Un cortegiu de-ntuneric

Pălmuieşte vântul ramul, vinovat de goliciune-
Ah, cum mai scâncesc balade pe-o vioară în exil!
Fir de iarbă, dor de verde, încă,-aşteaptă o minune
Şi eu, mamă, iar la pieptu-ţi, să mai fiu, din nou, copil.

Prispa-i rece, ca mormântul, lacrima îngenunchează,
Nu-mi mai râde-n vers cuvântul şi e iarnă şi în rai;
Numai ruga mai aleargă-n cimitire şi e trează
Lâng-o lumânare stinsă, şi eu trează, fără grai.

Am în mine-albumul vieţii, tot îl car, ce grea povară!
Rădăcinile-s uscate şi-ntr-o aripă mă ţin,
Beau de sete-o picătură din licoarea acru-amară,
Din izvorul de sub gene, adunat într-un suspin.

Şi se-ntoarce iarna-n mine, ca o vină ne-nţeleasă.
Şi cum aş putea vreodată s-o primesc şi s-o-nţeleg,
Când te-a luat pe tine, mamă, deşi este-aşa frumoasă
'N veşnicia-i nemiloasă, spulberând al nostru-ntreg?

Bate toaca, ce sinstru crivăţu-acompaniază,
Un cortegiu de-ntuneric, ce lumina-mi mutilează!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu-i aşa de moarte...

Noaptea nu-i aşa de noapte cum e lacrima tăcerii
Şi nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i aşa de rece cum dojana de nevină
Şi nici negru-aşa de negru cum e lipsa de lumină.

Vântul răvăşeşte ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i aşa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristeţile-mi adapă.

Şi nici toamnele nu-mi ţipă, când îmi pierd veşmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i aşa adâncă şi nici valu-aşa de mare,
Cum îmi este mie hăul şi albastrul ce mă doare.

Încruntarea se-nsenină cu tandreţe şi iubire,
Zâmbetul din colţul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-aşa de groaznic şi macabru, cum mi-e vina,
De-a mă şti nevinovată. Şi îmi plânge rădăcina,

Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioşare şi de facere de bine?
Tu arunci cu duşmănie şi eu cu iertare-n tine.

Moartea nu-i aşa de moarte, cum e viaţa de neviaţă-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n faţă!
Că nu sunt demnă de tine şi mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil argat

Mamă scumpă, sunt străin.
Sunt argat la un hain.
Primesc mâncare ca un câine,
Nu ştiu de-apuc ziua de mâine.
Doamne,
de multă vreme îmi lipseşte
fiinţa care mă iubeşte.
Îndreaptă-o, Doamne, spre mine,
sufletul să mi-l aline.
S-aud glasul cum mă cheamă,
să simt căldura ei de mamă.
De dor să nu mai suspin,
inima să mi-o alin.
La Tine, Doamne, mă-închin:
scapă-mă de-al vieţii chin!
O minune să se-întâmple,
mama, sufletul să-mi umple.
Mereu să-mi fie aproape
să m-alinte zi şi noapte.
De tine, mamă mi-e dor
să te pot îmbrăţişa.
Către tine vreau să zbor
să te sărut, măicuţa mea.

poezie de Dumitru Delcă (21 iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Doare, încă, şi mă arde
Vântul ce te-a secerat,
Spune-mi, mamă, de pe unde
Mi-ai strâns apa de-mbăiat?

Mamă, n-avea ursitoarea,
La ea, bine niciun pic
De-am rămas, curând, cu mine,
Rătăcită prin nimic?

Zorii gri, calea făcută
Să încapă pasul meu,
Prea devreme m-ai pus, mamă,
Să mă duc, de mână, eu.

Orizont de strâmbătate,
Rugi murite pe sub cer,
Mamă, n-am avut la cine
Mângâierea ta s-o cer.

Mers împins prin vremea dusă
Până-n crucea toamnei seci,
Sângeri, mamă,-n rana veche
Şi în în golul palmei reci!

Înţelesuri fără noimă,
Dorul verde-n lemn uscat,
Mamă, doare şi mă arde
Vântul ce te-a secerat...

poezie de Maria Trif
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă (variantă)

Când eşti departe mamă,
La tine mă gândesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te-întâlnesc.

Hai, vino-acasă, mamă!
La piept să mă-încălzeşti.
Cu lacrima ta, mamă,
Tot doru-mi potoleşti.

Când eşti acasă, mamă,
Nimic nu mă mai doare.
Mă uit la tine, mamă,
Mă uit ca la un soare.

De când ai plecat, mamă,
Eu nu ştiu să zâmbesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te iubesc.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc, iubită mamă

Mulţumesc, iubită mamă,
Steaua mea din zori de zi
Fără tine îmi este teamă
Că planeta s-ar răci
Te-am secătuit de vlagă,
M-ai crescut, m-ai înflorit
Pentru tine, mamă dragă,
Soarele e-n asfinţit
Lege tainică a firii,
Nu pleca fără să-mi laşi
Zăcămintele iubirii,
Mamă, suflet uriaş,
Şi secretul nemuririi,
Mamă, suflet uriaş

Mamă frumoasă, primul meu rai,
Fă o minune, te rog, mai stai!
Dulce lumină, ram de măslin,
Încă nu-i vremea, mai stai puţin!...

cântec interpretat de Mirabela Dauer, muzica de Marian Nistor, versuri de Corneliu Vadim Tudor (1983)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarna ta eu nu mă vreau

Când arunci cu flori de gheaţă, peste primăvara-mi verde
Plânge floarea de durere şi pe frunte am zăpezi;
Pui povară grea pe umeri şi de iarnă nu mă vezi,
Troienită de-a ta lume-n care dragostea se pierde.

În chilia ta nu-i soare şi luminii-i este teamă
Să se-aşeze pe icoane îngropate-n hibernări;
Bate ruga pe la geamuri, tu aştepţi alţi vestitori
Nu auzi, nu vezi cum viaţa în vâltoarea ei te cheamă.

Cine-ţi otrăveşte visul, cine nopţile-ţi umbreşte
Când, pe cer, atâtea stele se îmbracă-n simfonii?
A-nflorit şi iasomia şi exultă-n reverii,
Dar în tine, doar amurgul, o escală îşi găseşte.

Eu, nu-mi dau poemu-n floare pe tăcerea-ţi maladivă
Doar ce-am început să caut în miresmele de nard
Paşii rătăciţi în ceaţă, şi acum, în mine, ard
Ca o flacără albastră cu speranţa mea, tardivă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi spune că iubirea lui e încă trează

Nu-mi spune că iubirea lui e încă trează,
Că-i mai sunt dragă să nu-mi spui...
O, nu! Ce nemilos el viaţa mi-o scurtează,
Deşi cuţitul tremură în mâna lui.

Ba roabă-i sunt, ba mă îneacă plânsul,
Mă supăr sau îmi fac inimă rea, -
De mai trăiesc... sunt vie pentru dânsul,
Dar viaţa asta! Ce amară-i ea!

Ce scrupulos, zgârcit îmi vămuie văzduhul
Nici cu un duşman nu-i aşa de crud...
Ah, mai zvâcneşte încă slab în mine duhul,
Dar viaţa n-o mai simt, n-o mai aud.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev, traducere de Igor Creţu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât încă iarnă-ţi sunt...

Iubesc tăcerea din zăpezi şi liniştea de sub troiene
Şi albul n-aş vrea să-l ating, când mi se-aşterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aş preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.

Şi-aş îngheţa visele toate şi nopţile le-aş îngheţa,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbiţa
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.

În calendare ghioceii se prind în zi de Mărţişor
În hora florilor şi-a nopţii în care nasc iubiri şi dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre şi sub ninsori să mai rămân.

Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheaţă în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ţi sunt!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-s fluturii-ntr-o aripă...

Mi-s fluturii bolnavi de neputinţă-
Le-a îngheţat o aripă în zbor.
Când tocmai învăţau ce-nseamnă dor,
S-au înecat în mări de umilinţă.

Au plâns corole, împletind coroane
Din trupul fulgilor nevinovaţi.
Au legiuit, o moarte, magistraţi
Cu ochelari de cal, cuprinşi de toane.

S-au răzvrătit scaieţii laolaltă
Cu firul ierbii pribegind sub ger
Şi-au interzis cuvântul efemer
Fără proces şi fără judecată.

Tablou stupid pe-o mare de zăpadă
Mi-s fluturii-ntr-o aripă căzuţi-
Eroi ai inocenţei dispăruţi,
Ca lacrima pe strune de baladă.

Când fluturi vitregiţi de-a lor aripă
Agonizează-n mine obsedant,
Mă rog futil şi-aproape aberant
Să fie iarna lungă cât o clipă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel mamei

Cuvântul Mamă este sfânt!
Să ţi-l aminteşti cu dor,
C-aşa fac şi cei ce mor
Când părăsesc acest pământ.

Pân-ai fost mai mărişor
Te-a vegheat duiosul cânt...
Cuvântul Mamă este sfânt!
Să ţi-laminteşti cu dor,

Iar de vei fi rătăcitor
Prin lume hăituit de vânt,
Când ai de Mamă simţământ
Totu-ţi pare mai uţor.

Cuvântul Mamă este sfânt!

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te miros în colţul meu de pâine...

Mă dor genunchii, mamă! Şi ce rost,
Mai are ruga de pe arse buze,
Când, nici în rugă nu am adăpost
Şi nu găsesc intrarea în ecluze?

Mi-e dana-n aşteptare, ca un gând
Neprimenit 'nainte de-a se naşte;
Şi cum să ancorez, în ea plângând,
Când, niciun ţărm nu mă mai recunoaşte?

Stau pescăruşi pe mal, ca un reper,
Parâma, să-mi întindă, peste braţe,
Dar eu sunt prinsă între vânt şi ger
Cu prova sugrumată de paiaţe.

Se-anunţă ceaţă deasă şi furtuni,
Sirenele se-ntrec în vocalize,
Hai, vino, mamă, tu să mă aduni!
Mă dor genunchii şi nu am nici vize,

Să trec într-un ocean neîngheţat.
Mă voi ruga în radă pentru mâine,
Cu lacrima durerii la pătrat,
Să te miros în colţul meu de pâine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las iubirea să se frângă

Las iubirea să se frângă, cum se frânge o aripă
Într-un zbor lovit de trăsnet, într-o toamnă nemiloasă.
Răstignirea e aproape şi în mine se-nfiripă
Visul unei nopţi eterne, înecată în angoasă.

Şi mă doare că surâsul mi-a murit pe o cicoare
Dintr-un cer uitat de vreme-ntr-o poveste fascinantă.
În castelu-n care prinţul o păzea de vrăjitoare
Eu, o servă fără nume, am rămas doar o bacantă

Care-şi vinde pe-o ocheadă, trupul însetat de vară
Şi adună creiţarii pentru floarea cea albastră.
Ce naivă eşti femeie, el privirea nu-şi coboară
Spre umila-ngenunchere, înspre pacea ta sihastră.

Şi nu-ţi mai jeli iubirea, lasă lumea-mpărătească!
Niciodată sânge-albastru nu se-amestecă cu apă.
Ia-ţi şi lacrima cu tine şi în tine să domnească
Neiubirea ce ţi-e scrisă! Lacrima din ea s-adapă.

Las iubirea să se frângă, floare-albastră de cicoare,
Te păstrez în noaptea albă într-un semn de întrebare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul unui copil

M-ai alungat de-acasă, mamă,
de grijă să nu-mi mai porţi.
M-ai alungat de-acasă, mamă,
să cerşesc milă la toţi.

La fel ca tine, mamă,
toţi oamenii m-alungă.
Mă latră câini, mamă,
şi-aleargă să m-ajungă.

Azi nu am mâncat, mamă,
că nimeni nu mi-a dat.
Am căutat o poamă,
dar pomul e uscat.

Acum se lasă noapte
pe uliţa pustie.
În sufletul meu, poate,
tot noapte o să fie.

Regret că lângă tine
nu am găsit iubirea.
Regret că pentru mine
apune fericirea.

Spun asta, dragă mamă,
că simt încet, încet,
cum trec a vieţii vamă,
cu sufletul din piept.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea gânduri, mamă...

Mai este-n noi o urmă de copil
De câte ori rostim cuvântul mamă,
Demultul vine-n astăzi şi ne cheamă
Să mai întoarcem timpul din exil.

Mai este-n noi fărâm-aceea mică,
Când teama de-ntunerec şi tăcere
Ne tresărea la orice adiere
Iar inima ni se făcea... furnică.

Ma este-n noi dorinţa de poveste
Aşa cum numai mama ştie-a spune,
Cu Prâslea cel Voinic şi mere bune
Şi zâne, colindând, pe la ferestre.

Mai este-n noi un dor de mângâiere
Şi de răsfăţ... de zâmbetul tăcut,
De palma care-a dat... şi n-a durut,
De lacrima-ţi căzută în tăcere.

Atâtea gânduri, mamă, vin la tine,
Bătătorind cărări fără de rost,
Nu poţi întoarce timpul care-a fost
Şi nici schimba înscrisul din destine.

Azi rătăcesc prin umbra unui gând
Şi mai întorc, pe-o parte, câte-un dor.
Doar fluturii mai au acolo, zbor,
Şi glasul tău... dojenitor... şi blând.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, mamă!

Îmi aduc cu drag aminte,
De clipele din satul meu,
Când iarna grea din uliţe,
Mă făcea să vreau mereu,
Să fiu acasă lângă foc,
Să mă-ncălzesc, să nu răcesc,
Dar anii au trecut cu tot,
Mă uit în spate şi privesc.
Timpul nu se-ntoarce,
Anii trec în zbor,
Acum cu toţii sunt departe,
Dar poate-n viitor,
Vom fi cu toţii împreună
Să ne sprijinim necazul,
Să ne scoatem din furtună
Şi să ne întoarcem hazul.
Poate nu azi sau mâine,
Dar azi e mai urgent,
Deşi nu suntem lângă tine,
Mamă dragă, crin etern,
Îţi urăm, deşi suntem departe,
Viaţă lungă, multe zile,
Fericire, sănătate,
Inimi plini de iubire.
Ţi-aş dori tot ce se poate,
Dar ştiu că tot ce îţi doreşti,
Nu e pentru tine mamă,
Ci pentru ai tăi copii, ce îi iubeşti.
Azi e despre tine, mamă,
E ziua ta, deşi mereu,
Ne eşti în inimă icoană,
Şi un înger trimis de Dumnezeu.

La mulţi ani iubită mamă!

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (20 februarie 2022)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub talpa goală

Şi-au despletit copacii din ramuri doruri multe
Şi mi-au căzut pe umeri, ca fulgii de zăpadă,
O frunză de lumină s-a frânt ca să m-asculte
Şi a căzut sub paşii îngrămădiţi pe stradă.

Sub talpa goală, seva s-a resemnat cuminte
Şi am simţit tic-tacul lui august sub călcâie.
E vară încă,-n mine, chiar dacă timpul minte
Şi mă îmbată-amurgul în aburi de tămâie.

Pământul încă plânge, cu dor de rai suspină,
Am lacrima sub talpă şi s-o strivesc nu-mi vine.
S-o iau în palma goală şi să o beau la cină
Ca pe agheasma vie, în serile străine?

E linişte-n oraşul cu marea la picioare.
Doar poezia cântă pe violete strune,
Un vers albastru-aprinde lumina din altare,
Când ruga către îngeri, de dorul tău apune.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

de ziua ta
mă iartă, mamă
iar am uitat
s-aprind o lumânare
pe frunte de mesteacăn
a cincea poruncă
tu ştii câte nopţi
mi-au fost date
fără de umbră
de când ai plecat
fără păcat mi-ai spus
mai sunt încă nouă porunci
chiar dacă
soarele mi-a fost
confiscat de cei ce nu
întrezăresc bine lumina
şi iarba şi roua
lacrima albă din sufletul florilor
mi-au fost şterse
fără drept de apel
la vreo instanţă supremă
Mamă,
sunt vinovată fără de vină
de ziua ta născută din lut

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ai plecat, mamă

De când ai plecat mamă, multă vreme a trecut
şi tare-mi este teamă, că în lume te-ai pierdut.
O veşnicie-i timpul, de când nu te-am văzut,
îţi caut chipul mamă şi noaptea-n aşternut.
Te vreau alături mamă, să simt căldura ta,
să nu-mi mai fie teamă, de lumea asta rea.
Cu o îmbrăţişare, să-mi dai iubirea ta,
să nu mai simt în palmă, strivită lacrima.
Târziu, pe prispa casei, stau noaptea şi te-aştept,
inima-mi te cheamă, gata să sară din piept.
Eu încă mai cred mamă, că mâine vei veni
şi ştiu prea scumpă mamă, că mult mă vei iubi.

poezie de Dumitru Delcă (2 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara ta fără sfârşit...

Am strivit fără să vreau, frunză galbenă-n cădere
Cu un vers de toamnă trist,( mi-este singura avere).
Cioburi ruginii scâncesc, pe sub talpa poeziei
Într-un ritual caduc, de teama melancoliei.

Şi nelinişti îmi pătrund, până-n oase şi retină-
De-aş putea să le ascund de tăcere şi de vină!
Şi ţip eu în locul lor, vara-şi strânge trena-n grabă,
Eu vând ploi şi vânt şi nori, pe nimic, la o tarabă.

N-am cumpărători în jur, piaţa-i plină de culoare,
Tuberozele cuminţi strigă alb în gura mare,
Busuiocul spre altar se grăbeşte să ajungă,
Eu aşez pe un cântar lacrima din mâna stângă.

Şi cu dreapta mă închin, la copaci orfani de verde,
Să m-aştepte până vin, lângă ei, să mă dezmierde.
Desfrunzită de iubiri şi de nopţile cu tine,
Gust amar din amintiri, în alcovuri clandestine.

Tu ai veri fără sfârşit, nu-ţi cad frunze la picioare,
Lacrima ţi s-a oprit undeva-ntre noi şi mare;
Nu ai aşteptări, inert, ca o stâncă-abandonată,
Ai doar un prezent obtuz, într-o clipă resemnată.

Eu ţin toamnele la piept, iarna-mi geruieşte teama,
Primăverile le-aştept cu flori roşii pentru mama.
Doar când vine vara-mi scot amintirile din minte
Şi le-aşez în poezii, să citeşti printre cuvinte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!