Atâţia ani

atâţia ani făcuţi din dorinţe care mai de care
mai incontrolabile la fel ca lunile pustii pe care le-ai
admirat pe fereastra fumurie

dorindu-ţi să fii acolo

atât de departe încât sângele tău să se prefacă în praf
atât de aproape de tine încât să nu mai poţi respira

liniştea e până la urma cel mai apropiat aliat al tău
vezi soarele înghiţind pământul
ca un monstru din basme

dar toate astea sunt un balast pentru a spune că

tu şi sângele şi respiraţia ta

sunt absolut întâmplătoare

acum o ţigară pe jumătate stinsă într-un pahar de whisky

ai nevoie de contrabalans
de trupul toamnei ca o eşarfă să te învăluie
de o luptă pe care să o duci încontinuu

acolo pe lună nu exista a e r nu exista nici greutatea aceasta imensă de pe pământ

rămân acolo imaginându-mi cum ar fi

un zbor de pasăre neagră stârnind praful/ imaginându-mi un alt vis în care să cad

atâţia ani în care roboţii au biruit şi ne-am trezit cu inimile pline de silicon

sau orice alt material care rezistă la rupere.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremure

un mal departe de celălalt. o zonă de deraiere
în care alunecăm zi de zi cu piepturile încinse
de heets-urile pe care le-am încălzit

în loc de fumul de ţigară / aburul tutunului încălzit.

pe bulevarde o linişte totală. doar ceasul ticăie
anunţănd sfârşitul iminent al timpului.

pauză de ţigară

// nu sunt acea păpuşă care cere un foc în mijlocul bulevardului pentru a fi băgată în seamă.
nu sunt acea femeie care are pieptul puternic plin de zale şi iluzii.
port iluziile în altă parte / în pantece acolo unde nu poate ajunge nimeni.
nici tu //

pe primul mal stau părinţii mei într-o casuţă mică cu geamuri galbene.
stau în prag / îmi fac cu mâna / dar mâinile lor sunt însângerate.

mi se pare că-s morţi / dar ei se uită la mine şi-mi zâmbesc.
zâmbetele lor mă sperie.

pe celălalt mal sunt eu şi cu tine / în camera noastră luminoasă şi lustruită.
eu stau pe parchet şi număr clipele până cand respiraţia mea se va opri.
expir ioni de argint. ioni de argint din trupul meu supus atât de mult
promisiunilor de evadare.
tu stai şi te uiţi la mine. e atât de bine.

// pauză de ţigară. //

cutemur şi dintr-o dată nu mai ştiu în ce parte să mă duc.
cerul isi târâie picioarele lungi lângă mine/ norii lui sunt
perne care mă sufocă.
adevărul este acesta. oriunde aş fi trebuie să te iau şi pe tine.

orinunde aş fi trebuie sa îi iau şi pe ai aşa cu tot cu măinile lor însângerate,
zâmbetele lor lugrube & senzaţia că sunt morţi.

dar din nou spun. spun. e atât de bine. dacă n-aş avea amintirile acestea aş muri.
aş fi o pasăre fără control
fără busola internă a magnetismului care o leagă de pământ.
tu lea-gă-mă de patul acesta cu aceasta sfoară neagră / şi lasă-mă să rămân aici.
pe bulevarde o linişte totală.

// pauză de ţigară //

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mars rise

nimic nu ne distrage din haosul care se creează cu
fiecare lovitură de ciocan care mai îngroapă un stâlp în pământ
ca pe nişte statui de beton / torni apă pură să se cureţe singurătatea

eşti într-un film de capă şi spadă - un receptor cuplat la reţeaua neliniştilor tale

dă-mi jos praful ca de pe un telefon cu disc / ce învârte mai mult
tristeţea profundă a marţienilor în scurtele lor perioade de linişte

umbli goală prin univers acolo unde nu exista praf şi priveşti
siluetele lor lucide în oraşul înghiţind absintul din aer ca pe propriul sânge

nu mai am de dat dragoste / doar cruzime şi milă / o formă de eliberare
în spaţiul subţire dar dens care mă ajunge din spate / o formă de cuplare
al lucrurilor mecanice/ rotative care îmi învârt inima.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

