Uneori seara

Privesc monumente ruinate şi blocuri moderne,
faţa în lucru a unei epoci..
Drumuri măcinate de glodul nepăsării,
dorinţe ştirbite de puterea bolnavă.
Păpuşi de porţelan cumpărate de la anticari
îmbrânceau trecutul pe scări,
în amintirea lor
pe podul de deasupra trecutului
se ştie tot ce fumegă oraşul
înainte să se aprindă.

Uneori seara
cerul alunecă pe umerii goi,
speranţele se-nchid în cuvinte,
unul de la altul
nervii iau foc,
mintea se descreţeşte.

Oamenii încep să înveţe,
se prind
în jocul schimbării,
urcă noul val
şi se duc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ziua se urcă la cer

Ea scrie cu sufletul pe faţa gândului,
inima-i tresaltă de bucurie lăuntrică,
se-nfăşoară cu trupul în dorinţe
şi nu se lasă cucerită de iluzii.

Când ziua se urcă la cer,
noaptea coboară-n pământ,
şi vine să se roage.

Dimineaţa o găseşte la fântână
cu cofa plină,
satul ei nu ştie nimic,
dar aşteaptă cu sete
amiaza să-i vindece dragostea
înainte de plecarea la oraş.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

de când privesc apusul
soarele a scâpătat pe jumătate-n mare
un vapor care treptat se scufundă
tu îmi arăţi cerul franjurat de lumină
ca o moarte aşteptându-şi ceasul

pe umerii valurilor
umbre cu dinţi alungiţi
deasupra zborul alb al pescăruşilor

pe faleză noi şi briza înteţită
plini de întrebările toamnei
care se apropie dinspre munţi

noaptea cade pe scări
o pasăre cu aripile smolite
oraşul cu geamurile-n lumină
simte zgomotul de pe străzi
ca o durere prin oase
se aşează cu capul pe ţărm
noaptea-l zbuciumă-n somn
şi visează răsăritul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (9 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe umerii somnului

În mâinile tale am lagat iernile cu noduri,
erau rămase pe drumuri
şi nu le-am lăsat să fugă dintre noi.

Nopţile şi-au sculptat singure întunericul
în aerul rece,
stelele căzute în gânduri
aşteaptă sosirea dimineţii pe acoperişuri,
oraşul încă doarme cu botul pe labe
fără să fie grăbit la activitate zilnică.

Îţi privesc faţa şi părul răsfirat
pe umerii somnului,
m-am trezit prea devreme ca o fiară
care-şi adulmecă prada de plăcere,
şi mă iert pentru paza care o fac
cu dorinţa de dragoste.

Te-am îndrăgit prea mult
încât mă oblig să nu te tulbur,
ci doar să te sărut ca într-un vis
într-o grădină cu flori de regina nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastră fereastră

Ştie să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,

aşteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.

Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorinţe.

Privirea din unghi ascuţit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
şi zbor,

atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.

Învaţă să-şi macine tristeţea
în noapte prin gânduri
când se luminează de ziuă
şi înfloresc merii,

păsările să intre în cânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarii

Prind peşti şi apoi îi eliberez în apă,
încerc plăcerea şi îndemânarea, mai puţin hrana
prin risipirea stresului în tăcere
şi refacerea bunei dispoziţii,
seara e momentul când totul se împlineşte
oraşul e citit de lumină şi freamătă.

Noaptea stelele se grăbesc către ape
şi le privesc cum valurile se luptă.

Pescarii aşteptă zorii să-şi încerce norocul,
dar peştii nu-s flămânzi
şi întârzie să fie curioşi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte câştigată

Bântuie vântul cu nervii tari
aproape că vrea să te ridice de pe drum,
dar nimeni nu se lasă.

Dorinţa macină în mine aşteptarea şi graba
mă îndepărtez de oboseală
şi de somnul făţiş.

Toate gândurile mă încurajează,
mă apropii tot ma mult de casa ta,
lacom vreau să-ţi prind pasărea
ce cântă neîncetat inimii mele
prinsă în jug.

Vine seara cu încurajările ei
unde se fac aşchii speranţele,
dar nu sar prea departe de scop.

Primirea ta cu prefăcută mândrie
adaugă plăcerea îndrăznelii
şi se continuă după masa bogată,
noaptea-i câştigată de iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul mă-nchide între ziduri

Sub piele, nervii mei se scaldă-n lumină
cu subţirimi de simţire îţi pot măsura
înlănţuirea în care vrei să mă prinzi,
nu mă las folosit pe umerii tăi de floare
şi mă zbat să scap din pânza ţesută abil
ce mă înfăşoară mereu în straturi.

Îmi vine să strig în tăcerea care mă domină,
oraşul mă-nchide între ziduri
şi pune la porţi zăvoare ascunse,
tu mă priveşti de pe zidurile înalte
stând nevăzută ca o fantomă de ceară
ce mă priveşte cu o candoare
împietrind voinţa leului hăituit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de piatră

E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se aşează singură.
Nici unui rîu nu-i foloseşte. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
şi aşteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.

Satul din care sunt nu vrea să mă ştie,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine şi nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul vârstei

E ziua când se răzleţesc arborii
orele cad din ei pe drumuri
şi o fată se rătăceşte speriată,
îi cresc prea repede sânii.

Fântânile o aşteptă să-i ude buzele
şi de emoţie se zbate între fior şi tăcere;
obosită de puritate împarte un surâs auster
şi trece podul vârstei dincolo de râu.

Când trec pe arcul genelor ei şi cobor
cu aripile lipite de corp, fără mâini,
apele râului se urcă în sălcii
şi ne lovesc cu chemări către mal
unde am să-mi destăinui teama.

E ceva dureros în liniştea interioară,
un instinct fără cădere,
un refuz în simţuri, o neîmplinire

se furişează sub paşi
în faţa noastră pe cursul amiezii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când s-au stins luminile serii

Bat clopotele în urechile nopţii obosite
uneori numai furtunile se sperie
şi oamenii când bat într-un anume fel,
flămânde cu limbi vestitoare de moarte.

De când s-au stins luminile serii
călătoresc prin întunericul brut,
o să-ţi spun despre nălucirile de pe drumuri
când bate miezul nopţii în fiorul din trup
şi aşteptările tale pline de dorinţe ascunse
au rămas în cuvinte răvăşite pe file albe.
În ochii tăi au crescut plantaţii de lumină,
în fiecare rază e o ninsoare de petale
care-şi lasă polenul pe umerii fini.

Pământul la care mă întorc cu faţa,
să ascult izvoarele ce vin din adânc
cu tumultul mineral al bogăţiei seninului,
pun în mine culoarea fructului copt
în conturul mai verde decât verdele.

În numele luminii care cheamă norii,
să ude copacii şi ierburile ţării
cu ploaia îmblânzită de cosmice mâini
mă înalţ înflorind iubirea în cântec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii (câţi or mai fi) cu suflet, minte şi trup sănătoase urcă spre cer pe scări şubrede, iar cei ce par a fi oameni - pe scări cu trepte de fericire bolnavă.

aforism de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filonul minţii

stă în faţa viiturilor din cosmos
în peretele planetei
vrea să înţeleagă totul înainte de coborâre

nu mai crede în prezicerile astrologilor
filonul minţii e unul deschis
poartă-n el toate ameninţările şi speranţele
armoniei divine.

a rămas cu enigmele nedesluşite ale lumii
în căutările pentru explicat

să construiască fundamentele cunoaşterii
din care poate dobândi curajul fiinţării oriunde

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la malul opus

Frânghia care ne leagă unul de altul s-a rupt,
am tras tot timpul fiecare în partea sa,
s-a mers prea departe pe drumuri inexistente
şi a venit furtuna.

Prins între fulgere şi vânt năprasnic am intrat în panică,
cu respiraţia tăiată caut un adăpost
în care să-mi las trecutul,
prezentul să-l fardez
şi să merg pe sârmă în echilibru
până la malul opus.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urc în cuvinte

Urc în cuvinte şi le înţeleg sensul
până-n profunzime,
sunete mângâietoare
mă desprind de teama
care se iveşte peste tot.

Pentru ca o dorită linişte,
să se aşeze împrejur
nimeni nu face niciun efort,
suntem cu toţii părăsiţi
într-un haos al nepăsării.

Cu ochii permanent atenţi
străbaţi nefericirea prezentă
şi te simţi nostalgic în amintirea
siguranţei vremurilor trecute.

La ce poţi să mai aspiri
când se pierde trăirea clipei de bucurie
împreună cu alţii
şi viaţa minunată trece.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii îşi uită trecutul

Oamenii îşi uită trecutul şi se prefac în făuritori ai prezentului,
se cred chiar cine n-au fost,
pleacă prin lume cu gânduri revoluţionare
dar furtunile şi uraganele îi temperează
îi aruncă în haosul uitării
lumea largă nu este chiar atât de plină de bunăvoinţă.

Pentru visele de îmbogăţire
Plătesc cu o nemulţumire o bolnavă.

Uneori căutările se prelungesc foarte mult
şi nu ştiu ce au vrut să obţină, dar au pierdut totul
dragostea a rămas o amintire întrupată în copii
toamna se apropie cu roade atât de puţine
că nu-ţi mai trebuie altceva decât întoarcerea acasă
unde şi pământul te primeşte cu drag.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi ajunge la tine

Noaptea s-a urcat în podul blocului
deasupra de etajul unsprezece
şi întunericul îi aluneca pe scări.
Am închis ferestrele
şi am aprins lumina,
nimeni nu părea să observe
până când şi-a dat în petec
şi m-a cuprins un soi de frenezie,
îmi căutam cu mâinile iubita
şi nu era lumină pe scară
iar liftul nu mergea
semn că şi Dumnezeu aştepta
să se întâmple o minune,
un glas totuşi îmi striga
voi ajunge la tine
şi cu ochii închişi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu drumuri de iarbă crudă

O enigmă pe faţa acestor zile
surâsul privirii mirat,
c-un joc de culori şi umbre
încearcă să treacă prin ele
ploi de lumină.

Azi,
fluturii-n zbor de pe iile fetelor
mi-au lipit genele cu polen,
păsări de pradă au pus întuneric în ferestre,
eu caut prin vorbe nespuse,
să leg cuvintele de umerii dimineţii,
o lumina de aripa îngerilor
răsăritul.

Peste câteva ceasuri
în praful de vitraliu pe faţa oglinzii,
mă plimb grăbit către toamnă
într-o cabrioletă de aur
unde aşteaptă caii vântului
să le umplu ieslea
cu drumuri de iarbă crudă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfloreşte bucuria

Sunt un compozitor al fluturilor albi,
înfloreşte bucuria
în cântecele luminoase de mai
şi ploile ascultă cum cresc ierburile.

Fumegă verdele pe văile ochiului
zilele şi nopţile se prind împreună,
piscurile munţilor trag cerul în jos
şi-l scutură de stele peste câmpii.

Cireşii se coc mai devreme şi zâmbesc.

Piramide de poleială sclipesc,
păsări de aur palide
n-au aripi de zbor,
dar şi le închipuie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu faţa spre lumină

Din umerii tăi cresc aripi de păsări
şi sub fiecare piatră cauţi cuvinte
care nu mă lasă singur.

Cu faţa spre lumină
uit relele lumii şi mă adâncesc în amintiri
deşi sunt destule convulsii,
nu-mi pierd cumpătul.

Nu mă dezic de propriile trăiri,
nici de groaznicele întâmplări,
ele rămân în trecut
şi îmi dau ochi de vultur
pentru un viitor neprevăzut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele ard lemnul cosmic

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze ce acoperă somnul aşteptat,
râuri străine străbat întunericul
pietrele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri,
privesc cum se urcă pe scară norocul.

Întotdeauna lumina se răzbună
pe cei cu ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!