Parfumul căutărilor târzii

Din ochii mei se recompune cerul
În toamna care cade-n dezolare,
Şi orice frunză poartă către zare
Rugina ce-a muşcat de buză fierul.

Mă rătăcesc în şoaptele ce vântul
Ţi le-a furat când a ieşit din vară,
Se coace-n mine-o dragoste amară,
Când mă pătrund ca ploile pământul.

Arunci spre mine uitătura sobră
Şi-mi pare bruma mângâiere blândă,
Îmi eşti extaz deodată şi osândă-n
Cărămiziul ochilor de cobră.

Sunt beat de tine ca de-o apă sfântă
Ce poartă-n ea parfum de struguri copţi,
Vândut nesomnului atâtor nopţi,
Rămân tăcerea care te cuvântă.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Şi pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Şi cerul pare mai senin.
Şi orice-aş vrea să fac, ştiu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Şi-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi eşti sprijin şi noroc,
Puterea mea de-a face bine
Şi trec prin apă şi prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năzdrăvănii de toamnă

Şi-a pus toamna rochie de brumă
Şi-alergând râzând peste câmpii,
Culorile şi le-arunca în glumă,
Frunzele făcându-le-arămii!

Şi-ntr-un dans nebun s-a prins cu vântul,
Păsările toate le-a gonit
Ca să nu se supere pământul
Chiar şi ceru'-n gri l-a zugrăvit!

Sugubeaţă rău e năzdrăvana,
Struguri copţi a pus cercei la vie,
Şi zdrobindu-i umple damigeana
Cu motive dulci de bucurie!

Chiar de uneori e mai ciufută
Şi din zâmbet soare, plânge ploi,
Ni-i cămara cu de toate-umplută
Şi ne-a pus şi varza la butoi!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător

Păşesc pe stele din vis în vis
Trecând o punte peste lume;
Făcând din ea un paradis,
Pictat în litere pe strune.

Sub mine-o mare de iubire,
Deasupra, cerul cu suspine,
La mijloc vânturi cu-mplinire,
Mă poartă-n braţe către tine.

Mă nasc zâmbind, să mor de dor,
Sunt doar o stea pe bolta lumii;
Un val spre maluri călător
Să-şi dea ofranda - albul spumii.

Ca un copac ramuri întind,
Să sprijin visul ce ia fiinţă,
Mă nasc plângând şi mor iubind,
Călătorind spre nefiinţă...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce-ai vrea tu să îmi cunoşti misterul,
Şi tainele care mă fac să plâng,
Când răscolesc cu-n frigurare cerul,
Iar mâinile de neputinţă-mi frâng?

De ce-ai vrea tu să-mi afli visele,
Pe cine strigă noaptea până-n zori,
Când disperate rătăcesc cărările
Şi-mi scutură petalele din flori?

De ce-ai vrea tu, să afli de ce-mi cântă
Sufletul, şi-n paşi de vals dansează,
Când ofurile toate se împlântă
În inima ce din adânc oftează?

De ce ai vrea tu, să afli cine-s eu
Ce gând ascuns te-ndeamnă către mine
De ce eşti curios şi mai mereu
Mă strigi duios chemându-mă la tine?

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să te uit?

Cum să te uit măicuţa mea cea bună
Când viaţă de la tine am primit,
Sămânţa asta de lumină spună
Cum ai sădit-o-n mine ş-umbrele-ai plivit.

Ogorul crud al inimii curate
Mi l-ai udat cu lacrimi de argint
Ca dragoste în el, mereu să poarte
Şi numai vorbe blânde de alint...

Cum să te uit măicuţa mea cea sfântă
Când mâna-ţi răbdătoare m-a hrănit
Cu slove dulci ce binele-l cuvântă
Şi de ce-i rău tot timpul m-a ferit...

