Se pare...

Se pare cum că Cerul
Ar fi voit cândva,
Şi nouă adevărul
Din milă a ni-l da,

Şi fericiţi din fire,
Am zămislit şi noi,
Născuţi într-o gândire
Spălată de gunoi.

Însă mai mult uitasem,
Ce preţ nu a avut!
Căci calea ce-o urmasem,
Demult am şi pierdut!

Prea îndoită-n fire,
Nimic nu-ţi este cert!
Tot cauţi omenire,
Cu gândul tău deşert!

Azi lutul trist, pragmatic,
Priveşte cu amar,
Cum arde pe jăratic,
Uitat de un olar.

Nimic nu garantează
Al timpului cuvânt
Ce întru noi viază,
Şi moare în pământ!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plecat cândva în lume

A plecat cândva în lume,
Şi-a uitat de casa sa,
Ca să-şi caute norocul,
Să-şi găsească steaua sa...

Dar strivit de raza blândă,
A celestului cuvânt,
A uitat de adevărul
Ce guvernă pe Pământ...

Şi-a uitat de Sfânta Lege,
Şi de ţară şi de neam,
Ca un vreasc uscat de vânturi
Şi bătut pe negrul ram,

Şi ca frunza cea uscată,
Tot gonit de al său gând,
În deşert şi vanitate,
Rătăceşte pe pământ

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda - poem în trei acte

Actul 1.
trec zile, trec ani
trec oameni pe stradă
se uită în oglindă
sunt fericiţi şi mulţumiţi, nu...
că sunt aleşi, frumoşi şi...
merg să facă nimic
ştii, viaţa lor e de nimic
trist e că nici nu ştiu
au devenit aici, demult, nimic

Actul 2.
odată, într-o zi
oglinda s-a spart
cioburi au căzut şi s-au frânt
în ei, între ei, ei cei
în jur nimic
atunci am înţeles cu adevărat cine sunt eu
că pot zbura
că pot visa
că pot crea

Actul 3.
oglindă e, nu e aşa
priveşte omule, adânc
acolo, nu în ea
priveşte dincolo de ea
atunci vei şti că eşti acel ce nu mai eşti
şi vei găsi, sensul, drumul şi calea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Priveşte cerul trist către pământ
Prin nouri de amar şi suferinţă...
Ţi-e pusă azi credinţa în cuvânt
Cuvântul însă-ţi cere stăruinţă,
Supunere, şi-ţi dă un chin cumplit,
Cu tine Moartea e-n duel mereu!
Că-n lutul literelor, vers cioplit
E o creaţie de Prometeu.
Iar viaţa însăşi un poem ce-i scris
De un poet cu sufletul amar
Şi-orice cuvânt de tine s-a dezis
Când moartea-ţi joacă rima pe un zar!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Ades îmi pare cum că cerul
A fost şi el cândva rănit,
Şi astfel plânge cu durere,
A plâns demult, a plâns sleit.

Fărădelegea omenirii
Rănise mult, rănise greu,
Până şi huma şi ţărâna
Pe care stă piciorul tău.

Dar astăzi fapta nu se-ndreaptă
Spre adevăr şi gândul bun,
Şi-astfel se stinge omenirea
În jocu-i mizer şi nebun.

Dispar moravuri, idealuri,
Se lasă 'ncet o umbră grea
Peste gîndirea sănătoasă,
Ce să-nţeleagă nu mai vrea.

Dispar cuvintele de veacuri
Ce adevărul l-au vestit,
Şi-astfel de ce n-ar plânge cerul,
Fiind atât de grav rănit?

