Poemul nopţii

Azi strâng la piept durerile din creier
Şi-mi învelesc în coale vechi uitarea,
Aud poemul tău cântat de-un greier,
Iar în urechi îmi tremură suflarea.

Demenţe picurate–n mătrăgună
Se învârtesc în mintea mea zdrobită,
Iar inima şi-a pus cercei de lună...
Azi e frumoasă, atât de-ntinerită.

Şi urc pe treapta razelor de soare
Scăpând din mână gânditorii crini,
Din când în când sorb visele din floare
Şi mă împart între iubiri şi vini.

poezie de Natalia Popusoi (25 octombrie 2011)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiri repetate

Şi azi mă-ntorc în mintea mea nebună
Să plîng iubiri ce s-au pierdut în ploi
Mă scutură frînturile de lună
Trăite în uitarea dintre noi

Se pierd scîntei în soarele albastru
Ce arde dulce în infernul mut
Şi plînge vicios un negru astru
Purtînd pe piept al timpurilor scut

Se tot izbesc de maluri trandafirii
Uitaţi cîndva în gloduri de-un copil
Şi-mi plîng în suflet zeii şi martirii
În amintirea dulcelui april

poezie de Natalia Popusoi (20 octombrie 2011)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie este frumoasă atunci când ochii şi zâmbetul oglindesc ceea ce spune, iar sufletul îi este mai dezgolit decât trupul.

Natalia Popusoi (2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Admiraţie

Apărându-mi înainte
Am rămas în nemişcare
Şi vorbind fără cuvinte
De uimire şi-ncântare...

Frumoasă fată!... Ca o zână
Din pădurea fermecată
Şi astfel aş vrea să rămână
În inima mea ferecată.

Frumoasă în orice privinţă
Înfăţişarea toată, chipu-i
Încât îmi e peste putinţă
O mai frumoasă să-mi închipui.

Şi ce frunte,... colţ de boltă
Ce gură,... floare involtă
Şi ce păr,... raze de lună
Şi ce toate împreună!...

Şi ce ochi adânci ca marea
Ce sprâncene,... arc ca zarea
Şi ce gene răsfirate
Şi de lacrimi picurate!...

Şi ce bust,... perfecţiune
Şi ce braţe,... o minune
Şi ce subţire mijloc
Şi ce toate la un loc!...

Astfel te-am văzut, cum eşti
Potrivită la statură
Şi frumoasă ca-n poveşti
În întreaga ta făptură.

La altceva nu gândesc
Şi n-am de ce să privesc
Nici la Lună, nici la stele
Când... toate sunt ale mele.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă e pacea!

Ce frumoasă e pacea!
Între noi şi vechi hotare,
Ce frumoasă-i lumea vie,
Răsfăţată de bucurii în floare,
Din vârfuri de munte,
Până jos, în vale.

Ce frumoasă e pacea!
Dacă omul bun îi sfinţeşte culmea, fără încetare,
Ce frumos e gândul omenesc!
Fără de urâciuni,
Fără întinare.

Ce frumos e înaltul, coborât în mare!
Ce frumos e omul bun, cu faţa la altare!
Ce minune mare, când soarele în pacea lui răsare,
Peste raiul verde, plin cu mărgăritare,
Sub concerte vii, de ciripitoare.

Ce frumoasă e pacea!
Cu copii voioşi alergând în soare,
Prin grădini în floare,
Lângă mame înţelepte,
Sfinţite cu răbdare.

Ce frumos e visul omenesc!
Purtător de bine, între munţi şi mare,
Ce frumos e omul, când are bun renume,
Printre ai lui semeni, pace şi încântare,
Sub mănunchi de curcubee şi vise divine.
Ce frumoasă e pacea, în apus de soare!

