Fantasmă
Doar tu m-ajuți tristeți să-ngrop,
Cu chip ce te-am în gând, fantasmă
Cum puful alb, zburând din plop,
Purtându-mi din azur mireasmă.
Nu știu de-s singur visător
La fum eteric de candid
Ce-l am în pori, nesfârșit dor
Și nu-l ating... E timpul, zid.
Dar nu-i nimic, e gândul șansă
Fără de margini, neștiutul
De nimeni... când mă plimb în transă,
Reluând sfârșit cu începutul.
Așa-i poate "nemuritor";
Făcând mereu voiaj idilic,
Pierzându-mă în fald amor
De-un gând necontrolat, empiric.
Resimt și degetele fine
Și gura-n șoapte de rozeuri...
M-atingi cu pielea-ți de suspine...
Revăd preludiuri de antreuri.
Înot pe lacrima-ți din pleoape,
Pătrund pupila-ți, mă-nfior...
Plutesc ușor în calde ape
Ce le-am plouat, noi doi, de-amor.
Te strâng, subtil, în pas de dans
În tremur fin... ce l-ai ascunde.
Îți simt răcoarea-n lin balans...
Ne-am vrea pitiți, dar n-avem unde.
Îți mângâi cu retina corpul
Pe plajă -cu broboane- fin...
Revăd în minte aeroportul
Când am plecat, spunând că vin.
Mi s-a furat comunicare;
N-am telefon să te mai chem.
Rămân, să te-apăr de uitare...
Din amintiri, mi-am făcut ghem!
Aș vrea să risc să te revăd,
C-am revenit peste-un deceniu...
Mi-e frică de-un ultim prăpăd;
Să nu-mi zici "Nu!"... pentr-un mileniu!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ma...
Mi-e dor de degete-ți prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ți din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.
Nu mai am aura de pui
Și nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăți, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.
N-aud iubirea-ți în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...
Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparțin, ești parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, ești eu, a mea ma... ma
Visez cu ochi deschiși și plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!
Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exiști
Ești încă trupu-mi, mai persiști
În sânge-n gând, cât n-am murit...
Că n-am știut să te păstrez
Adorm sleit de remușcare...
Uitasem: nașterea se moare!
Mă ierți ma... ma, eternul crez...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 14 comentarii până acum.Nu mai există bine... Ma fille n'est plus pour toujours
Când nu te mai aud, n-aud nimic de tine,
Ecoul de pas fin, "Alooo... Ça va?" chaque jour
Și, n-am speranța trează că vei mai face un tur
Să te revăd, nu mai... Nu mai există bine.
Când știu că nu mai treci uitându-te de sine
Doar să aduci "bonheur" cu zâmbetul angelic,
Să bucuri omenirea cu sufletu-ți feeric,
Nu mai am ce-aștepta... Nu mai există bine.
Când îmi răsună-n minte clinchete de râs fine
Și întrebarea dragă "Comment ça va papa?",
Nici nu mai sunt întreg, doar un hidos ceva
Fără nimic uman... Nu mai există bine.
Când niciun miez de noapte nu mă întreb iar cine
Mă sună cu speranța de ajutor deșartă
Să-i vin în ajutor, s-o descleștez din soartă
Și n-am făcut nimic... Nu mai există bine.
Când îmi privesc lung brațe cu sângele în vine
Și știu că rău departe peste-un ocean te-am dus
Și ai rămas stingheră, un trup mignon de fus,
Fără să-ți fiu un sprijin... Nu mai există bine.
Când sunt doar o cascadă de ropot, lacrimi fine,
De când nevrut mă scol și până-n noaptea goală
Fără să știu că pot să-ți mângâi cap în poală,
Nu pot să mai exist... Nu mai există bine.
Când m-ai avertizat cu "V-ați pierdut de mine!"
La Radio-Vacanța, doar la trei ani, pe plajă
Cu Pepsi-n palma fină și mâna-n șold, o vrajă
Mă prinde, mă sfârșește... Nu mai există bine.
