Corneliu Vadim Tudor

Flautele fricii

Sat de lemn, biserică de piatră
cum s-a dus copilăria mea
în cadența ploilor de toamnă
nicovala soarelui pleznea
Timp înalt și fără nici o grijă
nu știam ce vreau și cine sunt
flori de cositor topit pe plită
pocnitori de fosfor și pământ

Anii mei de glorie supremă
demiurg am fost, și nu credeam
ce n-aș da acum să-ntorc ocheanul
să mă văd din nou copil la geam
Să simt iar mirosul sărăciei
ca de rufă înflorată-n ger
să-l aud pe tata de cu noapte
cum se rade cu un ciob de cer

Te revăd la vremea de cireșe
te revăd în jilț de iarnă grea
rău erai, măicuță, îmbrăcată
ți-era teamă și de umbra ta
cum venea din cruciada foamei
cu o pâine cât un asfințit
iar la piept strângeai ca pe-o icoană
câte-un pui de câine rătăcit

Astăzi ce departe-s toate astea
răvășite ca de-un vast prăpăd
când mi-e dor de tine închid ochii
pe ecranul pleoapelor te văd
Parcă un fachir nebun îmi sună
flautele fricii la ferești -
sat de lemn, biserică de piatră
viață, viață cât mă pedepsești...

poezie celebră de
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Citate similare

Corneliu Vadim Tudor

Poveste de iarnă

Și-mi mai aduc aminte de-un Crăciun
la gura sobei proaspăt văruite
se deslușea cum viscolul nebun
surpa departe staule de vite

La bariera noastră de oraș
prindeau contur povești medievale
troianul sărăciei, uriaș
scotea pe hornuri fumuri lungi de jale

Sorbeam colinde vechi din gura ta
să nu ne facem legea de rușine
și plugușor, și cântece de stea
împletituri păgâne și creștine

Și nu era ca tine pe pământ
un alt tezaur viu de bunătate
tu risipeai un duh așa de sfânt
sub bolta casei noastre fermecate

Adulmecam sfioși în preajma ta
ca puii rândunicilor pe ramuri
un pom firav de iarnă strălucea
podoabe de argint jucau pe geamuri

Așa te văd, într-un halou de ger
tot drămuind bucatele puține
bazilica răsfrântă-n giuvaer
îngenunchind, ca să te rogi de bine

Și era bine, mamă, și trăiai
și Moș Crăciun la ușă sta să bată
această frescă pogorând din rai
ce n-aș mai da să o revăd vreodată...

poezie celebră de
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Amurg

Toamnă. Sezonul ploilor.
Au ruginit crinii grilajului
pe balconul de lemn se dezbracă iedera.
Soarele sfințește arborii,
toată frunza o icoană vie.

Vilă îngustă cu balcon de lemn,
vilă a tristeților elegante,
a sosit toamna sezonul ploilor,
se-ncheagă pe ape trențele verilor,
lebede trec pe sângele viselor.

Iată un docar pe nisipul palid,
vine o doamnă cu ochii de toamnă,
vine un început de roman.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Vladimir Potlog

Sunt un om simplu

Sunt un om simplu.
Dar lumea zice că am mâini de aur,
Că din piatră seacă pot face un tezaur.
Sunt un om simplu cu palmele crăpate,
Căci zidesc ziduri de lemn și de piatră zi și noapte!
Sunt un om simplu și muncesc în sudoarea frunții,
Pentru bucata mea de pâine pot ciopli și munții.
Sunt un om simplu, dar când sap o fântână sau ridic un gard de piatră.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a pus în mâni un ciocan și o daltă.
Când îi fac unui bătrân un scaun ca să poată sta cu ai săi la masă.
Mă simt împlinit și viața îmi pare mai bună, mai frumoasă.

poezie de (6 septembrie 2024)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Scrisoarea unui copil către mama plecată la muncă

Mamă, de ce nu vii mai repede acasă?
Mi-e dor de tine. Mi-e atât de dor!
Te-ai dus în țări străine, dar ce-mi pasă?
Cine-mi mai spune mie "Somn ușor"?

Eu știu că n-aveam nici un ban, mămico
Mergeam la școală ca un zdrențăros
Pofteam o ciocolată, sau un Cico
În timp ce alții le vărsau pe jos.