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora când toate stafiile sunt triste

atunci când iubirea îşi tremură candela aprinzând inimile
cerul se desface la piept ca să nu-şi piardă suflarea
şi stelele clipesc cumva nostalgic
din mii de trupuri de lumină
se înaltă un geamăt
şi pleoapele copacilor se strâng
a mugure visat
e ora când stafiile îşi amintesc
trecutele vieţi
şi pentru că trebuie să plece,
închid ochii şi aleg
cine la va ţine locul

I'm the one...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerile mari de regulă sunt mute, îţi iau toate puterile şi nu mai eşti în stare să spui nimic. Durerile mici sunt cele care se vor auzite. La fel e şi cu inimile mari şi cele mici.

Natalia Popusoi (10 octombrie 2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când...

Atunci când nu ştii cât costă trădarea
Întreabă de cei ce-au pierdut soţi şi fii,
Atunci când nu ştii ce înseamnă uitarea
Priveşte bătrânii uitaţi de copii.

Atunci când iubitul nu te iubeşte
Gândeşte-te tu câte inimi ai frânt,
Atunci când vezi fierul cum rugineşte
Dă-ţi seama că timpul e scurt şi e sfânt.

Atunci când te vezi fără bani şi sărac
Priveşte lumea flămândă, murdară,
Atunci când cazi jos, nu sta trist şi posac,
Ştergeţi genunchii şi ridică-te iară.

poezie de Natalia Popusoi (2010)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi soare

Spune-mi soare, spune-mi lună,
N-aţi văzut pe draga mea,
O aştept de-o săptămână
Rezemat de-un colţ de stea.

Trec spre dimineţi luceferi
Dar nici ei nu pot a şti,
De-am putea rămâne teferi,
Până-n zori de ne-am iubi.

Spune-mi soare, spune-mi lună,
Unde oare s-o găsesc,
Să o fac a mea stăpână,
Visele să-i încălzesc.

Trece gândul, vântul bate,
Ploaia plânge peste noi,
Peste tot ce-i răutate,
Trecem numai amândoi.

Spune-mi lună, spune-mi soare,
Unde-aş mai putea-ncerca,
În grădină sub o floare
Sau în vale la cişmea.

Trece timpul, vine clipa,
Cu-al meu trup să o-nvelesc,
Noaptea când şi-ntinde-aripa,
Poate, poate... reuşesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celei ce iubeşte

În piept suflarea mi se frânge
Când treci, ades, la braţul ei,
Cu râsu-i ca de clopoţei
Şi inima-mi, de dor, se strânge.

Sunt cea mai tristă-ntre femei.
Sufletul meu în taină plânge,
În piept suflarea mi se frânge
Când treci, ades, la braţul ei.

Iar printre lacrimi, răni de sânge,
Văd în privirea ta scântei
Şi-aud iar vorbele-ţi nătânge,
Pe care tu nu pui temei
Şi-n piept suflarea mi se frânge.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi nopţi...

şi s-aprind de la soare, arzând
zile albe ca laptele lin
şi le sorb ca pe vremuri cu jind
când tristeţea, când caldul senin

şi fug nopţile toate la rând
şi se strâng într-un loc, la un loc
aşteptând, aşteptând, aşteptând
şi tribut şi noroc şi soroc...

şi mai stau între ele mai stau
între zile şi nopţi încă viu
şi le las să-mi mai toarne pe şleau
din paharul când plin când târziu...

poezie de Iurie Osoianu (29 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Curgeau copacii sus pe munte
se adunau la parastas
şi-aveau un bob de grâu în frunte
şi-un lan de grâu aveau pe nas.
Eu strâng în urma lor rutina
de verde şi de greier crud
şi-au tras lăcustele cortina
şi cerul e mânjit de-un dud.
În piept îmi bat în difuzoare
arcade dulci de nuci strivite
păianjeni beţi întind covoare
peste câmpiile golite
De undeva se plimbă vocea
unui cioban speriat de zi
Eu strâng şi tac şi tac şi strâng
şi poate nu m-o auzi!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încrederea

Când într-un pumn de ţărână
Descoperi minunată floare,
Trebuie să-ţi iei sufletul în mână,
S-o uzi sub razele de soare.