Simona mea, Ionela să știi că tata vine,
O moarte să te caut, alături iar să-ți fiu,
Că liniște s-a dus, aievea-s, nu sunt viu,
Un ambulant nebun... Nu mai există bine....
Mi-e un dor distrugător, sunt mort de drag de tine...........
18.05.2020
cu Simona Radulescu.
rugăciune pentru copii de Daniel Aurelian Rădulescu din Clip'uri dinspre mine (18 mai 2020)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Concluzie
Nici n-am știut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Și zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.
Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l țineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.
N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanț ce-i spunem ADN-eu
Și-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpânește, nu sunt eu!
Înseamnă, în fond; cu toți ne naștem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Mințiți c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic țintuiți, ca niște jagardele!
Mă uit cu detașare; mă privesc
Și-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?
Aș vrea, cel puțin la sfârșit, să știu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aș fi eroare și nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebați la fel? Sau pot să vă... descos?"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Album... fișic?!
Am dat o raită prin album,
Uitat de-un fad cotidian;
Nici bani și nici meridian,
N-am handicap, să plec la drum.
Sunt clipe - de iubite dragi,
Părinți, copii, puțini prieteni-
La schi, sau în culcuș pe jnepeni
Sau la nudiști, fără nădragi...
Sunt file scumpe de album
-Cu chip în rânjet afișate-
Prezente-n gând, demult uitate...
Îmi sunt cum dalele de drum.
Dau foi sau clic, să le revăd
-Ferice sunt, de-mi sunt frumoase
Le șterg, sau rup, de sunt hidoase-
Trecut îmi curăț, șterg prăpăd.
Buimac mă uit, ca la un altul
-Nici cei din jur... nici eu n-aș fi-
La pozele color sau gri...
Am umezi ochi, simt catafalcul.
Suntem alături și-mi dau mâna
-Căci nici nu e așa departe-
Gândesc, timp mult, nu mă desparte;
Însă nu-i spațiul, nu-i totuna.
Mă văd unde plângeam atunci
-De-o clipă singur, de-un nimic-
Și-aveam adresa-n mână, în plic
Nedezlipit, pentru porunci...
... Erau mulți ani spre experiență
-Tânăr naiv- ce n-o aveam;
Pot vinde poze ce-adunam
Să-mi cumpăr timp... de existență!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neîntreruptă trecere
E stranie senzația, de dus, de gol
Când întinzi mâna și nimic n-atingi;
Ca-ntr-un coșmar, urmat după viol,
Din abuzat!... Nu-i nimeni cui să strigi.
Mai singur sunt în fiecare zi
-Pierzând din totul, ce am cunoscut-
Chiar de m-am ocupat să am copii...
M-au lăsat toți!... E-ndeajuns, că i-am făcut!?
Se duc colegi sau de îi vezi, îs absenți;
Cărunți un pic, cu aere preocupate,
Ieșind tiptil din școala existenței, repetenți...
Se strânge viața într-o austeritate!
Încerc să n-am pătrundere de hău interior,
Depresia să nu m-atotcuprindă;
Mă-mpac cu gând că încă-s muritor
Și nici n-am gând, de atârnat de grindă.
Când deschid ochi, tot ce privesc, visez,
Devin introvertit, am poze-n gând;
Revăd istoria-mi, ce-ncerc să precizes...
Sunt eu cu mine, tot mai... când și când.
Am lacrima un nod, mereu mai des
Mă văd... părinți și-i înțeleg tardiv;
E lumea pururi nouă, doar cu un acces...
Ieșirea-i, pe un singur recviem, din portativ.
De este alinare, de-o ofertă, din iubit
-De-ai dat, ca să primești, fără să ceri... la fel
În timp, puțin câte puțin, crezând în infinit-
Rămân-eternul; el sau ea, iubit, iubita, trecător fidel!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești...
