Fericirea are cearcăne roz

Dimineţile mele sunt desculţe
şi aleargă cu părul desfăcut
în întâmpinarea soarelui;
Poartă rouă pe gene
şi zâmbete în zborul fluturilor.
Eu îi port în suflet
şi le simt tremurul
în buricele degetelor.
Ştiai că fericirea are cearcăne roz?
Şi paşii discreţi?
Se strecoară prin timpul meu,
- dimineaţă de duminică -
învăluită în mister
şi flori de liliac.
Nici nu o aud când vine!,
dar mai ales n-o aud când pleacă...
Îi privesc picioarele goale
şi-i simt nostalgia
urcându-mi în sânge...
Are palme de aer
şi atingeri de gând sugubăţ...
când îmi prinde sufletul,
tot timpul, dar tot timpul,
simt cum îmi cresc aripi
şi atunci ştiu că pot atinge raiul.
Uneori mă trezeşte cu mirosul cafelei...
o găsesc în bucătărie
cu umerii goi şi sânii plini
şi mi se face foame.
Foame de viaţă!
Da, fericirea are cearcăne roz!
Şi poartă numele tău.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata Morgana

Treceai ca o boare
prin dimineţile mele
iar soarele răsărea
să-ţi fie întâmpinare
şi nu ştiam
dacă privesc cerul
sau ochii tăi
sau poate din ochii tăi
creştea zarea...
şi mă simţeam cel mai bogat om
când zâmbetul tău
aluneca deasupra pleoapelor mele
îmbătrânite de-atâta aşteptare...

Şi cafeaua era mai aromată
şi păstra ceva din sărutul tău
ce poposise cândva pe buza ceşti...

Trăgeam din ţigară
şi fumul se ridica dansând
cu formele tale
şi mula atât de perfect
pe gândurile mele
că mi se părea că-ţi simt inima
pulsând în buricele degetelor...
şi, Doamne, cu câtă sete trăgeam din ea
de parcă te-aş fi respirat în mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ

Ce ştii tu?...
Eu ştiu...
Că ai pe frunte
Sărutul meu de seară
Şi-n păr
O urmă veche
A degetelor reci
Ce vor îmbrăţişare...

Ce ştii tu?
Eu ştiu...
Că sufletul ţi-e cald
Când se deschide-n tremur
Că zâmbetu-i timid
Şi vorbele se-adună,
Greu,
Să spulbere tăcerea
Ce curge a absenţă...

Ce ştii tu?...
Eu ştiu...
Că vrei să nu vrei astăzi,
Că spui ca să nu spui,
Că simţi cum trece timpul
În suflet şi
Râzi rece,
Când clipele se pierd...

Ce ştii tu?...
Eu ştiu...
Că tu-mi eşti plus din minus
Că dorul mi-e duşman
Că ploaia mi te fură
În vis şi
Somn absent,
Că vreau să vreau
Şi simt cum simt,
Din suflet cum se scurge
Ce sunt:
Pâmânt, umbre, pământ...

poezie de Gabriela Chişcari (9 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot să te respir prin mine

Dacă ţi-aş spune că te iubesc
şi aş ruga frunzele să mai aştepte
şi ţi-aş atinge părul cu mâinile disperate,
aşa, să simt mirosul tău prin adierile toamnei,
să simţi întârzierile din mine,
m-ai crede fără să eziţi?
Dacă ţi-aş spune de inima mea slăbită
ce bate numele tău de floare,
şi încă ticăie asemeni unui ceas adormit,
şi oxigenează rătăcit sufletul meu,
să pot să te respir prin mine în dimineţile noastre
când ne îmbrăţişează lumina lumii
m-ai ocroti renunţând la părăsire?
Tu ştii ce tristă este singurătatea nopţilor
fără iubirea ierbii, fără anotimpuri,
fără soarele lumii, de vezi cărucioare plimbând
amnezia într-un spital final,
unde nu mai sunt cărţile şi pipa,
nici mirosul cafelei noastre din iubire,
eu privind în gol prin ferestrele ferecate
pe care pictez amintirile noastre.
Cum tu eşti urma mea pe nisip,
o zână cu tâmple de zăpadă,
şi nu aud, şi nu simt temperatura noastră.
Dacă ţi-aş spune că florile mele nu au vârstă,
că ele vor pleca odată cu noi,
că vocea ta tăcută se vede prin pupile,
că fiecare pas al tău este în mine
şi nu pot înţelege viaţa fără tine,
crede-mă, nu renunţa la mine!
Dacă ţi-aş spune, acum,
când frunzele ne mai aşteaptă
că sigur vom păşi în doi, în altă viaţă?

poezie de Nicolae Nistor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

păşesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur şi paşii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub paşii rămaşi
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
păşesc printre spini şi gânduri mă înţeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme ţărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus şi gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorţii
se închide o uşă, se deschide o durere
mă caţăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţ

Te simt când te gândeşti la mine
Şi din mândrie nu mă chemi
Te simt când îţi e rău şi bine
Te simt când dormi şi când te temi

Să fie totul din iubire
Să fie semn din cerul Sfânt
Ce mult doresc să fii cu mine
Şi cum te chem din gând în gând

De te loveşti cumva odată
Îţi simt durerea pe-acel loc
Şi încordat mă simt deodată
Şi-mi simt acelaşi loc în foc

Te simt când te gândeşti la mine
Când tu nu dormi, nici eu, nu dorm
Vreo lacrimă curgându-ţi ţie
O simt curgându-mi şi în somn

Să fie cerul legătura
O aţă dură între noi
Să fie simţul o frântură
Să fie scris să fim în doi

Te simt mereu şi-n toate cele
Te simt plângând, te simt râzând
Te simt uitându-te la stele
Şi te visez în nopţi la rând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te port ca pe o aripă

Aici, sub coaste, te port,
ca pe o durere suportabilă,
ca pe un gând ascuns
în care intru mereu
cu ochii închişi,
pipăindu-te cu degetele amorţite
si îmi pare că ai fi iarba aceea
în care mi-aş aşeza sufletul
la un praznic mult aşteptat.
Din când în când
mai simt apăsarea din paşii tai
când treci prin inima mea,
şi-atunci îmi spun că eu sunt singura femeie
de pe pământ,
cu zborul înlăuntrul fiinţei mele,
despicându-mi carnea
aripile ce ţâşnesc în afară...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

câteodată tremurul frunzei
îl simt adânc
în buze

acolo
unde nourii şi ţărâna
îşi duc în geană lumina un foşnet de frunze moarte
se coboară din tălpi în sus către genunchi

***

câteodată tremurul frunzei
îl port cu mine
în sânge
până-n jos la glezne

acolo
unde iarba şi roua se unesc
sub tălpile goale
într-o părtaşă solitudine prin anotimpuri-rugi

***

câteodată tremurul frunzei
îl simt rostogolit până la umerii mei
până la buzele tale

acolo
unde nimeni nu calcă lacrăma firului de iarbă
un cântec gângurit lăsat-am ca pe un rug înflorit să se-audă
în tremurul frunzei

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tras stele peste mine

Am tras stele peste mine
Să m-ascund la tine-n gând,
Să privesc cum timpul vine
Clipele cum trec pe rând,

Să privesc în depărtare
Peste dealuri cum se stinge
Când întind mâna spre zare
Cerul simt că-l pot atinge,

Şi ating cerul cu mâna
Sus pe culmea dealului,
Să opresc pe veci furtuna
De pe creasta valului

Învelită toată-n rouă
Să m-aştepţi la asfinţit,
Doar am rupt pământu-n două
Şi vântul l-am cuminţit,

Am tras stele peste mine
Să dau lumii tale rost
Şi în timpul care vine
Să-i fiu clipei adăpost.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări de dorinţe

mă îngrijesc de flacăra nestinsei iubiri
să ardă în suflet suspinul, mâhnirea
timpul îmbătrânit şi-a ieşit din firi
plimbă ca pe-o nălucă în mine amintirea.

un infinit de vise trimit în univers
la sori şi la stele să ia din strălucire
să simt fericirea să nu aibă revers
ci doar lumini suave să râdă în privire.

dulce povară şi totuşi ce grea
e viaţa mea cu roiuri de dorinţe
flori şi fluturi din dragostea mea
sensibilizează timpul plin de năzuinţe.

mă simt şi eu o floare cu rouă pe obraz
lacrimi devin poeme cu flăcări de extaz.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntorc în copilărie

Mă-ntorc în copilărie mai des decât aş vrea,
Pe drumuri prăfuite mă prind iar de o stea...
Alerg fără de ţintă pe străzi necunoscute,
Prin alte primăveri şi alte ierni pierdute.

Mă-ntâmpină salcâmii cu ale lor cutume,
Cu flori ce-mi cad pe umeri, zburdalnic şi nebune,
Nu sunt aceleaşi flori, dar parcă m-ar cunoaşte
Şi simt cum sub salcâm o altă zi se naşte...

Pe drumul care duce spre firul mic de apă,
Simt paşii cum îmi zboară cu amintiri în talpă,
Iar când ating cu mâna apusul blând de soare,
Îmi pare că sunt veşnic în muta înserare...

