Candelabrul cuvintelor

În ploi de cuvinte ce-ngheaţă,
Tot jurul devine macabru
Şi rece, şi fără de viaţă,
Din sloiuri, sculptat, candelabru.

Ca braţe-i atârnă junghere,
Se-nfig în tăcerea de stâncă
Şi ard, şi provoacă durere
În rana deja prea adâncă.

Copacul de gânduri şi vise,
Mai poate, mai rabdă şi duce
În lumea cuvintelor scrise
Îngheţul acelui ce luce.

E, totuşi, frumos, candelabrul,
Cu braţele-i reci de lumină!
Doar stânca îi simte macabrul
Prin răni ce îi cresc, fără vină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

De-acum ai s-asculţi doar tăcerea
căci vorbele-au fost condamnate
să fie de vânturi purtate
să-şi tacă prin lume durerea.

Va fi o tăcere-ngheţată,
în care găsi-vei răspunsuri
la tot ce-ai crezut neajunsuri,
dar n-ai înţeles niciodată.

Va fi o tăcere-ntrebare
pe care nici eu nu am pus-o,
plecarea ta, doar a răspuns-o,
prin paşi ce ne-aduc alinare.

Ne-a fost prea târziu în prezentul
pe care se-aşterne tăcerea,
speranţa fiind încheierea
în sensul ce-l dă transcendentul.

Şi, poate, în vieţi de lumină,
sau alta ce-mi poate fi dată,
te voi căuta de îndată,
continuu şi fără hodină.

Dar, totuşi, tăcerea de-ar sparge-o
iubirea, credinţa în mine,
voi fi tot aici pentru tine;
ţi-am spus că te-aştept şi voi face-o.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb-negru

Mai ninge în luna lui Marte,
şi-n mine sunt sloiuri, e ger,
prin suflet îmi taie-un hanger
şi-n două bucăţi îl împarte.

Mai ninge şi nu stă o clipă,
m-apasă povara de nea
pe gânduri ce-ncep a zbura
în rece şi neagră risipă.

Se-amestecă-n fire de marte,
sub cerul lipsit de culori,
ninsoarea cu văluri de moarte.

Atârnă, pe-un şnur de fiori,
un alb ce doar negru-mi împarte
în zilele-n care mă dori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pragul spre uitare

Priveşte-i ochii şi ascultă
Durerea din tăcerea lor:
E prea adâncă şi prea multă
Uitare-n tulbure izvor.

Aceiaşi ochi priveau odată,
Atât de ageri şi curaţi,
C-o dragoste nemăsurată,
Spre tine şi spre cei doi fraţi.

Şi v-a crescut privirea-ceea.
Creşteaţi frumos, creşteaţi cu ea,
V-a fost un far în odiseea
Ce-n viaţă vi se aşternea.

S-a ofilit când, fiecare,
Din faţa ei a dispărut
Şi-o uşă-n pragul de uitare
I s-a deschis. Voi, n-aţi ştiut.

Privirea ei nu vă mai ştie:
E goală, dusă-n lumea sa
Şi vă-ntrebaţi: cum o să fie
Căsuţa-i veche... fără ea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele fără acţiune nu provoacă rezultatele pe care le dorim. Acţiunea fără vise ne duce la o viaţă mediocră. Deci, visele fac o echipă excelentă cu muncă şi dacă sunt împreună provoacă rezultate măreţe!

George Aurelian Stochiţoiu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul spinului hain

Sălbatic şi rece mă cheamă
să uit, să m-ascund şi să stau
în lumea acelor ce au
doar gânduri ascunse şi teamă.

Voi fi nemişcat ca o stâncă
la care nici valuri n-ajung,
în vântul ce suflă-ndelung,
iar noaptea e rece şi-adâncă.

Vei şti, doar atunci, ce-ai făcut
cu floarea albastră-suspin
pe care-ai străpuns-o c-un spin.

Voi fi o-ntâmplare-n trecut,
un vis risipit şi un chin
în dorul ce plânge tăcut.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător prin gânduri

Sunt călător prin gânduri în vremea dinainte,
Pe vechi poteci lăsate în urmă, nealese,
Ş pot să merg pe ele spre multe alte ţinte,
Să-mi stăpânesc emoţii adesea ne-nţelese,
Să-i pun călătoriei toţi paşii în cuvinte.

Ajung şi trec prin ziua în care o răscruce
Mi-a fost mai importantă şi-mi devenise halta
Din care o potecă ştiam că mă va duce
Acolo unde-i numai o cale, făr-o alta
Înscrisă în destinul ce viaţa ne-o conduce.