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Are-o fire

Are-o fire minunată
Strălucitul meu amic
Nu refuză niciodată,
Însă nici nu dă nimic...

epigramă de Tudor Arghezi
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o dată

Evrei 9:27
Oamenilor le e rânduit
Să moară numai o dată
Tatăl cum a hotărât
Dar urmează o judecată

Căci o viaţă omul are
S-o trăiască pe pământ
De Domnul în ascultare
Şi al vieţii Cuvânt Sfânt

Aceasta dar ni s-a dat
Iată pentru omenire
S-avem sufletul curat
Parte având de mântuire

Căci iată numai o dată
Oamenii sunt rânduiţi
A trăi aici să poată
De Domnul spre fi primiţi

Ori respinşi din neascultare
De Cuvântul Celui Sfânt
Căci în suflet nu se are
Dragostea pentru Cuvânt

Doar o singură viaţă
Omul iată aici are
Chiar dacă el îşi înalţă
Fiinţa-n binecuvântare

El în firea pământească
Altul nu va mai trăi
Ci în cea duhovnicească
Domnul de va hotărî

Căci Domnul Isus Hristos
Stăpâni-va-ntreg pământul
Când domi-va aici jos
Să-mplinească tot Cuvântul

Fiinţele duhovniceşti
Toate atunci din omenire
Cu armuri vii şi cereşti
Vor avea-o cerească fire

Nu ca oameni pe pământ
Ci ca îngeri o să fie
Dup-al Domnului Cuvânt
În Noua Împărăţie

Oamenii ce-or să trăiască
Ca şi oameni pe pământ
Vor avea copii să-i crească
Dup-al Domnului Cuvânt

Însă cei din noua fire
Ce-au fost iată mântuiţi
Vor trăi-n neprihănire
Ca şi îngerii cei sfinţi

Domnul toate-a râţnduit
Şi iubirea şi lumina
Pentru omul mântuit
Ce-l slujeşte-ntodeauna
08-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fericiţi vorbeam despre nimic

Tu, frunza ta, din păr... de orhidee,
Ca un pârâu cuprins între izvoare,
Mă săgetai cu gândul de femeie
Prin lanuri de iubiri, nemuritoare,

Privirile din ochi... tăiau cărare
Peste destinul prea timid din fire,
Şi tu şi eu... cu-aceeaşi alinare
Voiam să stingem setea de iubire.

Prin suflete, ca două uşi, deschise,
Plimbam tăceri, tăcerea să se rupă,
Sorbind din gândul năpădit de vise,
Gustul iubirii... revărsat în cupă.

Din vorbe fără sens, creşteam altare,
Punând iubirii, hrană... pic cu pic
Sub învelişul ei plăpând, de floare...
Şi fericiţi, vorbeam despre nimic.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

E mult de-atunci, este o veşnicie,
De când nu ne-am văzut, eşti străvezie,
Noi nu ne aparţinem, doar altora,
E mult de-atunci, tu te chemai Sefora.
Deasupra vieţii mai nimic nu este,
Dar şi mai sus, peripeţii celeste,
Poetul îşi iubeşte slava,
Surâd regine, Mab şi Maba.
Doctorul Oz, mai pişicher,
Ne tot măsoară c-un echer,
Ce ne priveşte? Mult de-atunci,
Atâtea opere şi prunci,
Masca poetului, cam mort,
O poartă astăzi Rapaport,
E peste fire, prenormal,
Ce-o fi zicând Sardanapal?
Redevenind floare, pământ,
Eu mă închin adânc şi blând.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu ai nimic,
Nimica sfânt în tine,
De-aceea,
Nu-ţi pot crede un cuvânt,
Ce vine vicleneşte înspre mine,
Cu gândul
Să mă intre în pământ.

Nu ai nimic,
Nimic ce mă încântă
În oarba ta privire cu gândul de răzleţ,
De-aceea,
În tot ce faci, te vezi numai pe tine,
Tot chefuind în voie
De răzmăţ!..