Colegii mei vin tot în limuzine
Au bodyguarzi, și bani de buzunar
Dar eu, măicuțo, te am doar pe tine
În poza scumpă, din Abecedar.

Când nu mă vede doamna-nvățătoare
Eu scot fotografia și-o sărut
Colegii-mi spun "orfan", și cât mă doare!
Atâta răutate nu am mai văzut.

Dar unde ești? În Spania? În Franța?
Ai grijă de bătrâni, sau faci curat?
Tu mi-ai promis să nu ratezi vacanța
Și vei veni-n concediu – ai uitat?

În fiecare noapte te visez
Că mă dezmierzi, că-mi spui o rugăciune
Dar mă trezesc iar singur și oftez
De ce-i așa de scurtă o minune?

Mereu sunt accidente la televizor
Copiii singuri, ce-și dau foc la casă
Nu-ți face griji, eu sunt prevăzător
Și am un înger care nu mă lasă.

Îl văd în haine albe, câteodată
Cu aripi ca de lebădă, pe cer
Îl simt ca pe-o icoană fermecată
Ce-mi dăruiește, simplu, tot ce-i cer.

O singură dorință nu-i în stare
Să-mi împlinească îngerul cel bun:
Să vii acasă-n zi de sărbătoare
Să vii de Paști, sau poate de Crăciun.

De-ai știi câtă nevoie am de tine!
Cât vreau să te ating, să te sărut!
Stăpânii tăi n-au auzit de mine?
Tu nu le-ai spus de când nu ne-am văzut?

Hai, vino iar, regina vieții mele,
Eu n-am să te mai supăr, îți promit
În ochii tăi ghirlande sunt, de stele
Dacă te am pe tine-s fericit.

Nu vreau cadouri, astea sunt prostii
Eu sunt spartan, și câine credincios,
Eu te ajut la greu și pot munci
Fac piața, bat covoare, spăl pe jos.

Întoarce-te, iubita mea mămică!
Pe perna mea sunt lacrimi tot mai vii
Te-ndepărtezi prea mult și îmi e frică...
Presimt că fără tine voi muri...

poezie celebră de (2 august 2014)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Miros de portocale

Acum când anii îi adun
Pribeag pe-a sorții cale,
Mai simt în orișice Crăciun
Miros de portocale.

Cu ochii minții mă revăd
Trântit în neaua moale,
La săniuș făcând prăpăd
Pe Burta Albă-n vale.

Noiembrie de cum trecea
Și iarna da semnale,
Din orice fulg răzleț ieșea
Miros de portocale.

Chiar și-universul conspira
Prin legi fundamentale
Și tot în juru-mi radia
Miros de portocale.

Acum, când una decojesc
Pe-o mică farfurie,
Acel fior nu-l mai găsesc
Și nici vreo bucurie.

Parcă și-acum miroase-un pic
În camera ornată,
Dar nu mai regăsesc nimic
Din vraja de-altădată.

Și-l caut toată viața mea
Prin universuri goale,
Pe-acel copil care simțea
Miros de portocale.

poezie de
Adăugat de BăștinașulSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Descântecul argintului

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
cu ramuri de ploaie,
cetină văpaie,
cu fire de lună,
țesute-n cunună
la o mânăstire
dintre cimitire
să cobori pe-o scară,
să cobori comoară
până la răscruce,
unde stă pe cruce
Dumnezeul veșnic
luminat de-un sfeșnic,
unde stă cu taină
pe lemn de icoană
Preasfânta Marie,
a mea vistierie.

În casa-n ruină,
unde nu-i lumină,
păsările morții,
în puterea nopții,
ciugulesc din viață
până dimineață -
sufletul meu geme
de grele blesteme,
de jertfă de sânge
altarul meu plânge.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să vii pe lumină
în casa-n ruină,
sfințit la icoană
și să-mi fii pe rană
un balsam de sfinte,
de bune cuvinte,
și să-mi vii în vise,
unde sunt închise
gânduri de păcate,
patimi îngropate.
Dansând prin cuvinte
ca printre morminte
păsările morții
dau târcoale porții,
dincolo de care
Sfântă Născătoare
la viață mă cheamă,
în chip de icoană.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să te duci la stele,
să ningă cu ele,
s-alunge din noapte
păsările toate.
Amin

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simțit azi
ce trăiri
sau ce vise prostești de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
și curg lacrimi...
și-s sărate...

