivă-n curcubeu

Ştiam că eşti un mag ce doar din gând,
Poţi preschimba o lume-ntr-o pictură,
Culorile de toamnă amestecând
Şi recreând din ele-o partitură.
Că nopţile cu uitătura sumbră
Sub semnul tău atâta de discret,
S-au dezbrăcat de hainele, de umbră,
Iar tu, din mag, ai devenit poet!
Că zările au pleoapele albastre
Când flutură din genele mirării
Visând desfăşurări de-aripi măiastre
Cum cresc firav din versul adorării.
Ştiam că-n ochii tăi dacă privesc
În curcubeu ai să mă prinzi captivă
Şi-n versul tău voi vrea doar să trăiesc
Femeie, muză, înger deopotrivă...
Că mă dezic de viaţă şi de moarte,
De lumea îmbrăcată în nevoi,
Ca să renasc lumină ce se-mparte,
Peste-ntunericul ce doarme între noi...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veste

În minunat-a raiului grădină
Au înflorit cireşii, dragul meu,
Când îngerii se joacă în lumină
L-auzi râzând pe bunul Dumnezeu.

În bucuria lor nestăvilită
Îşi scutură aripile spre noi
Şi dintr-o toamnă sumbră, ruginită
Încep să ningă flori în loc de ploi!

Şi tot pământul intră-n sărbătoare
Chiar de e iarnă afară şi e ger
Se-mbracă brazii în omăt de floare

Pe uliţă răsună lerui ler
Iar îngerii cântând încep să zboare
Căci Domnu-a coborât la noi din cer!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul final

Când viaţa cu zarul aruncă,
Şi destinul e frunză-n vânt
Valurile se sparg de stăncă
Tot am de spus un cuvânt!

Când ţie chiar nu îţi pasă
Mă ridic uşor de la pământ
Şi dau cu pumnul în masă,
Tot am de spus un cuvânt!

Când viaţa e foarte perfidă
Încetişor eu încep să cânt,
Şi rostesc c~o mina acidă
-Tot am de spus un cuvânt!

Când totu-i distrus din faşă
Iar oamenii cu toţii plâng
Umflu muşchii pe sub cămaşă
Tot am de spus un cuvânt!

Dar când moartea îmi dă ocol,
Şi-acesta nu-i un lucru banal
Nu mai este loc de-un miracol,
Căci ea are cuvântul final!

poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uniţi

Tu eşti cuvântul, eu baladă.
Suntem un tot când ne rostim.
Dar stelele când stau să cadă
Iubirea nouă ne-o înnoadă
În veci să nu ne despărţim.

Tu creşti în mine jumătate
Ca greul să nu-mi fie greu.
Lumina ta când mă străbate
În tine-mi duce-o bună parte:
Trăim ca doi dar "tu" eşti "eu"!

Ştiu, lumea rău a fost făcută
Dacă tu taci, voi plânge eu
Căci sunt rostirea ta tăcută
Cu-o lacrimă neîncepută
Pe suflet îţi scriu dorul meu.

Mă nasc din tine prin cuvânt
Dar "eu" sunt "tu" când mă reciţi
Goniţi din ceruri pe pământ
Trăim ca doi sub legământ
Într-un poem pe veci uniţi!

poezie de Gabriela-Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna din cuvânt

Ce iarnă stranie cade-n cuvânt...
De-un timp, ninge cu versuri peste noi.
Se-aud poveşti în vaietul de vânt
E primăvară-n lumea de apoi!

Un frig se lasă-n filele de carte,
Tăcerile cuvintele-au învins.
De-un timp încoace îngerii au parte
De glasul poeziei din cuprins.

Ce-şi plânge coala tristă neputinţa...
Că încă-o pană-n zori a amorţit;
Îşi poartă poezia nefiinţa
Spre cerul blând, azi, de poeţi spuzit!

