Coarneşul

Nu mă miră nerăbdarea,
cireşul coarneş a înflorit,
cireşele lui negre şi dulci
o să fie culese în curând
de femei cu sânii copţi
de mângâieri calde.

Aroma naşterii din cofragul nopţii
toarnă rozul în alveole.

Trupul se face pietros şi fierbinte
cu plinul desprins din mine
ce nu-şi mai lasă altceva
decât bucuria împlinirii.

Respirul ce abureşte oglinda
şi vede-n ea încrederea,
capătă izbândă
şi putere de viaţă.

Un transfer de lumină
o parte de miracol,

născare slobozită
din fiinţa iubită.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treaptă

mai am o treaptă
până să-i câştig dragostea
în arta răbdării
trupul meu se face iubit
ochii capătă atâta lumină
câtă face lumânarea
în faţa icoanei naşterii
din suflet
celui care-i Dumnezeul meu
soare în amiaza nesfârşitului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă urc în cireş

Mă urc în cireşul pietros al zilei,
din spatele nopţii coborâtă de pe scară,
soarele urcă pe treptele înalte ale cerului,
cireşele strălucesc în razele lui.

Aşteaptă-mă la marginea amiezii
unde se odihneşte liniştea la umbră,
se deschid uşile raiului
şi nu-i nicio adiere de vânt.

Acolo cu limba subţiată de aromă
îmi vei înflori cuvintele nespuse
şi-mi vei înroşi cu buzele iubirea
în carte-mi arde răsuflarea
în focul aprins.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragii sălbatici

Chiar vâslind spre lumină,
partea drumului mai întunecoasă
trece printr-un ochi verde

cu fragii sălbatici copţi.

Acolo am devenit culegători.

Cuvintele ne erau puţine,
buzele ca şi fructele scânteietoare,
aroma lor era şi aroma ta

înroşind

inimile, afluienţii iubirii noastre.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile tale calde

Gust amarul până îmi iese prin ochi
şi nu mă las furat de vorbe goale.

Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omeneşti,
dar nu mă tem de nimeni.

Îmi adaug în fiecare zi câte o şansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
şi-n mâini cu măreţia dragostei
ce-mi rodeşte-n palme.

Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfăşurat
de atâta fierbinte iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la naştere până azi

între noi se odihneşte miracolul
risipeşte prin gânduri flori albe de salcâm
mirosuri pătrunzătoare
mă recompun din fiecare privire albastră
trăiesc în miezul unui fruct al iubirii
de la naşterea până azi

noaptea s-a furişat pe acoperişuri de cer
dacă aş rămâne în ea
aş îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte

trăiesc rodind în aroma ta de amiază

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată inima

Îşi căută gândurile şi ele sunt la mine,
i-am simţit golul fiind gata s-o ajut
cu toată inima.

Doreşte să se mute cu tot bagajul
pentru totdeauna,
în braţele nopţii îi simt chemarea
cu dăruirea umedă de aşteptare,
semne se nasc în tot ce se înlănţuie
şi peste umăr o să-i fac locul liber.

Dacă din mine irumpe o lumină
şi ochii ei mi se aşează-n cuvinte,
nu mai rămâne decât iubirea de neînlocuit
ca o frângere împreună a timpului.

În bucuria din care mă răscumpăr,
tandră şi fierbinte cu nuri împliniţi
străbaţe pacea visului şi dorinţă
strălucitoare ca o prinţesă de basm.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înflorit cireşul

Cireşul tău
a înflorit
o explozie de alb
mi-a invadat
purpurul retinian
amintindu-mi de trenul
care iese din mine şi intră
trup călător
cărând în bagaje
suvenirurile copilăriei
şi în primăvara aceasta
de dragul tău
cireşul a înflorit
fără tine mamă…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se prinde flacăra

Când cuvintele sunt dulci ca mierea
şi curg vâscos şi lin,
uşor se aşează la suflet.
Inima se umple şi ea de plăcere
şi lasă porţile deschise.

Nu mai cuge nimic altceva,
totul se distilează într-o tăcută aşteptare.

Gesturile calde spun şi ele
cum se prinde flacăra
de lemnul binecuvântării
ce arde mocnit.