Ești ca un gălbenuș de floare-n tei,
Ești ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai știu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.
Ești ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Ești roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai știu, somn n-am, îți dorm în poale
Doar când cosițe-ți simt, mă mor de TU, de bine.
Ești ca un copoțel ce-și cântă pasul lin,
Ești o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai știu de-s orb, de nu-ți văd ochii
Doar când te-adulmec și te-aș bea de amor-venin.
Ești ca dulceața de salcâm cursă din spini,
Ești ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai știu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ți fac pază, nori de-azur senini.
Ești ca un înger cu căpșor de bucle,
Ești ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai știu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând și trup îți dau... pân' n-or să mai răsufle!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu știi?
De unde vii? Din care gând ascuns,
de care n-am știut și-acum îl văd,
îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd
și, la-ntrebare, să găsesc răspuns.
Și... cine esti, îmi spui? Aș vrea să știu
cum de-ai venit. Ești zâna din povești?
Așa îmi pari atunci când îmi zîmbești
sau când în brațe-mi vii, al tău să fiu.
Știu, ești aceea care-am vrut să fii,
ești steaua, nimfa, tot ce am visat
și am dorit alături să îmi vii.
Încerc, privindu-te, a-mi aminti
trecutul sau o lume ce-am uitat
și-n care te iubeam. Nu pot. Tu știi?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"
E-un 5 noiembrie-nspre un sfârșit de an
Ce nu și-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.
E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...
Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot țărmurindu-l și-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.
Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.
Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Și n-am puterea să-l întorc și nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Și-l pierd, într-un week end, pe Adrian.
Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.
Bucată ruptă-i de la țara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... și Prut și Adrian.
Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.
Țineți-vă să nu rămâneți van
Cum sunteți azi doar simpli impostori
De nu veți recunoaște-n timp valori
Continuând să renegați un Adrian.
Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înțelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.
Și nu uitați c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte și gând sublim și nu-nțeleg
De nu vă vreți prin el, popor nemuritor...
Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o țară care-și pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...
PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veșnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pata brun cu negru
O umbră neagră-n brunuri șterse
Zăresc în caldul de-un cuptor
De iulie, icnind să verse
Gunoi din falsul abator.
Nici nu-i frumoasă și e mică
Și fuge doar de o privești;
Se ascunde tremurând, i-e frică,
Nu vine chiar de-o amăgești.
O văd mereu dormind cu jind;
Jinduind curtea-mi cu-al meu dog
Care se-mbuibă... Doar privind
Nepăsătoare, ca de-un drog.
Și se răcește timp. Nu crește,
Doar simțuri dă de-un prim amor
Neașteptat, ce nu-și dorește;
Că o haită-ntregă o mușcă, o vor.
Și n-are nicio apărare;
Mai multe nopți și zile fuge
Chelălăind limbaj c-o doare,
Dar n-are cui, viața și-o scurge.
O revăd slabă, iar dormind,
Visând cu nările-i mișcânde
De arome-n zbor, oftând, pierind
De dor de-o mamă de niciunde.
Mă bucur să o văd mereu.
I-arunc ades câte-o bucată
Și-i tot mai frig și somnu-i greu...
Covrig, în tremur într-o groapă.
Sunt astăzi fără nicio vlagă,
N-o văd niciunde pe "fărâmă"...
Nu mai respir; o aveam de dragă,
Urâtă, slabă-n chin, pe brumă.
Doar se-ngrășase, dar în burtă,
Urnindu-se cu coada strânsă...
Și gând tresar la plasa ruptă
În râu, c-o amărâtă, alta plânsă.
Alerg la râul, uz de rug
Și văd pe-un ciob de gheață-n mal
Un boț de pânză-n humă; drug
Și-o sârmă-ncolăcită-n val...
... Și de sub apa sloi de rece
Răzbate-o pată brun cu negru
Și plâng și capul nu-mi mai trece
Și nu mai văd... omul integru!!!