The blue girl

/ ai visat îngeri
moartea era acolo sus
tu erai
acolo sus cu ei în braţe /

frunze negre printre fulgi albi
doruri care se amortizează încet

as vrea să plec într-un vagon
unde să cânte o singură vioară
albastră / un cântec despre iarnă

despre cum geamurile îmi menţin cu forţa
respiraţia înăuntru

afară e o iarnă cumplită
iar dorul creşte / cerşeşte eliberare
ca un deţinut despe care nu ştiu nimic

dar care stă singur in celula lui
şi ceva mă doare sigur

mă doare până la singurele oase pe care le mai am
până la tot sângele care se împrăştie pe podeaua vagonului

rămâi aici / rămâi în tăcere/ în frig/ în boala noastră
autistă / care ne-a prefăcut în doi fumători de vise

iar fumul se desparte de noi
odată cu aburii locomotivei

ce continuă să şerpuiască printre creste / fii tu inima mea/ albul muntelui care nu se sfârşeşte

/ fii tu boala care îmi acoperă inima cu frunze negre
rămase după o explozie nucleară / fii tu cenuşa care să acopere toată
zăpada/ eu sunt deţinutul închis în celulă
nu cunosc moartea / nu cunosc viaţa/

cunosc gratiile prin care văd trenurile mărşăluind
şi care nu se mai opresc/ nu se opresc niciodată pentru că

am visat îngeri
moartea era acolo sus
eu eram
acolo sus cu ei în braţe.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

ai scris o mulţime de poeme pentru sacha
şi niciunul n-a fost despre sacha.
toate au fost despre cum trebuie să fie

distrugerea slăbiciunilor,
atingerea valvelor inimii, pentru ca aceasta
sa nu se oprească.
înghiţirea comprimatelor cu eliberare prelungită ca şi
mâine să fie o zi frumoasă.

ai scris cu un creion mecanic prin care
la fiecare apăsare ai mai crescut cu
un milimetru,

la fiecare apăsare,
ai absorbit cu tifon
sângele,

care a curs prin venele oraşului,
acest cadavru ce nu apucă
niciodată să se răcească.

la fiecare apăsare,
ai acoperit,

şi sângele tău,
şi sângele lui sacha.

dar oraşul nu ştie nimic despre toate astea.
va rămâne la fel, cu toate luminile lui străvezii, aşteptându-ne,
exact ca un animal însetat de sânge.

un animal care o să treacă în viteză pe o autostradă din care
ştie de la început că nimic
nu va mai ieşi viu.

iar tu o să fii mereu acolo
pe partea cealaltă, cu valvele inimii deschise,
ca o ambulanţă care-şi deschide brusc uşile.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume obosită este o lume care nu se odihneşte - iar o lume care nu se odihneşte este o lume zgomotoasă, condusă de tendinţa de mişcare a sunetului. Liniştea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe şi nu se fragmentează. Liniştea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu ştie asta. Liniştea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniştea rămâne în spatele sunetului şi Liniştea va fi acolo şi când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Linişte. Aşadar, nicicând Liniştea nu poate fi absentă din existenţă - este singura prezenţă care nu are formă şi care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poţi vorbi Liniştea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezenţă Absolută. Însă, deşi nu poţi vorbi Liniştea, poţi arăta către Linişte, chiar şi prin intermediul cuvintelor. Şi nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniştea nu este acolo, într-o direcţie, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt şi orice gând.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt toate acolo. Sunt acolo, în carnea mea, în durerea mea, în retina şi sângele meu. Rămân acolo. Dacă vor vrea să iasă vreodată, vor ieşi... Amintirile astea sunt ca nişte animale speriate... Le e frică să iasă la lumină... Stau acolo, în beznă, şi se hrănesc din mine.

