Zâne din păduri fermecate

Din munţi coboară pe cărări înguste
zâne din păduri fermecate
ce nu se mai ascund vederii
şi îi iubesc pe oameni.

Am pornit să le întâlnesc fără reticenţe,
frumosul capătă contur şi formă
în fiecare femeie
cu pieptul înflorit în lumină.

În amiaza mea se înalţă cântări,
mă regăsesc în sunete sculptate
pe chipul tău de zăpadă
şi mă îndrăgostesc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treaptă

mai am o treaptă
până să-i câştig dragostea
în arta răbdării
trupul meu se face iubit
ochii capătă atâta lumină
câtă face lumânarea
în faţa icoanei naşterii
din suflet
celui care-i Dumnezeul meu
soare în amiaza nesfârşitului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări măiastre

Mâinile dau contur trupului tău,
pieptul vibrează din interior
tandreţe în unghiuri de lumină,

răscolesc bucuria ascunsă-n inimă.

Se năpusteşte printre nori
ploaia care împrospătează aerul,
culorile se îmbrăţişază-n arome
încărcându-se cu semnificaţia lor.

Trăirea capătă puterea aurei
ce-i purifică gândurile
şi le lasă libere,

să se viseze păsări măiastre.

De semne vor da la margini
unde se rup barierele întunericului
şi nimeni nu le opreşte,
să se exileze-n cosmos
când trup nu mai au.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

Am sculptat în zăpadă
Doamne,
şi erai acolo
bulgăre de lumină
în mâinile mele,
bucurie lăuntrică,
nespusă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile, contur de aripi

Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
şi tot încerc să-l trec.

Soarele se propteşte-n el,
la răsărit şi apus,
în fiecare zi îl ştiu imaculat,
numai noaptea alunecă şi cade pe pământ,
rămân deasupra stelele şi luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
şi capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
şi să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu,
deasupra fluviului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mugur de lumină

Fiecare întuneric e o căutare,
un mugur de lumină
care crapă dimineaţa
când se întâlnesc izvoarele
trei deodată.

În lumea mea totdeauna c-un cod,
e şi bucurie şi teamă,
o aşteptare-n interiorul fiinţei,
să se păstreze echilibrul
între drept şi nedrept.

Aşa îmi duc zilele
şi gândesc,
gândesc fiecare clipă,
să n-o scap din mâini
şi să plec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu flori de tei în păr

Acolo voi înnopta
printre necunoscutele din strofele poemelor
cu flori de tei în păr
şi nuferi la gleznele fine pe apele visului.
Pulbere de polen pe sprâncenele nopţii
îmi risipesc arome odihnitoare.

Tunet de sunete în pereţii clopotelor,
răbdare ruptă de ispite, preţul trădării
într-un contur şters, învechit,
rugină poroasă de metal pe pielea sferelor
rostogolite şerpuit printre stele.

Moartea zăvorâtă prin hăuri
prin ea însăşi să piară,
luptă cu dinţii şi nu se lasă închisă niciunde,
iese la suprafaţă odată cu ecoul
ce se pierde-n păduri nesfârşite.

Vitralii de culori filtrează lumina
şi ne pune în ochi mirajul,
necunoscuta mea e-nfăşurată-n mătasea cuvintelor
ce capătă nume.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albstru Voroneţ

tu eşti o umbră albastră
neştiută de lumină
ascunsă-n gânduri
care-ţi desenează contur

eu sunt dincolo de ea imperceptibil
viu în conştiinţă şi atât de îndrăgostit
urc prin tine un Voroneţ
cu pereţii sângerând albastru
în acelaşi contur
infinit

cu o iubire-n afără de timp

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă mai regăsesc în trup

n-am întârziat mult
închis în interior
am pornit pe drumul luptei consecvente
în care nu mă las niciodată învins

privesc cu înverşunare
sunt un gladiator în faţa morţii
cu tot sufletul mai presus de cer

lumina care mă învăluie arde cu foc
nu mă mai regăsesc în trup
doresc să cuceresc un alt spaţiu
fără milă.

ştiu voi rămâne să-mi vindec rănile
cu iubirea ta pansament
prin care nu mai supurează

liniştea pe care o învăţ pe de rost
nu are cuvinte
are doar gesturi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seve de lumină

Este o întâmplare păstrată în memorie
cum o comoară ascunsă în pământ
unde apele scot flăcări din valuri,
de noaptea foşneşte pe cărări
cu semne bătrâne pe urme.

Cad meteoriţi peste păduri de argint,
se scaldă lumina în aura dimineţii,
roua fuge înainte de sosirea albinelor
şi surprinse florile privesc în oglindă
cu dragostea iradiind în culori
dragoste vibrând în inimi.
Vara urcă prin spirale de suflet
şi se înfăşoară în cuvinte,
de holdele capătă arome şi se coc
în seve de lumină,
în arşiţa căldurii din cuptorul lui iulie,
fructele devin dulci şi zemoase
din trupul pământului.
Ca într-un sipet de aur
memoria soarbe gândurile şi le mântuie,
de văd cum se înfiripă în vise
ce nu pot fi uitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns în hazard

Nu ştiu ce porţi pe umerii
aşa de albi şi fragili
sculptaţi în zăpadă.

Aştept în pielea tandrului
ascuns în hazard,
să se înlănţuie plăcerea privirii
pentru ce doresc să ating.

Cum îmi vei trimite zvonul
tăinuit, plin de speranţă
ce urcă prin sânge şi capătă putere.