Te port în piept, în lutul cărnii mele
În sângele ce arde în cuvânt,
În ochii ce te caută-ntre stele,
În tot ce las în urmă pe pământ!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Când trec cocorii către ţări străine
Prin sufletele triste de poeţi,
O teamă de-ntuneric cade-n mine,
Cu nostalgia-acestei dimineţi.
Pe frunze cerul plânge ruginiu
Prin ochii tăi trec umbre către mâine
De mine mi-este foame şi nu ştiu
De ce mănânc cuvintele pe pâine...
Suspină vântu-n versuri nerostite
E ca o rană vie, poezia,
Septembrie-i cu visele ciuntite
Şi-şi varsă amară-n lume frenezia...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă ochilor căprui

Iubita mea cu ochi de căprioară,
Parcă acum te văd întâia oară!

Parcă acum te văd cât eşti tu de frumoasă,
Iubita mea cu ochii de brazdă-ntoarsă.

Iubita mea cu ochii căprii,
Castane-n mână de copii,

Aşa frumoşi cum sunt acum
Ochii tăi n-au fost nicicând!

Lumina lor când m-o-nveli,
Văd toamna coborând în vii

Cum face frunze ruginii...
La fel ca ochii tăi căprii.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Mă vezi cum cad? Zici că-i un zbor,
Un zbor deasupra tuturor,
Sau poate că ceva mai sus,
Deşi nu asta mi-am propus...

În fiecare zi, puţin,
Eu zbor catre un cer senin!
Pare că zbor către înalt,
Dar în realitate, cad!

El, vântul, mi-a făcut traseul
Şi zbor spre cer, însă, ca zmeul,
Când mai smucit, când mai domol,
Când printre raze, rostogol!

Şi, în naivitatea mea,
Mi-e teamă rău, ca nu cumva,
Să nu ating cerul, iar toamna,
Să-mi sângereze pumnul, palma!

De-aceea zbor precum o frunză,
Cu zâmbetul uitat pe buză,
Iar când pământul o s-ating,
Sunt sigur c-o să mă preling...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noaptea-i nesfârşită şi-i avară...

Se năruie o lume de visări
Acolo unde a-ngheţat cuvântul,
Pe-ntinderi de pustiu, unde nici vântul
Nu mai aleargă vesel între zări...

Şi zâmbetul s-a sfărâmat în valuri
În marea-nfuriată a tăcerii,
De stâncile tăioase-ale durerii,
Când soarta ne-a jucat hain la zaruri...

Să aşteptăm lumina e-n zadar;
Când noaptea-i nesfârşită şi-i avară

Şi ochilor le-a stins speranţa iar
Viaţa... a rămas o simplă gară

În care timpul trece şi-un acar
Semnalizează trecerea-i amară...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai ieşit...

Ai ieşit din ape ca o răsuflare
Către cer a mării - un oftat de dor;
Şi-ai ales, aşa, privind la-ntâmplare
Sufletu-mi ce malul bătea călător...
Şi-ai ieşit din noapte ca un far pe mare,
Să cuprinzi în ochiul tandru de lumină
Rătăcitu-mi suflet ce îţi întretăie
Calea ta şi-şi face din asta grea vină...
Şi-ai ieşit din moarte ca o apa vie,
Să-mi redai speranţa altui început,
Ca o respirare dinspre veşnicie
Ce închide-n neguri clipa ce-a trecut...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeri

Mi-e teamă de ziua de mâine,
Mi-e teamă de tot ce-a trecut,
De tot ce se-ntoarce ca plată
Greşelilor ce le-am făcut...

Mi-e teamă de tot neştiutul,
De litera ce ne-nfierează,
Mi-e teamă de gândul - tăcutul -
Ce drumul prin viaţă ghidează;

De vântul ce-n braţe ne poartă;
Mi-e teamă, de-o şoaptă "rămâi"
Păpădii suflate de soartă...
Îmbătaţi de visul dintâi.

Mi-e teamă de lipsa iubirii,
De frigul ce inimi pătrunde...
Tomnatic ne plâng trandafirii
Când mierla nu cântă niciunde.

Mi-e teamă de noaptea ce-a tristă
Ce nu mai găseşte sclipirea,
Din steaua ce nu mai există -
Renunţând să-şi afle menirea...

