Prin viaţa asta mă simt un surd în căutarea muzicii

din inimă în inimă precum un provincial
rătăcit în buricul târgului cu miniştri
totul aici se roteşte în sens invers inimii
aurolaci primadone desfrâu închinare
protipendada şi falsul luci al banului
din când în când un om părăsit
dator trotuarului cu o viaţă
îşi adăposteşte visul într-o cutie de carton
eu trec parcă vinovat şi arunc o monedă
nu fac decât să mă amăgesc că sunt un om bun
totuşi mă doare sau e mai degrabă teama
de a nu ajunge aşa

cui nu-i este frică de sărăcie, îmi zic
iar gândul meu zboară la călugării sihaştri
în sărăcia trupului sunt mult mai bogaţi decât îmi pot închipui
lor nu le e frică nici de sărăcie
nici de viaţă nici de moarte
repetă neantul în căutarea luminii
cum orbii dezleagă florile de culoare
prin atingere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa imperfect pe cât ideal visez

vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înţeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
şi să-i mulţumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori aşa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului

nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiţionat
sunt în situaţia de a înţelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existenţă
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut

nici măcar dorinţa de a lupta
cu veşnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
şi nici cum ar fi
o altă viaţă
doar mă bucur că nu o să mai ştiu nimic
şi poate
cel puţin la început
voi fi iarăşi copil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu bănuiţi câte ceruri se îngroapă

într-o inimă de poet
dar vă cumpăraţi medicamente antistres
mai beţi o vodcă albă
consumaţi un verset albastru
striviţi întrebările într-o scrumuieră de lux
şi vă întoarceţi în moarte ca într-un aşternut
cu speranţa veşnicei dimineţi

dar eu visez că sunt copilul răsfăţat al cerului
şi mă dăruiesc pe vânt să-mi caut zborul
nici măcar moartea nu mă izbăveşte de libertate
din foc prin foc cenuşă mă-ntorc
iar când mă veţi fuma ca pe o ţigaretă mentolată
miliarde de galaxii o să vă pătrundă în sânge
pe când pe mine mă va furnica liniştea
dintre două universuri roz
ca acum când vă scriu despre viaţă
ca despre un tort de ciocolată
numai bun de împărţit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comoditate

Cad fulgii, fir-ar ei să fie,
Zici că sunt puf de păpădie.
Da nu e puf, e apă rece.
Precum iubirea, iute trece.

Trăiesc puţin, doar cât e ger,
Apoi devin apă şi pier.
La fel şi inima, iubeşte,
Până prea mult se încălzeşte.

Când arde tare, apare frica,
Că nu va mai rămâne cu nimica.
Şi se retrage-atunci treptat
La starea de unde-a plecat.

E mai uşor, asta se ştie
Atunci când nu-i nici frică, nici furie,
Când nu e ger şi nici dogoare
Şi inima în piept nu doare.

Da spune tu acum cinstit,
Un om ce-n viaţă n-a iubit,
Nu a trăit fără plăcere?
Eu zic că da, da-i o părere.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că am murit deja

şi nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistenţă
pare şi el rămas singuratic
prin inima mea de aer

într-un fel trec prin toate
ca şi când nu ar mai fi
nici nu mai ştiu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare

chiar şi ţipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinţi
nici măcar sărate
par să fie nişte fulgi îngheţaţi
care viscolesc prin imensul gol din mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea e precum o busolă

numai că nu indică nordul
ştii cum sunt poeţii
un fel de fluturi
care caută floarea universului
cu speranţa de a o împlini
în căutarea lor ideatică
scutură polenul muritoarelor flori de câmp
sfârşesc apoi omizi
visând aripi
nu ştiu cum să răspund
poate că nici nu vrei un răspuns
poate că nu e nici o întrebare
sau poate două aripi se îmbrăţişează în zbor
în căutarea trupului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre moarte şi libertatea de a nu mai fi