Parfumuri mă-nconjoară venind din alte timpuri,
Îmi mângâie mirosul, se pierd în anotimpuri,
Iar când tarziu, în noapte, mă-mpiedic printre crengi,
Simt cum mă leagă timpul şi-aştept să mă dezlegi...

poezie de Marilena Ion Cristea din O barcă de salvare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi totuşi cred că m-am născut cu mine

nici nu mai ştiu
de când mă ştiu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-şi poartă
stele la chipiu

nici nu mai ştiu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme

nici nu mai ştiu:
am fost la şcoală?
sau ploaia clipei
m-a'nvăţat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veşminte

nici nu mai ştiu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurşi
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
şi de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc

poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieţii mele vreasc
din câte oase
carne-aş vrea să-ţi fiu
c-am două mâini
şi sângele cu care scriu

privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irişii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând

şi totuşi cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-şi ţină mintea
trează'ntre ruine
şi sufletul în mâini,
de Dumnezeu

simt dor de viaţă
de-adieri de vânt
simt ploaia
şi natura'ntr-un Cuvânt
şi chiar de nu mai ştiu
de când mă ştiu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!

şi totuşi cred
că m-am născut
cu mine

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necesitate

Mai dă-mi o ulcică de rouă
Să-mi stâmpăr nevoia de tine,
Când noaptea se crapă în două
Şi visele freamătă-n mine!
Dă-mi pulberi albastre de stele
Să potol o foame căci iată
Mă muşcă dorinţe rebele...
Se-nghesuie toate deodată!
Sub pleoape îmi ard nedormirea
În gânduri ce urlă jivine..
Când doru-şi revarsă menirea
Mi-e foame, mi-e sete de tine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e searbădă sub paşi cărarea

Când nu îmi eşti, mi-e tare greu, mi-e rece, frig şi mi-e urât,
Mi-i totul trist... m-apasă toate, simt că-mi lipseşte fericirea.
Simt cum m-afund şi cum mă sting... ca farul cel mai amărât,
Orbecăi cum orbecăieşte, un ins pierdut... pierzând menirea.
*
Când nu îmi eşti, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mă doare-o tristă melodie, mi-e timp nostalgic şi mă doare.
Simt că nu văd sub paşi cărarea... că drumul este mai îngust,
Orbecăi cum orbecăieşte... un ins răpus de-a ta... grandoare.
*
Când nu îmi eşti, îmi moare timpul şi-i timpul fără existenţă,
Mi-e cântecul cu note-amare, mi-e vremea gri şi-i dezolantă.
Mi-acopăr sufletul c-un giulgiu şi mă-nconjor... cu penitenţă,
Orbecăi cum orbecăieşte... pribeagu-n lumea-i... ambulantă.
*
Când nu îmi eşti, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mi-e searbădă sub paşi cărarea, e drumul searbăd şi îngust.

poezie de Ion Apostu (23 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

mă reîntorc în tăcere
suflet încrustat într-un timp oarecare
chem dimineţile în zile senine
nimeni nu vine, nici nu avea cine, nici nu avea de ce
eram personajul obscur într-un joc inocent
timpul, pas rătăcit între ani
veghez lipsa
aici nimic nu se petrece
doar vremea mai trece
privesc îngândurat gânduri îngrămădite
pe un ciot, oglinzi sparte şi umbre deşirate
m-am aşezat demult în braţele tristeţii
mă prăbuşesc în imperceptibile tăceri
timpul a murit în tăcere
în poartă un dric mai aşteaptă
să poarte speranţa pe ultimul drum
ce viaţă, ce soartă
să bat străin din poartă în poartă
căutând a mea soartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noaptea-i nesfârşită şi-i avară...

Se năruie o lume de visări
Acolo unde a-ngheţat cuvântul,
Pe-ntinderi de pustiu, unde nici vântul
Nu mai aleargă vesel între zări...

Şi zâmbetul s-a sfărâmat în valuri
În marea-nfuriată a tăcerii,
De stâncile tăioase-ale durerii,
Când soarta ne-a jucat hain la zaruri...

Să aşteptăm lumina e-n zadar;
Când noaptea-i nesfârşită şi-i avară

Şi ochilor le-a stins speranţa iar
Viaţa... a rămas o simplă gară

În care timpul trece şi-un acar
Semnalizează trecerea-i amară...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucla mea de timp

Prieteni, m-am îndrăgostit de poezia mea!
O fi vreun soi de narcisism?!
Ast-ar fi o belea!

Mă plimb prin gânduri, mă găsesc cu sufletul uscat.
Când obosesc... mă odihnesc!
Credeţi că e păcat?!

Pentru un timp, mă risipesc în grija pentru lut,
dar nu sunt eu... şi mă întreb:
Ăsta e timp pierdut?!

Din nou mă-ntrec cu viaţa-n zbor, i-ascult vuietul mut...
Mă simt ca un soldat învins
de un duşman temut...

