Amiaza arde ca focul
cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând adormitoare
amiaza fără nicio boare arde ca focul
și coace până-n inima pietrei
am alungat somnul pe apele înserării
simțindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foșnitor prin frunze de plopi despărțiți
cu tristețe lăcrimată prin coaja alburie
drumul ca o purpură țesută purta povești
spuse copiilor înainte de somn
și înserarea bătea la porțile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă
noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viață
obosite de atâta lumină orbitoare
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Vălăreanu Sârbu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre seară
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre religie
- poezii despre rai
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.