Lumina se soarbe din ochi,
atracţia devine atingere subtilă
ce-şi coace iubirea
şi uită de restul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspiraţie şi poezie

Ca o luntre pe ape alunecă poezia,
ţese imagini pe pânza cuvintelor
culese de pe umerii gândului,
memoria făcându-mă partaş.

Întoarsă pe toate feţele şi luminată,
acoperită cu hlamida înţelepciunii
şi scrisă pe hârtie
până totul capătă sens şi trup,
devine şlefuită ca marmora.

Iar cel ce scrie porneşte lupta
cu armele deprinderilor noi.

Dar ce-i ascuns nu se ştie
şi ce se ştie se aşează pe masă,
odată cu sufletul înflorit în scris
ceea ce se cheamă inspiraţie,
mai presus de orice filtrare
subţirele se întinde limpede
până ce întunericul devine lumină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânii căpiţe de fân alăturate

În trupul tău înmugurit înverzesc gândurile,
în păr îţi coboară nopţile din păduri.
Ochii privesc îndepărtările verzi,
sub paşi rămân drumurile încărunţite de ape
şi somnul visează săruturi flămânde
cu suferinţa aşteptării pe buzele roşii.
Sânii par nişte căpiţe de fân alăturate
ce-mi dau o nelinişte, o dorinţă de foc,
când mâinile îmi alunecă pe umerii albi
cu nerăbdarea să culeagă fructul copt
mai dulce decât uitarea din vis.
Mângâierile tale gingaşe de floare de colţ
îmi lasă iubirea să respire la înălţimi,
aromele din esenţele de brad.
Timpul legănat de atâta dragoste
se nemurea în plăceri de femeie
cu surâsul plin de sclipiri vinovate,
patima vioaie, nesupusă şi sălbatică
fremăta ca o mare în valuri
iar noi aşteptam la ţărm împlinirea cerească
râmasă într-un poem nescris.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Primăvara îmi încearcă simţurile,
dar plinul din ele foşneşte de nerăbdare,
îmi iau tăcerea ochilor cu mine
şi adun în mâini verdele crud al spiritului.

Străbat sinusoidele neîmblânzite ale vremii,
respirul se încheagă în sângele curat
şi merg pe firul ce-mi înserează cuvântul
în rodia coaptă a crepuscului însorit.

Cucerit de zilele pregătite de praznic
din adânc urcă-n mine setea de mirosuri
şi aştept ca un copil marea desfăşurare
care rupe barierele la care aspir.

Primăvara e mai mult decât o trăire
pusă pe masa îndestulării în cuget
şi rămân în ea cu un mugur în trup
din care învie Iisus mereu nemărginit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul iubit al nopţii

Din noaptea în care am intrat
să nu-mi furaţi păsările şi zborul.
Agăţ sufletul cu frânghii de stele,
încercuiesc fericirile şi dezamăgirile
îţi aşez pe terasa inimii ghivece cu flori
să le uzi dimineaţa cu respiraţii de ploaie.

Caut să mă desprind din somnul greu
care mă scoate într-un tunel fără lumină
de unde ies doar cu mângâieri tandre.
Tu femeie, ştii, mânată de patimi divine,
îmi pui în mâinile albe de spaimă
sânii rotunzi şi freamăţi uşor.

O durere nespusă omoară şi ultimul vis
dimineaţa senină e tot mai departe,
cu genunchii tăi calzi, de voi rămâne
o să mă crezi omul iubit al nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia subţiată de ploaie

Degeaba vreţi să mă convingeţi de contrariu,
fără ospeţele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute şi se scutură de ele,
dimineţile vor sta cu soarele pe masă
şi primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foşnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispiteşte tot mai frumos
femeia subţiată de ploaie
şi o împlineşte la fiecare atingere.

Amiaza vicleană şi fierbinte
îşi face plinul cu odihnă şi vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
şi seara soseşte c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia îmblânzită de ploaie

Degeaba vreţi să mă convingeţi de contrariu,
fără ospeţele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute şi se scutură de ele,
dimineţile vor sta cu soarele pe masă
şi primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foşnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispiteşte tot mai frumos
femeia îmblânzită de ploaie
şi o împlineşte la fiecare atingere.

