Cuvântul

Priveşte cerul trist către pământ
Prin nouri de amar şi suferinţă...
Ţi-e pusă azi credinţa în cuvânt
Cuvântul însă-ţi cere stăruinţă,
Supunere, şi-ţi dă un chin cumplit,
Cu tine Moartea e-n duel mereu!
Că-n lutul literelor, vers cioplit
E o creaţie de Prometeu.
Iar viaţa însăşi un poem ce-i scris
De un poet cu sufletul amar
Şi-orice cuvânt de tine s-a dezis
Când moartea-ţi joacă rima pe un zar!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să te uit?

Cum să te uit măicuţa mea cea bună
Când viaţă de la tine am primit,
Sămânţa asta de lumină spună
Cum ai sădit-o-n mine ş-umbrele-ai plivit.

Ogorul crud al inimii curate
Mi l-ai udat cu lacrimi de argint
Ca dragoste în el, mereu să poarte
Şi numai vorbe blânde de alint...

Cum să te uit măicuţa mea cea sfântă
Când mâna-ţi răbdătoare m-a hrănit
Cu slove dulci ce binele-l cuvântă
Şi de ce-i rău tot timpul m-a ferit...

Te port în piept, în lutul cărnii mele
În sângele ce arde în cuvânt,
În ochii ce te caută-ntre stele,
În tot ce las în urmă pe pământ!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uniţi

Tu eşti cuvântul, eu baladă.
Suntem un tot când ne rostim.
Dar stelele când stau să cadă
Iubirea nouă ne-o înnoadă
În veci să nu ne despărţim.

Tu creşti în mine jumătate
Ca greul să nu-mi fie greu.
Lumina ta când mă străbate
În tine-mi duce-o bună parte:
Trăim ca doi dar "tu" eşti "eu"!

Ştiu, lumea rău a fost făcută
Dacă tu taci, voi plânge eu
Căci sunt rostirea ta tăcută
Cu-o lacrimă neîncepută
Pe suflet îţi scriu dorul meu.

Mă nasc din tine prin cuvânt
Dar "eu" sunt "tu" când mă reciţi
Goniţi din ceruri pe pământ
Trăim ca doi sub legământ
Într-un poem pe veci uniţi!

poezie de Gabriela-Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptorul de cuvinte

Şi îngerii în rai s-au răzvrătit
Când încolţea în versul tău femeia,
Invidioşi că din cuvânt ai plămădit
Sublimul ce-l purta în ea ideea!
Şi-au coborât cu toţii pe pământ,
Albastrul cerului vărsând în tine,
Când valuri de lumină în cuvânt
Au mângâiat un şold sculptat în rime!
Şi-atunci ai ridicat spre cer a slava
Aripi maiestre unduind albastru.
Viori cântau în inima bolnavă
Ce sta captivă-n trupul de sihastru...
Şi te-au blagoslovit cu neuitarea
Căci tu sculptezi cuvântul cu ideea
De rimelor le-a tremurat suflarea
Când răsări din versul tău femeia!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lasă-mă!

Mai lasă-mă să cred în Iepuraş,
În zâne bune şi în feţi frumoşi,
În Moş Craciun, în Cupidon poznaş,
În ochii tăi cei mari şi luminoşi.
Mai lasă-mă să cred, încă,-n poveşti,
Că stelele se-aprind doar pentru mine,
Că florile prind glas când le şopteşti
Şi-ţi dau răspuns parfumul de suspine...
Să cred ca dimineaţa îmi zâmbeşte,
Că Luna mie-mi zice noapte bună,
Că-n ochii tăi speranţa înfloreşte
Şi dragostea nicicând n-o să apună.
Să cred că îngerii coboară pe pământ,
Că ochii lor nu mă privesc absent,
Mai lasă-mă să te cred pe cuvânt
Că-n viaţa mea ai să răspunzi prezent!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Azi râde soarele către pământ,
E sărbătoare mare în grădină;
Ne bucurăm că floarea din cuvânt
Ne umple sufletele de lumină!

Înmugurind mlădiţele zâmbesc
Înviorând speranţele în noi
În verde crud iubirile vorbesc
Cu mierlele ce cânta în zăvoi

Copilăria-n suflet se trezeşte
Şi bucuria inima cuprinde
Cuvântul prinde aripi şi ţâşneşte
Când primăvara braţele-şi-ntinde!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în Tine, Doamne

Eu cred în Tine Doamne! Cred
că totdeauna Tu îmi dai
puterea-n care mă încred
că la sfârşit mă duce- n Rai!

Eu cred în Tine Doamne! Ştiu
că-mpreună vom fi mereu
căci sufletul meu este viu
chiar de e noapte-n jurul meu!

Eu cred în Tine Doamne! Când
nouri negri se vor ivi,
eu nu m-oi clătina nicicând
căci ochii Tăi mă vor privi...

Eu cred în Tine Doamne-oricând
când vânturi vor bate-n Vale,
că-n suflet mi-e-al Tău Duh arzând
cu focul Dragostei Tale!

Eu cred în Tine Doamne sfânt!
Tu comoara vieţii mele
ce am găsit-o prin Cuvânt
sus în Cerul plin de stele....

Eu cred în Tine Doamne-acum
câştigat de-a Ta Iubire,
căci o viaţă-i orişicum,
dar cu Tine-i fericire!

poezie de Ştefan Onofrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucând X şi 0 cu viaţa

privesc fereastra
dincolo de ea tăcerea
se lungeşte ca umbra în apus

de la un timp nici avioane nu mai trec
obişnuiam să le număr
să văd câte gânduri încap
între un zbor şi altul
dimineţile îmi ieşeau cu număr par
după amiezile vorbeam cu tine
şi rămânem mereu cu gustul amar
al depărtării pe buze
iar numărătoarea îmi ieşea fără soţ

nici pescăruşii nu mai taie ceaţa
nici telefonul nu mai sună
deşi nu mi-am schimbat numărul

mai opreşte câteodată maşina de gunoi
dar nu suntem dispusi
să renunţăm la balastul din viaţa noastră
şi ne miram de ce ne sunt paşii atât de grei
iar picioarele de plumb
par că prind rădăcini
în lutul din care am ieşit

mă întreb dacă am fi fost
doi pomi într-o grădină
depărtarea ar fi avut acelaşi gust amar
sau rădăcinile noastre s-ar fi împletit
şi fructele noastre ar fi avut aceeaşi culoare

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă neînfricatului poet

Neînfricat poet al morţii
În care moartea se-nfiripă,
Te-ai dat poem pe harta sorţii...
Morminte-n gându-ţi se ridică!
Ai scris cu lumânări de ceară,
Pe faţa cerului de jar
Fiind o literă amară
Şi-un semn uitat de calendar.
Pri tine curg, în loc de sânge,
Cuvinte, litere-văpăi.
Din ochi, doar literă îţi curge
Şi de cuvânt ţi-s ochii goi.
Altar eşti! Şi-ngenunchi la tine,
O blândă pleoapă de poem.
La moartea mea, pe trupul-piatră,
Ucis de-al literei blestem,
Prin legea vieţii, te-nfioară,
Tu, cititor de necuvinte!
Sunt doar o literă amară,
Ascunsă parcă-ntre morminte.
Mă veţi trezi. Şi repetat,
Reîncarnată în cuvânt,
Prin literă, voi fi chemat
Poeţi... Eternul jurământ
Nu va pieri... voi fi prin voi,
Vom fi acelaşi trup de ceară
Şi de lumină, amândoi.
Căci nu e dreptul să se moară!
E moartea numai o plutire.
Poeţi vom fi în orice clipă,
Cât nu ne temem e iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o boală-n mine!

M-am îmbolnăvit, grav, de România
Ca de-o boală sfântă dată din bătrâni,
Carnea mea-i e lutul şi îi port câmpia,
Iar în vene-mi curge apa din fântâni.

Bat în mine doruri - lanuri în furtună
Codrul meu de pâine are gust amar,
Sărăcia oful satelor îngână
În doinirea blând-a frunzei de stejar.

Vănturată cade, frântă sub blesteme
Bătută de piatră, luată-n viitură.
Ţara mea în mine disperată geme
Şi-ale ei jelanii-n suflet mi-s arsură.

Plânge-n mine crucea codrului când moare,
Apele ce matca nu şi-o mai găsesc;
Când se surpă stânca inima mă doare
Şi de-această boală simt că mă sfârşesc!

Mă-nvelesc cu cerul - pătură de stele,
Şi privesc spre mâine cu ochi de pământ;
Am o boală-n mine - plânsul ţării mele
Şi-l doinesc cu jalea închisă în cuvânt.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înspre mâine dinspre azi

într-un azi sunt atât de mâine
în mine cu mine cuvântul mă scrie
într-un jurnal
în tine cu tine poemul dragostei mă citeşte
într-un vers din acelaşi jurnal

în mine cu tine ne cerne clepsidra
înspre alt poem nisipul dintr-un sumar
în tăcere ne curge cu har
în tine dinspre mine trăieşte iubirea
în cercul ce se închide cu tine la hotar

într-un poem cu noi zâmbeşte viaţa
în mersul spre mine
într-un timp ce vorbeşte de la sine
în tăcere ne trăieşte
înspre arcul de cerc cu numele iubire

înspre mine penelul se opreşte din mişcare
în secunda de iubire cu tine
într-un poem cu mine la hotar
în cuvânt e frumuseţea unui sens atât de rar
în tine cu mine metafora unui poet hoinar

poezie de Vali Niţu din Metafore din palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog să mă faci iar, dar numai din cuvânt

Da, Ţi-ai făcut din lut un chip, care-am fost eu,
În Cerul unde chiar ai vrut să fiu mereu,
Iar Sfântul Duh al Tău atunci m-a-nsufleţit
Să te-nsoţesc prin Rai, în veci, ca fiu iubit.

Însă din Rai căzut, într-un cumplit păcat,
Cu Eva pe pământ alt Rai eu am creat,
Sădind iubirea Ta în stele şi în flori,
Când îmi zâmbeşti mereu cu Soarele în zori.

Mi-ai dat să-mi fie-aici şi Crucea un alint,
Mi-arăţi Lumina Ta-n icoane de argint,
Din Cer îmi dai s-aud al îngerilor glas
Prin tril de filomele, dar Raiu-n Cer Rămas,

Îmi este-n suflet chin şi, Doamne, îmi doresc
Prin Rai, cum Tu ai vrut, mereu să Te-nsoţesc;
Cum însă-s muritor, făcut doar din pământ,
Te rog, să mă faci iar, dar numai din Cuvânt!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai prin cuvânt...

Mi-e huma blestemată şi-osândit
Mi-e sângele sărat de dor prea mult,
Din mine lipsa ta m-a prigonit
Şi nu mai pot tăcerea să-ţi ascult.
Mă torc fuior în nopţile senine
Să-i fac din suflet disperării şal
Că n-are marea of, mai mult ca mine,
În valul ce-l doineşte către mal!
Ş-atâta alb pulsează-n trupul meu
Că tot mai mult coboară spre pământ,
Deşi în piept cresc aripi curcubeu
Mă-nalţ la ceruri numai prin cuvânt.
Şi mă-nrobesc plecărilor eterne
În rugăciuni citite-n mânăstiri
Când umbra ta dureri în mine cerne
Şi-mi vine dor de blânde-ţi rostiri.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei?

Vrei să-mpărţim lumina amândoi
Strivind în palmă, din azur, cerneală?
Robiţi de patimi să-ncetăm, apoi,
Iubirii să-i mai cerem socoteală...

Să toarcem firul gândului în vers
Când zbatul vieţii ţese cu-ndârjire,
Poem de vis acestui univers
Bolnav de-atâta ură şi-nvrăjbire.

Cu mâini de rugă slobode-n cuvânt,
Să nălucim avântul şi simţirea
Şi, mântuită, carne-n templu sfânt,
Din rai să plângă peste noi iubirea!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuiburi de cuci

Priveşte! e vremea nebunilor mov
Ce joacă pe deget speranţa, şi-o vând.
Credinţa lăsată moştenire de Iov
S-a pierdut în neguri voite de gând...

Azi la loc de cinste-i minciuna şi banul,
Respectu-i al celui văzut în oglindă,
Lovit de nevoi rămâne sărmanul
O clipă de bine abia de-o să prindă...

Cuvântul se-mbracă în haine de gală
Ca o nucă lipsită de miez. Pe uluci
Vezi salbatic curcubeul cum zboară
Tăcut, ca iubirea prin cuiburi de cuci...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul meu curat către tine

Aş vrea să întelegi,
că dragostea ce ţi-o port
e cartea deschisă din ochii mei,
ce tu o poţi citi mereu
şi cu ochii închişi.
Aş vrea să ştii că doare,
atunci când mă îmbraci
cu vorbe reci din orice nimic.
Aş vrea să întelegi
că nici un jurământ
de-l meu nu poate fi încălcat
şi tot ce-i cuvânt, cuvânt rămâne.
Cuvintele mele prind viaţă
şi zboară către tine,
cu gândul meu curat,
care e floarea sufletului meu,
ce-n tine o sădesc.
Aş vrea să ştii că depind de tine,
că tot ce-i foc în tine, arde în mine,
că fiecare vorbă a ta
o soarbe cu sete inima mea,
iar dacă e greşită, sufăr
şi ochii mei sunt orbi,
fără privirea ta blândă,
că eu... da eu trăiesc prin existenţa ta,
că tu, prin tot ce eşti...
eşti raţiunea mea.

poezie de Eugenia Calancea (2 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Cum, Doamne, să suporţi atâta nedreptate,
Când mama cu pământul copiii şi-i împarte!
Când diavolul-n câştig pare mereu să fie,
Iar sufletele noastre-ntr-o veşnică robie?
Cât, Doamne, să mai rabzi atâta umilinţă,
Când cerul se prăvale lovindu-ne-n credinţă,
Când mila-i pe sfârşite, şi-o găseşti doar pe bani,
Iar moartea nu mai ţine de boli cont... şi de ani.
De ce, Doamne, te-ntreb, ne e amară soarta,
Şi către cerul tău ne e zidită poarta,
De ce doar cei bogaţi au parte doar de bine,
Iar oropsiţii sorţii se zbat între suspine?
De ce în casa ta sclipeşte bogăţia,
Iar cei care-o slujesc şi-au pierdut omenia,
De ce îl laşi pe diavol, în toate câte sunt,
Să-ţi învrăjbească fiii, să uite-al tău cuvânt?
Coboară, Doamne, iarăşi aicea printre noi,
Şi, dăruind iubire, ne scapă de nevoi,
Ne-nvaţă iar ce-i mila, respectul, bunătatea,
Şi-alungă cu lumină, din suflet, neagră noaptea!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul final

Când viaţa cu zarul aruncă,
Şi destinul e frunză-n vânt
Valurile se sparg de stăncă
Tot am de spus un cuvânt!

Când ţie chiar nu îţi pasă
Mă ridic uşor de la pământ
Şi dau cu pumnul în masă,
Tot am de spus un cuvânt!

Când viaţa e foarte perfidă
Încetişor eu încep să cânt,
Şi rostesc c~o mina acidă
-Tot am de spus un cuvânt!

Când totu-i distrus din faşă
Iar oamenii cu toţii plâng
Umflu muşchii pe sub cămaşă
Tot am de spus un cuvânt!

Dar când moartea îmi dă ocol,
Şi-acesta nu-i un lucru banal
Nu mai este loc de-un miracol,
Căci ea are cuvântul final!

poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare...

Se pare cum că Cerul
Ar fi voit cândva,
Şi nouă adevărul
Din milă a ni-l da,

Şi fericiţi din fire,
Am zămislit şi noi,
Născuţi într-o gândire
Spălată de gunoi.

Însă mai mult uitasem,
Ce preţ nu a avut!
Căci calea ce-o urmasem,
Demult am şi pierdut!

Prea îndoită-n fire,
Nimic nu-ţi este cert!
Tot cauţi omenire,
Cu gândul tău deşert!

Azi lutul trist, pragmatic,
Priveşte cu amar,
Cum arde pe jăratic,
Uitat de un olar.

Nimic nu garantează
Al timpului cuvânt
Ce întru noi viază,
Şi moare în pământ!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!