Lumini de avarie

lupii s-au adunat mai aproape de oraş.
aici e linişte.

zidurile au fost acoperite de muşchi verde/ precum stâncile din anzii cordilieri.

aici ne hrănim copiii în case dărăpănate cu ierburi şi carne crudă.

nu ne e teamă.

e aceeaşi explozie nucleară care a făcut ca aceasta să fie casa noastră.

unii copii mor. bebeluşi cu feţe ca de păpuşi cu
ochi albaştri şi reci.

din când în când lupii urlă la lună,
din când în când ne dăm în leagănele abandonate.

pădurea a pus stăpânire pe noi.

bărbaţii se întorc în fiecare zi de la vănătoare.

cândva locuiam în clădirile lor de sticlă şi oţel.

avem flori/ avem sânge.

avem luna ca un gigantic reflector.
avem dureri pe care le învelim în beznă.

avem cărări prin pădure care nu duc nicăieri.
plângem când mai moare un bebeluş.

dar tot nu ne e frică.

//

ştim că într-o zi ne vor descoperi

şi ne vor duce înapoi.

nu am uitat oraşele lor strălucitoare şi autostrăzile lor curgătoare.
acolo vor ei să devenim mai buni.

acolo malformaţiile noastre se vor vedea cel mai bine.

dacă am spune că nu ne e dor de ceva am minţi.

ne e dor de fluturi pentru că extincţia a făcut ca ei să dispară.

să alergăm pe câmpurile lor înverzite / primăvara cu mii de fluturi de toate culorile în jurul nostru.

aceasta este povestea noastră pe care o scriem pe bucăţi de piele.

lupii au venit astăzi şi mai aproape de oraşul nostru părăsit.

azi e ziua când vom sacrifica pe cineva/ pentru ca noi să trăim mai deprate.
dar tot nu ne e frică. frica a devenit sârma noastră ghimpată cu care ne-am
înconjurat teritoriul
cu care ne-am înfăşurat inimile
cu care ne-am înfăşurat visele
ca o maşină pusă pe lumini de avarie.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

ne-am făcut din trupuri case în care să ne ascundem
ne-am făcut din suflete izvoare de smoală

ne-am încheiat cămăşile cu flori în dreptul inimilor
am respirat
am respirat
am respirat

în timpul acesta alţi oameni mor

ne-am făcut din ciment casele
şi acum stăm în ele ca în nişte corturi de gheaţă

respirăm frica precum un aer murdar

când vom fi arşi şi împrăştiaţi în ocean
acolo nimeni nu ne va mai cauta
timpul va dispărea
dar vom continua
sa respirăm
sa respirăm

fluturi albi vor zbura deasupra apei cu aripile lor transparente
prin ele o să ne mai atingem degetele
prin ele ca prin nişte geamuri de sticlă o să ştim că mai suntem aproape.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Winter

iarnă înzăpezită.
când fulgii mor curg
lacrimile noastre.

*
morfină transformată în linişte
când oraşul doarme.

*
visele noastre în fractali
ajung la noi atât de aproape
încât avem impresia ca nu e niciun
drum.

*
suntem îmbrăcaţi în pietre albe
care să ne oprească frica
& să ne separe de realitate.

*
suntem coşurile ei de fum &
suntem străzile ei de fum.

*
ne ascundem în maşini şi străbatem km
pănă la punctul final *.
sfârşitul drumului şi al visului.

*
crezi că dumnezeu te iubeşte până la capăt,
dar nu.

*

noi, oamenii de fum nu avem niciodată linişte
nici măcar iarna
când totul se destramă şi totul îngheaţă
la loc.

*
nişte stele pulsând / inimile noastre
desfăcându-se în mii de bucăţi.

*
nişte fulgi
care

cad

şi cad

atingând pământul moale şi cald.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care îşi continuă
drumul până în momentul în care
întâlneşte frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează oraşul şi câmpurile.
desenăm copii morţi pe pereţi/ pe drumurile oraşului

ca şi cum noi am fost nişte copii morţi cândva
şi acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neştiinţei
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină şi întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
şi atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
aşa am fost tot timpul - copii morţi - noi şi frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie

Astăzi, îmbrac rochia din fluturi şi din flori,
Vreau să închin un mic sonet iubirii
De dimineaţă, simt că vara-mi dă fiori,
Uit tristeţea şi deschid, larg, poarta fericirii.