Mi-e teamă de lacrimi, de mine,
De timpul ce se cerne prin noi
Clepsidre... nisip de suspine
Numărând paşi spre viaţa de-apoi...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret

Am vrut să fiu frunză...
Am vrut să fiu zbor...
Am vrut să fiu carte...
Sunt doar cuvântul ce-a trecut prin ele...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Cum, Doamne, să suporţi atâta nedreptate,
Când mama cu pământul copiii şi-i împarte!
Când diavolul-n câştig pare mereu să fie,
Iar sufletele noastre-ntr-o veşnică robie?
Cât, Doamne, să mai rabzi atâta umilinţă,
Când cerul se prăvale lovindu-ne-n credinţă,
Când mila-i pe sfârşite, şi-o găseşti doar pe bani,
Iar moartea nu mai ţine de boli cont... şi de ani.
De ce, Doamne, te-ntreb, ne e amară soarta,
Şi către cerul tău ne e zidită poarta,
De ce doar cei bogaţi au parte doar de bine,
Iar oropsiţii sorţii se zbat între suspine?
De ce în casa ta sclipeşte bogăţia,
Iar cei care-o slujesc şi-au pierdut omenia,
De ce îl laşi pe diavol, în toate câte sunt,
Să-ţi învrăjbească fiii, să uite-al tău cuvânt?
Coboară, Doamne, iarăşi aicea printre noi,
Şi, dăruind iubire, ne scapă de nevoi,
Ne-nvaţă iar ce-i mila, respectul, bunătatea,
Şi-alungă cu lumină, din suflet, neagră noaptea!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

Foaie ruptă-n toamnă, frunză de arţar
Călătoare doruri trec prin mine iar;
Ruginiul muşcă aspru din cuvinte,
Ploaia mă suspină printre crengi cuminte...

Apă ne-nfricată, şarpe tulbure,
Şoapta-mi blestemată să te vânture
Prin răscruci de drumuri, frunză arsă-n vânt
Ploile durerii să te poarte-n cânt!

Stei de piatră seacă, fum amar de iască,
Dintre ofuri grele să te izbăvească
Gura mea ce arde pietrele de moară,
Când macină grâul... Somnul să te doară!

Să te rogi de noapte, să te rogi de vânturi,
Să deslege şoapte, blestemate gânduri,
Să-mpreune-n zboruri frunze de arţar,
Toamna să te-ntoarcă în iubire iar!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna din cuvânt

Ce iarnă stranie cade-n cuvânt...
De-un timp, ninge cu versuri peste noi.
Se-aud poveşti în vaietul de vânt
E primăvară-n lumea de apoi!

Un frig se lasă-n filele de carte,
Tăcerile cuvintele-au învins.
De-un timp încoace îngerii au parte
De glasul poeziei din cuprins.

Ce-şi plânge coala tristă neputinţa...
Că încă-o pană-n zori a amorţit;
Îşi poartă poezia nefiinţa
Spre cerul blând, azi, de poeţi spuzit!

Şi nu-i nici un descântec să desfacă
Tăcerea din poveştile nescrise,
Ideea de cuvinte se dezbracă
Iar Muzele, de Moarte, sunt învinse...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai prin cuvânt...

Mi-e huma blestemată şi-osândit
Mi-e sângele sărat de dor prea mult,
Din mine lipsa ta m-a prigonit
Şi nu mai pot tăcerea să-ţi ascult.
Mă torc fuior în nopţile senine
Să-i fac din suflet disperării şal
Că n-are marea of, mai mult ca mine,
În valul ce-l doineşte către mal!
Ş-atâta alb pulsează-n trupul meu
Că tot mai mult coboară spre pământ,
Deşi în piept cresc aripi curcubeu
Mă-nalţ la ceruri numai prin cuvânt.
Şi mă-nrobesc plecărilor eterne
În rugăciuni citite-n mânăstiri
Când umbra ta dureri în mine cerne
Şi-mi vine dor de blânde-ţi rostiri.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă (răspuns Gabrielei Mimim Boroianu)

Lacrimă, bobiţă de lumină,
S-a strâns şi s-a-ntors la rădăcină,
Spre chemarea lacului divin
După care însetaţi tânjim.

