Comoditate

Cad fulgii, fir-ar ei să fie,
Zici că sunt puf de păpădie.
Da nu e puf, e apă rece.
Precum iubirea, iute trece.

Trăiesc puţin, doar cât e ger,
Apoi devin apă şi pier.
La fel şi inima, iubeşte,
Până prea mult se încălzeşte.

Când arde tare, apare frica,
Că nu va mai rămâne cu nimica.
Şi se retrage-atunci treptat
La starea de unde-a plecat.

E mai uşor, asta se ştie
Atunci când nu-i nici frică, nici furie,
Când nu e ger şi nici dogoare
Şi inima în piept nu doare.

Da spune tu acum cinstit,
Un om ce-n viaţă n-a iubit,
Nu a trăit fără plăcere?
Eu zic că da, da-i o părere.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul se transformă în bine

Omul, fără pauză
îşi schimbă viaţa mereu.
Nu ştiu din ce cauză,
din miel blând, devine leu.

În tinereţe iubeşte
şi la rândui, e iubit.
Târziu, când îmbătrâneşte,
nu iubeşte, nu-i iubit.

Când ajung la bătrâneţe
uită că mult s-au iubit.
Iubirea din tinereţe
i-a-înrăit, nu i-a unit.

Nici averea şi nici casa,
nici măcar cei trei copii
Ce strălucesc ca mătasea,
nu le-au adus bucurii.

Se cunosc şi după umblet
că nu mai pot fi iubiţi.
Au răutate în suflet,
nu mai pot fi fericiţi.

Fiecare se gândeşte
la o altă fericire.
Nu ştie de-o mai găseşte
şi intră în rătăcire.

Când rătăcirea e lungă
binele în rău sfârşeşte.
Nu mai au nici bani în pungă,
nu mai trăiesc omeneşte.

Dacă rătăcirea-i scurtă
şi mintea în cap revine,
Este bucurie multă,
răul se transformă-n bine.

Există un nou început,
se reaprinde iubirea.
Poţi reface ce-ai pierdut.
îţi reclădeşti fericirea.

poezie de Dumitru Delcă (11 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cer să fiu iubit

Eu nu cer să fiu iubit,
Aş cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Şi nici nu sunt sigur că merit.

Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aş simt obligat să întorc serviciul
Şi nu ştiu dacă mai pot.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă preţuieşte.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aş cere şi nu aş primi,
Aş fi nefericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerşeală,
Aştept doar să fiu iubit
Şi atât.

Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri şi vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci aşa L-am văzut pe Dumnezeu
Şoptindu-mi prin senzaţii.

Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puţin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.

poezie de Cosmin Druţă din Teorie poetică şi poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, inima doare...

Uneori, inima doare,
Ochii plâng de disperare,
Gândurile sunt amare
Şi simţi că sufletul moare.

Când nici o rază de soare
Nu-ţi aduce alinare,
Uneori, inima doare,
Ochii plâng de disperare

Cu mii de mărgăritare,
Dar toate sunt trecătoare
Şi când soarele apare,
Ne gândim cu nepăsare

Uneori, inima doare...

rondel de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transplantare

Trebuia să mi se pună în piept
altă inimă.
Altfel urma să pier.
Mi-a dat inima ei
Mama.
Dar tot mă mai doare.
Mai ales, când arde pământul
de sete, de ploaie.
Mai ales, când nu se întoarce
tata
de la războaie.
Mai ales, când plec prin
străini
şi nu scriu cu lunile acasă.
Mai ales, în amurg,
când soarele
după dealuri se lasă,
mă doare.
Asemeni dureri
n-am avut niciodată.
Şi nici asemeni
răbdare.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea e cea mai grea pierdere. Pentru că, dacă nu e o renunţare, atunci e sentinţă. De cele mai multe ori, despărţirea doare, pentru că ne învinuim că nu am iubit îndeajuns sau îl învinuim pe celălalt că a plecat, înainte să fim măcar încă o bucată de viaţă, fericiţi, împreună. Despărţirea doare şi pentru că nu ne iertăm. Nu ne iertăm, pentru că nu i-am lăsat să ştie cât i-am iubit. Nu le-am arătat, îndeajuns de mult, iubirea noastră. Nu pe cât am fi putut. Sau nu pe cât ar fi avut ei nevoie. Şi, de aceea, doare pe atât mai mult. Lecţia de viaţă este să nu amânăm a ne arăta iubirea. Despărţirea mai poate fi un jaf al destinului: atunci când acesta îţi răpeşte sufleţelul iubit. Când spun asta, mă gândesc la moarte. Moartea omului iubit. Partener de viaţă. Copil. Părinte. Frate. Animal de companie. Poate, o preţioasă Lecţie de Viaţă este că acele suflete care pleacă nici nu erau menite să ne fie alături o viaţă întreagă. Poate, Menirea lor a fost să ne înveţe ceva. Să ne înveţe DORUL. Să ne înveţe regretul; acel regret care ajută la înălţare. Poate că menirea lor a fost, doar, să ne iubească. Să ne facă "să ştim cum este să fii iubit".