Trăim murind, de parcă nici n-am fi,
Umblăm mascaţi, trişăm pe mâna noastră,
Avem nevoie de mângâiere-n fiecare zi,
Să vindece dureri şi răni în noapte-albastră.

Avem nevoie de razele ce vin în zori,
Avem nevoie de ropote de ploaie la fereastră,
Avem nevoie de mari grădini cu flori,
Ce-au năvălit, nu-ntâmplător, în viaţa noastră.

Avem nevoie de tot ce-i pământesc,
Avem nevoie de tot ce-a fost şi tot ce va veni...
Avem nevoie să auzim zilnic:,, te iubesc!",
Avem nevoie de dragoste în fiecare zi!

Eu am nevoie de tine dimineaţa-n prag,
Cum am nevoie de muzică, de dans şi de poveşti.
Tu-mi eşti şi decât muzica mai drag
Pentru mine, muzica mea, tu eşti...!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

10 Ianuarie 2016

Astăzi am aniversat
cincizeci şi şase de ani,
de când viaţa ne-am legat
şi am ajuns veterani.

Chiar de când ne-am întâlnit,
ne-am iubit ca şi acum.
Destinele ne-am unit
şi-am pornit pe-al vieţii drum.

Viaţa noastră n-a fost plină
de belşug şi de lumină.
Dar de anii mulţi, trăiţi,
ne declarăm mulţumiţi.

Au trecut anii. Împreună,
bucurii am împărţit.
Necazuri am lăsat în urmă
şi-n viaţă am reuşit.

Întâi am ridicat o casă,
să avem un adăpost.
Ne-am îngrijit s-avem pe masă
şi-n lume s-avem un rost.

Apoi, au venit copiii
pe care mult i-am dorit.
Mai frumoşi ca trandafirii,
lângă noi au înflorit

Ce-am dorit la tinereţe,
pe parcurs, am împlinit.
Acuma, la bătrâneţe,
avem un trai liniştit.

poezie de Dumitru Delcă (2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi avem o busolă interioară, în sufletul nostru, care ştie clar ce experienţă avem nevoie să trăim, ce oameni să întâlnim şi ce decizii să luăm. Vocea aceasta este poluată şi acoperită de multe ori de vocea minţii noastre, galăgioasă dar foarte ineficientă pentru evoluţia şi fericirea noastră. Pentru a discerne între cele două, trebuie să ştii că varianta curajoasă a deciziei vine din inimă iar cea cu frică vine din minte. Deci pentru a face alegerea corectă, de cele mai multe ori cea curajoasă e cea care te va duce pe calea cea bună şi sănătoasă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epidemie

iar această încredere falsă pe care o avem în
zilele scurte de iarnă / ca o respiraţie simplă şi vie

când suntem în cutia craniană a acestui oraş
care ne scuipă de pe trotuarele lui de parcă am fi

un ficat plin de alcool / o carne albă şi moale

din care nu mai curge sânge/ doar inerţie
în drumurile noastre înspre soare şi înapoi

permutarea a avut loc/ un loc gol umplut
cu maşini şi noi pe banchetele din spate

în visele noastre
marile corporaţii au dat faliment
oraşul salivează rugina pielii mele

// rămânem în urma fricilor noastre
ca nişte rozătoare care nu mai au ce să roadă//

.

totul se întâmplă într-o secundă în care nu ştim să ne mai minţim
migraţia noastră continuă înspre zonele de acces

