Treaptă
mai am o treaptă
până să-i câștig dragostea
în arta răbdării
trupul meu se face iubit
ochii capătă atâta lumină
câtă face lumânarea
în fața icoanei nașterii
din suflet
celui care-i Dumnezeul meu
soare în amiaza nesfârșitului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nehotărâre
Cu binefacerile care ne ocolesc
nu reușim să intrăm în contact
și crezi că nu-i nicio pagubă,
mai mult, le dăm uitării și mergem înainte
fără să ne mai amintim de lipsuri.
Vor apune treptat stelele nopții,
se va face o dimineață de primăvară,
dragostea câtă a fost
s-a consumat într-o iubire sălbatică,
tu și în amiaza zilei mai tânjești,
dar eu am plecat pe drumul promis.
Nu știu dacă vrei să mă urmezi,
n-ai spus nimic
și timpul nu face pauze.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coarneșul
Nu mă miră nerăbdarea,
cireșul coarneș a înflorit,
cireșele lui negre și dulci
o să fie culese în curând
de femei cu sânii copți
de mângâieri calde.
Aroma nașterii din cofragul nopții
toarnă rozul în alveole.
Trupul se face pietros și fierbinte
cu plinul desprins din mine
ce nu-și mai lasă altceva
decât bucuria împlinirii.
Respirul ce aburește oglinda
și vede-n ea încrederea,
capătă izbândă
și putere de viață.
Un transfer de lumină
o parte de miracol,
născare slobozită
din ființa iubită.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Izvor
Mai bogat în virtute decât mulți
învăț deprinderile înțelepciunii,
absorb cât mai din adânc izvorul
și-i las nisipul să-l filtreze
până capătă limpezimea de cleștar,
să-i beau cu dragostea apa vie
cu o sete de lup bătrân.
Nicio frunză nu-mi spune ce va urma,
pădurea așteaptă să se trezească cântăreții,
e o pregătire în surdină.
Prințesa dimineții sosește devreme
și nu mă mai recunoaște
pe semne am devenit
absența în care-mi prinde-n contur trupul
pe fața nevăzută a lunii
plecată la culcare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când ziua se urcă la cer
Ea scrie cu sufletul pe fața gândului,
inima-i tresaltă de bucurie lăuntrică,
se-nfășoară cu trupul în dorințe
și nu se lasă cucerită de iluzii.
Când ziua se urcă la cer,
noaptea coboară-n pământ,
și vine să se roage.
Dimineața o găsește la fântână
cu cofa plină,
satul ei nu știe nimic,
dar așteaptă cu sete
amiaza să-i vindece dragostea
înainte de plecarea la oraș.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înrădăcinat în cuvinte
nu mă iubesc picioarele ce dor și obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuți
privesc cu părtinire ce se întâmplă
și caută.
Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă fulgerare
mă ridic deasupra de gândurile fereastră
prin care pătrunde lumina,
nu pot aștepta
clipele se suprimă grăbite,
știu ce urmează și nu mi-e frică
trebuie să trec cu înțelegere
pragul nesfârșitului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zâne din păduri fermecate
Din munți coboară pe cărări înguste
zâne din păduri fermecate
ce nu se mai ascund vederii
și îi iubesc pe oameni.
Am pornit să le întâlnesc fără reticențe,
frumosul capătă contur și formă
în fiecare femeie
cu pieptul înflorit în lumină.
În amiaza mea se înalță cântări,
mă regăsesc în sunete sculptate
pe chipul tău de zăpadă
și mă îndrăgostesc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amiaza se coace-n foc
cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând mirositoare
amiaza fără nicio boare se coiace-n foc
și coace până-n inima pietrei
am alungat somnul pe apele înserării
simțindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foșnitor prin frunze de plopi despărțiți
cu tristețe lăcrimată prin coaja alburie
drumul ca o purpură țesută purta povești
spuse copiilor înainte de somn
și înserarea bătea la porțile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă
noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viață
obosite de atâta lumină orbitoare
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amiaza arde ca focul
cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând adormitoare
amiaza fără nicio boare arde ca focul
și coace până-n inima pietrei
am alungat somnul pe apele înserării
simțindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foșnitor prin frunze de plopi despărțiți
cu tristețe lăcrimată prin coaja alburie
drumul ca o purpură țesută purta povești
spuse copiilor înainte de somn
și înserarea bătea la porțile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă
noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viață
obosite de atâta lumină orbitoare
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la naștere până azi
între noi se odihnește miracolul
risipește prin gânduri flori albe de salcâm
mirosuri pătrunzătoare
mă recompun din fiecare privire albastră
trăiesc în miezul unui fruct al iubirii
de la nașterea până azi
noaptea s-a furișat pe acoperișuri de cer
dacă aș rămâne în ea
aș îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte
trăiesc rodind în aroma ta de amiază
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și sângele apă nu se face
Tu ai rămas nehotărâtă
în orașul trecut peste mări,
să cauți alt orizont
printre străinii mult prea străini.
