Ora când toate stafiile sunt triste

atunci când iubirea își tremură candela aprinzând inimile
cerul se desface la piept ca să nu-și piardă suflarea
și stelele clipesc cumva nostalgic
din mii de trupuri de lumină
se înaltă un geamăt
și pleoapele copacilor se strâng
a mugure visat
e ora când stafiile își amintesc
trecutele vieți
și pentru că trebuie să plece,
închid ochii și aleg
cine la va ține locul

I'm the one...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Toamna foarte târziu

de fapt când e toamna foarte târziu?
când mă surprind nostalgiile urcându-mă
în vârful pereților
când mă uit la tine fix din lăuntrul ochilor mei
cu pupilele răsucite
înconjurându-mă cu tine?

de fapt când e toamna târzie?
când te muți tu la mine
și eu îmi întorc sufletul înapoi în mine
și-ți tremură iubirea de frig
încotoșmănată pe margini
când mă rogi să te strâng cu genunchii la piept
să mă uit la tine
din toate părțile
de deasupra copacilor?

spune-mi de fapt când e toamna târziu?
când îmi rupi trupul în crengi uscate
și faci un foc în mine să mă privesc în el
și tu
îți încălzești picioarele ude
de atâta toamnă-n neștire?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Stelele și speranța

Voi oameni sensibili și plini de speranță
Viața este numai iubire?
Nu vreau să cred că voi nu credeți în ziua
Când stelele se vor uni cu lumea
Și nu se vor mai separa de ploi
Vor fi doar ele simple adieri?
Vor redeschide inimile necuprinse
În alge de păr atinse...
Nu vreau decât să sper că mâine și eu voi rămâne
O stea mică pe cerul aprins
Și voi străluci în inimile voastre
Ce mă cuprind în mii de spații alese
De astăzi stelele vor străluci altfel...
Se vor opri în ochii tăi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu așteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc și mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorințelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarășii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopți de-a rândul în singurătate

încă nu știu ce sunt stelele, dar știu că toți oamenii frumoși
ne privesc din adâncul nopților și ne veghează

poate, cândva, voi fi și eu o stea...
poate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A venit timpul ca tatăl tău să plece

A venit timpul ca tatăl tău să plece,
Acum când Domnul ce-a semănat, culege;
Ușa veșniciei s-a deschis azi larg
Să-l lase să treacă dincolo de prag.

Cine suntem noi să hotărâm
Când să plecăm de aici, spre ce tărâm?
Nu nouă ne–a fost dat să știm
Pe cine să pierdem, pe cine să iubim.

Înainte să ai pleoapele de lacrimi ude,
Șoptește-i la ureche, cât încă te aude,
"Adio, iubite tată, acum când pleci departe,
Adio, pentru toată dragostea de care-am avut parte."

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihaela Banu

Rondelul celei ce iubește

În piept suflarea mi se frânge
Când treci, ades, la brațul ei,
Cu râsu-i ca de clopoței
Și inima-mi, de dor, se strânge.

Sunt cea mai tristă-ntre femei.
Sufletul meu în taină plânge,
În piept suflarea mi se frânge
Când treci, ades, la brațul ei.

Iar printre lacrimi, răni de sânge,
Văd în privirea ta scântei
Și-aud iar vorbele-ți nătânge,
Pe care tu nu pui temei
Și-n piept suflarea mi se frânge.

rondel de din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când amforele pleacă-n pribegie

un pântece rotund, pietros, ce-ascunde-n vale nuditatea
e locul în care vocea băltește, ochiul se pierde
și toată natura uneltește la-împlinire
vara se coc toate: semințe, pofte, îndoieli
iar toamna se încinge-n frunze ostenite

din pântecele mamei gol am ieșit în lume
și gol mi-e sufletul în clipe de restriște
de câte ori mă-încinge spaima
smerit și gol mă-întorc în spuza de lumină
și-încerc să regăsesc intrarea și-al spaimei adăpost

pe umeri mantia mi-e flamură în vânt
pământul se întinde-n jur tipsie
în mine toate drumurile se înfig, m-alungă, nu-s bine primit
doar eu și cerul gol, de vânturi răvășit
las lumii însetate, iubirea, ploaie de lumină

iubirea, pentru a rămâne iubire, nu se poate manifesta decât iubind

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Scris în vis

Tot ce fac e ca și cum
Ești cu mine chiar acum,
Dacă nu te văd, închid
Ochii și nu-i mai deschid...

Sunt nevăzător de dor,
Am baston strălucitor,
Alb și reflectorizant
Pentru ochiul tău pliant

Care, ca un evantai,
Alungă boarea din rai
Și-ațâță focul din iad,
Pleoapele tale când cad

Și când se ridică iar,
Ca o forjă de fierar...
Bate fierul, cald cât e,
Și la mine uită-te,

Că de nu, mă vei uita
Și nu vei mai căuta
Și nici de găsit nu vei
Mai găsi în ochii mei

Ce păstrez, dacă-i deschid,
Ce visez dacă-i închid.

poezie de din Luceafărul de dimineață (23 aprilie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul nopții

Azi strâng la piept durerile din creier
Și-mi învelesc în coale vechi uitarea,
Aud poemul tău cântat de-un greier,
Iar în urechi îmi tremură suflarea.

Demențe picurate–n mătrăgună
Se învârtesc în mintea mea zdrobită,
Iar inima și-a pus cercei de lună...
Azi e frumoasă, atât de-ntinerită.

Și urc pe treapta razelor de soare
Scăpând din mână gânditorii crini,
Din când în când sorb visele din floare
Și mă împart între iubiri și vini.

poezie de (25 octombrie 2011)
Adăugat de Natalia PopusoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie

Conjunctiv prezent

să asculți liniștea dintre două cuvinte

și să înțelegi adâncul unei răsuflări șoptite
pierdut între un dincolo de viață și dincoace de noapte
și să te-întrebi, cine mai tace cu mine?

moartea tace, stele tac atunci când nu cântă,
frunzele, iarba foșnesc, își trosnesc rădăcinile înțepenite
numai omul vorbește. se leagă de viață cu vorbe simple și trăiește

să asculți liniștea, să rostești ce trebuie și când trebuie
să te strădui să nu sperii cuvintele ostenite
și mai ales să le iubești cu tăcerile tale

să cauți în adânc linia plânsului

să te îndepărtezi de singurătatea asta numită viață
și să te regăsești zburând, alături de toți nenăscuții și de toți petrecuții
până când baierele cerului se vor desface lăsând lacrimile
să deseneze curcubeie pe marginea timpului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Simt

ceafa pârjolită de soare se frânge sub sloiul de gheață al spaimei
dacă eu mă tem și ei se tem de mine.
nu pentru că aș fi eu mai bun
nu pentru că aș fi eu mai puternic
ci doar pentru faptul că iubesc
și știu că iubirea doare
lumea fuge de iubire și se mulțumește cu surogate
da, nu e ușor să iubești sau să fii iubit
mai ales atunci când te arunci cu toată ființa
împrăștiindu-te-n bucăți
ce cad și se usucă.
nedorite.
dacă toată lumea ar putea fi doar iubire și iertare
atunci răul s-ar strânge în hăuri
în hrube, în deșert
fugind fără să înțeleagă ce-l mână
iubirea e o rană ce nu se vindecă, o porți ca pe-o plagă
la vedere căci nu poți s-o ascunzi
ea se revarsă ca lumina, îmbrăcându-te
dar cine mai are nevoie de un suflet împlinit
când totul în jur se năruie?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când...

Când ochii tăi plini de lumină,
Mă vor îmbrățișa cu pleoapele închise,
Strângându-mă la piept sub lună plină,
Vei vedea cum te-am iubit în vise.

Când tâmpla-ți fină vei rezema ușor,
În palma unui suflet cu obrazul plâns,
Dăltuit de riduri și istovit de dor,
Vei auzi de-aproape un oftat ascuns.

poezie de din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noaptea când am avut cerul la picioare

însera fantomatic
stelele alunecau printre nori
una câte una
ca într-o joacă
de parcă dumnezeu ar fi vrut
să ne pună cerul la picioare
înainte de sosirea întunericului

stelele acelea păreau vii
se prindeau de ramurile copacilor
de genele tale
străluceau
abia atunci am înțeles
cum se nasc licuricii

iar tu zâmbeai
cu mâinile sub ceafă
întinsă peste universul redefinit

poezie de din Ca o femeie despletită, neliniștea... (4 mai 2011)
Adăugat de Cristian LisandruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Prin ochii mei

Prin ochii mei
viitorul devine trecut.
Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?
Lumina care îmi inundă ochii,
se pierde în adâncul sufletului meu:
nimic mai cald, nimic mai rece,
nici ploaia de vară ce repede trece
nu capătă altă formă,
alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!

Închid ochii,
nimic mai există!
Printre scântei, în sinapse, se naște un gând:
că totul meu este, crescând asimptotic,
limitat de al meu crezământ -
doar ceea ce se poate cuprinde
la umbra acestui suflet sărac.
Ostenită, se așază ideea
că totul imită ceea ce eu am visat,
nimic mai concret, nimic mai abstract!

Chiar și lumina
simt cu mă roagă să o trăiesc:
să-mi fie milă, să am de grijă
din ce în ce mai rar să clipesc,
căci pleoapele mele îi sunt călăul
și o strivesc!
Mai curată, mai vie, mai caldă,
sărmana, cum să existe altfel în noapte,
altfel decât eu o pot imagina?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu se caută din priviri

ochii lor nu se caută
rătăcesc pe cerul pe care se a
prind stelele, pe pământ
frunzele tremură
tremură mângâiate de a
(d)ieri visau
ochii lor nu se caută
se știu se odihnesc îmbătați
de fericirea misterioasă

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Când dragostea

să țesem din lumină conduri pentru prințese
din coame de-întuneric să împletim sumane
și-n așternut de frunze să lăsăm gura-n pârga
te dezbrac de cuvinte mă dezbraci de-înțelesuri

ca două stânci golașe străbatem îndoiala
și-n undele uitării ne pierdem răsuflarea
din șoapte-încremenite strunjim degete noi
descoperind magia adânc sădită-n noi

din degete de foc curg rune și-alte semne
și dinții scriu povestea trăirilor eterne
un geamăt se prăvale în hăul necuprins
și din adânc răspunde chiar tartorul închis

adâncă-i resemnarea și trist e orizontul
când un cuvânt desparte chiar cerul de pământul
trăirile se-agăță de nava eșuată
și vântul depărtării cu valuri stă să bată

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dansul iguanelor albastre

în fiecare zi când luna își îmbrăca roba albastră
și broboane de rouă se strâng în iarbă
iguanele albastre ies din hibernare,
se strâng cerc în jurul lemnului sfânt înfipt în carnea tare a pământului
și dansează legănându-și cozile pline de așteptare
capetele cad în piept și boturile uscate ridică imn de slavă sevei
acel moment e singurul în care iguanele pot muri fără să știe
multă lume se întreabă când a apărut acest dans
dar rosturile lui se pierd în negura vremurilor
și probabil nimeni nu-și mai aduce aminte
de anul în care cocorii s-au abătut din drumul lor
și au poposit aducând un imn luminii de început
o iguană albastră le-a văzut dansul
și i-a plăcut atât de mult încât a început
să-l danseza la rândul ei
fericită că poate scăpa chiar și pentru scurt timp
de greutatea strânsă în oasele ei

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te primesc în fiecare noapte

Atunci când Soarele devine orb
Ascunzându-se de lume în ape
În mine se face simțită lumina
Revărsată ușor din tălpile Lunii.

Înfiorată plăcut o las să mă calce
Pe gânduri și ochii deschiși de-un destin
în care îngerii păzitori respectă cuvântul
Celui ce mi-a scris viața în carte.

Nimic nu pot să opresc ori să șterg
Aleg să primesc zâmbitoare tot Cerul
Din care heruvimii se-arată-n perechi
Cu patru aripi și patru fete de-aramă.

Din strălucirea lor netrecătoare te-adun
Din miile de stele te construiesc în palme
Te-mbrățișez apoi strângându-te la piept
Ca pe un dar mângâietor lăsat de Hristos.

Te primesc în brațe în fiecare noapte
Ești dureros de frumos când mă săruți
Cu buze nevăzute ce-mi inundă ființa
Cu-argintul stelelor vindecător de dor.

Te primesc în fiecare noapte plângând
De-atâta binecuvântare primită
De-atâta iubire vărsată-n simțirea mea
Din iubirea Celui ce te ține fizic departe.

Atunci când Soarele devine orb...
Dumnezeu pregătește întâlnirea sufletelor
condamnate să se caute.
Atunci când ființa mea te cere...
Dumnezeu îmi pune în inimă tot Cerul cu stele
din care te construiesc până-adorm.

poezie de (23 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina CojocaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Cîrneanu

Au gust de tine...

Ochii mei poartă izbânda luminii
pun carmin în sângele macilor
și râd atât de albastru
când fluturii se rotesc în simfonii,
ochii mei stau primii la pândă
să prindă galbenul ce sărută albul lunii
și atunci ochii mei scriu poezii,
ochii mei sunt căprui și verzi în lumină
așa ca o dulce nehotărâre,
când vrei să pleci și nu poți,
sau ca atunci când stelele
nu știu să spună noapte bună
ochii mei poartă în sclipiri chipul tău,
așa sunt ochii mei
scriși să vadă cu tine....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să învățam iubirea

pentru început lasă-ți ochii să plutească liber pe apele întrebărilor
șterge orice urmă de îndoială și îmbracă-te în lumină
lumina are nevoie de lumină pentru confirmare

lasă buzele să-și caute locul într-o rugăciune mută, susurată
și buzele vor învăța sărutul umezindu-se ușor
preluând controlul întregului fior

mâinile tale vor cădea secerate și doar degetele vor descifra
notă cu notă serenada nopților cu lună
într-un freamăt prelung

trupul va învăța rigoarea arcului vibrând la orice atingere
și dogoarea soarelui se va rușina văzându-ți ardoarea
iar punctul de curgere va fi scris în fiecare celulă

nu. iubirea nu intră în nici un manual.
și nici patul lui Procust nu o încape
și mai ales... iubirea se trăiește nu se învață

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De vorbă cu luna

Am privit în față, pe bătrâna lună
Și am stat de vorbă, atâta timp
Și n-a știut săraca, să îmi spună
De ce drumul vieți, n-am cum să-l mai schimb

Oricât ar fi de bine și oricât de rău ar fi
Când multe ai vrea să faci, dar nu ști pentru cine
Cine oare-n viața te va prețui?
A tale fapte bune, cui vor aparține?

Nui păcat să mori, când drumul ți s-a șters!
Când tu ești pentru uni, o pată dintr-un vers
Și-n alte pânze albastre și pe-un drum mai larg
Când cerul tot se crapă și stelele se sparg.

Atunci în fericire și-n valurii de sclipirii
Să te renaști din moarte și făr de amintirii
Doar tu-ți vei căra viața și o vei ține-n mână
Și n-ai să mai ții cont, de soare și de lună.

poezie de
Adăugat de Ilie DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook