Ora când toate stafiile sunt triste

atunci când iubirea îşi tremură candela aprinzând inimile
cerul se desface la piept ca să nu-şi piardă suflarea
şi stelele clipesc cumva nostalgic
din mii de trupuri de lumină
se înaltă un geamăt
şi pleoapele copacilor se strâng
a mugure visat
e ora când stafiile îşi amintesc
trecutele vieţi
şi pentru că trebuie să plece,
închid ochii şi aleg
cine la va ţine locul

I'm the one...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna foarte târziu

de fapt când e toamna foarte târziu?
când mă surprind nostalgiile urcându-mă
în vârful pereţilor
când mă uit la tine fix din lăuntrul ochilor mei
cu pupilele răsucite
înconjurându-mă cu tine?

de fapt când e toamna târzie?
când te muţi tu la mine
şi eu îmi întorc sufletul înapoi în mine
şi-ţi tremură iubirea de frig
încotoşmănată pe margini
când mă rogi să te strâng cu genunchii la piept
să mă uit la tine
din toate părţile
de deasupra copacilor?

spune-mi de fapt când e toamna târziu?
când îmi rupi trupul în crengi uscate
şi faci un foc în mine să mă privesc în el
şi tu
îţi încălzeşti picioarele ude
de atâta toamnă-n neştire?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele şi speranţa

Voi oameni sensibili şi plini de speranţă
Viaţa este numai iubire?
Nu vreau să cred că voi nu credeţi în ziua
Când stelele se vor uni cu lumea
Şi nu se vor mai separa de ploi
Vor fi doar ele simple adieri?
Vor redeschide inimile necuprinse
În alge de păr atinse...
Nu vreau decât să sper că mâine şi eu voi rămâne
O stea mică pe cerul aprins
Şi voi străluci în inimile voastre
Ce mă cuprind în mii de spaţii alese
De astăzi stelele vor străluci altfel...
Se vor opri în ochii tăi...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit timpul ca tatăl tău să plece

A venit timpul ca tatăl tău să plece,
Acum când Domnul ce-a semănat, culege;
Uşa veşniciei s-a deschis azi larg
Să-l lase să treacă dincolo de prag.

Cine suntem noi să hotărâm
Când să plecăm de aici, spre ce tărâm?
Nu nouă ne–a fost dat să ştim
Pe cine să pierdem, pe cine să iubim.

Înainte să ai pleoapele de lacrimi ude,
Şopteşte-i la ureche, cât încă te aude,
"Adio, iubite tată, acum când pleci departe,
Adio, pentru toată dragostea de care-am avut parte."

poezie de Derek Dobson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celei ce iubeşte

În piept suflarea mi se frânge
Când treci, ades, la braţul ei,
Cu râsu-i ca de clopoţei
Şi inima-mi, de dor, se strânge.

Sunt cea mai tristă-ntre femei.
Sufletul meu în taină plânge,
În piept suflarea mi se frânge
Când treci, ades, la braţul ei.

Iar printre lacrimi, răni de sânge,
Văd în privirea ta scântei
Şi-aud iar vorbele-ţi nătânge,
Pe care tu nu pui temei
Şi-n piept suflarea mi se frânge.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când amforele pleacă-n pribegie

un pântece rotund, pietros, ce-ascunde-n vale nuditatea
e locul în care vocea bălteşte, ochiul se pierde
şi toată natura unelteşte la-împlinire
vara se coc toate: seminţe, pofte, îndoieli
iar toamna se încinge-n frunze ostenite

din pântecele mamei gol am ieşit în lume
şi gol mi-e sufletul în clipe de restrişte
de câte ori mă-încinge spaima
smerit şi gol mă-întorc în spuza de lumină
şi-încerc să regăsesc intrarea şi-al spaimei adăpost

pe umeri mantia mi-e flamură în vânt
pământul se întinde-n jur tipsie
în mine toate drumurile se înfig, m-alungă, nu-s bine primit
doar eu şi cerul gol, de vânturi răvăşit
las lumii însetate, iubirea, ploaie de lumină

iubirea, pentru a rămâne iubire, nu se poate manifesta decât iubind

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scris în vis

Tot ce fac e ca şi cum
Eşti cu mine chiar acum,
Dacă nu te văd, închid
Ochii şi nu-i mai deschid...

Sunt nevăzător de dor,
Am baston strălucitor,
Alb şi reflectorizant
Pentru ochiul tău pliant

Care, ca un evantai,
Alungă boarea din rai
Şi-aţâţă focul din iad,
Pleoapele tale când cad

Şi când se ridică iar,
Ca o forjă de fierar...
Bate fierul, cald cât e,
Şi la mine uită-te,

Că de nu, mă vei uita
Şi nu vei mai căuta
Şi nici de găsit nu vei
Mai găsi în ochii mei

Ce păstrez, dacă-i deschid,
Ce visez dacă-i închid.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (23 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul nopţii

Azi strâng la piept durerile din creier
Şi-mi învelesc în coale vechi uitarea,
Aud poemul tău cântat de-un greier,
Iar în urechi îmi tremură suflarea.

