Iubirea

Arzând în neantul fără de-nceput
Lumină sacră ce moarte n-a văzut
Ce-n infinit se-ntinde făurind
Din albă negură, fiinţă dăruind.

Tainic zămislita-n inimii o rază
Ce din prunc în moarte, speranţă ea creează
Încoronând cu a stralucirii sale fiinţa
Ce-n om îşi puse iar credinţa.

Încercat-au fitile frânte-a o defini
Rătăciţi de raţiunea simplă de-a o trăi
Căci a sa coroană greu apasă
Pe capetele ce plecate nu se lasă.

Primar instinct de-a vieţui
A altor trai spre-a birui
Prelungind doar a sa viaţă
Zdrobind sălbatic ce-n contra i se-nalţă.

Dar a timpului stăpână
Din stravechi sălăşuie
În inimi pline de lumină
Ce din pururi dăinuie.

Definindu-şi starea, ca un unic crez:
Există-n cel ce fiinţa-şi reneagă
Trăind pentru cel ce realizează
Că focul sacru nu-l trădează.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Clipind, privesc prezentul
În mreaja-i efemeră
Ce totul a cuprins.

Atât de mult se-ntinde
În neantul nesfârşit
Că viitoru-n fapt e-un vid.

La fel, trecutul zace
În mormântul clipelor
Nemaiînviind nicicând.

Momentul, tot un vid
Ce-n mormântu-i doar se naşte,
Nemaifiind de cum el s-a trăit.

Clipa, deci, ce este doar?
Mister tainic al simţirii?
Sau, trecut, un vis ciudat.

Ea îşi are, totuşi sensul
Traindu-o nu ca pe-un nimic,
Ci-un crâmpei viu din etern.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-un timp

De-un timp în mine se ascunde
Un prunc firav... Plânge-n adânc...
Se pierde în copilărie,
În al tăcerilor amurg...

Nu, nu-i bolnav! E doar o umbră
Trăind cu mine-n orice clipă,
E centrul pineal ce-n ere
Ca o speranţă se ridică...

Tăcut şi blând se înfiripă,
Trup nou ce-n trupul sfârtecat,
Trofeu prin mâine se ridică...
În alte timpuri întrupat,

La braţ cu noua mea făptură,
Venind din minus infinit,
Eu şterg păcatul omenirii
Ce-n nopţi târzii te-a zămislit.

În lupte aprige prin lume
Cu 'cela ce m-a ruinat,
Câştig, căci pruncu-i arma care
Spre transcendent m-a înălţat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De chaos pătruns

Mă-nvârt în juru-mi ca un astru
În poala soarelui măiastru,
Întunecimea mă-nfăşoară
Sălbatic, m-atacă ca o fiară.

Mii de vânturi mă pătrund
În chaos mă trezesc că sunt,
Călcat de pietre fără frică
Ce-n aer cred că se ridică.

Căci, doar pietre ele sunt,
Cad în praful cel mai crunt
Dar, chiar şi-atunci, sfidând
Tot vulturi, se cred zburând.

Iar eu, uitat în carcera cea grea
Searbădă şi rece, solitudinea,
Nu sunt, ce sunt cu-adevărat
Ci, doar, ce alţii au aflat.

Dispar, ca un gând ciudat,
Ca un fum, de alţii dispersat.
Eul meu se-afundă-n nefiinţă
Pustiit de-a focului voinţă.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea poetului

Întins. Şi faţa lui expusă tuturor,
sta, pal refuz, în pernele abrupte,
de când, cu lumea, cele cunoscute,
de simţurile sale rupte,
căzură-n acest an nepăsător.

Acei ce l-au văzut trăind aproape,
n-au ştiut că-i una el cu tot ce este,
căci toate-s chipu-i: pajiştile-aceste,
aceste-adâncuri şi aceste ape.

O, chipu-i fu întreagă această zare,
ce-l caută şi-acum şi îl doreşte;
şi masca-i, ce-n nelinişte păleşte,
e fragedă şi fără apărare –
un miez de fruct ce-n aer putrezeşte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare relativă...

tot ce-n fizica cuantică
e superpoziţie
în politica romantică
e doar opoziţie...

tot ce-n fizica normală
e doar gravitaţie
în politica orală
e numai felaţie

tot ce-n fizică în genere
e doar lege dură
în politică-i prelegerea
spumelor la gură...

complicată naibii logică
plus şi matematică
tot mai bine-i biologică
starea mea flegmatică...

poezie de Iurie Osoianu (11 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ochii storşi de lacrimi

Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe
şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?

