Ploaia
Ades îmi pare cum că cerul
A fost și el cândva rănit,
Și astfel plânge cu durere,
A plâns demult, a plâns sleit.
Fărădelegea omenirii
Rănise mult, rănise greu,
Până și huma și țărâna
Pe care stă piciorul tău.
Dar astăzi fapta nu se-ndreaptă
Spre adevăr și gândul bun,
Și-astfel se stinge omenirea
În jocu-i mizer și nebun.
Dispar moravuri, idealuri,
Se lasă 'ncet o umbră grea
Peste gîndirea sănătoasă,
Ce să-nțeleagă nu mai vrea.
Dispar cuvintele de veacuri
Ce adevărul l-au vestit,
Și-astfel de ce n-ar plânge cerul,
Fiind atât de grav rănit?
poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Burlacu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.