Nu laşi nicicând rele şuviţe
De vânt năprasnic s-o aplece,
Pe lujeru-i sunt coroniţe
De prospeţimi ce lumea-ntrece.

Prinde-o la piept şi chiar sărut-o,
Este minunea de ne-atins
Pe care mulţi ruptă au vrut-o,
Tu ai zidit-o-n al tău vis!

Încrederea-i nemuritoare
Între o floare şi un om
Când ea devine roditoare
Iar tu eşti pentru dânsa pom!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât mai strâns vei ţine pe cineva ca să nu plece, cu atât mai mult va lupta ca să scape.

Natalia Popusoi (10 octombrie 2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise... dulci

Intr-o floare de te culci
Îţi doresc visele dulci,
Când te-ntorci între stamine,
Să dai noaptea peste mine,
Te-aş înveli cu petale
Dulci ca frăguţele tale –
Buze moi, buze focoase
În iubire norocoase.

Culcă-te sub clar de lună,
Ţine visele în mână
Şi prin ele, dorul meu,
De-a fi grădinarul tău
Care ştie-n orice clipă
Să te ia sub o aripă,
Să te poarte pe sub stele
În vise de filomele.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată când îmi amintesc de copilărie mă cuprinde o nostalgie tandră. Atunci au fost ultimile daţi când am sărit în braţele cuiva cu siguranţa că nu voi fi respins.

Natalia Popusoi (10 octombrie 2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când se dă procesul între durere şi fericire, dăm mereu câştig de cauză celei din urmă, de parcă nu ea ar fi cauza durerii. Suntem avocaţi mituiţi ai unei fericiri veşnic infidele şi acuzăm durerea de crime pe care nu le-a săvârşit.

Natalia Popusoi (2010)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul minţii mele-i mintea pură

Poemul minţii mele-i mintea pură
şi nimeni n-are dreptul să susţină
că-i doar o carte îngropată-n tină,
fără de glas şi fără anvergură!

Emoţiile-abundă în lumină:
pe pagini se întind ca o gravură
şi se-aştern rapid cum se-aşternură
pe urma zilei pete de rugină!

Din soare am făcut cenuşă-amară,
zi după zi şi lună după lună.
Şi-au început imagini să răsară

din cearcăne adânci să-mi cânte-n strună;
poemul minţii-arată ca o vară
ce se închide-n gând torid, nebună!

sonet de Ionuţ Popa (25 august 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am dezbrăcat în tăcere de umbra nopţii. Să-mi învelesc trupul firav cu libertare şi imperfect. Am adormit îmbrăţişati, ascultând glas de valuri şi adiere. Când îţi era somnul mai dulce aveam să-mi iau visele şi să plec. Ai zâmbit unui dulce suspin. Cred ca o să-mi iau visele puţin mai târziu. Şi o să rămân. Oricum era cu neputinţă să le împart cu altcineva.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lunii

lună dragă lună
cât de frumoasă eşti
veghea ta străbună
e semn că ne iubeşti.

cu alaiul tău de stele
universul îl colinzi
separi binele de rele
când lumini aprinzi.

cerni pe versurile mele
strălucirea de azur
joci hora cu literele
poemul prinde contur.

eşti o muză mă inspiri
mi-aduci cerul în priviri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Romantica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Soare veşted, soare vechi
Cât o palmă de înalt,
Îl iau plopii de urechi
Fără scară, fără salt.

E bolnav de veşnicii
Câte-a tors şi-a îngropat,
Câte umbre şi stihii
Între timp a destrămat.

Soare umil, saore mic
Cât o ancoră abea
Înfloritu-i-a în spic
Dulcea somnului zăbrea.

O să doarmă iar blajin
Undeva adânc şi cald
Rotunjindu-ne cu chin
Pentru mâine alt smarald.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Universul literar", an I, nr. 37 (13 septembrie 1942)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!