Oana Pellea în Jurnal 2003-2009
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncă o privire către lume şi vezi nefericirea din jurul tău şi din tine. Ştii care e cauza acestei nefericiri? Probabil vei spune că e singurătatea, asuprirea, războiul, ura sau ateismul. Şi vei greşi.
Există o singură cauză a nefericirii. Credinţele false pe care le ai în minte, credinţe atât de răspândite, unanim acceptate, încât nu-ţi trece niciodată prin minte să te îndoieşti de ele. Din cauza acestor credinţe false vezi lumea şi pe tine într-un mod distorsionat. Programarea e atât de puternică, iar presiunea societăţii atât de intensă, încât eşti într-adevăr captiv în percepţia distorsionată asupra acestei lumi. Ce e şi mai rău e faptul că majoritatea oamenilor sunt atât de spălaţi pe creier încât nu-şi dau seama cât de nefericiţi sunt, asemenea omului în vis, care nu are nici o idee că visează.

citat din Anthony de Mello
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Werther: O, cât de pieritor e omul, încât chiar acolo unde are certitudinea că existenţa lui înseamnă ceva, acolo unde lasă cu adevărat urma prezenţei lui, în amintirea, în sufletul celor care îi sunt dragi, chiar şi acolo urma aceasta trebuie să se stingă şi să dispară, şi asta cât mai curând.

replică celebră din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care îşi continuă
drumul până în momentul în care
întâlneşte frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează oraşul şi câmpurile.
desenăm copii morţi pe pereţi/ pe drumurile oraşului

ca şi cum noi am fost nişte copii morţi cândva
şi acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neştiinţei
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină şi întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
şi atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
aşa am fost tot timpul - copii morţi - noi şi frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara devreme

primul prag de trecut/ gestionarea durerilor astfel încât să fie
un tot unitar / în care să creşti ca o omidă caldă şi pufoasă

când dormi înfăşurat în cearşafurile albe şi calde / cu o mână sub cap

şi-mi spui/ fereşte-te de geamurile prin care intră lumina toxică a soarelui

spune da întunericului care te mângâie
ca un animal uriaş cu blana neagră şi deasă

acolo e lumea în care ai vrea să trăieşti

la zero grade kelvin / într-o primăvara casantă
care se va sparge în mii de bucăţi ori de câte ori respiri

// ultimul prag de trecut / gestionarea tuturor acestor dorinţe
despre care nu ştii nimic/ lăsarea pradă gurii flămânde a animalului ce-ţi
toarce în poală şi înghiţirea acestor mulţi fluturi grei/ grei / în întuneric.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia de coliziune

liniile de tramvai continuă să se întindă
ca şi cum ar fi dâre de sânge merg pe urmele lor

am observat oamenii aruncându-se pe şine n-am încercat să salvez pe niciunul
ameţeala nu trece repede după un astfel de eveniment
încă sunt obsedată de arderea pădurilor şi-mi imaginez că şi pielea mea arde în flăcări

sunt deţinuti în acest moment care stau în camerele lor de izolare
mă simt penetrată de unul dintre ei e atât de bine fără obligaţii şi sentimente
iar durerea curge mai departe ca sângele şi vinul

revin lângă tine după acest vis lucid mă târâsc pe şinele de tramvai şi aştept
să devin o altă fiinţă am observat că dacă rămân mai mult timp acolo
inima mi se linişteşte

soarele curge şi el mai departe ca un vin dulce făcut din sângele meu
experienta asta e oricum demodată dragostea n-o să vină doar tramvaiul
pe şinele lui lucitoare ca un călău din secolele trecute izbind lama de mai multe ori
&
ceva se trezeşte în tine când eşti lovit

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţia îngerilor

în jungla cuvintelor
mai întâi am învăţat să fiu OM
dar ca orice naiv
visam să mă ia cerul sub aripa sa albastră
să fiu pasăre sau nor
aşa încât am încercat să zbor
şi m-am lovit cu fruntea
de lespezile negre

am trăit o viaţă într-un infern de beton
de cald îmi va ţine o casă de lemn
în care vor îmbătrâni oasele

cât de moale este pământul
sub tălpile goale
iar acolo sus, departe
stelele sunt lacrimile sfinţilor
condamnaţi la tăcere

vieţile sunt mistere
tăinuite de conspiraţia îngerilor
curcubeul este brâul lui Dumnezeu
care strânge suflete
între lumină şi întuneric

nu mi-am imaginat niciodată umbrele
îngeri păzitori
îndreptându-ne paşii
spre lumea în care ne-am născut morţi
şi-n care ne întoarcem căutători de fericire

nu mi-am imaginat niciodată Soarele
un călău cu lacrimi de crocodil
care-şi ascute dinţii pe retina îndrăgostiţilor
la malul unei mări oarecare
plină de culoarea ochilor mei