Credinţa, doar credinţa, ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa prin Cruce spre-nviere.

Când, frânt, ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?

Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o sugrumă,
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă?

Credinţa, doar credinţa... ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, 'nălţând-o peste moarte,
iar ceealaltă dând-o iubirii, pe vecie.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să vi,
Ca o rază de lumină şi de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veşnic între stele.

De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ţi spun,
De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Cuvântul bun şi cald şi sincer
Şi te doresc, înger ce-n suflet îmi trăieşti.

Şi eşti parfumul meu de vis
Şi adierea caldă ce-n mine port
Şi mai presus de tot şi toate,
A mea iubirea adevărată.

Să te sărut aş vrea mereu,
Dar ştiu că eu... şi ştiu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierţi,
Căci inima îmi eşti pe veci.

Sperantă-mi eşti şi paradis
Si doar tu poţi să mă-ncălzeşti,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi eşti.

Nebunesc mă doare-n suflet
Şi n-aş vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat şi fără alinare.

Şi te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Şi-aş fi putut să jur că am simţit,
... o adiere.

De-aş fi ştiut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aş fi privit
Şi i-aş fi mulţumit,
Că te-ai născut.

poezie de Dan Coblis din Nuanţe de alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţi sau vii?...

Moarte în viaţă sau viaţă în moarte?
Cum e acum şi cine socoate?
Dacă plătim trai într-o dată?
Prin izbăviri înseamnă spre-o poartă?

Unde ne-aflăm şi unde-i mai bine?
Dacă înviem prin moarte în sine?
Dacă amăgim pe-atâtea suspine?
Doar de-a trăi în moartea de mâine.

Viaţă şi moarte şi invers se poate
Lumina-ntuneric cum se împarte?
Dacă ne-aşteaptă o altfel de rimă?
Dacă e-aici morţi naşterii vină?

Naşteri din moarte, murim a ne naşte,
Dacă-i aceasta poarta spre toate?
Dacă-i continuu în cerc repetate?
Timpuri de-acum cu ce-i pe-altă parte.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E... "nu-i"!

Cum oare-o fi senzaţia, o zi, de-a nu mai fi?
Căci şi nimicul este... nu s-ar mai denumi!
Doar că nu este "a fi", este "a nu fi", un "nu-i"...
Absent, c-un loc şi el; neant, cui te supui!

Că minus, sigur, este, cu certitudine-n balanţă,
Altfel s-ar dărâma cumul, tot doar creanţă!
N-ar fi lipsa, în minus, aşa cum e, o esenţă
Şi şir de număr, cifre... n-ar fi, n-ar fi valenţă?!

Şi cât de explicabil este un nu, "nu mai e",
Cel nevăzut, ne "a fi"-ul, de antimaterie,
În neîntâlnirea-i lipsă, programic; ca şi astru...
Ce-n negru nu se încrede, de pierit, de dezastru?...

Şi neantul dus, plecat, ce-l ţinem suflet, noi,
Cel ce-n întâlniri n-apare, ne apără de "apoi"?
Nu e mister nicicum, că nu-i mister nici el...
E-un punct; acul la zero! Nefiinţa... cu eternel!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul sfânt #10

Nu fi semeaţă, moarte, căci nu eşti ce se spune,
Chiar dacă mulţi te văd stăpână peste'ale lumii sorţi;
Acei pe care tu crezi că i'ai îngenuncheat nu's morţi,
O, moarte – cum nici pe mine nu mă poţi răpune.
Despre clişee – repaos, somn şi iarbă verde'n vale –
Numai de bine; noi, cei mai buni, aşteptăm sa vină
De la tine semnalul de plecare spre lumină.
Tu'albeşte oase, iar sufletul să'şi vadă de'ale sale.
Eşti sorţii, neşansei şi disperării armă,
Lucrezi cu'otravă, cu război şi boală;
Nu'ţi mai da aere, căci nu'i nici o scofală!
Vrăjile şi macul la fel pot să ne'adoarmă.
Trecuţi de somnul morţii, mereu noi vom trăi
Si nu va mai fi moarte; moarte, curând tu vei muri.

sonet de John Donne din Sonete sfinte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de veghe

Înlăuntru frunţii, lunecau corăbii de lumină.
De veghe, sub stăpânirea inimii,
gândul de bine a pus ochii pe ea.
Într-o conştiinţă care se implica,
avea menirea de-a ţine treaz simţul mirării.