Şi nu-i nici un descântec să desfacă
Tăcerea din poveştile nescrise,
Ideea de cuvinte se dezbracă
Iar Muzele, de Moarte, sunt învinse...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers

Versul nu-i moneda
Ce-o dai în schimbul faimei,
Versul ne e roba
De lucrător în artă.
Versul e talentul,
Raiul şi infernul
Îngrămădite în sensuri
Imposibil de desluşit.
Versul e însuşi sufletul nostru
Tipărit, cu preţul descompunerii,
Căci cu fiecare cuvânt
Eşti din ce în ce mai pustiu
Şi mai gol,
Căci sufletul ţi se transpune
Dureros şi tăcut pe hârtie.
Şi astfel rămâi fără el
Atunci când îţi scrii
Ultimul vers.

poezie de Francesca Buta (14 februarie 2009)
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lasă-mă...

Mai lasă-mă să mă mai nasc odată
În anotimpul cu iubiri promise,
Să am un trup, să mă cobor din vise,
Şi-n paşi de vals la viaţă să-i dăm roată.

Mai lasă-mă să-ţi înfloresc mălinii
În vara când şi frunzele doinesc,
Sub poala timpului, cu dor, să te opresc,
Şi să te scald în apele luminii!

Mai lasă-mă să fiu ce nu ţi-am fost
Când versul l-ai pictat într-o chemare,
Un ţipat alb, de pescăruş pe mare,
Ce-a luat deodată zările la rost.

Mai lasă-mă prin timpul tău de-oi trece
Să-mpart cu tine-n zbor o veşnicie,
Să-ţi fiu şi eu... mai mult de-o poezie,
Ce pe hârtie versul ţi-l petrece.

Mai lasă-mă să fiu tot ce-aş fi vrut
Şi n-am putut să fiu în astă viaţă,
Femeia ce cu doruri te răsfaţă,
Şi nu doar muza ce prin vise ţi-a trecut...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să te uit?

Cum să te uit măicuţa mea cea bună
Când viaţă de la tine am primit,
Sămânţa asta de lumină spună
Cum ai sădit-o-n mine ş-umbrele-ai plivit.

Ogorul crud al inimii curate
Mi l-ai udat cu lacrimi de argint
Ca dragoste în el, mereu să poarte
Şi numai vorbe blânde de alint...

Cum să te uit măicuţa mea cea sfântă
Când mâna-ţi răbdătoare m-a hrănit
Cu slove dulci ce binele-l cuvântă
Şi de ce-i rău tot timpul m-a ferit...

Te port în piept, în lutul cărnii mele
În sângele ce arde în cuvânt,
În ochii ce te caută-ntre stele,
În tot ce las în urmă pe pământ!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violet

Prins în globul mercurului
meu îngheţat
Doar de lupul albastru din când în când
mângâiat
A venit un înger din curcubeu cu culoarea care scria Luceafărul
Lumina poemului ce sunt eu..
Violet cu a fi sau nu a fi în gândul meu
O rostgolire a globului unde stăteam eu
De mercur greu al adevărului meu
Şi la rostogolit Doamne!
In ninsori de petale de nuferi albaştri
si petale de maci Violet..
Şi nu-mi venea a crede!
Şi am vrut să fug cu lupul albastru al meu...
El a mârâit şi ma oprit.
Şi atunci o lumină orbitoare cu miros de tei
Mi-a şoptit cu cuvânt peste orice zei ai poeziei....
Ai grijă mare nebune poet
Ea e fila albă ce-o căutai mereu
Unde să fii un nou punct Violet de început a unui neasemuit poem
Ingerul Violet cu miros de tei
E poemul cuvânt înainte de primul cuvânt ce a creat Universul...
Ea ţi-a renăscut versul...
Cu sângele de pe file a lui Eminescu
Violet.....

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri de iarnă

S-au troienit zăpezile în parcuri
Şi băncile s-au zgribulit de frig,
Copacii par că stau închişi în ţarcuri
Şi nu-mi răspund şoptind dacă îi strig.

Şi nu-mi răspunde nici măcar ecoul
Atâtor primăveri înmiresmate,
Ascuns între tăceri şi-a pus zăvorul
Şi amintiri - le-a luat cu el pe toate!