Repet mereu că-mbătrânesc, dar sufletul mi-e scut.
Vrea să mă-nveţe să trăiesc...
Nu asta i-am cerut!

Visez c-am aripi şi mă-nalţ să bat la porţi de cer.
Când aprind ochii, nu găsesc
nici urmă de mister.

M-apuc să scriu iar poezii până te întâlnesc
şi-n versuri ne iubim cu dor...
Atunci simt că trăiesc...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul, beib. E timpul să mă car

E timpul, beib. E timpul să mă car,
Călare pe-o angoasă cu târlici,
N-ai fost atunci. Nici azi nu eşti aici,
Când zborul tot mi-e prins în insectar,

Şi uite, joc cu moartea bambilici,
Cât stai cu fericirea în cuibar,
În urmă o să ragă un măgar,
Aşa pregnant încât să te oftici.

Să dai în amintirea mea c-un bici,
Dar să-mi visezi ocheada iar şi iar,
Că ţi-am lăsat în sânge cicatrici,
Fusei în gandul tău, majoritar,

Chiar n-am ştiut că soarta e un chici,
Şi mă întreb, tu m-ai iubit, măcar?

sonet de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul dorinţei mele

Seara, când liniştea se lasă
Şi raza soarelui păleşte,
Luna încet pe cer se-nalţă
Iar eu simt cum dorinţa-mi creşte.

Un cântec blând abia se-aude
Iubirea-acum îmi curge-n vine
Şi trupu-ntreg mi se aprinde
Atunci când tu vii lângă mine.

Te ghemuieşti la mine-n braţe
Şi lumânarea se topeşte
Parfumul tău umple-ncăperea
Iar pofta mă înnebuneşte.

În ochii tăi privesc întruna
Şi părul tău n-are pereche
Îţi gust a gâtului dulceaţă,
Te muşc uşor de o ureche.

Vorbe de dragoste-ţi şoptesc
Iar tu-mi răspunzi cu un oftat
Vai, cât de sexy poţi să fii
Când trupul tău s-a deşteptat!

Tu eşti dorinţa mea-nfocată
Pe care-o simt când te dezbrac
Aşa că te întind pe spate
Iar ţie-ţi place tot ce-ţi fac.

Ai forme fine şi-atractive
Să mă opresc nu sunt în stare
Căci sânii tăi se-nfiorează
Când îi ating cu-o sărutare.

Mă las purtat de-a ta iubire
Şi-ndată mă cuprinde zelul
Să ne iubim la nebunie,
Să facem dragoste-n tot felul.

Ah, ce plăcere minunată!
Ah, ce extaz, ce încântare!
Ce bine-i când te ţin în braţe
Şi ne iubim fără-ncetare!

Şi nimeni în această lume
Nu poate fi la fel ca tine
Căci numai tu-mi dai fericirea
Şi îmi aprinzi focul din mine.

poezie de David Farrar, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă eşti

Frumoasă eşti iubita mea
Cum e lumina-n zori de zi,
Când soarele sărută marea
În cântec lin de ciocârlii.

Frumoasă eşti precum e valul,
Împodobit ca o mireasă,
Ce furios sărută malul,
Când noaptea umbrele-şi revarsă,

Frumoasă eşti precum e floarea
De liliac în primăvară,
Când cu mirosul ei te-mbată,
Chemându-te să iubeşti iară.

Frumoasă eşti precum e zborul
Cocorilor ce-au revenit
Purtând pe aripi bucuria
Iubirilor fără sfârşit.

Frumoasă eşti precum e bolta
Ce-n noapte-mbracă mii de stele,
Frumoasă eşti precum e Luna
Când rătăceşte printre ele.

Frumoasă eşti precum e vara
Când flori revarsă pe câmpii,
Frumoasă eşti precum e iarna
Când cerne fulgii săi zglobii.

Frumoasă eşti cum nu e nimeni
Sau cum sunt toate la un loc,
Frumoasă eşti, şi îmi eşti mie,
Iubita mea cu ochi de foc.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lasă-mă...

Mai lasă-mă să te privesc o dată
Înveşmântată-n flori de caprifoi!
Să te mângâi, cu degetele roi,
Să-ţi văd din muguri, sânii cum tresaltă...

Sub ale gurii mele buze moi,
Să te-nfiori ca-n unde luna, toată!
Mai lasă-mă să te privesc o dată
Înveşmântată-n flori de caprifoi!

Pe iarba crudă să te laşi culcată,
Ca pe-o enigmă-ncet să te desfoi,
Cu palme de culoare, mai apoi,
Să te pictez zeiţă întrupată.

Mai lasă-mă să te privesc o dată..

rondel de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!