Amiaza vicleană şi fierbinte
îşi face plinul cu odihnă şi vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
şi seara soseşte c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări măiastre

Mâinile dau contur trupului tău,
pieptul vibrează din interior
tandreţe în unghiuri de lumină,

răscolesc bucuria ascunsă-n inimă.

Se năpusteşte printre nori
ploaia care împrospătează aerul,
culorile se îmbrăţişază-n arome
încărcându-se cu semnificaţia lor.

Trăirea capătă puterea aurei
ce-i purifică gândurile
şi le lasă libere,

să se viseze păsări măiastre.

De semne vor da la margini
unde se rup barierele întunericului
şi nimeni nu le opreşte,
să se exileze-n cosmos
când trup nu mai au.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâne din păduri fermecate

Din munţi coboară pe cărări înguste
zâne din păduri fermecate
ce nu se mai ascund vederii
şi îi iubesc pe oameni.

Am pornit să le întâlnesc fără reticenţe,
frumosul capătă contur şi formă
în fiecare femeie
cu pieptul înflorit în lumină.

În amiaza mea se înalţă cântări,
mă regăsesc în sunete sculptate
pe chipul tău de zăpadă
şi mă îndrăgostesc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte fără armură

Nu se mai storc lacrimi înşelătoare
ce lasă urme pe pomeţii obrajilor
mai subţiri decât apa de ploaie,

se scaldă lumina în ochii verzui
fără să se mai rotunjească dezinvoltă,
bucuria sădită-n flori face boboci
şi se deschid cu arome pe limbă.

Grădina muşcă din faguri lumină
şi nu se lasă păcălită de nori,
într-un imperiu cu margini de argint
dispare orice urmă de singurătate.

Cuvinte fără armură de apărare
se tem de răzbunarea verdelui crud,
se îmbracă-n veşminte de fildeş,
elefanţii prind spaimă de moarte
şi de rup totul în cale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda pe care n-o cred

Pe mine mă dor vorbele nespuse,
cuvintele îmi provoacă de-a dreptul suferinţă,
dar îmi înalţă spiritul.

Punctele mele de vedere se hrănesc din întrebări,
răspunsurile ce se vor da, vor fi îndoielnice
încât voi rămâne pe mai departe neconvins,
timpul îmi trece printre degete,
sănătatea nu-mi lasă răbdarea
şi nici acelaşi chip în oglindă.

Nu mă pot măsura cu greutăţi etalon
sunt cel ce rupe zăvoare ascunse şi intră,
mâinile mele iubesc nopţile, nu mint,
fiind încă agere toarnă trecutul în fântâni.

Trec prin anotimpuri şi las în urmă primăveri,
pun vocale mai lungi în cântece
şi las loc lumilor care se nasc.

Cumpătarea e mai bună
deşi niciodată n-am exagerat,
dar sunt un bolnav sub cutele vârstei,
mi-am schimbat demult obişnuinţele
şi trăiesc în aroma înţelepciunii bătrâne.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codul personal

Trăiesc în spatele unui cod personal
de care nu pot scăpa,
cu el poţi afla totul despre mine.

Nu mi-au crescut aripi de păsări,
nici de înger.
sunt o parte neglijabilă a universului
pe care-l port în imaginaţie.

Unii spun că nu mor,
ci mă transfer pe o altă stea,
dar ce folos dacă acolo
nu mai întâlnesc niciun cunoscut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul ca un vis

Să rabzi mai mult decât poţi
în umbra ei să nu te aştepţi,
să se fluidizeze durerea în lacrimi,

dospeşte înţelegerea ca pentru pâine
şi risipeşti credinţa în inimile altora

când în trup nu te mai răscoleşte ceva
deşi nu se ştie ce se poate întâmpla.

Iar gândul tău lăsat fără picioare
capătă contur de astru îndepărtat,

gândul tău ca o pasăre a universului
îi duce pacea pământului tandru,

gândul ca un vis ce pune semnul împlinirii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!