Înainte de-a împreuna malurile amurgului,
mai folositor ochiului decât bolţii,
lumina rămăsese-n ochii ei infinit de cuceritori.

Cu aburul sufletului înrămat în colţul inimii,
la căpătâi de veghe, în al razelor decor,
la porţile luminii, un luceafăr.
Semne de-ntrebare îi răscolesc preajma condensată-n strălucire:
acolo, undeva, se află mereu un răspuns
pe care starea de veghe nu-l ajunge niciodată.

Doar necuprinsul din privirea-i tăcută,
strecurat ca o lacrimă cu noimă,
este şi reazem, şi călăuză, şi muză, şi...

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ea, femeia...

E ea femeia ce-n viata iti apare
O tainica lumina in noaptea efemera,
In brate te atrage, iubindu-te cu-ardoare
Hranindu-te cu-a dragostei himera.

La inceput izvor de daruire
Ingenua, gingasa si gata sa-ti ofere
In viata cenusie doar clipe de placere
Te lasa ca sa gusti din fericire.

Dar focul ce-l aprinde se-nteteste
Si viata-ntreaga ti-o cuprinde
Femeia este fiara cand iubeste
Nu iarta pe barbatul care-o vinde.

Dar de vei sti sa-i fii mereu aproape,
Ea dulci fiori in tine va aprinde
Pe al iubirii val, te va purta departe
Corabie de-a pururi, in viata si in moarte.

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de Ildico Asandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Dorul de-a dori dorinţa
Este de-a doini doinirea
Unde Domnul ne croieşte
Prin iubire omenirea.

Dorul de-a mări mărirea
Şi iubirea întru toate
Este mireasma plăcerii
De la naştere la moarte.

Adu-ne, Doamne, credinţa,
Adu-ne, Doamne, speranţă
Să dorim dorul dorinţei
De-a doini întreaga viaţă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acrostih Mariei Cataleya

M amă - duh şi lumină, esenţă divină,
A rcă pe care, poposeşte o floare -
R oză şi rază, ce-n taină veghează
I nima ta, Julia.
A rgint din lumină, fericire şi tihnă.

C a un balsam, copilă, te am!
A notimp de iubire, vis, fericire,
T aină şi soare, lumină, culoare,
A lergi, dinspre cer spre pământ, aurul stelelor culegând.
L a mama te-ntorci, căci doar ea îţi va da
E nergie, spre cer să te-nalţi ca semenii-brazi.
Y ellow - galben solar rugină de jar.
A stru şi regină stelară, frumoasă şi blândă.
.... Sălăşluind în universul de ceară, în noi şi-n afară.

acrostih de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul vieţii noastre

Plantez iubirea cosmic în suflete-nsetate
Pe care o aprinde lumini de cântec sfânt;
Vă-nalţ în rai de vise plutind peste pământ,
Să-nflăcăraţi azurul cu inimi înfocate,

Să fiţi cu toţi de-a pururi fântâni de fericire,
Să fiţi vii universuri, în cosmos necesari;
Să fiţi măreţi în gânduri şi-n fapte cât mai mari
Căci scopul vieţii este Eterna Propăşire!

Desigur, viaţa are ades dureri, necazuri -,
Ele vin nechemate şi vin spre-a ne căli.
Dar toate pot fi frânte; nu vin spre-a dăinui,
Căci scopul vieţii este nu "oful", ci extazuri...

Suntem vieţi stelare de-origine divină,
Şi spun că-n toţi iubirea e-n fiece atom...
Eu v-o trezesc cu-o rază de vers - în orice om -,
Căci scopul vieţii este în veci să fim Lumină!...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul

Priviţi atent cum străluceşte
Asupra cine-i reuşeşte
Să sară-al eului hotar,
Din gând străin, plin de amar.

A sa lumină, doar există
Tot în rest, deşi persistă,
Iluzii triste ce cuprind
Vâltoarea mării suferind.

Atât de-aproape el se află
Încât voind se şi arată
Din tărâmul fericirii,
Stăpânul viu al nemuririi.

Căci ce poate fi mai sus
De realul ce-n curaj e dus
Peste lumi şi peste sine
În vârful culmilor divine?