Și nu mai știu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg și de la
oricine întâlnesc...
le zic și eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Și parcă dacă zic și îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
și lacrimi iarăși se preling...
și-s sărate...

Nu știu cât voi rezista
mi-e dor...
și te vreau...
acum și aici

Îți ascult ticăitul ceasului
și el plânge după
mâna ta...

Și totul e trist și
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranța,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
și răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
și gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viață
și fără nimeni care să știe...

Poate totuși voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Și în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de
Adăugat de Natasa RaduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ultimul dor

Acolo unde lângă râu
Se-nșir' răchiți bătrâne,
Se duce gândul meu ades,
Se duce azi și mâine.

Acolo-i satu-ncununat
Cu-a nucilor verdeață,
Ferice-acolo am trăit
A vieții dimineață.

Bisericuța cea de lemn
Și azi e vie-n minte-mi;
Căsuța cu doi plopi la drum
O văd parcă nainte-mi.

Și parcă din grădină ies
S-apuc pe ulicioara
Ce duce la ogor, țiind
De mână surioara.

Ah! cugetul mi-e ne-mpăcat
Căci am pornit în lume,
Căci am fost surd la tristul plâns
Al iubitoarei mume!

Ca roua s-au topit, s-au dus
Iluziile toate,
Și sufletu-mi înstrăinat
De jale nu mai poate.

Si dacă din atâtea flori
Nici una nu-mi rămâne,
Un singur gând, un singur dor
De suflet se mai ține...

De n-am putut ca să trăiesc
De scumpul sat aproape,
La cea biserică de lemn
Când oi muri mă-ngroape.

S-ascult prin somnul cel de veci
Cetaniile sfinte,
Ș-acele cânturi ce-mi aduc
De-a mea pruncie-aminte;

Să mai ascult ca de demult
Cum seara toaca bate,
Când duhul păcii maiestos
Plutește peste toate.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie

Poftă de viață

Sunt tristă și viața mă respinge
Și toți acum îmi râd în nas,
Dar nu mă las eu voi învinge,
Atâta timp cât mi-a rămas.
Credeam că totul e la fel,
Credeam că eu sunt cel învins,
Acum nu pot să cred că cel
Cărui eu mâna am întins,
Este cu mine bun și deschis.
Iubirea ta nu la fel o simt,
Simt doar o inimă împietrită,
Eu te iubesc de ce să mint,
Vreau din nou să fiu fericită.
Mie dor să mai fii cum eu te știu
Și seara să te-aștept în prag,
Crear dacă un pic bolnavă o să fiu,
Să mă ajuți din nou cu drag.
Tu faci lumină când e noapte,
Din întuneric faci dimineață,
Ca tine nimeni nu mai poate,
Să-mi dea mereu pofta de viață.

poezie de (28 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

Viața asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ține legat de ziua de mâine!

Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineața ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieți,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul și locul de întâlnire!

Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerșind, un cerșetor condamnat la temniță grea!

E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!

Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilința dorinței de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilință plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!

Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Pașii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar și de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi ești un fulger de o clipă, îmi ești o picătură între vieți!

Mă dezarmezi, mă dezgolești chiar și de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu și de tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu-i nici ușă de biserică, nici lemn de icoană.

proverbe românești
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăminte

Mi-am luat vacanță să te văd
Aveam un dor nebun de tine.
Credeam că singur e mai bine...
De-atuncea viața-i un prăpăd.

Visam "sublim" și nu vedeam
Că sunt departe de-un "model"...
Vedenii aveam, mă înfierbântam;
Mi-am pierdut timp, nu mai am țel.

Eram nebun de întâlniri,
Credeam că "noul" e mai bun
Fără să știu că-s doar "veniri"
Și totu-i gol, nu-i simț, nicicum.

Doream vâltori și "stress "continuu
Să am ce nu mi se dădea.
Uram candoarea în rectiliniu
Și mângâierea la o cafea...

