Când amforele pleacă-n pribegie
un pântece rotund, pietros, ce-ascunde-n vale nuditatea
e locul în care vocea băltește, ochiul se pierde
și toată natura uneltește la-împlinire
vara se coc toate: semințe, pofte, îndoieli
iar toamna se încinge-n frunze ostenite
din pântecele mamei gol am ieșit în lume
și gol mi-e sufletul în clipe de restriște
de câte ori mă-încinge spaima
smerit și gol mă-întorc în spuza de lumină
și-încerc să regăsesc intrarea și-al spaimei adăpost
pe umeri mantia mi-e flamură în vânt
pământul se întinde-n jur tipsie
în mine toate drumurile se înfig, m-alungă, nu-s bine primit
doar eu și cerul gol, de vânturi răvășit
las lumii însetate, iubirea, ploaie de lumină
iubirea, pentru a rămâne iubire, nu se poate manifesta decât iubind
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Costel Macovei. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.