Priviţi-l plin de-sa onoare
Trăiţi în lumina-i iubitoare,
Iar dacă toţi l-ar ocoli
Tu, singur, în el să fii.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curajul

Gandirea, ca un fulg pluteşte
Şi se scurge-n raza dulce
A divinei realităţi,
Fiindu-i, deci, cu neputinţă
Să-nţeleag-a sa ştiinţă.

Viitorul, deşi tainic el domneşte
Şi subjugă-a minţii vină,
Ce se-ncrede doar în vânt,
Din străvechi el se arată
Contra realului cuvânt.

Iubirea, sacru viu ea stăpâneşte
Şi-ntăreşte a minţii fiinţă,
Ce răzbate-n vântul crunt,
De la-nceput ea se vădeşte
Forţa "de a fi ce sunt".

El, cel ce ere a schimbat
Şi prefăcând în umilirii coroana,
Dând inimilor asigurarea,
Ce-şi trăiau doar resemnarea:
"Curaj, eu am învins lumea!"

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de Don-Juan

Păşind inegalabil cu aer de amant,
Cu gust şi cu măsură, de-a dreptul deprimant,
În urmă lasă sec, leşinuri provocate,
Femei ce, de-al său şarm, se lasă atacate.

El nu doreşte amorul ce-n aer se zăreşte,
Scoţând fiori de gheaţă din suflete măiestre.
El caută pasiunea mereu mistuitoare.
Iubeşte, fată dragă, devino admiratoare!

Iubeşte al său suflet cuprins de egoism,
Căci merită băiatul. Iubeşte fără risc!
Şi-ntr-un final, durerea se va trezi în tine,
Căci, fată dragă, el... se va iubi pe sine.

Vei deveni o fată ce pentru el a fost
Păcatul tinereţii, joc aspru, ambiţios.
Vei căuta iubirea în alt loc oprimant.
El continuând cu jocul. De-a dreptul deprimant.

poezie de Deea Dinescu
Adăugat de Deea Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa de-a se mărita este un instinct primar şi de bază în femei. Este urmat de un alt instinct primar şi de bază: dorinţa de-a fi singură din nou.

citat din Nora Ephron
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţii se vor vii prin viii nevruţi morţi

Filozofie mortuară se etalează
Prin simplele exemple dinspre viaţă;
Fizicul trai se preschimbând în greaţă
La scurt timp... celor ce-n comun visează.

Inexorabilul nevrut se prevalează
De-un mix de trup şi suflet matematic,
Mister chimiotactic de-un empatic
Aievea explodat, ce-n hău reexplodează.

Sau e prea mult a spune o simpatie,
E îndeajuns o strânsă conivenţă
De-o viaţă, existenţă, interdependenţă
Cu moartea-n jur ce viaţă reînvie.

De câte ori nu ne-am pierdut în calcul
De timp între pieiri telegramatice,
Inexplicabile în legi axiomatice...
Nedepăşind un nevăzut, nesesizând exaltul.

Nici în prozaicul de-un gând nu explicăm
Cum dragi ce-au fost până la sacrificiu
Se regăsesc urgent într-un "chemat" supliciu
Misterios, de-a se-ntregi prin viaţa ce-o predăm.

E crucială întrebarea şi-i complexă;
Cine pe cine cheamă sau se vrea
Să fie secondat, ori el să secondeze moartea
Ca o pedeapsă-n fond, căci viaţa-n sine nu-i perversă.

Căci dacă moartea ne transformă în neant
Fără vreun viitor, putere sau exist,
Nu poate semn să dea, miracol precum Christ;
Să-şi ceară, reuşind, aproapele-n perdant?!

Şi ce-i pretins perdand crează interdicţii;
Şiruri întregi de zile-n gând spre nesfârşit
Să nu abdice de la ţelu-i hărăzit,
De-a fi în fond, de-a exista... Nu-n dispariţii.

E paradoxul dintre ocult şi multă ştiinţă
Ce nu explică sau refuză să-nţeleagă
Că morţi-iubiţi urgent pieiri îşi leagă
Făr-a comunica-n vreun straniu de voinţă...

... Decât de-a exista, ce-i raţiunea unică, credinţă;
Deci este mortul viu... sau viul... nu e fiinţă?!?...
Şi atunci există nevăzutul, negrul, nefiinţă,
Inexistent, o altă parte, o ineştiinţă???...

Şi-n veci nu ne-ntâlnim... "lipsa" cu "e"... cerinţă?!...
... Sunt în explozie de neputinţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!