Şi aşa cuvintele-mi capătă vână,
de semne în trup se nasc
din lumina iubirii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărgăritar şi crin

şopteşte
curg râurile prin univers
în fiecare noapte de dragoste
asemeni vieţilor noastre fulgerate

spune-mi
cum dor cuvintele femeilor înşelate
la bursa lor deschisă continuu
pentru participanţii nesiguri

floare pură de mărgăritar
mai albă decât albul pur
şopteşte printre florile celeste de crin
arome de tărie poetică

prind să lăcrimeze silabele suferinţei
înduioşător de nevinovate
ca o lumină care învie din morţi
speranţa în viaţă.

lumina pe umerii tăi calzi
capătă contur de regină
cu linii pământene de frumos
desenate rotund pe trup.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapte nu vorbe

Faptele sunt mai necesare decât vorbele
au în ele substanţa vie,
dimensiunea prestanţei omului
ce urcă sau coboară în trepte
pe scara cu susţinere proprie.

Lumea se înalţă în fiecare zi
pe cerul înţelegerii sale
in aşteptatul târziu
al umbrei.

Lumina trece din vorbe-n cuvinte
şi se sedimentează în timp
desprinsă din faptele
făcute ori nefăcute.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul ca un vis

Să rabzi mai mult decât poţi
în umbra ei să nu te aştepţi,
să se fluidizeze durerea în lacrimi,

dospeşte înţelegerea ca pentru pâine
şi risipeşti credinţa în inimile altora

când în trup nu te mai răscoleşte ceva
deşi nu se ştie ce se poate întâmpla.

Iar gândul tău lăsat fără picioare
capătă contur de astru îndepărtat,

gândul tău ca o pasăre a universului
îi duce pacea pământului tandru,

gândul ca un vis ce pune semnul împlinirii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza se coace-n foc

cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând mirositoare

amiaza fără nicio boare se coiace-n foc
şi coace până-n inima pietrei

am alungat somnul pe apele înserării
simţindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foşnitor prin frunze de plopi despărţiţi
cu tristeţe lăcrimată prin coaja alburie

drumul ca o purpură ţesută purta poveşti
spuse copiilor înainte de somn
şi înserarea bătea la porţile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă

noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viaţă
obosite de atâta lumină orbitoare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele au orele arse

Tu eşti femeie mai adevărată,
plină de încredere,
de aceea urci treaptă cu treaptă
o scară fără niciun sprijin
doar admirată.

În vreme ce ziduri se tot înalţă
nu ai teamă de ele,

priveşti din fiecare unghi, lumina,
o cauţi în toate obiectele şi fiinţele
şi o faci nemuritoare.

Zilele au orele arse
în arome galbene de crin.

Pe amândoi ne fascinează
crepusculul
ce se pierde tainic în suflet
cu iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coarneşul

Nu mă miră nerăbdarea,
cireşul coarneş a înflorit,
cireşele lui negre şi dulci
o să fie culese în curând
de femei cu sânii copţi
de mângâieri calde.

Aroma naşterii din cofragul nopţii
toarnă rozul în alveole.

Trupul se face pietros şi fierbinte
cu plinul desprins din mine
ce nu-şi mai lasă altceva
decât bucuria împlinirii.

Respirul ce abureşte oglinda
şi vede-n ea încrederea,
capătă izbândă
şi putere de viaţă.

Un transfer de lumină
o parte de miracol,

născare slobozită
din fiinţa iubită.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza arde ca focul

cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând adormitoare

amiaza fără nicio boare arde ca focul
şi coace până-n inima pietrei

am alungat somnul pe apele înserării
simţindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foşnitor prin frunze de plopi despărţiţi
cu tristeţe lăcrimată prin coaja alburie

drumul ca o purpură ţesută purta poveşti
spuse copiilor înainte de somn
şi înserarea bătea la porţile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă

noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viaţă
obosite de atâta lumină orbitoare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treacă iertarea de la mine

Noaptea flămândă se hrăneşte cu întuneric,
în cetăţi, prinţese furate privesc nedumerite cerul
şi împletesc în gânduri posibilităţi de evadare.

Se prind cu mâinile de durere pentru a o înşela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea aşteaptă la locuri de taină.

Nu ştiu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalţă prin rugă,

treacă iertarea de la mine la voi toţi
ca o cupă cu miere ce amprenta şi-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeţii.

În dimineţile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată şi vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcuşul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârşitul obosit odihneşte-n lut
şi nesfârşitul pleacă odată cu timpul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă surp

Mă surp ca o fântână secată demult
până-n adâncuri de nisip,
izvoare din inima cerului
mă ştiu pe drumuri
şi vin la vale şipotind.

Se filtrează în mine comorile ascunse
cu lumina învierii,
femeie tu cu coaste furate
mă pedepseşti
ca pe o mamă să te iubesc
şi eu nu mă dezmint
iubesc toţi oamenii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acoperişuri de fum

neliniştea coboară pe tâmplele cărunte
cu paşi trişti
în priviri e un gol care creşte
în faţă nu-i nici o lumină limpede
doar un păienjeniş de umbre şi ceaţă
într-o toamnă cu brume şi burniţe
să stai locului ca o pasăre-n cuib
cu ciocul sub pene
şi să aştepti îngândurat iarna.

se ridică acoperişuri de fum
o mişcare greoaie şi lungă
suntem oameni şi ne cheamă vorbele
fără să gândim singurătatea
decât ca o moarte lentă
venită de pe drumuri neştiute
cu glasul îngheţat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!