Era pe drumu-acela şi mă chema, din noapte,
Un glas pe care gândul îl ştie şi-l ascultă,
Dar azi n-am cum alege cărări ce cheamă-n şoapte,
Ci caut în tăcere, pe harta mea ocultă,
Trasee neparcurse, cuvinte noi şi fapte.

Sunt călător prin gânduri, rătăcitor prin vise,
Pescar ce etalează capturi din vieţi străine
Şi le aşterne-n rândul cuvintelor nescrise
Ce, la lumina zilei, dezvăluie destine
Din lumea ce ascunde potecile omise.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort. Odă luminii

Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Şi caldă erai, mai caldă decât noi...
Lumină topită în noroi!

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis
rece,
şi timpul a trecut mai lent
aşa cum totul trece
prin noi,
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis...
Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Te-am avut, te-am pierdut
şi-n ceruri răsare o umbră –
e noaptea noastră,
a celor pustiiţi.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Sus... departe încă...
Mâna ta se stinge în picături de ceară
şi-mi străpunge grumazul
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Şi din căderi învaţă apa
să urce până la nori
în noaptea nopţilor, adâncă.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea cuvintelor

Nici dacă a-i scrie poezia perfectă
O utopie a literelor
Timpul nu iartă nimic
Cuvinte, oameni.. piatră,
Nemurirea nu ne-o oferim singuri
In efemeritatea fără sfărşit
Ce-o radiezi prin fapte... cuvinte
Străbate intunericul şi veacurile
Cât lumea va exista
Şi intr-o zi se va sfârşi şi ea,
Şoapta ce să zboare in univers
Pe buze de stele, aştri, comete
Toată viaţa poţi să o cauţi
E in noi din totdeauna
Iubirea... praf de stele din inima ta
Ce moarte nu are
Se metamorfozează
In floare, copac tot ce ne inconjoarā
Şi intunericul de-ţi este credinţă
Ce crezi că este vidul rece?
Lumină fără suflet...
Aşa cum e şi trupul fără inimă
Ce-l vezi dar nu-l simţi..
Radiază lumina in cuvinte, fapte
Sufletul va fi o rază nemuritoare
In infinitatea iubiri..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i străinul?

Te plimbi prin mine, iubire

Prin râuri fără poduri

Prin orizonturi străine

Cu umbrele reci ascuţite

În furci tăcute şi caudine

Călugăr mirean delirând

Te lapezi de aripi şi din lumini

Zvârleşti schelete de cuvinte

Pe care le-am uitat, flămând

Ţi-e trupul izbit de sânge viu

Din noaptea ta faci bisturiu

Şi-ţi tai aripile din matricea vieţii

Să te naşti încă o dată din alba

Lumină verticală a dimineţii

Fără răni cântătoare,

Pururea eternă mirare

Pasăre rară fără cuşcă

Praful de puşcă, cuvintelor

Rană le fac, când pasăre

Şi piatră tac, cine-i străinul

Ce se hrăneşte cu stele

Şi umblă pe câmpia inimii mele?

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori...

Uneori îmi răscoleşti prin vise
şi sub paşii tăi rămân urme adânci
un lut greu, modelat cu lacrimi amare şi durere.
Uneori, gândurile au mirosul spinilor de trandafiri.
Mă atrag cu aromele lor amăgitoare,
să le urmez adâncul înceţoşat,
din care ies, cu răni adânci,
amintirile scrijelite şi sufletul însângerat.

Alteori, visurile prind viaţă
deschizându-şi aripile curcubeie,
întunericul îşi predă armura,
lumina îşi poartă coroana împărătească,
din slăbiciune se hrăneşte şi se înalţă puterea...
şi deasupra tuturor este iubirea,
iubirea ce poartă chipul şi mirosul tău.

Uneori îmi doresc să pun zăbrele
viselor, gândurilor şi speranţelor,
să îmi zidesc sufletul în stâncă de granit,
să trăiesc rece, fără durere, fără temeri, fără griji,
fără iubirea ce poartă suferinţă în măduva sa
fără dorul de tine...

Uneori mă întreb nedumerită,
dacă sunt eu cea care gândeşte toate acestea...
Suntem două persoane într-un singur trup,
împărţind acelaşi suflet?!
una te cere, alta te alungă...

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scris fără cuvinte

Pe lacrima de suflet
O inimă s-a stins...
Este simţământul
Ca flacăra nestinsă,
Ce vine ca furtuna
Peste chipul nins
Afară dintr-un spirit
Cu dragoste încinsă.

Pe un portret din veac trecut
Sclipeşte o lumină,
Vin îngeri albi şi nevăzuţi –
Paznici de văzduh...
Se năpustesc pe trupul rece
Cu inimă divină,
Renăscând la viaţă
Pe cel murit în duh.

Sunt mult prea multe fără glas
În viaţa asta mică...
Omul grăbit şi amorţit,
Nu vede şi nu simte!
Dintre luminile ce dor,
Dar care te ridică
Duhul tău trăieşte
Scris fără cuvinte.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonia tăcerii

Tăcerea iernii vrea, înfrigurată,
o haină în culori strălucitoare,
un curcubeu, o rază de la Soare,
orice, doar să se vadă transformată,

Vrea să se ştie ruptă în cuvinte
rostite cald, prin ochi, sau doar prin şoapte
ce prelungesc dorinţele în noapte
în amalgam de rece şi fierbinte.

Tăcerea noastră zace risipită,
căci n-a putut troiene să închege,
şi nici acum nu poate înţelege
cum, pentru noi, n-a fost deloc ispită.

Ne alintăm cu o privire vie,
iar ochii noştri,-n vorba lor zglobie,
se-mbrăţişează într-o armonie
aşa cum ni s-a scris şi-a fost să fie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venin

Din straturi de cuvinte puse-n fard,
din frumuseţi cu care se-nconjoară,
răzbat, prin răni adânci, dureri ce-o ard
chiar şi în lumea ei, imaginară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesager sânzian

Se simte un tremur în noaptea adâncă
A ierbii umbrite din partea de deal
Ascunsă în taine ce trec un portal
Deschis doar o dată pe an într-o stâncă.

Apar, ca din visuri, plutind, în tăcere,
Cu forme ce par mesageri în destin,
Fecioare desculţe, cu-aspectul divin
Din gânduri pierdute-n luciri efemere.

Se-nvârt printre vorbe ce par un descântec
În tremur frenetic, trecându-şi, agil,
Din braţe în braţe, firavul copil
Ce-n lumea de dincolo încă-i în pântec.

Îi pun coroniţă de flori sânziene,
Îi mângâie zâmbetul şi îl vrăjesc,
Punându-i pe frunte puteri ce-l feresc
De orice descânturi şi gânduri viclene.

Îi cântă destinul cu glasuri şoptite
Îi fac viitorul să-i fie deschis
La tot ce înseamnă frumos într-un vis,
Privirile-albastre să-i fie vrăjite.

Cuvinte să-i zboare spre lumea cea mare,
În versuri iubite de toţi ce le-aud,
În suflet să aibă doar verdele crud
Al anilor tineri şi plini de candoare.

Îl trec prin portal înspre partea-nsorită,
Fecioarele-s goale, sunt iele acum,
Pământul e ars, sânzienele scrum,
Prin focuri aprinse, în rouă călită,

Micuţa făptură se naşte când cerul
Trimite lumina, al soarelui dar,
Trecând în uitare al nopţii hotar
Şi poarta ce-ascunde în neguri misterul.

Când timpul, trecut printre gânduri, se cerne
Şi caută doar amintiri ce-au rămas,
Se-opreşte o clipă şi face popas
În mica poiană, în care-şi aşterne,

Din flori ce-mi răsar dintre gânduri mereu,
Un pat sânzian, căci copilul... sunt eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesager sânzian

Se simte un tremur în noaptea adâncă
A ierbii umbrite din partea de deal
Ascunsă în taine ce trec un portal
Deschis doar o dată pe an într-o stâncă.

Apar, ca din visuri, plutind, în tăcere,
Cu forme ce par mesageri în destin,
Fecioare desculţe, cu-aspectul divin
Din gânduri pierdute-n luciri efemere.

Se-nvârt printre vorbe ce par un descântec
În tremur frenetic, trecându-şi, agil,
Din braţe în braţe, firavul copil
Ce-n lumea de dincolo încă-i în pântec.

Îi pun coroniţă de flori sânziene,
Îi mângâie zâmbetul şi îl vrăjesc,
Punându-i pe frunte puteri ce-l feresc
De orice descânturi şi gânduri viclene.

Îi cântă destinul cu glasuri şoptite
Îi fac viitorul să-i fie deschis
La tot ce înseamnă frumos într-un vis,
Privirile-albastre să-i fie vrăjite.

Cuvinte să-i zboare spre lumea cea mare,
În versuri iubite de toţi ce le-aud,
În suflet să aibă doar verdele crud
Al anilor tineri şi plini de candoare.

Îl trec prin portal înspre partea-nsorită,
Fecioarele-s goale, sunt iele acum,
Pământul e ars, sânzienele scrum,
Prin focuri aprinse, în rouă călită,

Micuţa făptură se naşte când cerul
Trimite lumina, al soarelui dar,
Trecând în uitare al nopţii hotar
Şi poarta ce-ascunde în neguri misterul.

Când timpul, trecut printre gânduri, se cerne
Şi caută doar amintiri ce-au rămas,
Se-opreşte o clipă şi face popas
În mica poiană, în care-şi aşterne,

Din flori ce-mi răsar dintre gânduri mereu,
Un pat sânzian, căci copilul... sunt eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesager sânzian

Se simte un tremur, în noaptea adâncă,
Al ierbii umbrite din partea de deal
Ascunsă în taine ce trec un portal
Deschis doar o dată pe an, într-o stâncă.

Apar, ca din visuri, plutind, în tăcere,
Cu forme ce par mesageri în destin,
Fecioare desculţe, cu-aspectul divin,
Din gânduri pierdute-n luciri efemere.

Se-nvârt printre vorbe ce par un descântec,
În tremur frenetic, trecându-şi, agil,
Din braţe în braţe, firavul copil
Ce-n lumea de dincolo încă-i în pântec.

Îi pun coroniţă de flori sânziene,
Îi mângâie zâmbetul şi îl vrăjesc,
Punându-i pe frunte puteri ce-l feresc
De orice descânturi şi gânduri viclene.

Îi cântă destinul cu glasuri şoptite
Îi fac viitorul să-i fie deschis
La tot ce înseamnă frumos într-un vis,
Privirile-albastre să-i fie vrăjite.

Cuvinte să-i zboare spre lumea cea mare,
În versuri iubite de toţi ce le-aud,
În suflet să aibă doar verdele crud
Al anilor tineri şi plini de candoare.

Îl trec prin portal înspre partea-nsorită,
Fecioarele-s goale, sunt iele acum,
Pământul e ars, sânzienele scrum,
Prin focuri aprinse, în rouă călită,

Micuţa făptură se naşte când cerul
Trimite lumina, al soarelui dar,
Trecând în uitare al nopţii hotar
Şi poarta ce-ascunde în neguri misterul.

Când timpul, trecut printre gânduri, se cerne
Şi caută doar amintiri ce-au rămas,
Se-opreşte o clipă şi face popas
În mica poiană, în care-şi aşterne,

Din flori ce-mi răsar dintre gânduri mereu,
Un pat sânzian, căci copilul... sunt eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre mii de gânduri care

Dintre mii de gânduri care
Zi şi noapte te frământă
Câte-s edificatoare,
Câte duhu-ţi înfierbântă,
Câte sânt folositoare,
Câte inima-ţi încântă,
Câte-or fi dăunătoare,
Câte doar te înspăimântă,
Câte-s ne vindecătoare,
Câte zelu-ţi înmormântă,
Câte-s apă şi mâncare,
Câte sufletu-ţi mănâncă
Câte-s răni usturătoare
Sau fac rana mai adâncă
Câte-s conştiente oare
Sau inconştiente încă...
Nu răspunde la întrebare
Ci întreabă-te; "sunt pe Stâncă?!"

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii (29 iunie 2021), traducere de Adelina
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau puterea învierii

Doar prin Isus astăzi vreau
Să rămân mereu pe stâncă
Domnului să mă predau
Şi exemplu să i-l iau
Prin iubirea Lui adâncă
Al lui rob să fiu azi încă

Vreau puterea învierii
Să mă facă neclintit
Căci Părintele-ndurării
Azi pe căile salvării
Mă-ndreaptă spre infinit
Veşnic să fiu mântuit

Mă închin Isuse Ţie
Şi te laud te slăvesc
Căci îmi dai din Pâinea Vie
Slava-ntreagă a Ta fie
Eu Isuse te iubesc
Şi Numele ţi-l slăvesc

Al meu sprijin e Hristos
El e ţinta vieţii mele
Pe pământ aicea jos
Eu vreau să trăiesc frumos
Cu privirea printre stele
Să fiu mai curat ca ele

Mesia ne e lumină
Ne e spijin şi ajutor
Într-o viaţă fără vină
Numai El vrem să ne ţină
Ca stăpân — Mântuitor
Până-n vecii — vecilor 28-07-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!