Demenţe picurate–n mătrăgună
Se învârtesc în mintea mea zdrobită,
Iar inima şi-a pus cercei de lună...
Azi e frumoasă, atât de-ntinerită.

Şi urc pe treapta razelor de soare
Scăpând din mână gânditorii crini,
Din când în când sorb visele din floare
Şi mă împart între iubiri şi vini.

poezie de Natalia Popusoi (25 octombrie 2011)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjunctiv prezent

să asculţi liniştea dintre două cuvinte

şi să înţelegi adâncul unei răsuflări şoptite
pierdut între un dincolo de viaţă şi dincoace de noapte
şi să te-întrebi, cine mai tace cu mine?

moartea tace, stele tac atunci când nu cântă,
frunzele, iarba foşnesc, îşi trosnesc rădăcinile înţepenite
numai omul vorbeşte. se leagă de viaţă cu vorbe simple şi trăieşte

să asculţi liniştea, să rosteşti ce trebuie şi când trebuie
să te strădui să nu sperii cuvintele ostenite
şi mai ales să le iubeşti cu tăcerile tale

să cauţi în adânc linia plânsului

să te îndepărtezi de singurătatea asta numită viaţă
şi să te regăseşti zburând, alături de toţi nenăscuţii şi de toţi petrecuţii
până când baierele cerului se vor desface lăsând lacrimile
să deseneze curcubeie pe marginea timpului

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt

ceafa pârjolită de soare se frânge sub sloiul de gheaţă al spaimei
dacă eu mă tem şi ei se tem de mine.
nu pentru că aş fi eu mai bun
nu pentru că aş fi eu mai puternic
ci doar pentru faptul că iubesc
şi ştiu că iubirea doare
lumea fuge de iubire şi se mulţumeşte cu surogate
da, nu e uşor să iubeşti sau să fii iubit
mai ales atunci când te arunci cu toată fiinţa
împrăştiindu-te-n bucăţi
ce cad şi se usucă.
nedorite.
dacă toată lumea ar putea fi doar iubire şi iertare
atunci răul s-ar strânge în hăuri
în hrube, în deşert
fugind fără să înţeleagă ce-l mână
iubirea e o rană ce nu se vindecă, o porţi ca pe-o plagă
la vedere căci nu poţi s-o ascunzi
ea se revarsă ca lumina, îmbrăcându-te
dar cine mai are nevoie de un suflet împlinit
când totul în jur se năruie?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când ochii tăi plini de lumină,
Mă vor îmbrăţişa cu pleoapele închise,
Strângându-mă la piept sub lună plină,
Vei vedea cum te-am iubit în vise.

Când tâmpla-ţi fină vei rezema uşor,
În palma unui suflet cu obrazul plâns,
Dăltuit de riduri şi istovit de dor,
Vei auzi de-aproape un oftat ascuns.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea când am avut cerul la picioare

însera fantomatic
stelele alunecau printre nori
una câte una
ca într-o joacă
de parcă dumnezeu ar fi vrut
să ne pună cerul la picioare
înainte de sosirea întunericului

stelele acelea păreau vii
se prindeau de ramurile copacilor
de genele tale
străluceau
abia atunci am înţeles
cum se nasc licuricii

iar tu zâmbeai
cu mâinile sub ceafă
întinsă peste universul redefinit

poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniştea... (4 mai 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin ochii mei

Prin ochii mei
viitorul devine trecut.
Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?
Lumina care îmi inundă ochii,
se pierde în adâncul sufletului meu:
nimic mai cald, nimic mai rece,
nici ploaia de vară ce repede trece
nu capătă altă formă,
alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!

Închid ochii,
nimic mai există!
Printre scântei, în sinapse, se naşte un gând:
că totul meu este, crescând asimptotic,
limitat de al meu crezământ -
doar ceea ce se poate cuprinde
la umbra acestui suflet sărac.
Ostenită, se aşază ideea
că totul imită ceea ce eu am visat,
nimic mai concret, nimic mai abstract!

Chiar şi lumina
simt cu mă roagă să o trăiesc:
să-mi fie milă, să am de grijă
din ce în ce mai rar să clipesc,
căci pleoapele mele îi sunt călăul
şi o strivesc!
Mai curată, mai vie, mai caldă,
sărmana, cum să existe altfel în noapte,
altfel decât eu o pot imagina?

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se caută din priviri

ochii lor nu se caută
rătăcesc pe cerul pe care se a
prind stelele, pe pământ
frunzele tremură
tremură mângâiate de a
(d)ieri visau
ochii lor nu se caută
se ştiu se odihnesc îmbătaţi
de fericirea misterioasă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dragostea

să ţesem din lumină conduri pentru prinţese
din coame de-întuneric să împletim sumane
şi-n aşternut de frunze să lăsăm gura-n pârga
te dezbrac de cuvinte mă dezbraci de-înţelesuri

ca două stânci golaşe străbatem îndoiala
şi-n undele uitării ne pierdem răsuflarea
din şoapte-încremenite strunjim degete noi
descoperind magia adânc sădită-n noi

din degete de foc curg rune şi-alte semne
şi dinţii scriu povestea trăirilor eterne
un geamăt se prăvale în hăul necuprins
şi din adânc răspunde chiar tartorul închis

adâncă-i resemnarea şi trist e orizontul
când un cuvânt desparte chiar cerul de pământul
trăirile se-agăţă de nava eşuată
şi vântul depărtării cu valuri stă să bată