în care suntem puri şi lipsiţi de voinţă
ca să putem merge mai departe

ne aşezăm pe scaunele înalte de bar / lumea îşi contractă plămânii
mângâindu-ne cu braţele sale lungi / screen shot / acum

un pătrat pe ecran în care încăpem toţi / o arhivă zip
care ne descarcă pe străzi în orice moment în care
părem că nu mai suntem vii - noi şi o epidemie de frică ce urcă
pe coapsele oraşului spre gurile noastre deschise

aşteptând hrana.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a deveni indivizi cu o personalitate bine definită, alfa, suntem sclavi ai tribului din care provenim. Familia, anturajul, şcoala, naţiunea, toate aceste grupuri de care aparţinem ne dictează cine suntem, ce e bine să ne dorim, care este definiţia fericirii, iar noi la rândul nostru vom investi tot ce avem în urmărirea acestor himere. Mai devreme sau mai târziu sfârşim dezamăgiţi şi atunci avem de făcut o mare alegere. Ne asumăm responsabilitatea din punctul acela pentru viaţa noastră şi calitatea ei sau devenim victime neajutorate. Tu ce ai ales?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambrozie

a mai trecut o vară cu mirosul ei
inconfundabil de soare şi pietre arse
în timp ce noi am aşteptat

cuminţi
pe două fotolii în mijlocul a două camere
părăsite în infernul acesta al globalizării

ceva ca o durere ne-a înfăşurat sternurile
şi ne-a făcut incapabili să respirăm cu adevărat

doar am sorbit aerul ca într-un avion depresurizat
la zece mii de metri

de acolo ne-am aruncat temerile şi sângele nostru a făcut
acolade în aer ca o reptilă
întorcând capul mereu să ne muşte

acolo ne-am cuplat măştile de oxigen
înfipte în corpurile noastre ca nişte branule

şi am început să trăim cu adevărat
într-un bol de cristal
pielea noastră a fost iarbă, granit, indolenţă şi
nemişcare

sentimente refulate în aerul rece

de la zece mii de metri
am văzut sfârşindu-se vara cu 2 secunde mai devreme
şi aceste secunde s-au transformat în ani

până când avionul s-a prăbuşit şi acolo am rămas/
doi bătrâni îmbrăţişati pe o pistă încinsă
unde copiii ne aşteptau cu flori şi două sicrie negre, lucioase
iar soarele strălucea mai tare ca niciodată
ca şi cum cum ar fi fost încă vară/ dar nu, era doar o toamnă lungă şi fierbinte.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

În aer plutesc aromele trecutului,
Se înalţă precum nălucile şi se descompun în colţurile cele mai îndepărtate ale mezosferei.
E frig aici si doare!
E întuneric şi prin beznă se rătăcesc vise si speranţe, se pierd amintiri, se scufundă dorinţe.
Avem nevoie de discul unde sunt ţinute captive fragmente din trecutul nostru, urme din povestea noastră;
Pasaje cu prinţi si prinţese,
Cu duci si ducese,
Cu regi si regine,
Cu seri de iulie pierdute în ceaţă,
Cu speranţe deşarte, risipite pe viaţă,
Avem nevoie de serile lui Mai în care îţi spuneam să mai stai,
Avem nevoie de zilele lui august când soarele ne încânta simţurile şi ne încuraja la reverie.
Îmi lipsesc dantelele care-mi acopereau trupul nins de trecerea timpului.
Îţi lipsesc memoriile scrise-n nisip si argilă proaspătă si şterse pe neaşteptate.
Ne lipsesc toate clipele.. absolut tot!
Viaţa e nesăţioasă şi avem o foame teribilă,
Avem nevoie de tot si în acelaşi timp, de nimic,
Avem nevoie de noi!

poezie de Alessandra Spătariu
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem şi zile bune, avem şi zile rele

avem şi zile bune, avem şi zile rele,
azi suntem optimişti, iar mâine pesimişti,
avem şi zile-n care zburăm, iubind, spre stele,
avem şi zile-n care nu simţi că mai exişti.

aceste zile toate, nu trebuie minţite
de dragul unor inşi ce trec prin alte stări,
avem şi zile care se vor în cer sfinţite,
avem şi zile care evocă devastări.

avem şi zile bune, avem şi zile rele,
azi suntem vorbăreţi, iar mâine prea lucizi,
tu când te lupţi, aiurea, cu versurile mele,
pe cel ce este sincer, chiar vrei să îl ucizi?

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (22 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de uşa interzisă clocoteşte viaţa morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră şi a cărei uşă rămâne pentru ceilalţi cel mai adesea închisă, se desfăşoara drama fiecărei vieţi. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo îşi au sălaşul duplicităţile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare şi creşte dezgustul de noi, acolo cad măştile pe care îndeobşte le purtam, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră şi, în sfârşit, tot de acolo obţinem un nou termen de graţie pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în faţă.

Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-avem timp

N-avem timp să ne gândim la viaţă
Când alergăm după iluzii mereu.
N-avem timp să facem o faptă bună,
Dar avem timp să ne gândim la ceva rău.

N-avem timp să ocrotim natura,
Dar avem timp să scuipăm în ea.
N-avem timp să ne rugăm la Domnul,
Dar avem timp să hulim pe cineva.

N-avem timp să iubim persoana de lângă noi,
Dar avem tot timpul din lume să începem un război.
N-avem timp să fim mulţumiţi de viaţă aşa cum e ea
Dar avem mult timp să ne plângem că viaţa e grea.

Hai să ne oprim din goana noastră după iluzii.
Şi pentru o clipă să ne întrebăm
De ce n-avem timp pentru concluzii,
Timp pentru concluzii întotdeauna trebuie să avem!

poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie de timp

Avem nevoie de timp pentru a creşte şi a descoperi că suntem tot mai mici,
avem nevoie de iubire pentru a înţelege că a dărui este mai înainte de a primi - o lege nescrisă,
avem nevoie de lumină pentru a şti unde să fugim din calea coşmarului întunericului din noi,
avem nevoie unii de alţii pentru a realiza cât de neciopliţi suntem cu toţii,
da, cu toţii
avem nevoie de Dumnezeu Creatorul cerurilor şi al pământului pentru a ne lăsa ciopliţi în chip de sfinţi de mâinile nevăzute ale Marelui Sculptor.

Deşi puţini înţelegem
şi mai puţini acceptăm mustrarea cioplitorului
dar cei care rămânem până la capăt
vom vedea
în micimea noastră
că am fost mereu iubiţi,
înconjuraţi numai de lumină.

Avem nevoie de timp pentru a transcende clipa
într-o eternitate.

poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În percepţia noastră oamenii nu mor deodată, ci rămân învăluiţi într-un fel de aură a vieţii care nu are nici o legătură cu nemurirea, ci care ne face să continuăm să-i avem în gândurile noastre în acelaşi fel ca atunci când erau în viaţă. Este ca şi cum ne-am gândi că ei sunt într-o călătorie în strainătate.

citat celebru din Marcel Proust
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straturi

avem foarte multe straturi care nu ne lasă să ne apropiem
de visele noastre / nişte tumori în fabricaţie

// vizual poate să mă ajute mai mult atingerea unui obiect
asa cum pot doar să-mi închipui dragostea //

să observi semnele subtile nu numai analizele concentrate pe
microfisurile apărute în carcasele animalelor abandonate pe câmpuri

am plecat să locuiesc într-un oraş mic
la marginea unei păduri de conifere
acolo se aude limpezimea cablurilor mele

înfăşurate pe stern & inimă

acolo ascult o chitară electrică

// un semn ca şi în oraşele mici oamenii fac dragoste se dezbracă de piele şi apoi mor
ca o specie de peşte marin care astfel şi-a atins scopul suprem//

cântecul e de fapt tot despre dragoste

mă ajută simţul tactil şi euforia să supravieţuiesc aici

un semn clar de bipolariate / incontrolabilă / când frunzele încep să se mişte deasupra
oraşului în bătaia vântului de munte

pot vedea animalele ieşind din pădure şi lingându-mi palmele / când iese soarele
le văd în orbitoarea lor frumuseţe / moarte / coaste odihnindu-se pe pământul încins / ca nişte gratii.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi în acord cu Fiinţa nu înseamnă a fi într-o stare de perfecţiune. A vrea sa atingi perfecţiunea este o eroare pe care nu trebuie să o comită cel care este pe cale. Adevărul nostru este adesea destul de mizerabil în raport cu idealul nostru. A fi unit cu transcendenţa nu înseamnă că realizăm într-o manieră perfectă "ceea ce trebuie să fie un om" ci că avem forţa de a ne vedea în adevărul nostru de moment. Transcendenţa nu se manifestă când depăşim nivelul uman ci tocmai acolo unde recunoaştem acest nivel uman, atunci când recunoaştem slăbiciunea noastră.

