În zăpadă

Am sculptat în zăpadă
Doamne,
şi erai acolo
bulgăre de lumină
în mâinile mele,
bucurie lăuntrică,
nespusă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt inima ta în mâinile mele

Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiţi nici bucăţele
mă otrăvesc câte puţin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detaşez de adevărul încorporat
şi mă mint,
caut furios
ceva care mă linişteşte
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcneşte ca ochiul meu stâng
şi sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine şi rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o dimineaţă de floare

Noaptea se umple cu trăirea bucuriei
de o lumină care nu arde
venită din cerurile deschise.

iertare îmi cer

şi totul mi se pare divin
într-o dimineaţă de floare
în care pacea lăuntrică se respiră.

În mine pătrunde lumina
cu raze subţiri, multicolore
care-mi pun pe faţă
strălucirea învierii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul iubit al nopţii

Din noaptea în care am intrat
să nu-mi furaţi păsările şi zborul.
Agăţ sufletul cu frânghii de stele,
încercuiesc fericirile şi dezamăgirile
îţi aşez pe terasa inimii ghivece cu flori
să le uzi dimineaţa cu respiraţii de ploaie.

Caut să mă desprind din somnul greu
care mă scoate într-un tunel fără lumină
de unde ies doar cu mângâieri tandre.
Tu femeie, ştii, mânată de patimi divine,
îmi pui în mâinile albe de spaimă
sânii rotunzi şi freamăţi uşor.

O durere nespusă omoară şi ultimul vis
dimineaţa senină e tot mai departe,
cu genunchii tăi calzi, de voi rămâne
o să mă crezi omul iubit al nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ziua se urcă la cer

Ea scrie cu sufletul pe faţa gândului,
inima-i tresaltă de bucurie lăuntrică,
se-nfăşoară cu trupul în dorinţe
şi nu se lasă cucerită de iluzii.

Când ziua se urcă la cer,
noaptea coboară-n pământ,
şi vine să se roage.

Dimineaţa o găseşte la fântână
cu cofa plină,
satul ei nu ştie nimic,
dar aşteaptă cu sete
amiaza să-i vindece dragostea
înainte de plecarea la oraş.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mugur de lumină

Fiecare întuneric e o căutare,
un mugur de lumină
care crapă dimineaţa
când se întâlnesc izvoarele
trei deodată.

În lumea mea totdeauna c-un cod,
e şi bucurie şi teamă,
o aşteptare-n interiorul fiinţei,
să se păstreze echilibrul
între drept şi nedrept.

Aşa îmi duc zilele
şi gândesc,
gândesc fiecare clipă,
să n-o scap din mâini
şi să plec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o clipă

Ea trece dezbrăcată
prin poemele mele de dragoste
şi cei ce le citesc
îşi retrăiesc tinereţea,
se privesc în oglindă
cu ochii în amiaza luminoasă
ce le măsoară timpul
şi surâd.

Într-o clipă totul se va şterge
şi nimeni nu va observa.

Oraşul se va cufunda în memorie,
noaptea va stârni un luceafăr
cu razele reci,
să rămână de pază
dragostei neîmpărtăşite.

lumina va fi o călăuză
pe care o urmăm
cu iubire lăuntrică.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă şi râs

nicio lacrimă
nu-ifurată de făţarnici
în schimb râsul
este molipsitor pentru toţi

vine vremea singurătăţii
care e mai mult o alienare
sau o crudă angoasă
fără lacrimă fără râs

nicio umbră
nu vine fără lumina
căzută peste fiinţe şi nefiinţe

niciun imbold
nu ne lasă aşteptarea
mai lungă decât este

lacrima şi râsul
sunt împreună
numai la bucurie lăuntrică.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea urcă pe trepte

Iubirea urcă pe trepte până la tine,
aşteapt-o cu o cupă de miere
şi deschide uşa inimii să se topească-n ea
până ce suferinţa devine bucurie lăuntrică.

Cuvintele-şi caută metafore şlefuite
în care respiră comori cu pulpele albe
şi visează tuneluri cu lumina la capăt
dincolo de tot ce stă ascuns.

Sângele capă tă mişcarea vijelioasă,
sporeşte flămând în cercuri lăptoase
şi trupul femeii îşi uită păcatul
înainte de a se mântui prin smerenie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâne din păduri fermecate

Din munţi coboară pe cărări înguste
zâne din păduri fermecate
ce nu se mai ascund vederii
şi îi iubesc pe oameni.

Am pornit să le întâlnesc fără reticenţe,
frumosul capătă contur şi formă
în fiecare femeie
cu pieptul înflorit în lumină.

În amiaza mea se înalţă cântări,
mă regăsesc în sunete sculptate
pe chipul tău de zăpadă
şi mă îndrăgostesc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie - floare de trandafir

Voi înnobila
lemnul
răstignind
trandafiri urcători,

îl voi altoi
în ochi
de lumină visători
şi vor înflori
liberi în culoare
înmiresmată.

Spinii din sânge
vor fura lacomi
o picătură,

durere nu va fi,
nici lacrimă
decât bucurie.

Se naşte azi alb
un făt frumos
din femeie - floare
de trandafir urcător.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi, artist vizionar, "a făcut piatra să cânte" (cum a spus el însuşi), i-a dat pietrei inerte viaţă şi a făcut piatra să zboare: el nu a sculptat fiinţe şi obiecte, ci a sculptat esenţe; el nu a sculptat păsări, ci a sculptat zborul; nu a sculptat îndrăgostiţi care se sărută, ci a sculptat sărutul; nu a sculptat finitul, ci a sculptat infinitul; nu a sculptat clipa, ci eternitatea.

aforism de George Budoi din Arta şi artiştii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (24 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile afinului

Unde nopţile înstelate ale afinului
coc fructul sălbatic

am simţit răcoarea brazilor,
iureşul izvoarelor
dătător de cântec,

risipeşte mai multă poftă de viaţă
decât se poate cuprinde.

Îmbracă orizontul în purpură
când soarele apare
înălţându-se peste păduri foşnitoare,

împarte la fiecare lumină
şi arome de sănătate.

Câmpia se-nfăşoară în galbenul pal
care devine semn de bogăţie

şi înţelegere,

ce pune-n cuvânt miezul
născător de iubire lăuntrică.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi tandre

În trupul nopţilor mele se odihnesc:
lăstunii de stâncă,
râuri ce trec prin memorie,
fluturi de zăpadă.

Mă ning pe la tâmple;
cuvintele sfătoase ale amiezii,
culegătorii de venin.

Respiri prin plămânii mei, gura ta
împarte surâs
raze sărutând.

Soarele înălţat
îşi face cuib în părul bălai,
îl umple cu pui
şi-aşteaptă să zboare.

O toamnă tandră se apropie...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragii sălbatici

Chiar vâslind spre lumină,
partea drumului mai întunecoasă
trece printr-un ochi verde

cu fragii sălbatici copţi.

Acolo am devenit culegători.

Cuvintele ne erau puţine,
buzele ca şi fructele scânteietoare,
aroma lor era şi aroma ta

înroşind

inimile, afluienţii iubirii noastre.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitudine

lumina mă împinge pe scară
din întuneric
gata să aţipeasc
merg cu dimineaţa-n spinare

soarele dă semne de bucurie
pe drumul cu sângele-n mişcare
spre oraşul făgăduit
de ploi
numai ţie

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitudine

lumina mă împinge pe scară
din întuneric
gata să aţipeasc
merg cu dimineaţa-n spinare

soarele dă semne de bucurie
pe drumul cu sângele-n mişcare
spre oraşul făgăduit
de ploi
numai ţie

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi ajunge la tine

Noaptea s-a urcat în podul blocului
deasupra de etajul unsprezece
şi întunericul îi aluneca pe scări.
Am închis ferestrele
şi am aprins lumina,
nimeni nu părea să observe
până când şi-a dat în petec
şi m-a cuprins un soi de frenezie,
îmi căutam cu mâinile iubita
şi nu era lumină pe scară
iar liftul nu mergea
semn că şi Dumnezeu aştepta
să se întâmple o minune,
un glas totuşi îmi striga
voi ajunge la tine
şi cu ochii închişi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntunec, Doamne

Mă-ntunec, Doamne, iar mă-ntunec,
de atâtea ploi şi vânt
nici umbre nu mai sunt, nici bucurie,
rostogoliri duşmane de ape peste case,
dar nu vreau să mă înec
ci să trăiesc în lume pe pământ
fără de teama plumburie
ce mi-a intrat în carne şi în oase,
de încep de-acum s-alunec.

Lasă-mă să-mi revin, să cred în tine
cu tot ce am în mine mai de preţ,
ştiu că mă pot risipi ori pierde
în repetatele încercări
pe care nu le ştie nimeni când mai vin,
dar poate şi aici e loc de bine,
iar din îndemnul tău măreţ
voi construi o altă casă verde
de se vor naşte blânde vindecări
şi iar va curge-n mine har divin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de ploaie

în nopţile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride

dincolo de margini lichide
lumina-şi capătă surâsul senin şi blând
ca o iubită după sărut.

timpul este o linie nesfârşită
nu ştie nimic
îşi caută noi puncte prin care să treacă

din palmele mele muncite
adun puţine monede în buzunare
să-mi cumpăr liniştea vândută de monştri

Doamne tu ştii mai bine
gândurile care se nasc din suflet
şi nu mă laşi în păcat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii se scaldă

Se dă zvon de înverzire ierburilor şi frunzelor,
seva învierii vine pe raze calde de soare,
înfloresc toţi copacii, îmbobocesc florile,
văd ademenite albinele de nectarul din corole,
ochii se scaldă-n miracolul
ale cărui taine-s greu de pătruns.

Mă simt alături de păsări un virtuos
al frumosului magic.

Asemeni lumii
sufletul meu se înalţă
şi flutură.

Pun în acord trăirile intense cu natura,
nu trebuie să pierd nimic
din mişcare lăuntrică a clipelor grăbite
care sorb din mine câte o bucurie
şi mi-o lasă fragedă,
să se înfiripe.

Dacă voi rupe prea multe file din calendar
salvati-mi primăvara în buzunare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!