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rană

Nu voi găsi cuvinte când simt braţele tale
Că vin încet spre mine dezmierdând,
Unghiuri rătăcite din lumile-mi ovale
Tăcere a cuprins inima oftând.

De aş afla cum să mă apăr când leii vor să muşte
Aş fi acum departe, departe de unde sunt...
Jalnicul meu suflet impulsiv să guste,
O viaţă de senin odat' pe-acest pământ.

Plânsul meu se scrie în cărţi ce nu le văd,
Mă doare în adânc când singură mă aflu...
Şi privesc la mine, ochi lăcrimaţi revăd
Şi un suflu cald luptând în rece sacru.

Te-ntrebi vreodat' cum mă răneşti şi mă tai pe suflet?!
Dureri se înmulţesc atunci când nici nu ştii...
Eu aşa înaltă... voi, prea mici în cuget
Nu pot schimba destinul a trei oameni vii.

Lucrurile bune vin şi din căi greşite;
Asta învăţat-am în viaţă pân' acum...
Faptele nedrepte sunt îndreptăţite,
Când e îngăduit de Cerul mult prea bun.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

Scherzo

De ce, când o furtună,
S-bate pe pământ
Cu furie nebună...
Cânt?

De ce, când luna plină
Revarsă peste crâng
Divina ei lumină...
Plâng?

De ce, când treci semeaţă
Şi nu-mi zici un cuvânt,
Nici nu-mi priveşti în faţă...
Cânt?

De ce, când braţe goale
La piept cu dor mă strâng...
În de mătase poale
Plâng?

De ce? Că ştiu: părere
E tot pân' la mormânt!
Plăcere plâng... Durere...
Cânt.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se calmase; îi venise inima la loc. Drept urmare, nu putu rezista fără a despacheta o ciocolată mare, cu alune de pădure. Îi oferi şi Adelei câteva cubuleţe; fata nu-l refuză. Se mai plimbară puţin, ţinându-se de mână, zâmbindu-şi din când în când unul altuia. Nistor o admira, dar şi Adela pe el. Îl găsea drăguţ, atrăgător. Şi de ce nu; băiatul avea farmecul lui. Îl dezavantaja puţin înălţimea, dar nefiind nici prea gras, nici prea slab, avea o alură atletică. Chipul îi era tare plăcut, cu trăsături fine, bine conturate, încadrat de părul său şaten; nici blond, nici brunet. Iar ochii, cu o privire ştrengărească, nu erau nici verzi, nici albaştri, ci o stranie combinaţie dintre acestea două, deşi nici una nu era predominantă. Prin urmare, nimeni nu putea spune cu precizie ce culoare aveau ochii lui. Deci, bineînţeles, Adelei nu-i era ruşine să meargă lângă unul ca el, doar nu avea de ce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.
Cât inima în piept îţi cântă
ce înseamnă-n luptă-un braţ răpus?
Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag, mai sus?
Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunţările la vis.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ne merităm