Eu călătoresc spre casa din țara de suflet
cu inima pe un munte de sănătate
unde locurile mă cunosc
și sângele apă nu se face.
Te aștept adăugând câte o zi de tristețe
până la punctul terminus,
înlăuntrul tău descurajat de himere
sângerează rănită dragostea
și se preface-n strânsoare.
Lumile noastre nu simt diferența,
ea naște singurătate și orgoliu
ce într-o zi se pierde definitiv
și zorii ei îmi bat la geam.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (22 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ieșirea la lumină
În convingere se topește adevărul
oglindă a reflectării în suflet,
de carnea cuvântului face cute
unde înțelesuri ascunse așteaptă
ieșirea la lumină.
Gândurile respiră adânc înălțimea
punând la un loc unitatea în diversitate
cu palmele doldora de rod
însămânțat să încolțească.
Nopțile cu ochii la vitralii,
sparg întunericul cu privirea
și lasă câte o rază de lumă
peste tăcerea care prinde trup,
dar nicio umbră nu se așază
în cutele somnului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În seve de lumină
Este o întâmplare păstrată în memorie
cum o comoară ascunsă în pământ
unde apele scot flăcări din valuri,
de noaptea foșnește pe cărări
cu semne bătrâne pe urme.
Cad meteoriți peste păduri de argint,
se scaldă lumina în aura dimineții,
roua fuge înainte de sosirea albinelor
și surprinse florile privesc în oglindă
cu dragostea iradiind în culori
dragoste vibrând în inimi.
Vara urcă prin spirale de suflet
și se înfășoară în cuvinte,
de holdele capătă arome și se coc
în seve de lumină,
în arșița căldurii din cuptorul lui iulie,
fructele devin dulci și zemoase
din trupul pământului.
Ca într-un sipet de aur
memoria soarbe gândurile și le mântuie,
de văd cum se înfiripă în vise
ce nu pot fi uitate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nestăpânită lumină
Nu e clipa căderii pleoapelor peste așteptări
nici a frunzelor peste inimi,
e o sănătate în carnea flămândă
nerv prins în sinapse,
tot mai căutată starea de împăcare
cu sângele pornit să înverzească.
Vrea mai repede trupul să-l răsfețe
sădindu-i în sămânță fructului copt
nestăpânită lumină
mai adâncă decât sâmburele
din care se naște vie ființarea
și răzbare prin curgerea timpului.
Pune stâlpi la porțile nesfârșitului,
drumuri căutând să le treacă
până la împărăția cea fără de veste
de la care se așteaptă întregirea.
Închis cu zăvoare între ziduri de piatră
privesc la ardezii cum ard
cu flăcări peste ape-n colind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crepusculul
Când ziua se îmbină cu noaptea
și-n ochii mei se pierde crepusculul,
stai pe prispa casei.
Culorile capătă viață pe fața ta albă
și se metamorfozează
în iubire divină.
Toate clipele se concentrază la un loc,
să mă uimească.
Ca o vinovăție iertată în ochii celorlați,
se stabilesc punți peste inimi
pe care n-o să le mai uit,
își neglijează durerea lor pentru a mea
și-mi plimbă prin suflet
cuvinte mângâietoare.
Aici mă voi regăsi
și mă zidesc în stâlpii tăi de rezistență
până-ți voi duce iubirea desăvârșind-o
în crepusculul mușcat de soarele dimineții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Carul cu flori
Venită din spatele umbrelor
cu raze de lumină în mâini
stratifică iubirea sub piele
și cu inima simte.
Nu mă mai caută cu ochii
se face scară să urc
până la izvorul din care beau.
M-atinge c-un gând, săgeată ascunsă,
alcătuire dureroasă în carne
plăcere cuibărind.
