Soarele răsărit din apă

Tu popor cu ochii închişi,
ia priveşte-n depărtare
dealul înflorit de caişi,
ţărmul mângiat de mare.

Soarele răsărit din apă
se ridică încet pe boltă,
pe pământ într-una sapă
sâmburele de revoltă,
un soldat fără de soldă.

Şi apoi fără să spună
noaptea asta n-are lună,
vântul bate a furtună,
se întrerupe şi curentul
să mai scriu, nu e momentul.

Totul ce se mai întâmplă
apar fire albe-n tâmplă
şi o scuză cu regret
că n-am fost deloc discret.

Aşteptarea cât a fost
am ştiut-o pe de rost,
dar nu ştiu ce mai urmează
şi-mi fac somnul de amiază.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Ziua urcă fără urme,
norii trec pe cer în turme
de la nord mai bate vântul
schimbă pe pământ veşmântul.
Caii soarelui-n galop
tremură ca frunza-n plop,
se strâng drumuri în amiază
cum cuvintele-ntr-o frază,
lungă şi alambicată
dintr-o noapte întunecată,

Ziua cu broboane-n frunte
urcă până-n culmi pe munte
şi priveşte-n zări spre mare
cum vin straturi de-nserare.
Doar un fluture minuscul
se îndreaptă spre crepuscul,
îşi aşteaptă-n pace noaptea
ştie c-o să-i vină moartea.
Se vorbeşte numa-n şoaptă
dup-o zi arsă, răscoaptă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile norilor negri

îmi număr paşii în gând
până la obiectivul vizat
fără un rost

nu ştiu de ce mă complic
totul îmi pare o năstrujnicie impusă
care se produce instantaneu
poate cineva mă implică
în trăiri fără nume

aş îndrăzni să mă răzbun
dar n-am pe cine
şi mă regăsesc în tăcerea vârstei

nu mă pot întoarce din drum
dragostea mă urmăreşte clipă de clipă
şi sufăr fără să spun
nervii se joacă cu aşteptarea
şi vor s-o suprime

întorc în iubire miracolul
îl fac să ardă cu flacără
până la rădăcini
în sânge în inimă în suflet
şi locul se vindecă

privesc lumea cu ochii ţintă
şi nu mă mir ce se întâmplă

paşii se fac tot mai grei
deşi îi număr foarte rar
nu mă mai grăbesc atât de mult
oriunde mă duc
rămân cu timpul pe loc

nu mă las purtat de nimeni
am cerul ca un acoperiş
din care picură
lacrimile norilor negri
nu stau în ploaie
fug de femeile ude
şi mă încălzesc iubind soarele
chiar dacă-i ascuns

am sufletul rotund
şi e destul să-l mângâi tu
ca el să se deschidă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost poet

Am fost poet fără să ştiu
Şi asta am aflat acum pe stradă,
Un paradox deloc hazliu,
Să fiu, fără să ştiu, cu normă-ntreagă.

Am fost poet şi n-am ştiut,
Că n-au fost ursitori la a mea uşă,
Botezul la trei ani făcut,
C-un preot, o bunică şi-o mătuşă.

Am fost poet şi n-aţi ştiut,
Să-mi daţi un brânci în poezia mare,
Sunteţi părtaşi că nu aţi vrut,
S-ajung ridicol prin hebdomadare!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La momentul potrivit

Se urcă pe trepte prea înalte
de unde pot să cadă uşor
şi nici nu înţeleg ce caută acolo.

E o persiflare a idealurilor mulţimii,
un imens gol care le înghite
cu o pâclă de fum să ne acopere ochii,
dar lemnul crucii prinde rădăcini
şi morţii îşi trimit blestemul
la momentul potrivit.

Îşi pun războaiele-n cărţi
şi cred că se joacă cu focul
iar schimbarea arde orice compătimire
într-un iad al pierzaniei.

Se vor şterge şi urmele celor fără ţară,
noaptea în care intră
este una fără lună şi stele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta

În noaptea asta cu lună plină
Suntem din nou în doi.
Tu eşti frumoasă ca o zână,
Eu un bet soldat venit de la război.
Aş vrea să ne iubim în tăcere,
Ca să nu mai văd focuri de arme!
Şi să nu mai aud glasuri pline de durere
Venind din pieptul unor mame.
Vreau ca dulce să mă săruţi
Şi încet să-mi şopteşti,
Iubite, hai spune-mi cât de mult mă iubeşti.
În braţele tale vreau din nou să mă simt bărbat
Şi să regret ziua care am dorit să devin soldat.
În noaptea asta cu lună plină,
Aş vrea din nou să dorm ca un copil
Să visezi o lume mai bună, mai senină.
Frumoasă ca florile ce înfloresc în luna lui april.

poezie de Vladimir Potlog (19 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul magic

Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiţi,

voi uita pe unde am fost şi dacă am fost
ori am lăsat la alţii ce am avut,

mă voi despărţi cu totul de trup
chiar şi gândurile mă vor părăsi,

o umbră poate să-şi aducă aminte
de soare când m-am ascuns,

voi întra într-un labirint fără ieşire
în care şi steaua mi se va topi.

Nu voi mai simţi nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,

voi iubi altfel decât am ştiut
fiindcă inimă nu voi avea,

doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.

Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte povestea mişcării

Dintre toate capetele ce se ridică semeţe,
al tău priveşte departe-n faţă,
pentru privitori pare un lucru normal,
sunt aproape mândru de tot ce se întâmplă
şi mă forţez să fiu atent,
cum se desfăşoară întreaga ceremonie.

Se naşte povestea mişcării,
încălzeşte inimile ce bat ritmic
în acea trepidaţie a siluetei în dans
cu imaginaţia care capătă conturul deschis
spre marginile de care te rupi
când lumina desface umbra în straturi.

Ceaţa nu se poate menţine,
se ridică deasupra şi încet dispare,
numai cântecele păsărilor străbat prin auz
până-n ţinuturile calde,
dar tu gândeşti cu totul altceva
ca într-o dragoste cu ochii închişi
în care cazi în mirific
şi nu te pierzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea fără lună plină

Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ţi topească dragostea,

focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai aţâţă paiele din căpiţele de fân.

Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,

păstrează pe umeri capul
şi aduce linişte în câmpul descoperit,
o sădeşte să răsară-n primăvară.

Nicio umbră nu mă opreşte
să trec prin pădurile de argint
cu vulturi pe cerul deasupra lor,

de gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
eu voi fi acolo altul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde soarele răsare din ape

El îşi frânge mâinile şi întreabă pe toată lumea
ce se-ntâmplă cu oraşul acesta de ceară
şi cu marea fără ţărmuri
unde soarele răsare din ape
în dimineţi uitate de Dumnezeu în depărtare,
lumea pare să fie smulsă din somn
ea nu citeşte şi se roagă la idoli inexistenţi.

Moartea vine întotdeauna singură, pe furiş
într-o zi în care-i lovită de amnezie
şi caută să-şi facă datoria ingrată
noaptea când totul pare fără suflare,
dar aude ţipătul păsării chemătoare
şi de acum ştie unde să caute.

O lumânare aprinsă pâlpâie rar
vântul se lasă pradă sentimentelor calde,
şterge paginile unei vieţi,
învie o altă speranţă mai vioaie ca el
într-un alt orizont mai albastru.
liber şi deschis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea n-are bariere

să-mi spui
cum ai urcat pe frânghia timpului
fără aripi doar cu răbdare

ai reuşit să ajungi pe ţărmul aşteptării
unde întâlneşti imboldul necesar
pentru zidirea ce nu se mai dărâmă

în suflet ţi s-a cuibărit lumina
dar cerul ei este prea înalt
şi nu pot s-o ating decât cu privirea

de la tine n-am aflat nimic
inima mea n-are bariere
şi caută meru s-ajungă la colivia păsării
să o elibereze

apoi să-mi cânţi cu glas subţire
cum ştii mai frumos
să-mi rămână melodia pe buze

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu semne visătoare

Toamna mă aşteaptă întotdeauna cu vânt fără aripi,
cred că seara grădinii e ruginită de arome,
fără păsări exuberante
păstrează un fel de tristeţe pusă la învechit.

Nu cunosc o altă îndestulare mai diversă
care mă trage de mâini să strâng pentru iarnă
şi eu ca un greier pătimaş fac degustări de băuturi
până-mi cade scripca în somnul uitării,
de mă limpezesc doar cu câte o lacrimă de vin.

Te rog şi pe tine,
să vezi aurul topit în pahare.

Dar tu rămâi cu gândurile curate şi ochii ţintă
la semnele care se joacă pe cerul spumos,
privirea nu se pierde ci se încarcă de semnificaţii
despre modul cum noi ne includem în natură.

Bate la uşa din spate a toamnei
un frig din ce în ce mai rece, adunat de pe drumuri
şi noiembrie împrăştie totul cu duşmănie
fără să-l oprească nimeni.

Pe vremea asta Dumnezeu îmi coboară-n cuvinte
şi ploile se ţin legate unele de altele cu frânghii de ceaţă,
nu pot răspunde la provocarea de a scrie
de parcă am rămas în tabloul estompat de peste deal
peste care soarele se grăbeşte să treacă pe sub nori.

E frumos de visat cu ochii în depărtare
într-un cadru în care nici nu exist,
ci mai degrabă m-am împotmolit în necuvinte
din care nu pot să scap decât absorbit de linişte.

Pare uşor să străbat lumea
când ea e totuna cu mine

şi-mi sosesc caii cu sănii de iarnă la poartă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi o undă

Am prins aripi şi am zburat
Îţi mulţumesc dragul meu
Eu trandafirul l-am luat
Iubit ai fost te voi iubi mereu

Ce m-aş fi făcut fără iubire
O floare uscată fără sevă
Ce eram dacă nu te vedeam
Fără lacrimi doar o Evă

Dacă nu te cunoşteam
Era doar noapte fără şoapte
Într-un loc eu mă roteam
Fără Lună fără vise luminate

Plec mă simt însingurată
Un vis de inocenţă am fost
Am fost lină şi plăpândă
Am trecut ca şi o undă

Te iubesc lacrima n-are rost
Este disperare neputinţă
Soarta ne poartă cu-n rost
Nu fi învins ai credinţă

Cea fost a fost el va trece
Şi trandafirul se va vesteji
Lăsăm tristeţea ca să plece
Să vină fericirea nu vom jeli

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii ei flutură între pleoape chemări

Ochii ei flutură între pleoape chemări
aşa ca într-o legănare de aripi
discretă prin aer
pe o mare de un albastru curtenitor.

Într-o după amiază cu valuri cuminţi
oraşul este predispus să adoarmă.

Zilnic se întâmplă câte ceva-n tăcere,
nimeni nu observă o schimbare,
acoperişuri obosite de arşiţă
strălucesc în adierea vântului din sud
şi se aşteptă îmbrăţişarea serii-n răcoare
sub platanii înalţi cu sărutul buzelor fierbinţi
ce mă înoptează-n în iubirea ce-a fost.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de lună

noaptea se rupe de oameni
dar toţi o ştiu cu faţa cernită
şi pete de înuneric pe tot corpul
pe care nu poţi pune mâna

orice mişcare uşoară trezeşte teamă
îngerii călătoresc prin aerul luminos
cu aripi de porumbei albi
caut somnul şi zânele lui
păsări de lună
cântec şoptit la stele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e să se întâmple

Nu sunt poet, cine a spus?
Îmi fac vorbele să sune,
Vântul şi ploaia s-au opus
Scriu umil o rugăciune.

Mă simt şi-acum liber fecior
Şi-mi arde-n trup lumânarea,
Cu puşca vieţii la picior
Tai pământul, vântur marea.

Nu mă las pierdut din fire
Fac din cinste o virtute,
Pun în crezul meu iubire
Pe drumuri nestrăbătute.

Totul e să se întâmple
Doar ce-i scris în legi şi astre
Când se adună pe la tâmple
Fire albe ori albastre.

Şi nimicul o să zboare
Spre pustiul din legendă
Cu nisipuri mişcătoare
Unde moartea stă la pândă.

Lumea-n sine se tot zbate
Mult mai repede-n ştiinţă,
Liniile sunt curbate
Şi spiral se urcă-n fiinţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum plecam cu tata la coasă

rămân o vreme într-un dreptunghi
săpate urmele trupului
şi un ceas de piatră într-o cruce de piatră
care-şi macină timpul în fire de nisip
pe care le spulberă vântul
pe ochii închişi ai morţilor din adânc

e atât de tăcut ţintirimul din sat
încât fiecare cruce e un poem nescris
liniştea cade din turla înaltă a bisericii
şi se sparge peste satul din vale
ca o noapte lovită de săgeţile luminii
când soarele abia iese pe coama dealului
atunci trist mă năpădesc amintirile
cum plecam cu tata la coasă
şi somnul lui e acum mai lung decât somnul
mi se pare moartea neîngrădită şi liberă
iar viaţa discriminată întreruptă înainte de limită
fără să fie nimeni vinovat
invocând chemarea celui de sus
de ce o face atâtea chemări
m-am întrebat prima oară când a murit bunicul?
bătrânii îmi spuneau că cei buni pleacă primii
minciună, unul rău a plecat la fel
îl ştiam nu-mi dădea niciodată nimic
l-a chemat şi pe el

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trag clopotele a furtună

Când moarte a trecut pe drum spre apus
şi coasa era cu gura îndoită de pietre
trag clopotele a furtună,
cei care aşteptă să vadă ce se întâmplă
au neastâmpărul în trup.

Toţi cu o curiozitate bolnavă
mă privesc dacă îmi păstrez calmul,
un timp am crezut că nu sunt eu
cel cu braţele încrucişate
fără niciun scop,
am întrezărit repede apoi
timpul care se răzvrăteşte pentru cel iubit
înainte de împlinirea legilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hmm...

Am vis, tot filar, din nopţi dinainte
când încă n-am fost, înainte de zero;
că vise la rece nu sunt, doar fierbinte
şi n-au cum a fi, că nefiind n-are rost,
speranţele, "bine", îs în ziua de post...
totu-i alb, prea curat, precum ştersul cu Dero.

Însă mă am, înfiripat
mă trag seve din fire,
din ce nu ştiu mă cos
peste-un "ce"deşirat,
ce-acopăr din "ce", de-unde-mi vin şi-ele gânduri
şi, de timp mi le-a dat, cât de vechi îs... şi-au vreun rost?!

Iar de vis, de se întâmplă
-sau rămâne de mine-
ce s-ar face cu el, că era, îl aveam?
Unde pleacă, ele, gânduri, că mişcau dinspre tâmplă
când mai sus, bine, bine?...
Hmm, deci se pare 's găsite, le-am avut... deci eram...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!