Acum putem să ne,, iubim", nu ne-a mai rămas nimic de împărţit,
Nici ani, nici clipe, nici ură, nici iubire şi nici... viaţă!
Şi nici nu e târziu, când aveam totul, părea prea devreme,
Acum nu mai avem ce poseda, nu mai poţi să-mi aduci nicio acuză,
Acum nu mă mai poţi acuza de prea multă posesivitate,
Acum a mai rămas prea puţin din... Noi, nici anotimpul nu ne mai vrea,
Acum ne bate toamna-'n tâmple, nu mai avem nevoie de... sărutări în noapte,
Acum ne cântă moartea-'n şoapte, degeaba încercăm să ne auzim,
Acum ne e strigătul prea departe, în curând se face noapte,
Acum iertarea pare venită prea târziu, nu ne mai e folositoare,
Acum... chiar şi speranţa se lasă ucisă printre strofe şi cuvinte,
Acum nici amintirea nu ne mai leagă sufletele şi aşa stinghere,
Acum putem să rătăcim la infinit, nu ne-am iubit când trebuia,
Acum degeaba lăcrimăm, lacrimile sunt prea seci, nu-şi mai au rostul,
Acum se-'ntorc timpurile să ne amintească de viaţa fără Noi,
Acum nici o ploaie nu va curăţa ura ce ne-am împărţit-o-'n suflet,
Acum poate să fie o secetă de nesfârşit, o merităm deplin!

Acum ne merităm...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Acum – e bine. Iar suntem străini.
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, şi-atât, trecând prin brazi şi pini,
s-au dus de mult nesomnu-n doi, şi frica.

Şi, ca-nainte de-a ne fi ştiut,
redevenim persoane singulare.
Avem un cer şi-o noapte fiecare,
acum e bine – nopţile-au tăcut.

De-atâtea ne-mpliniri suntem prea plini,
nici aşteptarea n-o mai ştim, nici frica.
Suntem şi-n noi şi între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Versuri noi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singura femeie ce şi-a înfipt cuţitul în piept

nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie ce şi-a smuls inima
cu mâinile amândouă
ca un măcelar profesionist
aşteptând să fie plătit
pentru sângele scurs pe tejghea
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie care a avut curaj
să îşi arunce inima în ţărână
apoi să o calce în picioare
nu
nu sunt singura femeie care a crezut
că poate să îşi pună inima la loc
fără să urle
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie
care a înfipt acul în carnea sângerândă
şi a promis că se vindecă
nu
nici pe departe
că doar asta au făcut toate femeile
ce te-au privit
măcar o secundă
până în adâncul durerii tale

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă iubeşte nimeni

Nu mă iubeşte nimeni,
Sunt trist şi sufletul mi-i amărât...
Am crezut că mă iubeşti,
Dar tu m-ai părăsit.

Nu mă iubeşte nimeni,
Stau ca într-o închisoare închis
Şi vreau să fug în paradis,
Dar acesta e doar un vis!

Nu mă iubeşte nimeni,
Şi inima mă doare!
De ce? Că nu pot merge.
De ce? Că n-am picioare.

Nu mă iubeşte nimeni,
Numai părinţii şi cei doi fraţi,
Care de la Dumnezeu
Îmi sunt daţi!

Nu mă iubeşte nimeni,
Dar eu nu regret,
Eu o să iubesc şi o să trăiesc
Până o să-mi bată inima în piept!

poezie de Vladimir Potlog (14 decembrie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum trece iute toate

Cum trece iute toate ce-n lume-acum le vezi
Mai slabe sunt ca umbra, oricât de tari le crezi
Mai mici sunt ca nimica, chiar cei ce par mai tari
Şi tu treci ca o umbră, oricât de veşnic pari.
Ca visul scurs sfârşeşte şi viaţa ta de-acum
Un an dintr-o viaţă e cât un pas pe-un drum
Ştii paşii tăi din urmă, dar nu ştii câţi mai sunt
Şi vine unul care sfârşeşte-ntr-un mormânt.

O, nu-i urî pe-aceia ce-ţi prea tot spun mereu
Că vine grabnic moartea, să vi la Dumnezeu
Ci-mpacă-te cu Domnul acum cât mai trăieşti
Căci mâine nu-i nici urmă din tot ce pari că eşti.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!