Poarta fără stâlpi înflorește
și lasă loc să treacă
carul cu flori.
Oaspeții așteaptă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea câtă este nu moare
Noaptea țese pânză din fire de in,
își face cămașa și o încheie la subțiori,
sângele ei întunericul curge fără răni
și se pierde-n zorii de azur ai dimineții.
Pe ape alunecă zvonuri de urme străine
imagini de fețe omenești uitate.
Glezne de femei și coapse în ochiul apei
pe sub sălcii cu lacrimi amare în ramuri
dau un semn răbdării care se deșiră frumos.
În toate se naște feciorelnic iubirea
ce sporește-n mine lumina la ferestrele cuvintelor
și se răzvrătesc gândurile în memoria deschisă
ca o poartă la intrarea în raiul celest.
Iubirea câtă este nu moare,
se îmbracă-n cămașa nopții-n fiecare seară.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori cânt numai din gură
Până o să te întâlnesc, lucrurile se schimbă,
se face lumină în ce se așteaptă lămurit
și scopul capătă o altă turnură.
În gând am alte semne de interpretat,
caut cuvinte cu sensuri noi de înțeles
cuprinse într-un singur demers.
Nu-mi place să cânt la instrumente
uneori cânt numai din gură,
o fac foarte rar dar melodios
la strune cu lăutarul orb.
Când mă însoțești în taverna subterană
ești aproape de sufletul meu,
odată cu mine cânți de inimă albastră
până noaptea târziu.
Apoi ne vom iubi ca doi nesuferiți
într-un vagon tras pe o linie moartă
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la înălțarea definitivă
E o neșansă a întâlnirii mele
când stăpânitoare nu mai ești în trupul tău
mai zdrobitoare decât mine, decât ochii mei
pe care-i ascund sub ochelarii vremii
ca sub o ceață mereu străină.
Să ne împărțim bucuriile, să plângem durerile
să le cântărim ori să le spargem în bucăți
până la despărțirea de noi și de ele
cum răul de bine, frumosul de urât.
Du-mi prezentul pe buza prăpastiei
picioarele desculțe să calce pietrele
trupul să se înalțe drept din suferință
tot mai înalt și mai subțire
să urce-n cer împiedecându-se de îngeri.
Să-mi spui că și tu ești o mirare
cu care mă minunez în fața stelelor,
că suntem un fluviu ce desparte munții
dealurile, câmpiile și tot ce stă-n cale,
că suntem o întâmplare găsită pe pământ
și nu căzută aiurea din cer
care se ridică și sărută lumina
prin luptă înfrigurată cu sine și restul
până la înălțarea definitivă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni niciodată
Trec dincolo de nunțile fără de miri
sub orizonturi cu margini abia deslușite
unde nimeni nu joacă de bucurie
ci se odihnește pe flori de câmp.
Încercările repetate până la epuizare
și nopțile stoarse de lumină
îmi cad peste gândurile visătoare
de se golesc de conținut.
Dimineața se oprește la izvoare,
dansează în apă
și le lărgesc malueile timide,
mă agăț de trupul tău obosit
ca de o poartă a intrării în lume.
Ziua se vestește cu cântec de păsări,
simt că le ascultă și Dumnezeu,
soarele își face loc printre nori
cu raze strălucitoare.
Caut un arbore falnic cu ramuri dese,
el ne va fi ocrotitor,
amiaza se simte stăpână pe el.
Hrana noastră puțină și leneșă
se cere consumată la umbră,
după care urmele vor fi șterse,
nimeni niciodată
n-o să știe că am poposit o vreme aici.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătorie prin cuvinte
Pot să trec prin amiaza tăcerii,
să-i îndur singurătatea
într-o călătorie prin cuvinte
dintr-un roman apocrif.
Să mușc nemilos din marginea durerii
ce mă pune la încercare,
trecând prin tunelul de sare
până dincolo de apele morții.
Frunze de mentă sălbatică să pun
lângă inima ce-mi bate
cu limbi de ceas cântător
în cuibul mătăsos al somnului.
Noaptea să-și ridice ochii
din întunericul fără trup
și cu secera lunii să-i taie
picioarele prea lungi.
Aromele dimineții să-i beau
cu potirul dragostei
și să cer luminii de rouă
regină să-mi fie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!