Mi-e dor, sunt obosit de gol
Nu mă înțelege nicio ființă.
Amant, să fiu, nu mai vreau rol;
Sunt doar smerit și cer căință!

poezie de (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era și soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai și Tu, suntem și acum tot Noi,,, rătăciți"
prin cărți, rătăciți de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucișat ", Noi, doi poli opuși, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aș rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aș... ți-aș... Eu ți-aș pune Luna la
picioare, chiar și tâmpla mea, te-aș înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" și moartea mi-e prea
vie, îți amintești... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e rușine că sunt Om!

Cum e cu putință, ca un Zeu și o Zeiță... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naști
în mine, sincer... mi-e rușine și mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerșesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ți spun când viața mi-e doar clipă, ce să-ți
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor și iar nu... nu mor, sunt... al tău
și chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi și Lumea lor... Noi
cei,, puși de o parte", Noi și Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viață 'ntreagă, o să-ți amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparțin acestei lumi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Mi-e sufletul un câine pe șosea

Mi-e sufletul un câine de pripas,
În plină iarnă, pe-o autostradă,
Cei care se grăbesc n-au timp să-l vadă,
Dar eu, inconștientul, cui îl las?

Din când în când, îi este dat să cadă,
Și el, rănit de roată sau de pas,
În câte-o tufă sângeră, retras,
Și, uneori, solemn, într-o baladă.

Mi-e sufletul desprins de mine însumi,
Mă uit la el, se uită-n ochii mei,
El câine rău, eu cap numai idei,
Și ne unește câteodată plânsu-mi.

Mi-e sufletul un câine șchiop ce vine,
Pe o șosea, prin vifor, către tine.

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Eugen Ilișiu

O fărâmă de colindă

Sunt risipit în zări străine,
În căutare de mai bine,
Dar când Crăciunul e pe-aproape,
Învie lacrima sub pleoape,

Căci o fărâmă de colindă,
M-așează liniștit în tindă,
În casa vieții ce-mi fu punte,
Într-un sătuc pierdut în munte...

Și frați revăd, revăd surori,
Voioși nuntind și botezând,
Revăd câmpiile cu flori,
Și-aud căluții nechezând...

Revăd pe tata și pe mama,
Ce s-au mutat pe sub țărână,
Cu suflet greu îmi birui teama,
Și le întind, plângând, o mână,

Dar totu-i vis și amăgire,
Colinda, numai, mai e vie...
Ea mi-e sădită-n amintire,
Și-mi cântă-n suflet, pe vecie...

Ea-mi dă putere să trăiesc,
În sfântul spirit românesc,
Și mă ajută, preț de-un leu,
Să mă topesc în neamul meu...

Pe vatră mai mocnesc tăciunii,
Așa cum i-au lăsat străbunii,
Tânjind de dor să îi aprindă,
Iar, o fărâmă de colindă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oare am fost viu?

Dacă privesc timpul în urmă
Nu știu din el cât am trăit,
Îmi amintesc doar de-o furtună
În care alb m-am rătăcit.

Acum e iarna peste mine
Cu fulgii ei de pămătuf,
Și-n sobă ard uscate lemne,
Mă încălzesc de frigul brut.

E cald în casă dar mi-e rece,
Am pus pe mine un cojoc
Să nu simt frigul ce mă trece
De la picioare spre mijloc.

Noaptea-i afară și în rime,
Liniștea-i la ea acasă
Și e tristețea lângă mine,
Stă lungită și nu-i pasă.

O îndulcesc c-o poezie,
Să îmi zâmbească când și când,
Curge din ea o melodie
Ce-am auzit-o implorând.

Aud mereu note în valuri
De mă gândesc că sunt nebun
Și-aud și pomii și-a lor ramuri
Și frunzele murind pe drum.

Dacă privesc timpul în urmă,
Revăd roșite flori pe câmp.
Poate-i doar vis c-o vreme bună,
Am fost în viață viu un timp.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Laurean

Dragostea în vremea virusului

Chiar acum, dar
chiar acuma, mi-au luat călcâiele foc după tine!
Musai acuma, în învelișul din nu știu ce polimeri izolatori să ard eu cu flacăra genezei,
iar, tu, rece aidoma vremurilor de ciumă,
oh, când nici pur ca o piatră vulcanică,
nu m-ai atins!