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul iguanelor albastre

în fiecare zi când luna îşi îmbrăca roba albastră
şi broboane de rouă se strâng în iarbă
iguanele albastre ies din hibernare,
se strâng cerc în jurul lemnului sfânt înfipt în carnea tare a pământului
şi dansează legănându-şi cozile pline de aşteptare
capetele cad în piept şi boturile uscate ridică imn de slavă sevei
acel moment e singurul în care iguanele pot muri fără să ştie
multă lume se întreabă când a apărut acest dans
dar rosturile lui se pierd în negura vremurilor
şi probabil nimeni nu-şi mai aduce aminte
de anul în care cocorii s-au abătut din drumul lor
şi au poposit aducând un imn luminii de început
o iguană albastră le-a văzut dansul
şi i-a plăcut atât de mult încât a început
să-l danseza la rândul ei
fericită că poate scăpa chiar şi pentru scurt timp
de greutatea strânsă în oasele ei

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te primesc în fiecare noapte

Atunci când Soarele devine orb
Ascunzându-se de lume în ape
În mine se face simţită lumina
Revărsată uşor din tălpile Lunii.

Înfiorată plăcut o las să mă calce
Pe gânduri şi ochii deschişi de-un destin
în care îngerii păzitori respectă cuvântul
Celui ce mi-a scris viaţa în carte.

Nimic nu pot să opresc ori să şterg
Aleg să primesc zâmbitoare tot Cerul
Din care heruvimii se-arată-n perechi
Cu patru aripi şi patru fete de-aramă.

Din strălucirea lor netrecătoare te-adun
Din miile de stele te construiesc în palme
Te-mbrăţişez apoi strângându-te la piept
Ca pe un dar mângâietor lăsat de Hristos.

Te primesc în braţe în fiecare noapte
Eşti dureros de frumos când mă săruţi
Cu buze nevăzute ce-mi inundă fiinţa
Cu-argintul stelelor vindecător de dor.

Te primesc în fiecare noapte plângând
De-atâta binecuvântare primită
De-atâta iubire vărsată-n simţirea mea
Din iubirea Celui ce te ţine fizic departe.

Atunci când Soarele devine orb...
Dumnezeu pregăteşte întâlnirea sufletelor
condamnate să se caute.
Atunci când fiinţa mea te cere...
Dumnezeu îmi pune în inimă tot Cerul cu stele
din care te construiesc până-adorm.

poezie de Adelina Cojocaru (23 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au gust de tine...

Ochii mei poartă izbânda luminii
pun carmin în sângele macilor
şi râd atât de albastru
când fluturii se rotesc în simfonii,
ochii mei stau primii la pândă
să prindă galbenul ce sărută albul lunii
şi atunci ochii mei scriu poezii,
ochii mei sunt căprui şi verzi în lumină
aşa ca o dulce nehotărâre,
când vrei să pleci şi nu poţi,
sau ca atunci când stelele
nu ştiu să spună noapte bună
ochii mei poartă în sclipiri chipul tău,
aşa sunt ochii mei
scrişi să vadă cu tine....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să învăţam iubirea

pentru început lasă-ţi ochii să plutească liber pe apele întrebărilor
şterge orice urmă de îndoială şi îmbracă-te în lumină
lumina are nevoie de lumină pentru confirmare

lasă buzele să-şi caute locul într-o rugăciune mută, susurată
şi buzele vor învăţa sărutul umezindu-se uşor
preluând controlul întregului fior

mâinile tale vor cădea secerate şi doar degetele vor descifra
notă cu notă serenada nopţilor cu lună
într-un freamăt prelung

trupul va învăţa rigoarea arcului vibrând la orice atingere
şi dogoarea soarelui se va ruşina văzându-ţi ardoarea
iar punctul de curgere va fi scris în fiecare celulă

nu. iubirea nu intră în nici un manual.
şi nici patul lui Procust nu o încape
şi mai ales... iubirea se trăieşte nu se învaţă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu luna

Am privit în faţă, pe bătrâna lună
Şi am stat de vorbă, atâta timp
Şi n-a ştiut săraca, să îmi spună
De ce drumul vieţi, n-am cum să-l mai schimb

Oricât ar fi de bine şi oricât de rău ar fi
Când multe ai vrea să faci, dar nu şti pentru cine
Cine oare-n viaţa te va preţui?
A tale fapte bune, cui vor aparţine?

Nui păcat să mori, când drumul ţi s-a şters!
Când tu eşti pentru uni, o pată dintr-un vers
Şi-n alte pânze albastre şi pe-un drum mai larg
Când cerul tot se crapă şi stelele se sparg.

Atunci în fericire şi-n valurii de sclipirii
Să te renaşti din moarte şi făr de amintirii
Doar tu-ţi vei căra viaţa şi o vei ţine-n mână
Şi n-ai să mai ţii cont, de soare şi de lună.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!