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uvertură la Cântecul Apei

Lună plină – de când timp este acolo?
Întreb cerul albastru, înălţând cupa cu vin.
Nu ştiu cărui an îi aparţine această seară în Palatul Celest.
Doresc să încalec vântul şi să mă întorc acolo,
Dar mă tem de turnurile de jad şi de holuri,
Sunt atât înalte, trebuie să fie îngrozitor de frig.
Mă ridic şi dansez, flirtând cu umbrele mele atât de distincte.
Cum o fi oare acolo jos, printre muritori?

Pivotează în jurul pavilionului roşu
Şi luminează în diagonală prin fereastra fermecată;
Strălucire – şi nici o nevoie de somn.
Să lăsăm deoparte resentimentele;
Cum poate exista ceva atât de întreg, de complet, la vremea despărţirii?
Am regrete şi bucurii, despărţiri şi întâlniri;
Luna evoluează pe ceruri clare şi ceruri înnorate, cu obraz palid sau auriu –
Nu există perfecţiune de la începuturile lumii,
Doar speranţă pentru o viaţă lungă
Şi frumuseţe care trebuie împărtăşită,
Chiar dacă ne despart o mie de mile.

poezie de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea albastră

am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu sunt prea sever cu ea,
îi spun, stai acolo, nu voi permite
nimănui să te
vadă.
am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu îi torn whisky pe pene şi inhalez
fum de ţigară,
iar prostituatele şi barmanii
şi băcanii
nu vor ştii vreodată
de existenţa ei
interioară.

am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu sunt prea sever cu ea,
îi spun,
şezi blând, vrei să-mi complici
existenţa?
vrei să mă pui în
dificultate?
vrei să îmi sabotezi vânzările de carte
în Europa?
am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu sunt prea deştept, o las să zburde
câteodată noaptea
când toată lumea doarme.
îi spun, ştiu că eşti acolo,
prin urmare nu fi
tristă.
apoi o pun la loc,
dar ea mai cântă puţin
acolo înăuntru, nu am lăsat-o chiar
să piară
şi dormim împreună
aşa
cu înţelegerea noastră
secretă
şi este suficient de emoţionant pentru
a face un bărbat
să lăcrimeze, dar eu nu
lăcrimez, dar
tu?

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e ţărâna pe care o călcăm, dar e şi ce se ascunde dedesubt, e forma sub care se înfăţişează (munte, vale, şes), e apa care îl udă, îl acoperă, îl pătrunde (deci e râu, lac, mare, apă subterană), mai e aerul care îl învăluie, care îi împrumută lumină şi umbră, culori mângâioase sau violente, nori şi ploaie, vânt, furtună sau viscol. Mai e vegetaţia care îl îmbracă atât de splendid şi de variat. Mai sunt vieţuitoarele care îl animează, de la turmele care pasc pajiştile, până la peştii care populează apele şi, în sfârşit, mai e omul care îl stăpâneşte şi se bucură de toate darurile acestui pământ.

George Vâlsan în Geografia fizică
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea ta mă vinde

M-ai îmbrăcat în gemete roşii
într-o Japonie atât de mică, încăpând
doar în libertatea din închisoarea inelelor,
în braţele mele de gheişă tăcută
si în patria aceea de iubire
furată.

Doar până la marginea ei aveam voie
să întind mâna;
dincolo de ea soarele cobora
cu poveştile noastre în pământ
şi rămâneau doar
dealurile pline de umbre
şi ochii mei plini
de tine.

Ţi-aş fi dus acolo, pe rugi, liniştea
să fim două singurătăţi adormind
în trupul aceleiaşi mame,
visând că zbuciumul vieţii se va sfârşi
şi vom trăi cu adevărat
înainte de a nu ne mai aduce niciodată aminte
cine am fost în braţele celuilalt
şi cum ne-am numit,
şi-aceste ore
care taie lemnul şi sângele
crucii mele
care eşti tu.