Nu-mi spune un cuvânt,
E o bolnavă ceaţă,
Ce palidă se pierde pe poteci.
Nu înţelegi,
Tu nici, măcar, nu ştii
De ce te joci?
De ce arzi printre vii?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii

rătăceam în colbul de pe drum
aproape de viaţă
prea departe de cer
mă ardeau depărtările
şi am fugit pe picioare de lut
am ajuns într-o zi pe aici
între cer şi pământ
pe talazuri de gând
căutam printre tenebrele lumii
o cărare spre lună
uneori ştergeam durerea păşind printre pietre
mă înţepam în destin şi ţipam în ultim suspin
o viaţă, un spin
în umbra serii, o rândunică spinteca cerul fierbinte
căutam bezmetic un gând, o idee
printre fire de nisip
spulberate de vântul zănatic din suflet
reflexul tăcererii se izbea de zidurile scorojite ale omenirii
în larg, zadarnice zboruri, de viaţă ucisă
eram străin şi pribeag printre spice de aur
ajunsesem aici înaintea timpului
în palme adunasem o mare şi un singur cuvânt
uitasem de mine, trecând
în orbite purtam stele
să lumineze calea celor ce vin

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

Verde e vântul, clinul povârnit,
preţ de o iubire aici am vieţuit.
Bătrânul munte fără vârstă pare,
doar amintirea e bătrână tare.

Tăcutul e de moarte ocolit,
primul cuvânt, nevoi l-au zămislit.
Clinul cel verde, verdele vânt
tăcuţi şi orbi de-a pururi sunt.

Şi eu am fost de-al locului şi mut,
dar în cuvinte m-am pierdut.
Clinul şi vântul, cu a lor verde fire,
tineri rămân, doar sieşi mulţumire.

poezie de Wolf von Aichelburg, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost destul

A fost destul, dar tu nu ştii, ce-ar însemna să fii sătul
Şi nici cum e să poţi iubi, vreodată, cum iubeşti acum.
Ştiu, eşti mereu un extremist – prea mult sau prea puţin. Deloc,
Nu-ţi e pe plac că doar exist şi-un act din viaţa ta îl joc.
Eşti "speriat şi imatur", imprevizibil, sincer, cast,
Însă nimic nu e destul, chiar dacă totul ţi-a rămas.
Înghesuită-ntr-un bagaj, e spaima sufletului tău
Şi plec cu dânsa la oraş şi-am s-o arunc într-un pârău.
Şi-ţi las în grijă viaţa mea, iubirea, gândul cel mai pur,
Dar n-ai să mă mai poţi avea, căci ştii că m-ai avut destul.
Întotdeauna, de copil, te ştiu profund nemulţumit.
Oh, nu-ţi ajunge doar un pic. Şi vrei mai mult, nu doar nimic.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

şi discretă si cochetă
si cu anii impliniţi..
in a timpului clepsidră
caut urma unui vis

pe a timpului cărare
nicio urmă nu găsesc
totul e pierdut in zare...
mi-a rămas numai un vers

şi incerc cu el să-nvălui
zâmbetul amar si trist...
a fost cândva o poveste
peste care timpu-a nins

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul Meu

în universul meu
e rece si e sfânt
nimic nu pare trist
nimic nu-i de pământ
eu par aici albastru
din nori şi aer blând
şi te privesc în noapte
cum te agiţi în vânt
tu, obosit iar cauţi
o cale, un cuvânt
un suflet să asculte
durerea ta plângând,
eu dac-aş fi acolo
cu tine să m-ascund
te-aş mai iubi odată
numai să pot să plâng
şi m-aş lăsa în voia ta
să pot să mă cufund
iar în privirea ta, să simt
culoarea focului arzând

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoriri incerte

Mi se apropie din nou zi, mai ar fi două, însă parcă,
Căci e trecut de ora trei, adaug peste iar la număr
La un calcul de când sunt uitat, fără padele într-o barcă
Pe oceane, fără de busolă, tot mai arar bătut pe umăr.

Încurcat, nu mai ştiu de fel de să mă bucur pentru fiind,
Sau să regret că alţii nu-s -ce i-am avut de leaţi, plecaţi-
Că se învecheşte tot de când s-au dus părinţii, nefiind,
Nemaiştiind cu toţi de mine, m-au pierdut rău, exasperaţi.