Doar cățelușa-n lemn de cedru...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confruntare cu sine
E timpul, sigur, relativ?
Eu mă consider neschimbat!
În minte, m-am maturizat...
Estetic, n-am niciun motiv!
În oglindă, zilnic mă privesc
Nu analitic, doar trecând
Din obicei. N-am niciun gând!
Sunt încântat, ori mă uimesc!?
Sunt neschimbat peste decenii
-Oricum puține, că-n total,
Sunt 7-8 de imortal-
Dar sunt convins, nu am vedenii!
Surprinzătoru-i o întâmplare
Când după ani de despărțire
Te întorci la loc de moștenire
Și ești în șoc, cazi în stupoare!...
Figuri întipărite-n minte
Sunt deformate într-un tipar...
Ce-am prevăzut, nu se dezminte;
Depindem toți de calendar...
Nici ce iubisem în liceu
Nu o revăd cu ochi de dor,
Nu o mai simt, nu mă-nfior...
Sunt trist, sunt dus, nu mai sunt eu.
"Back to the future" e real;
Privind la magazin în geam
Cu ochi cețoși mă-ntrezăream...
Einstein... e sigur, genial!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vacanță la mare
Simt sarea buzelor marine
Ce strâng visate amintiri
De soare martor de iubiri...
Îmi simt iubitele-n narine.
Pășesc frugal nisip fierbinte,
Mi-așez dorințe pe cearceaf...
Mă-ncânt în seară de-un taraf
Sperând c-am "da" la rugăminte!?
Am ten de bronz și cer sub pleoape
Și-ncerc priviri răscolitoare
Să cuceresc fragilă floare
Ce-am întâlnit peste zi-n ape.
Mă tot petrec spre toalete
Să-mi confirm farmec în oglinzi;
"De-am tot ce-n gând tu îmi pretinzi?"...
Miros a spray de violete.
În dans visez la nimfa goală
Și-ating lipit forme dorite
Calde-n tremor, minți ispitite...
Sting gura de un pluș-petală.
Mă uit în jur la străluciri
De chipuri fericite-n briză
Se-nlănțuind de-amor în criză,
Cerșind nocturne năluciri...
Sleit mă-ntorc pe-același loc
Recăutat, pe fin nisip...
Adorm în vuiet, visez chip
De înger se-ngemând cu foc.
Plecase-n zori spre neștiut
-Nici sigur numele nu-l am-
E doar o aventură-n van
Ce nimeni n-o va ști... Trecut!
Îmi topesc gându-n caldă rază,
Privesc talaz nestăpânit,
Îmi topesc visu-n caldă rază...
Am gândul la crâmpei de-o frază;
"Sunt doar a ta, al meu iubit..."...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răscoliri
Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Și, au rămas imaginile, toate de neșters, ce pacoste...
Doar ele și cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.
Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Și un dans de personaje se îmbulzește într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.
E tot cu aceeași vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăișul, într-o scoarță de-un fanatic
Rănindu-și singur minte și suflet... din trăiri.
E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-și scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...
Și ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înălțare
Așa aș vrea, să mori de dor
și-n zbor să-mi vii de după nor,
unde am cuib mereu senin
și stau îngenunchiat... Mă-nchin.
Doar să plutești la braț cu mine
aș vrea... Să știi că sunt suspine
când plouă ultima speranță
și cad tot destrămat... O zdreanță.
Te vreau în brațe vaporoasă
din lacrimi, ce mi-am făcut casă;
să te pătrunzi din mine iară,
să pot să mușc... Să-ți fiu iar fiară...
... Sânge s-amesteci printre buze
în șoapte îngânat confuze.
Să tremuri iar în cald fior,
să-mi zgudui piept... Să simt că mor!...
... Și când adormi c-un fir de zâmbet,
prins în suviță-n colț de-un zumzet
respirat printre dulci parfumuri...
Să mă-nalț ars, sleit în fumuri.
De nu veni-vei, să mă plâng
în picuri mari să cad, să strâng
în juru-ți dragoste-n maree...
Să te port val de-o epopee.
De dor să mori, așa aș vrea,
înger să-mi fii, numai a mea
din toată lumea trecătoare...
Să-mi fii sublima înălțare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când
Când mi se face-n suflet dor
De cum erai și nu mi-e bine,
Să știi că-s vânt ce-ți suflă nor
Să nu te picuri în suspine.
Când voi simți singurătate,
Așa cum mi-e de zi cu zi,
Să știi că-s marea-n val de ape
Să-ți scalde chip, să știi, să știi.
Când nu voi mai avea nici noapte,
Nici somn, că numai tu mi-ești vis,
Să știi susur îți voi fi, șoapte
De-un înger, păzitor trimis.
Când n-or mai vrea să mă cunoască
Nici ultimii amici ce-aveam,
O lume-s eu; floarea din glastră
Din nou, parfum ce te-ndulceam.
Când mi-o fi rece-n plină vară
De atât pustiu, tropic nocturn,
Îți voi sclipi-n inel, brățară,
Diamant pur, din taciturn.
Când nu voi mai simți văpaie,
Că-n minte nu-ți voi fi făclie,
Să știi că mă-mpletesc din paie
Să mă porți bor de pălărie.
Când tot ce am îmi va fi lipsă,
C-oricum doar tu îmi ești tot ce-aveam,
Voi fi iar soarele-n eclipsă
Ce ascuns te vream, te dogoream.
Când mă voi pierde-nspre azur
Sleit de dragul tău, când nu-i,
Să știi că-s tot ce-i împrejur
Să poți să calci, capul să-ți pui.
Când va pica o stea pe cer,
Ușoară, doar cât să te-atingă,
Să știi că-s eu, doar mesager
Ce-ar vrea... iubirea să nu-ți stingă...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învăluit în cer
Înfig degetu-n cer, că de la mine-ncepe
Și-i simt albastru-n care scald tot plin de tonuri.
Îl am în lacrimile-mi ce s-au scurs, rămase sterpe
De timpuri ce le-am șters, s-au dus, doar gândul le-are zvonuri.
Înot în pojghița de mare ce-mi dă suflu
Că-nghit la nesfârșit și adieri și vânt năprasnic
Ce-n valuri au trecut de-un hărăzit, îmi pustiind răsuflu
De care încă-mbujorez, purtat la jinduit de fiecare praznic.
Am cer -lipit pe ochi, în pori de el transpir
Și-i greu, fără să-l simt că îmi apasă zboruri-
Ce-l visez veșnic, visul mi-este un neîncetat respir
Să fiu adânc, mai sus să-mi găsesc oase urme, doruri.
Dar e la fel ca marea, oceanul; stau plutind,
Nu pot s-alunec jos, să mă scufund, himerele mă-mping!
Abisul nu-i al meu, e precum cerul ce l-aș vrea să-l prind
În mâna ce-n cătușe-o am de mine și-s văzduh de cer, ce-ating...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Senzație
Am ca o pată de lumină când inspir
Și parcă aș tremura voalat sub stern, în piept,
Când gând mi-ntoarce poza, elixir
De ochii tăi ce m-au privit și aștept.
Se tot repetă, ca un film pe disc defect,
Că de privesc, oricum nu văd nimic în jur;
Doar tu, un cântec premiat recent, select
Și-l fredonez la nesfârșit reluat, retur.
Stau cum drogatul fără doză, gând crispat,
Să nu se piardă ochi, luciul de brun-cristal,
Colat pe scoarța-n trunchiul aplecat,
Din pom ce sunt... amarul de-un migdal.
Înviu, de auz, la pală de vocală,
Ce-mi face inima să spargă colivie;
Că nu mă vrea, nu se mai vrea vasală
De nu ți-o dau, nu ți se închină ție!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-am căutat
Te-am căutat atât de mult și am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut și pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ți spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ți ofer azi e UITARE.
Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Și aș vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Și inima din piept, iubito, iar mă doare.
Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur și adorm, în lacrimi mă trezesc.
Te-am așteptat în gară pe un peron pustiu,
Știam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ți-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.
N-aș fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în fața mea, fericită și frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prințesa mea.
Te voi iubi o viață, mereu ai fost confuză,
Mai pot simți și acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă și chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.
Mi-e dor de glasul tău și dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aștept din nou la gară,
Ne așteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu știu și știi și tu, noi doi chiar ne-am iubit.
poezie de Daniel Scripcaru
Adăugat de Daniel Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cont
Mă îndrept încet, vers șapte sute
De întortochieri, gând în cuvinte
Ce n-aveam loc 'n atâta minte
Ce-o țin ostatică, de-s mute.
Și am conștiința; puțin e
Și cât sunt de neîndemânatec...
Tragic de taciturn, zănatec,
Satiric, melodram... orice.
E propria-mi eliberare
Și cred că nu rănesc pe nimeni;
Doar masochiști ce sciu doar vineri
Trăind din supt de orișicare!?!
Tânjesc s-ating suflet pereche;
Doar unul doar și îmi e-ndeajuns
De-l iau de mână-ntr-un pătruns...
Sau lume-o tragem de ureche?!
M-aș vrea suflând pe alte buze,
Uitat de somn pe piept în freamăt
Lâng-o veioză... Strigăt, geamăt
De-o dragoste în vid de muze.
Este și-un fel de închinăciune
Către ai mei ce nu-i mai am
Sau ce-i ce-mi sunt, erau, iubeam,
Ori un sobor de plecăciune.
Aș vrea să fiu și-un manifest
Că-s înrolat eu singur, unul
Să schimbe lumea rea cu bunul...
Măcar de-aș fi imbold de-un gest?!?
M-am tot înșiruit cuvinte
Așa cum știu, un amator
De scris, de viață, de amor...
Mă vreau fuior, de-un vis cuminte...
... Un vers de-aducere, aminte!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O fărâmă de colindă
Sunt risipit în zări străine,
În căutare de mai bine,
Dar când Crăciunul e pe-aproape,
Învie lacrima sub pleoape,
Căci o fărâmă de colindă,
M-așează liniștit în tindă,
În casa vieții ce-mi fu punte,
Într-un sătuc pierdut în munte...
Și frați revăd, revăd surori,
Voioși nuntind și botezând,
Revăd câmpiile cu flori,
Și-aud căluții nechezând...
Revăd pe tata și pe mama,
Ce s-au mutat pe sub țărână,
Cu suflet greu îmi birui teama,
Și le întind, plângând, o mână,
Dar totu-i vis și amăgire,
Colinda, numai, mai e vie...
Ea mi-e sădită-n amintire,
Și-mi cântă-n suflet, pe vecie...
Ea-mi dă putere să trăiesc,
În sfântul spirit românesc,
Și mă ajută, preț de-un leu,
Să mă topesc în neamul meu...
Pe vatră mai mocnesc tăciunii,
Așa cum i-au lăsat străbunii,
Tânjind de dor să îi aprindă,
Iar, o fărâmă de colindă...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chipul
Privesc prin ploaia toamnei și nu văd
nici stropi, nici ramuri ude sau ceva
ce să m-atragă, să nu pot vedea
gravat pe-un gând un chip ce-l tot revăd;
E-o noapte înstelată și privesc,
ascuns în umbra clipelor pustii,
spre bolta-n care, printre stele mii,
e luna cu profilul ce-l iubesc.
E peste tot în jurul meu. Decid
că ochii sunt de vină. Îi închid,
iar gândul ce m-apasă îl alung.
Sub pleoapele închise îmi ajung
imagini ce, pe-o boltă, se divid
în stele ce formează -un chip candid.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!