Lacrima - o rugăciune sfântă
Ce prin ne-cuvinte ne cuvântă...
Mântuire gândului bolnav,
Plâns tăcut de dorul celui drag.

În mătănii de mărgăritare
Lacrimi sute strălucesc în zare.
Cer - altar, o lacrimă pământul
Când ne dă, din suflet, rod, cuvântul.

Lacrimă - un vis la el acasă,
Fulger, taină, mantie cerească,
Flamura iubirii şi-a dreptăţii
Către care aspirăm cu toţii...

Un complot de taină şi durere,
Drumuri de lumină către stele,
O, mirific cânt, mirific vis,
Plata noastră pentru paradis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum mai eşti în mine

M-ai adăpat, iubite, ce sete-aveam în mine
De ploile rebele, de vară şi de tine!
Şi cum mai creşte iarba în pielea de sub palme
Când palma ta rămâne pe sânu-mi şi adoarme!

Şi-acum mai eşti în mine, ca un poem ce cântă
Pe strune de vioară, când înserări frământă.
Cum înfloreşte-albastrul sub genele lăsate,
În visele de noapte, când pleoapa-ncet se zbate!

Şi aripile-s ramuri ce înfloresc amurgul,
Cu primăveri aruncă în mine Demiurgul.
Pe buze mai suspină sărutul... ce arsură
Mi-a sângerat tăcerea şi s-a ascuns în gură!

Mi-ai adăpat iubite, atâtea doruri mute,
Cu zeama aurie de pere pergamute!
Când ai muşcat din versul virgin al cărnii mele
A explodat tot cerul şi a plouat cu stele.

Şi-s ca o sărbătoare în straie de lumină
Şi te iubesc cu teamă şi te iubesc cu vină...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri de iarnă

S-au troienit zăpezile în parcuri
Şi băncile s-au zgribulit de frig,
Copacii par că stau închişi în ţarcuri
Şi nu-mi răspund şoptind dacă îi strig.

Şi nu-mi răspunde nici măcar ecoul
Atâtor primăveri înmiresmate,
Ascuns între tăceri şi-a pus zăvorul
Şi amintiri - le-a luat cu el pe toate!

Colind oftând aleile tăcute,
Mă însoţeşte vântul răzvrătit.
Mi-e dor de toate clipele trecute
Când te ţineam de mână-ndrăgostit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna la Potoci

Deodată vine toamna la Potoci
şi ne găseşte pregătiţi de vară
şi spic avem în păr şi soare-n voci
şi-brăcămintea ni-i aşa uşoară.

Din munţi se prăbuşeşte-ntâiul frig,
pădurea-nvaţă iar să se încline,
prin trăsnete ultime te strig
şi numai păstrăvul se simte bine.

Se duc la vale bulgări de noroi
Şi Tiruri pe şosele derapează,
ultima zi de vară plânge-n noi,
am ochii arşi de dorul de amiază.

Şi lacul verde cum s-a tulburat!
Tot răul de pământ îi cade-n unde
şi-un nor de griji plutind din sat în sat,
în zbuciumul perdelelor pătrunde.

Şi suntem încă însoriţi la chip
şi ploaia la odaie ne condamnă,
ca o caligrafie în nisip
se scrie-n noi întâia zi de toamnă.

O toacă bate-n ploaie, undeva,
să dea secundei mărginiri solemne?
Sau într-o curte când e vreme rea,
un gospodar bătrân mai sparge lemne.

Delfin s-aduceţi şi s-aduceţi foci
şi toată sarea lacrimilor noastre,
să-ntemeiem o mare la Potoci,
o mare verde cu sclipiri albastre.

Se oglindeşte păstrăvu-n cuţit
când sare să ne muşte de picioare,
dar e târziu şi toamna a venit
şi-i semn de dragoste şi milă mare.

Spre-a fi senini deschidem ochii mari,
noi cei cu bolta în priviri ascunsă,
o navă trece fără marinari
şi caută un port din frunză-n frunză.

Deodată vine toamna peste noi,
ceva ce n-a mai fost deodată vine,
e fig şi nu e cale înapoi,
mă-mbrac în tine şi te-mbraci în mine.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!