aş putea construi un dialog cu masa tăcerii
mai degrabă un monolog rotund
precum pâinea bunicii mele
sau poate doar un strigăt anonim
precum o delaţiune
cât să-mi mai înec din corăbiile acestea
ştii tu bine doamne ce mai flotă port în inimă
dar taci
că de când s-a inventat rostirea
parcă lumile se nasc aşa de aiurea
şi aşa de nepregătite pentru armonie
încât sfârşesc mai tot timpul nefericite
oricum doar noe are patent pentru navigaţie
iar dacă înainte de a mă trezi din luciditate
între mine şi firul de iarbă nu era decât un vis
(poate că totuşi nu era nimic de negociat)
ca întotdeauna de la rădăcină spre undeva departe
cât despre viaţă şi interdicţiile existenţei
nu ştiu de ce
dar nu am nicio obiecţie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricâte afişe cu zei aţi pune pe cer

nu votez niciodată cu nemuritorii
sunt genul care fluieră în biserică
şi nu-mi plac stăpânii nici când sunt pictaţi
nici când fac promisiuni electorale
pentru că nimic din nimic nu e ceva niciodată

sunt copilul haosului
mă lupt cu ordinea aceasta nefirească
tremur de unghiuri drepte şi puncte egal depărtate
îmi vine să strig ca un lup care nu vânează luna
şi îmi trec toate căprioarele prin inimă
ca pe un bulevard al frunzelor galbene

nu-mi strigaţi să intru în rând
sufăr cumplit de claustrofobie stelară
nu ridic păpădiile nicodată mai sus decât pot sufla
nu din cunoaştere
nu din cine ştie ce regulă
ci pentru că îmi place spectacolul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricâte afişe cu zei aţi pune pe cer

nu votez niciodată cu nemuritorii
sunt genul care fluieră în biserică
şi nu-mi plac stăpânii nici când sunt pictaţi
nici când fac promisiuni electorale
pentru că nimic din nimic nu e ceva niciodată

sunt copilul haosului
mă lupt cu ordinea aceasta nefirească
tremur de unghiuri drepte şi puncte egal depărtate
îmi vine să strig ca un lup care nu vânează luna
şi îmi trec toate căprioarele prin inimă
ca pe un bulevard al frunzelor galbene

nu-mi strigaţi să intru în rând
sufăr cumplit de claustrofobie stelară
nu ridic păpădiile niciodată mai sus decât pot sufla
nu din cunoaştere
nu din cine ştie ce regulă
ci pentru că îmi place spectacolul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om căruia îi este frică de moarte, îi va fi frică de viaţă de asemenea, pentru că viaţa aduce moarte. Dacă ţi-e frică de duşman şi închizi uşa, nici prietenul nu va putea intra.

citat clasic din Osho
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu

Totul a-nceput într-o continuare...
Cum se naşte floarea zâmbind către soare,
Soarele -o usucă într-o scăldătoare
De raze călduţe şi unduitoare.

Nu-i nimic pe lume care nu foieşte,
Chiar şi piatra, timpul o încărunţeşte
Până când în rosturi o cermăluieşte
Şi o suflă vântul până-o prăfuieşte.

Totul este viaţă şi apoi e moarte,
Moartea se transformă într-o vietate.
Într-o perioadă ciclul se roteşte,
Nu mai ştiu din ce totul încolţeşte.

Din nisipuri fine şi din praful mării
Stâncile se-nalţă până-n vârful zării,
Din apa sărată creşte altă floare
Ce-şi ia din pietroaie frunze şi-o culoare.

Totul este moarte într-o disperare,
Totul este viaţă într-o încântare,
Din oase de păsări fluturii iar zboară
Şi prin iarba crudă câte gâze zbiară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un zeu ciudat

beau nectarul florilor de gheaţă
apoi înalţ zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu ştiu când am învăţat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar ştiu că am puterea ca între două nopţi
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi dragostea nu e o teoremă

oricât aş reduce la absurd relatiile dintre noi
nu reuşesc să-mi demonstrez mai nimic
nici de ce nu mai am loc în mine
nici de ce-mi curg lacrimile aşa de invers
ca şi cum oceanele s-ar vărsa toate într-un ochi
conform unui principiu nedescoperit de arhimede

poate de aceea toate reciprocele sunt betege
iar pătratele au redevenit
într-un anume fel
rotunde
cât să-mi lase speranţa că totul nu e altceva
decât o operaţie de înmulţire cu nemărginitul
sau doar o simplă scădere a infinitului din zero

desfac un fulg în sentimente
şi-mi este aşa de cald
de parcă olaf mă sufocă cu îmbrăţişările lui
apoi redesenez perfecţiunea
dintr-o singură tuşă
cu sângele tău
parcă din ce în ce mai albastru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sărut cerul