Cert e că în jur e-o bucurie de pregătiri, domol, discrete,
Iar eu tot fără interes, cel mai puţin prezent... şi uitasem
Şi acum deodată, brusc bătrân cu încă un an, încep regrete...
De timpul n-ar fi calculat, n-ar fi întâlniri, căci doar plecasem...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul ca o pată (de Paşti, în 2013, inspirat de volumul de versuri cu acelaşi titlu, al poetului Daniel Murăriţa, dar şi de faptul că soţia mea a băgat de seamă că am trei fire de păr alb. La ţară fiind, nu am avut oglinzi s-o văd şi pe-asta!)

Am trei fire de păr alb, în cap.
Sunt, de-acum, bărbat în toată firea;
Prea puţine haine vechi mă-ncap,
Cele noi, rar îmi atrag privirea.

Începutul bătrâneţii mele,
M-a surprins atât de mult, încât
N-am oglinzi, ca să mă văd în ele;
Sunt la biata mama... nu-s urât.

Căci şi alb de tot de-aş fi şi chel,
Cerul nu mi-ar zice-o niciodată;
Mama mea, privindu-mă din el,
Mi-a spus că oglinda e pătată.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De un car de vreme

De un car de vreme-ncoace,
Nu mai ştii ce să mai faci?
Căci o lume 'ntregă-ţi zace
Pe grumazu-ţi în colaci?

Şi atunci ai vrea ca toate
Să se schimbe într-un an,
Căci o viaţă sigur poate
Fi cu gust de croasan.

Nu la toţi însă dulceaţa
Le prieşte dragul meu,
Fii mai bine demn o viaţă,
Nu un laş, sau fariseu!

Cu întreg amaru-ţi curge
Lacrimi noi pe foi de nea,
Şi la tainicile-ţi ruge
Tu îndură zeflemea...

Cântul stearp ce îl îndeamnă
Careva spre al său ţel
Pentru tine nu înseamnă
Chiar nimic, de fel, de fel!

Însă cauţi cu ardoare
Cântul tainic ca un dor,
Ca un murmur de izvoare
Şi un geamăt de popor.

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarul...

din ce-am vrut ieri azi nu mai vreau
nici un cuvânt mai mult să-mi spui
la cât amar s-a scurs pe şleau
la cât în calea nimănui...

oricât nu pare de ciudat
oricât n-ar fi de necrezut
eu ştiu că -n urmă am lăsat
mai mult decât aşi fi putut

pogoară peste mine har
cu anii furişaţi tiptil
amar mai toarnă în pahar
mai trist, mai rece, mai subtil...

poezie de Iurie Osoianu (18 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru verde

Atât de verde e marea ochilor tăi mult prea trişti,
Şi-atât de săraţi sunt ochii tăi în mareea mării,
Că-mi trezesc în sufletu-mi trist un noian de nelinişti,
Mă fac să renunţ înc-odată la gândul plecării.

Mult mai de preţ ca gândul este-n noi iubirea vieţii,
Mult mai de preţ ca iubirea e verdele lăcrimând,
Mult mai de preţ ca lacrima-i verdele frumuseţii,
Mult mai de preţ pentru mine e viaţa ta şi-al tău gând.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rău şi-n bine

Ce să fie viaţa mea?
Dansul unui fulg de nea?
Lacrimă-ngheţată-n vânt
şi căzută pe pământ?

Picătură de sudoare,
o scăpare muritoare
dacă este viaţa mea,
ai să vrei să uiţi de ea,

nimic să nu-ţi dea de veste
că am fost greşeala Ta;
căci - înaripat - şi gândul
are un călău: cuvântul.

Orice-ar fi, privind spre soare,
cu pământul sub picioare,
ascunzându-te de mine
ca un păpuşar pe sine,

Te-am trăit în rău şi-n bine,
trăgând miile de fire
ce mă leagă acum de Tine...
Nu eu mor, Tu mori prin mine!

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!