Steaua
cărările mă trag în adânc
o umbră se stinge în alta
nu'i nimeni aici, nicăieri
pădurea tăiată gâfâie stins
a fost ieri, ieri...
cuțitul mă doare și plâng
uneori pășesc peste ape
cuvântul mi-e catarg
bolta o sparg himeric în larg
mă cheamă cuvântul rămas
retina poartă zăpezile polare
e întuneric în lume și frig
mă apropii de mine
mi-e teamă și fug
tăcerea asta mă omoară
mă nărui tăcut într-un gând
aici timpul a dispărut, tăcând
aș pleca de aici, aș pleca departe
tremură lumina pe cioturi de viață
mi-e sete de cer
mă cufund între ape, a așteptare
diminețile zidesc fântâni de rouă în cer
privirea spală nuferi albi în lac de cleștar
coboară stele în fântâni
cuvintele s-au stins tăcute în lut
pe cer a mai rămas o întrebare
sau poate o stea însângerată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Viorel Birtu Pîrăianu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.