Trenul spre Vamă

Era într-o noapte toridă de vară,
dorinţe păgâne veneau din afară
cu duhuri ţesute din false ispite
ascunse în vechi amăgiri adormite.
Te văd şi acum în taverna barocă,
prin norii de fum plutind echivocă,
sub buza ferestrei cu geamuri ovale
pictate cu scene din visuri astrale.
Păreai rătăcită - venind de departe,
pierdută-n oraşul cu mituri deşarte,
păstrate în case cu-obloane-ntr-o rână
ce parcă trecutul voiau să şi-l spună.

Din colţul opus mă priveai solitară,
cu ochii cuprinşi de-o tristeţe amară,
simţind cum veneau peste umbra opacă
dorinţe păgâne ce-n gând te dezbracă.
Dar eu te chemam cu privirea-mi duioasă,
să vii să te-aşezi lângă mine la masă,
departe de ochi cu priviri anodine,
ce-n trombă cădeau din văzduh peste tine.
Dar iată, prin noaptea toridă de vară,
de mână plecam amândoi înspre gară.

Când trenul pornea, să ne ducă spre Vamă,
nici nu aflasem măcar cum te cheamă.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN 2247-1545
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Se pierde decorul în umbra străină
şi vorbele grele, venite-n surdină,
alungă perdeaua cu falduri astrale
din buza ferestrei cu geamuri ovale,
iar muzica rece ce urcă pe scară
în ritmuri năuce se pierde afară.
Din colţuri de stradă ajung santinele,
lovind cu pahare de vin în tejghele,
iar zgomotul sticlei, plecat într-o rână,
mulţimi nevăzute din colţuri adună
sub luna ce bate tăcută-n firidă,
tecând peste chipuri cu faţa lividă.

Tu stai şi priveşti dintr-un colţ solitară
scandalul iscat în taverna murdară
şi rujul ţi-l laşi pe paharul de sticlă...
Zâmbeşti languros şi înfrunţi fără frică
priviri aruncate din umbra opacă
cu pofte păgâne ce-n gând te dezbracă.
Aştepţi oare prinţul din vis să apară,
în braţele lui să te urce pe scară,
amorul pribeag în zori să ţi-l soarbă
cu gura nebună de patimă oarbă?...
Auzi dinlăuntru doar gândul cum plânge
în visul brodat cu imagini nătânge,
desprinse haotic din fresce baroce
pictate orgasmic de mâini echivoce...
Şi cauţi himeric, pe pânza străină,
doritul tău prinţ, sperând că-o să vină,
din trup să îţi soarbă cumplita ispită
în nopţi nedormite, când luna te-agită.

Frumosul meu prinţ, din vis te coboară!...
Tăcută te rogi în taverna murdară -
nu-ti pasă că-n preajmă ajung santinele
lovind cu pahare de vin în tejghele...
Te rogi mai departe, cu faţa lividă,
când luna se pierde tacută-n firidă.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Se pierde decorul în umbra străină,
iar vorbele grele, venite-n surdină,
alungă perdeaua cu falduri astrale
din buza ferestrei cu geamuri ovale.
Şi muzica rece, ce urcă pe scară,
în ritmuri năuce se-aude de-afară.
Din colţuri de stradă ajung santinele,
lovind cu pahare de vin în tejghele,
iar zgomotul sticlei, plecate-ntr-o rână,
mulţimi nevăzute din colţuri adună
sub luna ce bate tăcută-n firidă,
tecând peste chipuri cu faţa lividă.

Tu stai şi priveşti dintr-un colţ solitară
scandalul iscat în taverna murdară
şi rujul ţi-l laşi pe paharul de sticlă...
Zâmbeşti languros şi înfrunţi fără frică
priviri aruncate din umbra opacă
cu pofte păgâne ce-n gând te dezbracă.
Aştepţi oare prinţul din vis să apară,
cu tine în braţe să urce pe scară,
amorul pribeag în zori să ţi-l soarbă
cu gura nebună de patimă oarbă?...

O, nu! E doar gândul tău care plânge
în visul brodat cu imagini nătânge,
desprinse haotic din fresce baroce
pictate orgasmic de mâini echivoce...
Şi cauţi himeric, pe pânza străină,
doritul tău prinţ, sperând că-o să vină,
din trup să îţi soarbă cumplita ispită
în nopţi nedormite, când luna te-agită.

Frumosul meu prinţ, din vis te coboară!,
tăcută te rogi în taverna murdară –
nu-ti pasă că-n preajmă ajung santinele
lovind cu pahare de vin în tejghele...
Te rogi mai departe, cu faţa lividă,
când luna se pierde tăcută-n firidă.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 31.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea aceea...

Noaptea aceea - noapte toridă de vară,
nici-o adiere, nici un zgomot afară...
Pereţii curbaţi, adunaţi în oglindă,
voiau în ghiocul lor să mă prindă,
iar umbrele nopţii, plutind prin odaie,
rupeau din oglindă bucăţi să mă taie.
Din larg auzeam o sirenă cum plânge,
iar cartea deschisă, cu buchii nătânge,
rămasă citită cândva jumătate,
ploua peste mine cu oaze turbate,
când razele lunii, prin uşa crăpată,
la margini de vis mă duceau dintr-odată.

Curgeau palmierii, cu umbrele-n apă,
prin vechi amintiri ce păreau că îmi scapă,
lăsând doar mistere jucând, nevăzute,
prin doruri ascunse sub brâu de redute,
dar tu apăreai din neant, dintr-odată,
pe-o umbră de karmă, plutind ca o pată.
Venea din văzduh o dorinţă nebună –
s-alerg după tine pe raze de lună,
dar zorii, venind prea curând la fereastră,
plecai, mai departe, cadână măiastră,
iar dorul, rămas lângă uşa crăpată,
şoptea că n-o să mai vii niciodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hangar 18

La grădina de vară
aşteptam noaptea cu seminţe
de chitară
eu te luam de talie
afară
se auzeau cum filmele în gară
veneau cu tot cu şine
în august când e vară
iar noaptea voia în ziuă să dispară
cu tine şi cu mine
prin dos... prin gang
pe după-alimentară!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elixir şi otravă

Venind pe lumini fulgerate,
în seară toridă de vară,
nebuni ne iubeam pe furate,
când soarele sta să dispară.

Iubire pe-o umbră concavă,
trecând peste timp în delir,
în suflet primeam doar otravă,
prin sânge curgea elixir.

Şi vântul cânta pe afară
pe strune de timp abrogate,
când soarele sta să dispară,
iar noi ne iubeam pe furate.

Destin răstignit peste vreme,
noi doi ne iubeam în delir,
în suflet păgâne dileme
creşteau din vrăjit elixir.

Acum eu te cânt în poeme,
cu versuri curgând în delir,
pe aripi de dor să te cheme,
în trup să îmi torni elixir.

poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2016
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elixir şi otravă

Venind pe lumini fulgerate,
în seară toridă de vară,
nebuni ne iubeam pe furate,
când soarele sta să dispară.

Iubire pe-o umbră concavă,
trecând peste timp în delir,
în suflet primeam doar otravă,
prin sânge curgea elixir.

Şi vântul cânta pe afară
pe strune de timp abrogate,
când soarele sta să dispară,
iar noi ne iubeam pe furate.

Destin răstignit peste vreme,
noi doi ne iubeam în delir,
în suflet păgâne dileme
creşteau din vrăjit elixir.

Acum eu te cânt în poeme,
cu versuri curgând în delir,
pe aripi de dor să te cheme,
în trup să îmi torni elixir.

poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, Bucureşti, 1016
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă afară

..

plouă afară
o ploaie amară
chiar dacă e vară...

tu stai într-o gară
şi-aştepţi trenul de seară
să treacă iară...

în care să urci
dacă apuci
să te tot duci...

prin ploaie bulbuci
pân' la răscruci
să nu te întorci

vreodată aici
nici măcar să zici

ce viaţă amară
când eşti singur într-o gară
chiar dacă afară
plouă a vară...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtecul ursitei

Pe la miez de noapte cântecul ursitei,
lângă poarta sorţii, mă recheamă iar,
să privesc prin vreme trupul Afroditei,
ridicat din valuri de un zvon bizar...
Se întinde zvonul dincolo de zare
peste amintirea unui vis pierdut,
iar în crucea nopţii chipul tău apare
aducând ispite scoase din trecut.

Te zăresc departe, lângă o fântână,
cu apa vrăjită de un mag pribeag,
revenit în lume să găseasc-o zână
rătăcită-n visuri lângă un drumeag.
Pe drumeagu-acela, într-o zi de vară,
tu veneai spre mine, c-un surâs senin,
umbrele-nserării se-ntindeau afară
adunând sub ele tufe de pelin.

Şi gustând pelinul cu arome brute,
lângă mine timpul parcă se oprea
să primesc ofranda zânei neştiute
care-n crucea nopţii încă mă iubea.
Mitul Afroditei stă acum de strajă
să-mi aline trupul prea îmbătrânit,
ascultând povestea, simt venind o vrajă
care-mi cerne doruri dinspre infinit.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed MATRIXROM, Bucureşi, 2018 (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ursitei

Pe la miez de noapte cântecul ursitei,
lângă poarta sorţii, mă recheamă iar,
să privesc prin vreme trupul Afroditei,
ridicat din valuri de un zvon bizar...
Se întinde zvonul dincolo de zare
peste amintirea unui vis pierdut,
iar în crucea nopţii chipul tău apare
aducând ispite scoase din trecut.

Te zăresc departe, lângă o fântână,
cu apa vrăjită de un mag pribeag,
revenit în lume să găseasc-o zână
rătăcită-n visuri lângă un drumeag.
Pe drumeagu-acela, într-o zi de vară,
tu veneai spre mine, c-un surâs senin,
umbrele-nserării se-ntindeau afară
adunând sub ele tufe de pelin.

Şi gustând pelinul cu arome brute,
lângă mine timpul parcă se oprea
să primesc ofranda zânei neştiute
care-n crucea nopţii încă mă iubea.
Mitul Afroditei stă acum de strajă
să-mi aline trupul prea îmbătrânit,
ascultând povestea, simt venind o vrajă
care-mi cerne doruri dinspre infinit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kristel

Un cânt de sirenă venit de afară,
ajunge-ntre ziduri, la vechiul castel,
când visul, în noaptea toridă de vară,
mă poartă-napoi, peste ani, la Kristel.
În suflet mi-aduce, pe căi nevăzute,
noian de-amintiri, ancorate-n trecut,
le pune de strajă pe brâu de redute,
să-mi ţină aproape un dor convolut.
Din spumele mării renaşte castelul,
cu ziduri înfipte în ţărmul stâncos,
ajuns pe crenel, privesc lăncierul
cu scutul şi spada întoarse pe dos.
Departe, în zare, Kristel se arată
cu marea la mal agitată-n delir,
loveşte în stânci cu apă-nspumată,
în suflet îmi toarnă vrăjit elixir.
Te văd şi pe tine, plutind peste ape,
Diană vrăjită, cu chipul creol,
alerg înspre tine, s-ajung mai aproape,
de teamă să nu te răpească Eol.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte toridă

E noapte toridă, iar somnul nu vine,
odihnă să cearnă pe gândul hoinar,
ajuns fără veste prin cărţi anodine
să-ţi caute karma-n sistemul binar.

Se-ntoarce adesea pe căi nevăzute,
alergă prin minte în ritm infernal,
lăsând în adâncuri noian de volute
pictare-n culori de vrăjit carnaval.

Şi parcă, deodată, apari obosită
în straie brodate cu dor necuprins,
croite-ntr-o iarnă de fosta ursită
pe umbrele vetrei cu jarul încins.

Te-aduc lângă mine pe raze de lună,
când timpu-n pendulă rămâne pe loc,
să scriem poemele vieţii-mpreună
cu slove vrăjite căzute din toc.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 19.05.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

între patru pereţi stă un gând
sugrumat de lipsa unui aer latent
reţinut de tine,
pe o rută exterioară
un gând...
un gând zboară depărtându-se de colivie
euforic în zigzag umblând
peste apartamentele vecine, peste blocuri
ajungând într-un vid
pe care şi-l închipuie o mare,
aromatizată cu scorţişoară şi rom
poate era o vară toridă,
căci iceberg-ul mă scufundă
într-o dragoste
dulce amară.

poezie de Justin Dumitru din Miraj nocturn (noiembrie 2011)
Adăugat de Stiv26
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirajul revederii

O nouă primăvară
ajunge la fereastră
cu ode de-nviere
în glasul fermecat
al păsării măiestre
trezită sus pe creastă
când soarele răsare
pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide
o poartă zăvorâtă
în clipa despărţirii,
c-un zâmbet convolut,
la început de vară
când ai plecat grăbită
lăsându-ţi amintirea
pe-o margine de lut.

Dorinţe arzătoare
în cuget dau năvală
cu amintiri rebele
născute din tăceri,
iar timpul le întinde
pe-a sorţii nicovală
cu amăgiri păgâne
venind de nicăieri.
Îmi readuc speranţa
rămasă agăţată
pe clipa aşteptării,
venită din trecut,
la margine de visuri
apare dintr-odată
mirajul revederii
în timp necunoscut.

Şi parcă deodată
văd chipul tău în zare
prin razele de soare,
venind dinspre apus,
las gândurile toate
în calea ta să zboare
din umbra neuitării
şi-a dorului sedus.
O, vis de primăvară,
trezit din hibernare,
e doar o nălucire,
mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei,
în asfinţit apare
pe umbrele-nserării
brodate cu tăceri.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureşri, 2019 (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mrajul revederii

O nouă primăvară ajunge la fereastră
cu ode de-nviere în glasul fermecat
al păsării măiestre trezită sus pe creastă
când soarele răsare pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide o poartă zăvorâtă,
în clipa despărţirii, c-un zâmbet convolut,
la început de vară când ai plecat grăbită
lăsându-ţi amintirea pe-o umbră de sărut.

Dorinţe arzătoare în cuget dau năvală
cu amintiri rebele născute din tăceri,
iar timpul le întinde pe-a sorţii nicovală
cu amăgiri păgâne venind de nicăieri.
Îmi readuc speranţa rămasă agăţată
pe clipa aşteptării, venită din trecut,
la margine de visuri apare dintr-odată
mirajul revederii, în timp necunoscut.

Şi parcă deodată văd chipul tău în zare
prin razele de soare, venind dinspre apus,
las gândurile toate în calea ta să zboare
din umbra neuitării şi-a dorului sedus.
O, vis de primăvară, trezit din hibernare,
e doar o nălucire, mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei, în asfinţit apare
pe umbrele-nserării brodate cu tăceri.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis Hibernal

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren rătăcit

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoiala

O, cum se duce şi această vară,
pe nori de vis, de dulce ficţiune,
şi, iată, toamna se aşterne iară
pe umbra ta ce-n asfinţit apune.

Din zări târzii trecute împreună
în suflet dor de ducă se strecoară,
iar marea frământată de furtună
desface-n larg icoana ta bizară.

Şi gândul meu, pe căile astrale,
hipnotic se întinde peste vreme,
trecând peste bariere ancestrale,
ca din trecut acasă să te cheme,

Să te întreb de-a fost adevărată
iubirea ta, cum astăzi mi se pare,
sau poate să îmi zici că niciodată –
doar simplă aventură trecătoare!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aşteptam

Te aşteptam în mica gară,
speram să vii dintr-un trecut
lăsat de mine întâia oară
captiv în primul tren pierdut.

Era un tren venit spre seară
dintr-un ţinut necunoscut,
nici nu oprea, de fapt, în gară,
dar l-aştetam, că n-am ştiut.

Rămas până târziu afară,
băteam peronul abătut,
cânta departe o fanfară
şi dintr-odată am văzut
că umbra ta trecea prin gară
dar într-o clipă-a dispărut.

Cânta departe o fanfară,
băteam peronul abătut,
bemolii alergau prin gară,
erai numai un vis pierdut!

poezie de Corneliu Neagu (9 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elixir şi otravă

Venind pe lumini fulgerate,
în seară toridă de vară,
nebuni ne iubeam pe furate,
când soarele sta să dispară.

Iubire pe-o umbră concavă,
trecând peste timp în delir,
în suflet primeam doar otravă,
prin sânge curgea elixir.

Şi vântul cânta pe afară
pe strune de timp abrogate,
când soarele sta să dispară,
iar noi ne iubeam pe furate.

Himeric destin peste vreme,
dar noi ne iubeam în delir,
în suflet temute dileme
creşteau din păgân elixir.

Acum eu te cânt în poeme,
cu note curgând din clavir,
pe aripi de dor să te cheme,
în trup să îmi torni elixir.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 02 ianuarie 2020 (2 ianuarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Se-aşază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ţine pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n braţe încă o dată!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!