Neapărat acum,
dar obligatoriu acum,
chiar eu să mă îndrăgostesc,
numai eu sa iubesc muntele de sare,
când pentru altul ai respirat virusul!

No, numai!
Nu ești tu, cea plecată prin Gomorele
sodomiților!
Tu nici măcar ciumă nu mai ești!
Eu sunt cu eterna Mea în vremea noastră!

Doamne,
Întrucât
Chiar acum sa mă îndrăgostesc eu,
musai acuma de cea care
poartă pe un blid de lemn
retezarea unui cap,
fără să știe
că buzele lui nu vor amuți niciodată,
în vremea dragostei
pe timp de virus!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Filozofie

Și cine ești tu, încât, dorindu-te,
Să stau de veghe trează nopți la rând
Rugându-mă să treacă vremea iute
Să te revăd în prag cât mai curând?

Și cine ești tu, că-atunci când îmi lipsești
Locuiesc anotimpuri fără bucurii
Și implor vântul să-mi bată în ferești
Cu umbra ta – ascunsă luna-n nori deși-i.

Știu un tip cu mult mai îndrăzneț decât
Alți mii de bravi – de pe uscat sau ape;
Și cine ești tu, rogu-te, într-atât
Că-n mintea mea alt om nu mai încape?

Dar așa cum toti savanții mărturisesc
Căile femeilor ne sunt străine...
Dar cine sunt eu, din toate să iubesc
Cel mai înțelept și cel mai bine?

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Copil nebun

Eram un suflet rătăcit în noapte,
Speranțele mele au dispărut, toate...
Un înger cu aripile rupte, frânte,
Trecut prin furtuni, lupte, multe...
O mână de copil nebun mi s-a întins,
Interesant, o flacără s-a aprins.
O privire mi-a atins inima sfâșiată,
Inimă de aur, speranță împrăștiată,
Tu... tu ai apărut în viata mea bizară,
O, tu, copil nebun, floare rară!
Aripa ta a vindecat-o pe a mea,
Am căzut la pământ, lume rea,
Demoni mascați îmi vânau soarta,
Prieteni, dușmani, s-a întors roata.
Necunoscut erai tu pentru mine,
Însă ai știut să mă citești bine.
Sunt o carte deschisă pentru tine
La fel cum ești și tu pentru mine,
Scrisă cu litere de aur, diamante,
Toate astea sunt bine păstrate.
Sufletul e secretul ascuns de fiecare,
O singură persoană o cheie are,
Tu... copil nebun, ești acela oare?

poezie de
Adăugat de Larisa OanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Și, știi, iubito...

Și, știi, iubito, nu am timp de lume –
Și, parcă, nici de tine nu mai am...
Căci plictiseala vrea să mă sugrume,
Și simt cum nepăsarea-mi bate-n geam.

Te uită, a trecut și primăvara –
S-a dus și floarea pură de castan...
Mă lasă rece - cu căldura-i, vara –
Căci, tot mai rece-i lumea, an de an.

E secetă, câmpiile sunt arse –
O secetă cumplită simt în piept...
Natura-mi joacă - și ne joacă farse –
Aștept ceva – dar nu știu ce aștept:

Să plângă cerul lacrimi răcoroase,
Sau, poate, într-un vis să te revăd...
Ori să-ți aud șoptirile duioase –
Când ploaia-ar face, în oraș, prăpăd.

Când strada s-ar zbici, sub ochi de soare,
Și teii ar îmbăta - cu floarea lor
Iar totul, împrejur, ar fi splendoare –
Aș vrea, din nou, să mă topesc de dor.

Dar nu mai am putere, nici voință
Să te iubesc, cum te iubeam, cândva...
Când, ars de-aleanuri, respiram dorinț㠖
Eu – nu sunt eu – tu ești altcineva.

... Și, nu mai am, iubito, timp de lume,
Nu mai prind rod a-inimii livezi...
Dar îmi doresc ceva – și știu ce-anume –
Ceva în care nu cred și nu crezi...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook