Curajul

Gandirea, ca un fulg pluteşte
Şi se scurge-n raza dulce
A divinei realităţi,
Fiindu-i, deci, cu neputinţă
Să-nţeleag-a sa ştiinţă.

Viitorul, deşi tainic el domneşte
Şi subjugă-a minţii vină,
Ce se-ncrede doar în vânt,
Din străvechi el se arată
Contra realului cuvânt.

Iubirea, sacru viu ea stăpâneşte
Şi-ntăreşte a minţii fiinţă,
Ce răzbate-n vântul crunt,
De la-nceput ea se vădeşte
Forţa "de a fi ce sunt".

El, cel ce ere a schimbat
Şi prefăcând în umilirii coroana,
Dând inimilor asigurarea,
Ce-şi trăiau doar resemnarea:
"Curaj, eu am învins lumea!"

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Omu-şi scaldă-n infinit ştiinţa
Stropindu-şi în zadar dorinţa
Cu sudori, din neputinţa
De-atinge cei doi sori:

Realul viitorului târziu
Ce surprinde-a minţii cale
Cu-al său vis pur, auriu
Ori, coşmar vag, cenuşiu.

Nevăzutul, ca o fiinţă rară
Pe tărâmuri nesfârşite-aleargă,
Definind umanul "a simţi"
Făr-de care n-am mai fi.

Dar, chiar şi cel ce nu cuvântă
Gângurind, ca prin miracol
Poate simţi deja trăită
Clipa vie, mult dorită.

Viitorul, deci, devine
Realul viu, desăvârşit
Prin speranţa roditoare
Din preştiinţi doveditoare

Nevăzutul se preschiimbă,
Dând orbire ochilor,
Căci dovada evidentă
E deasupra fiinţelor.

Prin el, deci, omul viu trăieşte
Căci, aşa doar reuşeşte
Să uneasc-a firii inimi
Cu Cel ce însuşi Este.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbele tac

Când vorbele tac
un suflet se naşte
şi iubirea inundă
trăirile minţii.

Trăirile minţii
să treci te învaţă,
prin labirintul vieţii,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
iubirea te prinde
cu mii de cuvinte-n
trăirile minţii.

Trăirile minţii
îţi zbuciumă timpul,
biet singuratic,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
în gând se-nfiripă,
cu greu stăpânite,
trăirile minţii.

Trăirile minţii
în vise se schimbă,
la apusul cel dulce,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
un suflet se pierde
lăsând în restrişte
trăirile minţii.

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Arzând în neantul fără de-nceput
Lumină sacră ce moarte n-a văzut
Ce-n infinit se-ntinde făurind
Din albă negură, fiinţă dăruind.

Tainic zămislita-n inimii o rază
Ce din prunc în moarte, speranţă ea creează
Încoronând cu a stralucirii sale fiinţa
Ce-n om îşi puse iar credinţa.

Încercat-au fitile frânte-a o defini
Rătăciţi de raţiunea simplă de-a o trăi
Căci a sa coroană greu apasă
Pe capetele ce plecate nu se lasă.

Primar instinct de-a vieţui
A altor trai spre-a birui
Prelungind doar a sa viaţă
Zdrobind sălbatic ce-n contra i se-nalţă.

Dar a timpului stăpână
Din stravechi sălăşuie
În inimi pline de lumină
Ce din pururi dăinuie.

Definindu-şi starea, ca un unic crez:
Există-n cel ce fiinţa-şi reneagă
Trăind pentru cel ce realizează
Că focul sacru nu-l trădează.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergând

Păşesc agale, gânditor,
Apăs cu-a mea fiinţă
Pământul greu al urmelor.

Simţesc cum vântul mă-nfăşoară
Făr-de vină şi cusur
În a haosului aspră sfoară.

Dar eu ţin cu al meu vis
De realul crez,
Alergând în câmp deschis.

Văd lumea stinsă cum se zvârcoleşte,
În lanţul neînţeles,
Cercând a elibera, pe cine gândeşte.

Şi mă trezesc, cândva uimit,
Din gândul meu,
Mergând... fără sfârşit.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Clipind, privesc prezentul
În mreaja-i efemeră
Ce totul a cuprins.

Atât de mult se-ntinde
În neantul nesfârşit
Că viitoru-n fapt e-un vid.

La fel, trecutul zace
În mormântul clipelor
Nemaiînviind nicicând.

Momentul, tot un vid
Ce-n mormântu-i doar se naşte,
Nemaifiind de cum el s-a trăit.

Clipa, deci, ce este doar?
Mister tainic al simţirii?
Sau, trecut, un vis ciudat.

Ea îşi are, totuşi sensul
Traindu-o nu ca pe-un nimic,
Ci-un crâmpei viu din etern.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare rău inventat de Aghiuţă de minte, este "ştiinţa". În fapt, tot ceea ce numeşti "Ştiinţă" e doar o altă poveste naivă, inventată de gând, pentru a adormi copiii! Când afirm că e cel mai mare rău, afirm că tot ceea ce tu numeşti "ştiinţă" porneşte de la premisa falsă a formei, materiei şi deci a separării pline mereu de frică şi suferinţă. "Ştiinţific vorbind" - ce boală o fi asta? - tu chiar crezi că eşti o formă rătăcită de alte forme, şi exact această educaţie primară handicapată, te pune pe linia suferinţei. Tot ceea ce voi oamenii seduşi de minte denumiţi "adevăr ştiinţific" este doar o ruşine, o minciună gogonată a minţii, pentru a nu vă recunoaşte eterna voastră fiinţă. nenăscută şi deci implicit fără formă. Oare cum ar putea handicapatul de gând finit să cerceteze "ştiinţific" infinitul fără gândire? A crede în "Ştiinţă" înseamnă a trăi o viaţă jalnică grevată de separare şi suferinţă. Nu este nimic ştiinţific în "Ştiinţă" ci este doar gândul minciunii, adevărata ştiinţă presupune să începeţi prin a cerceta "eu"-ul care se pretinde o astfel de trăsnaie.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care înfruntă viitorul cu anticipaţie au plănuit un viitor pasionant, care să merite efortul. Ei pot "vedea" viitorul cu ochii minţii şi acesta arată nemaipomenit. Viitorul le captează imaginaţia şi exercită o enormă forţă de atracţie asupra lor.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul

Priviţi atent cum străluceşte
Asupra cine-i reuşeşte
Să sară-al eului hotar,
Din gând străin, plin de amar.

A sa lumină, doar există
Tot în rest, deşi persistă,
Iluzii triste ce cuprind
Vâltoarea mării suferind.

Atât de-aproape el se află
Încât voind se şi arată
Din tărâmul fericirii,
Stăpânul viu al nemuririi.

Căci ce poate fi mai sus
De realul ce-n curaj e dus
Peste lumi şi peste sine
În vârful culmilor divine?

Priviţi-l plin de-sa onoare
Trăiţi în lumina-i iubitoare,
Iar dacă toţi l-ar ocoli
Tu, singur, în el să fii.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de nea

Visam că sunt un fulg de nea
Căzând în infinit de sori
Lumea de azi nici nu era
Erau doar nori.

Măritul soare mult prea mandru
Păzea tot cerul îngheţat
Chiar dacă nu avea putere
Era împărat.

Pe tot cuprinsul era pace
Nici nu se pomenea să mori
Vroiai doar singur liniştit
Prin nori să zbori.

Pluteam uşor pe lângă altji
Sau mai dansam un vals cu vântul
Dar viaţa mea ca fulg de nea
Trecea ca gândul.

poezie de Alin Ojoh (7 decembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

cuvânt

Cuvintele noastre sunt doar fărâme de la ospăţul minţii.

definiţie aforistică de Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt a ta

Nu sunt a ta, nu sunt pierdută-n tine,
Nu sunt pierdută, deşi aş vrea să fiu
Pierdută ca o candelă aprinsă-n
Amiezi sau ca un fulg căzut în mare.

Mă iubeşti, iar eu şi astăzi te mai cred
Un spirit fin şi o fiinţă fină –
Şi, cu toate acestea, vreau să mă pierd
Cum lumina se pierde în lumină.

O, afundă-mă în dragoste adânc,
Dincolo de simţuri, de privire, de cuvânt –
Răvăşită în furtuna iubirii,
O lumânare-n rafalele de vânt.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Eu sunt doar femeia-ispititoare?
Te-ndemn să-ţi foloseşti talentul
Dar tu refuzi, leneş eşti
Crezi doar că sunt pe interes.
Nu, dragul meu, fi mai deştept
Eu vreau doar te văd actor.
Tu eşti poetul inimilor toate
Tu ştii cum soarele se-ntoarce-n zare
Retrăieşti fiecare graniţă a minţii
Oferind un vers, rupt din soare
Ce-mi intră-n inimioară
Visezi să retrăieşti scena în doi.
Plecând într-o lume imaginară,
Şocant de frumoasă, vibrant, constelată,
Când soarele va rămâne doar acel sărut al răsăritului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De chaos pătruns

Mă-nvârt în juru-mi ca un astru
În poala soarelui măiastru,
Întunecimea mă-nfăşoară
Sălbatic, m-atacă ca o fiară.

Mii de vânturi mă pătrund
În chaos mă trezesc că sunt,
Călcat de pietre fără frică
Ce-n aer cred că se ridică.

Căci, doar pietre ele sunt,
Cad în praful cel mai crunt
Dar, chiar şi-atunci, sfidând
Tot vulturi, se cred zburând.

Iar eu, uitat în carcera cea grea
Searbădă şi rece, solitudinea,
Nu sunt, ce sunt cu-adevărat
Ci, doar, ce alţii au aflat.

Dispar, ca un gând ciudat,
Ca un fum, de alţii dispersat.
Eul meu se-afundă-n nefiinţă
Pustiit de-a focului voinţă.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nu se schimbă, doar zgomotul aparent neîntrerupt al minţii diferă, dar "A-Fi" priveşte chiar şi zgomotul minţii şi râde. Râde pentru că într-o fracţiune de secundă îl dizolvă. Chiar o fracţiune de secundă este infinit prea mult pentru Sine să facă asta.... Doar se întâmplă să fii antrenat să vezi zgomotul şi uiţi că tu eşti deja liniştea, că orice zgomot al minţii apare în liniştea care deja este. Doar nu privim unde trebuie! noi privim în zgomotul minţii după linişte şi aşa ea pare în veci de negăsit, în loc să vedem că noi suntem deja liniştea care priveşte în zgomotul minţii căutând liniştea.

Atmaji Maharaj în Liniştea este mereu aceeaşi
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măseaua minţii

Ţi-e dat atâta să cunoşti
În lumea asta pertinentă
Căci nu te miră că la proşti
Măseaua minţii e prezentă.

epigramă de Laurian Ionică din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul e încă şi mai mult al inimilor decât al minţii. Dragostea e singurul lucru care poate umple eternitatea. Infinitului îi trebuie ceea ce nu se isprăveşte niciodată.

citat celebru din romanul Mizerabilii de Victor Hugo
Adăugat de Bea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glas purtat de vânt

Un glas purtat de vânt
Se aude la fereastră.
E glasul tău frumos şi blând
Dulcea mea crăiasă.

Şi vrea să -mi spuie doar un cuvânt.
Cât îţi este dor de a mea privire!
Şi mă aştepţi să vin cât de curând
Cu sufletul plin de fericire.

Tot pe aripi de vânt,
Îţi trimit o dulce sărutare.
Şi vreau să-ţi spun doar atât, că vin...
Iubirea mea cea mare.

Un glas purtat de vânt.
Zboară peste dealuri şi câmpii!
E glasul meu iubito, e glasul inimii.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine stăpâneşte spaţiul circumterestru domneşte peste Pământ; cine stăpâneşte Luna domneşte peste spaţiul circumterestru; cine stăpâneşte L4 şi L5 domneşte peste sistemul Terra - Lună.

A. Toffler în Război şi Antirăzboi (1995)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc viitorul cu ochii minţii. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine.

aforism de Mihail Mataringa (5 noiembrie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iubire există doar împărtăşire, nu există nici un consum. Dacă apare consumul, atunci mercantilismul minţii a transformat iubirea într-o afacere. Atunci totul devine o trudă istovitoare înspre mormânt. Când Prezenţa împărtăşeşte Prezenţa, această este cea mai înălţătoare iubire. Totul poate înflori aici. Când iubirea este predată minţii şi fricilor ei, totul devine toxic, nu doar relaţia în sine ci şi aerul pe care-l respiri. Orice ar fi, nu-ţi preda iubirea, inima minţii acestei lumi, doar ţi-o va nărui. Iubirea este comuniune cu pacea inimii, eşti ca un copil ţinut în braţe de Tatăl Ceresc, în afara iubirii, totul este deşertăciune. Mintea este foarte invidioasă pe fericirea inimii, pentru ea iubirea pare atât de iresponsabilă, de imatură, nu-i aşa? Dar totuşi, chiar şi mintea, prinsă în propria-i temporalitate halucinantă şi devenire înlănţuitoare, tânjeşte să se dizolve, să se odihnească în braţele iubirii.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!