Vei înţelege cândva, dragule?
dincolo de ochi
e o apă în lanţuri
pe care încă n-am plâns-o
pentru că eu sunt cea care te iubeşte din ea,
pe singurătatea unui cearceaf anonim.

Uneori e atâta tăcere în dragostea noastră,
că aud sfâşiindu-se hainele,
rugina timpului macerând
fierul inimii în care n-am încăput,
vrăbiile ieşind
din streşini,
dealul dinaintea ochilor
crescând ierburi pe care noi doi
nu vom păşi nicicând
împreună.

Gheişele presară în urma noastră tăceri
un evantai roşu, patul alb,
Închide ochii şi nu uita nimic,
ţine-mă minte, ţine-mă minte!
luna noua va şterge totul curând,
dealurile intră cu vrăbii cu tot în pământ,
iar eu aud cum gândul tău mă vinde,
cu fiecare linişte,
altui bărbat.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru

cum să hrăneşti demonii / cum să-i înfrunţi/ să atingi acel echilibru
care nu-ţi dă voie la balans / la început au fost mulţi care nu au supravieţuit
ca şi cum ai da drumul la sute de porumbei în ninsoare/

şi toti s-au prefăcut în praf / acum mergi

drept printr-un deşert

cauţi o oază / dar acolo demonii vor prinde viaţă din nou

odată cu lăsarea serii visele tale vor deveni sălaşul lor/ aşa am trecut eu prin viaţa aceasta până acum

ascunzându-mă

căutând

mâna ta îndreptată către mâna mea

ca două telegondole care se izbesc /

drum lin porumbeilor arşi de soare

înfruntând furtuna

cum să te hrăneşti altfel pe tine / cea căzută în praf în noroi fără să te poţi numi târfă
pentru că nu stai pe marginea drumurilor

ci stai chiar în mijlocul lor aşteptând acea pală de vânt care să te
încline într-o parte sau în alta

de-a lungul liniei continue pe care nu ai voie să o depăşeşti.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri

ceva ce îmi blochează emoţiile

răsăritul de soare iar eu într-o rochie albastră

cu toate tumorile mele maligne sub ea

pielea de conturul africii pe care zburdă

antilopele

o creştere a dorinţei de viaţă în direcţia drumurilor pe care

pleci şi nu te mai întorci

intrarea în transă:

soarele învelit în rigips / ca un perete de care te izbeşti încontinuu

albul zăpezii în acest holocaust al durerii

//

înfig în perete un cuţit şi varul cade pe jos

rochia mea albastră tremură

sunt aproape de tine / un milimetru de dorinţă vie şi pură

cu organele mele pline de prea multă apă pe care o beau

când visez/ merg drept şi mă simt învelita în ghips

lumina îşi întoarce capul către mine / de fiecare dată

suntem noi într-un deşert neputând înfrunta vântul

//

ieşirea din transă/ amesteci toate culorile cu sânge şi mergi mai departe.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era un sentiment asemănător îndrăgostirii sau dorinţei sexuale. Era ca şi cum ceva pătrunse în el şi încerca să umple un gol care era acolo. Aceasta era senzaţia lui. Nu era vorba despre un gol pe care ea l-a iscat, exista acolo în el, din vremi îndepărtate. Ea doar a proiectat asupra lui o lumină aparte.

Haruki Murakami în 1Q84
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea în care mă scald

Înţelege sunt închis pe interior,
nimeni nu poate să deschidă
şi nu există o uşă să o spargi,
în faţă am numai o desfăşurare
care rupe din mine gânduri.

Cu mine locuiesc alte suflete
minunate care nu se cumpără,
ele-mi sunt aproape de inimă
şi simt orice schimbare de nuanţă,
au senzorii pătimaşi
care-ţi fac cu ochiul
când nu găseşti drumul sperat
pe care trec îngerii.

Pacea în care mă scald
nu are valuri,
dar încearcă să simţi.

Sunt departe de malurile mării
şi atât de aproape de ape
încât cerul se scufundă
şi eu rămân la suprafaţă citind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!