citat clasic din K.G. Durckheim
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce spunem poveşti ( pentru Linda Foster)

1
Pentru că suntem obişnuiţi să trăim sub frunze
şi în zilele ploioase
muşchii noştri simt un tremur,
de-acum dureros, din vremea când rădăcinile
ne trăgeau în pământ

şi pentru că avem copii care cred că
pot zbura, un instinct rămas
de când oasele braţelor noastre
aveau formă de ţitere şi se îndoiau
cu eleganţă sub penele aripilor

pentru că înainte de a avea plămâni
ştiam cât de departe este fundul mării
în vreme ce pluteam cu ochii deschişi
ca nişte eşarfe pictate într-un scenariu
de vise, şi pentrum că noi ne-am trezit

şi-am învăţat să vorbim

2
Am stat lângă foc în peşterile noastre –
şi pentru că eram săraci am făcut o poveste
despre un munte al comorilor
care se va deschide pentru noi

şi pentru că eram întotdeauna învinşi
am născocit ghicitori imposibile
pe care numai noi le puteam rezolva
monştri pe care numai noi îi puteam ucide
femei care nu puteau iubi pe alţii
şi pentru că am supravieţuit
surori şi fraţi, fiice şi fii,
am descoperit oase care se ridicau
din pământul negru şi cântau –
păsări albe în copaci

3
Pentru că povestea vieţii noastre
devine viaţa noastră

Pentru că fiecare dintre noi spune
aceeaşi poveste
dar o spune diferit

şi nimeni dintre noi nu o spune
de două ori la fel

Pentru că bunicuţe arătând ca nişte păianjeni
vor să-şi farmece nepoţii
şi bunicii au nevoie să ne convingă
că ce s-a întâmplat s-a întâmplat datorită lor

şi deşi noi ascultăm doar
întâmplător, numai cu o ureche,
vom începe povestea noastră
cu cuvântul şi

poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Call of war

în neaua întinsă / în viscol aşteptăm resuscitarea până când cineva,
o caleaşcă cu cai negri sau o maşină se va împiedica de noi.
şi atunci ne vom da seama că suntem corpuri vii
care absorb aerul - oxigenul lichid pregătit pentru explozie.

aşteptăm printre morminte şi flori - vântul care să ne spulbere temerile.
focare de infecţie peste care aşezăm bandajele sterile ale uitării.

[orice ne controlează creierul ţine de scurtcircuitele care se realizează în mod automat,
inconştient,
orice informaţie modelează lupta dintre noi şi pânza de zăpadă în care ne zbatem.]

dar zăpada e doar o formă pentru a spune
că nu ne mai este frică. când războaiele se termină
ne ridicăm de jos
ne ştergem sângele

& pornim mai departe / aşa ca doi evadaţi dintr-o închisoare de maximă securitate.
cu rănile ascunse în pielea noastră de dedesubt
răni care aşteaptă să se vindece pentru următoarea luptă.

prin frig, viscol şi vânt, caii noştri sunt pregătiţi,
la fel de mult ca şi noi ca să moară. orice informaţie despre puterea lor de
supravieţuire ne va ajuta. să nu ne uităm părinţii, casa / copiii.

[dar orice informaţie ne trezeşte la realitate şi ne îngroapă cu tot cu visele noastre
în ea.]

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Şi zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, şi-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veşnic ne grăbim.
Trebuie să facem şi una, şi alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă şi trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu şi de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar fiinţe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul şi trupul ni le obosim
Si scânteia vieţii, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideţi să trăim iar, cu-adevărat!
Haideţi să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni şi să ştim ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naşte sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a şti când viaţa ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârşit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Şi nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!