Colind oftând aleile tăcute,
Mă însoţeşte vântul răzvrătit.
Mi-e dor de toate clipele trecute
Când te ţineam de mână-ndrăgostit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi femeia...

Mi-ai zis să-ţi intru în suflet
şi să dansez,
un dans de lebădă desprinsă din apele cerului,
să fie ca o dezmierdare a acelor braţe
ce s-au nuntit în dumnezeire!
Cu părul răvăşit şi albastru de atâtea ploi ce l-au atins,
aşa voi dansa în tine,
cu acel zâmbet de curcubeu ascuns,
ce îl avea Eva, când ţinea mărul strâns în palme...
Da, voi fi femeia din tine,
acea taină cu gust de iarbă neatinsă,
cel mai fierbinte vis, un ţipăt
prin sângele cuprins de cei mai nerăbdători muguri,
femeia care îţi va săruta trupul
într-o continuă beţie,
dansând în tine până ce carnea ta
va prinde gustul ei!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul şi tu...

versul meu nu trebuie înţeles
versul meu numai trebuie luat ca atare
înşirat între file ca o iarbă pe şes
şi pe el - numai tu la plimbare

versul meu nu-i nevoie nici să-l citeşti
doar ascultă cum picură vântul
şi dezbrăca-te din straiele tale lumeşti
şi respiră, respiră cuvântul

versul meu ca o ploaie ce toarnă mereu
şi te lasă cu firea uscată
dacă poţi savura şi ţi-a dat Dumnezeu
într-o lume de dânsul uitată

versul meu e un soare ce stă pe zenit
şi aruncă din colţuri de gură
când un zâmbet subtil şi puţin ostenit
când o eră învelită cu ură

versul meu ce nici singur nu-l ştiu
ce se duce, şi vine şi nu se mai duce
mereu lasă în mine când totul pustiu
când în tine nimic ce seduce...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antivirus

Versul unu
versul doi
versul trei
versul patru

Versul doi
versul şase
versul şapte
versul opt

Versul şase
versul trei
versul unsprezece
versul unu

Versul doi
versul paisprezece

Costel Zăgan, Leacul Poeziei/Nobel pentru Medicină

poezie de Costel Zăgan din Leacul poeziei/Nobel pentru medicină (23 aprilie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noaptea-i nesfârşită şi-i avară...

Se năruie o lume de visări
Acolo unde a-ngheţat cuvântul,
Pe-ntinderi de pustiu, unde nici vântul
Nu mai aleargă vesel între zări...

Şi zâmbetul s-a sfărâmat în valuri
În marea-nfuriată a tăcerii,
De stâncile tăioase-ale durerii,
Când soarta ne-a jucat hain la zaruri...

Să aşteptăm lumina e-n zadar;
Când noaptea-i nesfârşită şi-i avară

Şi ochilor le-a stins speranţa iar
Viaţa... a rămas o simplă gară

În care timpul trece şi-un acar
Semnalizează trecerea-i amară...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric

E încă noapte şi-i atât de rece
Şi nu ştiu azi dac-o să se lumine
Căci întunericul de fapt e-n mine
Şi sufletul încearcă să mi-l sece.

Bunătatea cu-amar mi-o otrăveşte
Bucuriilor le dă să bea venin
Durerii-apoi îi pune de-un festin
Pe inima ce-n pumnu-i o striveşte.

Şi nu mai reuşesc să simt căldura
Căci nu mai am în mine nimic sfânt

Iubirilor le-a luat firimitura
Dispreţul risipindu-le în vânt.

Tot ce-a rămas în urmă e doar ura
Ş-un greu blestem ce-mi cade din cuvânt...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase-a toamnă

Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece şi-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".

Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă şi-a gogoşi
Când cu ghiozdanele în spate
Spre şcoală trec copii sfioşi.

Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deşteptător
În zori de zi nu l-a trezit...

Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele şi le-a lungit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!