Aritmii temporale

Trec prin suflet
Frunzare de vânt
Ipotetice ploi
Şi inele de fum
Inutil a fugi
Neputinţele prind
În pictoriale gri
Spaime şi tăceri
Malversaţiuni reci
Despre nimic
La minus infinit.
Inima regizează
Aritmii temporale
Şi bătăile grăbite
Ale veşnicului dor
Sidefiu rafinat
Dintr-o iarnă de vis

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezile iubirii

Zăpezile iubirii s-au topit...
Curg râuri reci spre minus infinit.
Mi-e sufletul, adesea, gând ce zboară –
Un fluture de vis, în primăvară.

Tăceri şi dor, un plâns prelung, hoinar,
Strângând în noapte clipele de jar,
Cu buze reci de frunze-ngălbenite.
Mă dor de-acum aducerile-aminte...

Zăpezile iubirii s-au topit,
Curg râuri reci spre minus infinit
Ce-n mine sunt uitate... sau ascunse...
Şi se aşează ca un gând, pe buze...

Sunt un vulcan uitat în adormire,
Sunt primul zâmbet cald, de fericire...
Mă-nalţ prin voi, spre-a coborî tăcut,
În mine,-n vise şi în început.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai eu

În suflet neaua e de foc
Şi viaţa toată e un joc,
Abisuri şi păreri de rău,
Tăceri, durere... numai eu...

Nimic concret, nimic corect,
Un anotimp efervescent
De ploi şi de păreri de rău...
Şi toate-ncep cu... numai eu...

Un sentiment, un gând, un vis...
Progres?! Spre transcendent şi stins,
O lacrimă, o pierdere,
Un lampadar de suflete.

Mă-ntreb când fi-voi doar nimic
Piedestal morţii-anotimp,
Fluture-doliu, plâns târziu,
Pentru cei mulţi, ce pot să fiu?!

Un număr jalnic risipit
Fidel lui "minus infinit",
Plină de praf, o amintire,
Dar nici o urmă de iubire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, aş fugi de tine!

Aş fugi de tine, toamnă,
Ochii aprigi de Brumar
Să mă vadă cum dispar,
Chiar de timpul mă condamnă.

Toamnă, aş fugi de tine,
Mi-aş zidi un stăvilar,
Să mă caute-n zadar
Seci surâsuri cabotine.

Aş fugi de tine, toamnă,
Nu doresc să-mi fii stăpână,
Să ajung tot mai bătrână,
Îndreptându-mă spre iarnă.

Toamnă, aş fugi de tine,
De mă strigi, să nu-ţi răspund,
De reci ploi să mă ascund,
Ropotind prin copertine.

Aş fugi de tine, toamnă,
Oricând, ştiu, a ta surată
Va putea, aşa, deodată,
Grele-omături să aştearnă.

Toamnă, aş fugi de tine,
Alungând, în mod bizar,
Până-n Luna lui Florar,
Toate iernile din mine.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte

De mâine
Sunetele muzicii vor amuţi
La cingătoarea pădurilor albe de iarnă
Vor trece prin sufletul meu
Ca nişte popoare năvălitoare
Printr-un hotar bântuit de năluci
Vor sfâşia gândul ce adulmecă stelele
Şi vor strivi iarba-ngheţată
Sub călcâiele reci
Te iubesc, îţi spune aripa de vânt
Mângâindu-ţi obrazul
Cu pulpanele-i răcoroase,
Te iubesc, îţi şoptesc
Florile de gheaţă topite în ferestre
Şi ploaia lipindu-se drăgăstos
De pieptul tău.
Te iubesc, îţi şopteşte, timpul
Dar eu....
Eu, cum aş putea să-ţi spun
TE IUBESC

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa sentinţă... execut

Instigi priviri şi-atingeri blânde,
Zâmbeşti şi plângi... vrăjitorie,
Când palmele cuprind plăpânde
Un infinit... de nostalgie.

Complicităţi... arunci în suflet
Şi raze care ard... cumplit,
Enigma... veşnicului umblet,
Cuvântul încă... nerostit.

Compui apoi... nemărginirea,
Din ape... vise... şi tăceri,
Punând în slove, strălucirea
Şi-argintul ultimelor veri.

Te culci şi te trezeşti... cu mine
Ca un sărut... pe sânul drept,
Ce vrea picanterii virgine,
Pe sfârcul viu... ca un accept.

Şi mă condamni... poruncitoare,
Doi ani întregi să te sărut,
Fără a pune... o-ntrebare
Aşa sentinţă... execut.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e toamnă

Tu nu-nţelegi... acum mi-e toamnă
Se zbat în mine vânt şi ploi,
Ce la tristeţe mă condamnă
Şi gânduri pline de noroi...

Şi soarele mi s-a ascuns,
Îmi trec prin vene reci fiori,
Iar sufletul îmi e străpuns
De bocet jalnic de viori.

Poate nu ştii, dar toamna, eu
Mă-ncui în gândul meu posac,
Stau la taifas cu Dumnezeu,
Cu trup şi suflet, toată, zac!

Tu nu vrei să mă vezi plângând
Nici dacă inima mă-ndeamnă,
Vrei s-alung gândul rău, râzând;
Acum nu pot... acum mi-e toamnă!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... şi numai ploaia dă cuvânt
E pace de plumb, e vânt, şi pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.

Deschide, dă drumu, - adorato,
Cu crengi şi foi uscate am venit,
În târg, o fată tristă a murit,
Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o...

Dă drumu, e toamnă în cetate -
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... şi peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai cum să uiţi

N-ai cum să uiţi minciunile şoptite,
Nici ploile... cu fulgere-n destin,
Privirile-n tăceri încremenite
Şi timpul, incredibil de puţin.

Vei încerca zadarnic a mă scoate
Din inimă, din suflet şi din gând,
Însă vei şti că am avut dreptate,
Că trupul niciodată nu mi-l vând.

A ignora... este cu neputinţă,
Deşi, te tot încearcă spaime reci
Şi-ai aruncat a patimei velinţă
Grăbindu-te, grăbindu-te să pleci.

N-ai cum să uiţi încinsele cuvinte,
Nici verdele... de-atâtea ori parşiv,
Nu poţi ucide-aducerile-aminte,
Deşi, poţi inventa, orice motiv.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa străin încât am devenit invizibil

precum întunericul din spatele întunericului
înainte de scăpăratul chibritului primordial
nici măcar palmele nu-mi mai acoperă ochii
socoteala cui a mai inventat adunarea asta
din infinit în infinit
ca la o deliberare axiomatică
despre nimic

aşa cum se vede universul din centrul eternului
trec prin mine tăceri şi cuvinte răstite
cum dispar oamenii în ceaţa dintre evidenţe
lipa lipa sau tropa tropa
habar nu mai am cum se scurge nemărginirea
prin ochii poeţilor
prea străini să se mai recunoască
mult prea invizibili
să se mai poată atinge vreodată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Note de toamnă

(Tăcere... e toamnă în cetate...)

Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... şi numai ploaia dă cuvânt-
E pace de plumb, e vânt, şi pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.

Deschide, dă drumu, -adorato,
Cu crengi şi foi uscate am venit;
În târg, o fată tristă a murit, -
Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o...

Dă drumu, e toamnă în cetate-
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... şi peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt veşnic, singurul cu adevărat existent. Şi tot eu, când mă gândesc la mine, mă văd ca pe un nimic, părticică infinit mică din ceva infinit mare. Care e adevărată, prima sau a doua afirmaţie? Dacă e a doua, atunci conştiinţa primului, veşnicului "eu" e înşelătoare. Dar asta nu-i cu putinţă, fiindcă fără această amăgire ( primul "eu") nu există viaţă, nu există nimic, şi mai ales nu există al doilea "eu". Dacă însă prima afirmaţie e adevărată, atunci înseamnă că toată viaţa trupească e amăgire. Dar nici asta nu se poate, fiindcă fără viaţa trupească n-aş fi putut face aceste raţionamente. Şi de aceea există şi una şi alta: Eu sunt fiinţă spirituală, nonspaţială, atemporală, în condiţii corporale, spaţiale şi temporale.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii

Trec anii prin toate cele
Şi cu bune şi cu rele
Câte unul sau în şir
Se duc anii în delir,
În zile calde sau reci
Pe cărări sau pe poteci,
Ani rebeli şi ani integrii
Ani albi şi anii negrii
Se duc anii cu antren
După acelaşi refren,
Trec prin ziduri de cetate
Indiferent de etate
Prin noianul infinit
Trec anii la nesfârşit
Şi la soare şi la umbră
Trec cu o alură sumbră,
Hotărâţi fără tăgadă
Se duc anii în cascadă,
Trec anii într-o clipită
Nu iau şpagă iau mită,
Trec ani din zare-n zare
Peste munte, peste mare
Lasă semne de întrebare.

poezie de David Boia (31 ianuarie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dragoste uitată

Dintr-o dragoste uitată
Lâng-o margine de drum,
A rămas... ştii bine cum
Doar minciuna... ca o pată.

Dintre visele nebune,
Printre sărutări şi şoapte
A rămas... atât... o noapte
Care nu se poate spune

Încă mai aleargă vântul
Spre pustiu... o amăgire,
Tot vorbind despre iubire,
Dar nesocotind... cuvântul

Din chemarile de ieri,
Plânse şi însângerate
De reflexe... amânate,
Au rămas... triste... păreri

Din speranţe şi inele,
Din alinturi... şi răsfăţ,
Oare... ce-o să mai învăţ
Căutând prin toate cele?

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iarnă abstractă

Trece încet o iarnă abstractă
Lupii uitaţi o hăituiesc
Iar vântul proscris
Are empatii încă virgine
Cu gheţurile topite
De dor.
Gerul scânteiază discret
Lumini care cântă
Abisale poeme
Grizonate de umbrele
Unor figuri de stil
Neînţelese.
Centenar şi consens
Iluzorii tendinţe de unitate
Şi zăpezi ca o avalanşă
Nebănuită
Ce trece încet
Ca o iarnă abstractă

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit...

Cristale fine de lumină
Ţi-au răsărit acum sub gene
Şi picurând culoarea pură
A inimii privită-n ele

Se-adună... sufletu-mi atinge
Şi noaptea rece mă cuprinde
Şi-aş vrea să strâng aceste lacrimi
Să plâng doar eu şi pentru tine...

Nu mai zâmbeşti, nu mai vezi luna
Prin templul tău trec clipe reci,
În irişi îţi vedeam lumina
Dar nu-i mai simt, nu mai am veşti...

Se-ascund... prin gene de-ntuneric,
Clepsidra nu îi mai atinge,
Prin fante false de lumină
Ascult un suflet ce se stinge...

Rămâi... nu trece-n altă lume
Cu inima doar jumătate,
Şi nu lăsa să-mi prindă dorul
Un infinit ce ne desparte...

Nu mai sunt om... nu mai am lacrimi,
Doar caut trist prin univers
Acea cărare, să mă poarte
În nefiinţă... unde eşti...

poezie de Daniel Leonard Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de iarnă

Sfârşitul iernii, cu zăpezi rebele,
rămase lângă codrul desfrunzit,
s-a răzvrătit în gândurile mele
cu vechi probleme despre infinit,
se-ntorc acum, cu ecuaţii grele,
dintr-un trecut rămas nedesluşit.

Să le accept pe toate, împreună,
ar mai putea să-mi fie de folos? –
le simt cum răzvrătite se adună
şi-n suflet se aşază tot pe dos,
când zorile, la margine de lună,
se rup din geana unui nor pufos.

Las gândurile toate risipite,
chiar dincolo de minus infinit,
prin galaxii în cosmos adormite
la margine de timp încremenit,
de-a lungul nevăzutelor ispite
de care mă despart reconvertit.

Rămâi nedumerită-n urma mea
cu vechi închipuiri ce te reţin
pe marginile unui fals destin
uitat în colţul unui ciob de stea.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul

Unde-i dorul?
Sunt departe...
Pe sub pleoape
Pe sub...
Gene
Se tot scaldă-n cele vise
Dragi făpturi nepământene.
Lin se pierde-n nebunia
Focului
Ce n-are leac
Risipit....
Ca păpădia
Pe aripi de vânt pribeag.
Se tot duce
Şi tot vine
Inima să-mi chinuiască
Apoi pleacă
Şi mă uită
Cine să mă mai iubească??

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moment de iarnă

La geamul casei, degete de sticlă
Pe muguri de zăpadă se ridică...
Se strânge alb păienjeniş de stele,
Se-nalţă-n casă cercuri de inele.

La gura sobei ard mocnit tăciunii...
E vremea când ne spun poveşti străbunii
Şi din icoană, Sfânta Maică, pică
O lacrimă-n această lume mică.

Parc-am uitat de ger, de asprul vânt...
Povestea îmi doresc s-o mai ascult,
Să fiu un prunc, să mă ascund în vise...
Dar rândurile cărţii mele-s scrise.

Ţurţuri mi-au înrămat fotografia...
A-ngălbenit şi chipul şi hârtia...
Rugină-n suflet şi la porţi... Tăcere!
Căci trec tăcut prin lumea copilariei mele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

E noapte, e iarnă şi ninge frumos.
Iarna e ca o doamnă îmbrăcată în alb de sus pănă jos.
Ochii îi par blânzi, chiar dacă sunt de gheaţă!
Buzele îi sunt reci, dar inima plină de viaţă.

Părul ei e mângâiat de vânt uşor.
De sub tălpile ei gingaşe răsare un covor alb, strălucitor.
E noapte de iarnă, eu stau la geam şi privesc tăcut
Dansul fulgilor, un dans atât de fieric şi plăcut.

poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiuni fierbinţi te-ademenesc

Se deschide cerul... a lumină,
Marea se întinde spre amurg,
Aşteptându-te ca pe-o regină
Visele în valuri când se scurg.

Norii-s adunaţi ca o chemare,
Soarele se-ascunde în tăceri,
Timpu-i ca o spumă... de uitare,
Prinsă-n chinga veşnicului ieri.

Dintre falduri, clipa te-nfăşoară
Într-o simfonie... de-aşteptări
Şi-n adâncul trupului coboară
Cu parfum de dor... şi sărutări.

Ţi-e deschisă calea spre iubire,
Pasiuni fierbinţi te-ademenesc,
Patima o bei... dintr-o sorbire
Când speranţele... te-ncolăcesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!