şi când ninge şi când plouă
şi pe senin şi pe furtună
mă închin dimineaţa soarelui
ies apoi cu inima în pragul lunii pline
mă rog stelelor ca şi cum mi-ar auzi zbuciumul
nu caut capete de lume ci îmi văd de mersul înainte
din prăpastie în prăpastie în căutarea odihnei
îmi trimit gândul dintr-o lume într-alta
culeg cu buzele iertarea din roua florilor
tot cu buzele săvârşesc păcate nenumărate
oricum e inutil să numeri la infinit
pe altarul fierbinte al trupului aprind candela
şi-mi trec toate supernovele prin simţuri
cât să mă bucur de univers cu ochii închişi
între două naşteri şi o moarte
nu sărut icoane zugrăvite de sfinţi impotenţi
nici pe cele aurite nici pe cele din argint
nu-mi fac cruci idioate şi nici nu aduc jertfe miei
doar mă aplec în mine şi apoi mă ofer tuturor

consumaţi-mă cât mai sunt
nu vă sfiiţi să gustaţi din iubire
cu tot păcatul
cu toată pofta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

din când în când răscolesc străzile de tramvaie prea obosite
apoi sap de nebun în căutarea trăsurilor fermecate
şi strig şi strig şi strig prin mine
după lumi nenăscute
de mă doare ecoul din inimă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică

ţie nu?
de căutare
de răspuns
de întrebare chiar
îmi e teamă să fiu fericit
să strig iubirea în piaţă
ori să dansez precum zeii
cu tălpile pe Olimp şi creştetul în cer
îmi e aşa frică încât nu mai pot face nimic
stau şi privesc cum trece clipa
tremur
nici nu mai văd nimic
.....................................
oricum mai bine orb căutând lumina
decât viu netrăind
.....................................
împărţit între două temeri
nepregătit să-mi accept inima
o supun creierului
dau vina pe lume
pe Dumnezeu
în loc să privesc în sufletul meu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă căuta prea departe

nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenuşă
un fel de pegaşi absurzi
care prin deşertul roz
scurmă-n dune după atlantida
şi găsesc doar oaze morgana
precum cactuşii supuşi înfloririi
inventează primăvara şi în vara veşnică
pentru dospit de fluturi imenşi
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorţite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoşi
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte

nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viaţă

prin fiecare dulce moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura ţară a făgăduinţei e în inimă

niciun om nu e ales
cum nicio rasă nu e pură
nu există arieni cum nu există infinit
decât pentru cei care nu cunosc clipa
niciun univers nu poate ieşi din matrice
nu există ieşiri din acest labirint
doar întoarceri
şi din când în când iluzia
că poţi desface nodul

unitatea este doar o axiomă
nicio regulă nu aduce eliberarea
orice evadare din cerc duce într-un alt cerc
iar gândul este centrul
în jurul lui se desenează totul

dar în inimă
totul este posibil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi las inima pe spate într-un hohot liber

nu sacrific niciodată pionii inutil
fiecare jertfă e un pas înainte spre singurătate
în locul unde sunt în sfârşit învingător
este doar un nebun de negru şi un turn rece
aici amestec lacrimile într-un singur sens
să nu se taie fericirea
apoi înmulţesc cu doi fiecare gol alb
împletesc diagonalele doar aşa
ca să găsesc un sprijin înălţimii
steaua polară încă se mai crede regina nopţii
iar afurisiţii aştia de cavaleri nu mai au cai
nici înaripaţi nici cu potcove de 99 de oca
dar zboară totuşi pe orice himeră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!