Sunt un investitor stupid
nu am o ordine anume
nici prioritati
nici măcar un plan de investitii
pot spune că sunt lipsit de resurse
oricum nu negociez imperii galactice
mă ocup cu universurile nenăscute
cumpăr neant
ador să adun haos
risipesc cu generozitate lumina
o împart pe iluzii
născocesc infinituri infinite
dintr-un punct
prin simpla închidere de ochi
nu refuz niciun fluture
când vine vorba de o floare
nici macăr nu caut de deochi lumea
o iubesc așa
cum niciun trup nu știe
sunt un investitor stupid
nu cred în veșnica extindere
nu caut să întind întinderea
iubesc ideea de embrion
așa se adună iubirea
apoi desfac raiul de toate regulile
mai puțin de regula verdelui veșnic
la bursa adevărului nu se înghesuie nimeni
cine să cumpere certitudinea incertitudinii
aici e rostul meu
pentru că într-o zi
când nu va mai fi zi
se va vinde scump
fiecare bucățică de haos
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Când respir nu desfac în atomi aerul
nu știu cât oxigen
nici cât azot conține o gură de aer
nici de ce ar trebui să știu asta
pentru a nu mă sufoca
iar când iubesc
nu caut alte dedesubturi
mă mulțumesc că te pot iubi
fără să te desfac în elemente chimice
fără a te demonstra
de fapt
când iubesc
nu rezolv ecuații
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stelele par stropi de ploaie
pe o imensă pânză de paianjen
îmi întind ochii spre dincolo
nu caut niciun detaliu
nu-mi aduc gândirea sprijin
las sufletul liber
atât cât să nu-mi dăuneze grav
nu dau găuri în univers
respir prin piele
desfac în atomi aerul
cu oxigenul e mai greu
tinde mai mereu spre pereche
cuminte precum o frunză nesătulă de lumină
îmi îndemn trupul să nu părăsească pământul
apoi mă întorc în povestea din spatele pleoapelor
risipesc cu nonșalanță din infinit
sunt convins că oricât m-aș strădui să-l consum
dumnezeu îl va înmulți cu generozitate
acum simt pleoapele călcându-se
și iată că nici în viața asta nu voi reuși
să desfac visul de visare
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum să judec frunzele
niciodată nu caut vinovați de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieții
poate și pleoapele
când despart visele în clipe
nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovați de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mișcarea de rotație
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate
chiar și de aceste cuvinte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Joc jocul vieții
între două treceri
din haos în haos
prin închegări de o clipă
precum un copil uitat
într-o groapă cu nisip
apoi cu mintea
împart dureri
ca dovezi ale existenței
izvoare triste ale unui trup
care-și caută viermii
acolo unde și-a lăsat țărâna
la dospit de iarbă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi
inima mea e însărcinată cu tine
nici un chiuretaj nu poate anula asta
rănile și ascunse dor la fel
nici un fard nu va ascunde cicatricile
fiecare trecere lasă urme
nu poți nega că a fost
nici o operație estetică
nu schimbă interiorul
oricâte oglinzi fermecate aș consulta
nici o poveste nu se scrie singură
e nevoie de doi
orice alt fel de a iubi e literatură
fiecare bătaie
toate sistolele
liniștea diastolelor
extrasistolele
toate notele din timpanul iubirii
nu-și au rostul în lipsa concertului
cum să iubesc la ideal
e ca și când mi-aș hrăni caii cu jăratic
nu draga mea
eu te iubesc cu totul
cu toate rănile
cu toate minunile
cu tot sufletul
îți iubesc și lacrima și dorul
chiar și atunci când nu mai știi
încotro e mai bine
chiar și îndoiala
și disperarea
și...
și toate neacceptările
nu-ți cer să mă inventezi
cum nici eu nu te demonstrez
ar fi de ajuns să ardem
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când iubesc inima rămâne gravidă
nici un chiuretaj nu poate anula asta
rănile și ascunse dor la fel
nici un fard nu ascunde cicatricile
fiecare trecere lasă urme
nu poți nega că a fost
nici o operație estetică
nu schimbă interiorul
oricâte oglinzi fermecate aș consulta
nici o poveste nu se scrie singură
e nevoie de doi
orice alt fel de a iubi e literatură
fiecare bătaie
toate sistolele
liniștea diastolelor
extrasistolele
toate notele din timpanul iubirii
nu-și au rostul în lipsa concertului
cum să iubesc idealuri
e ca și când mi-aș hrăni caii cu jăratec
nu draga mea
eu te iubesc cu totul
cu toate rănile
cu toate minunile
cu tot sufletul
îți iubesc și lacrima și dorul
chiar și atunci când nu mai știi
încotro e mai bine
chiar și îndoiala
și disperarea
și... doamne
și toate neacceptările
nu-ți cer să mă inventezi
cum nici eu nu te demonstrez
ar fi de ajuns să ardem
să consumăm combustibilul
să vedem cât ne țin rezervoarele
vezi
inima mea e însărcinată cu tine
iar eu nu suport să omor fătul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu mintea
împart dureri
ca dovezi ale existenței
izvoare triste ale unui trup
care-și caută viermii
acolo unde și-a lăsat țărâna
la dospit de iarbă
joc
jocul vieții
între două treceri
din haos în haos
prin închegări de o clipă
precum un copil uitat
într-o groapă cu nisip
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt egoist
ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
și se termină asemenea
nu e o pretenție absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ține minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărți de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deși se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deși este esența dumnezeirii
dar și a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârșit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deși toată lumea începe și se sfârșește odată cu ea
într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice
recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podișul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)
toate minunile
toate deșertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca și cum aș reuși să înghesui infinitul într-o clipă
deși nu mai am nevoie de ea
iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu este urgent în viața asta
totul se derulează pe repede înainte
iar eu repet ca pe un refren fiecare clipă frumoasă
până la banalizare până la atrofiere
până când cineva îmi va da un cot să mă trezească din reverie
moment în care mă privesc ca pe o curiozitate
nu mai știu de unde să încep numărătoarea
cred că de fapt nu mai știu să număr
poate că încep să-mi pierd bruma de minte
oricum sunt destul de prost încât să cred în alte lumi
în alte vieți în nemurire și veșnicie
când nici universul nu e veșnic
când nici infinitul nu știe de ce are origine
cine să hotărască legi universale de la nivelul de furnică
oricât de mult mi-aș dori să trăiesc din plin
nu fac altceva decât să mă pierd în mușuroiul acesta
cu pretenție de templu
caut sprijin în iluzii despre lumi paralele
dealtfel utopiile nu diferă cu nimic de luciditatea
celor care nu cred în niciun fel de vise
oricât de crud ar părea
fiecare om își dorește ceea ce nu poate avea
oricât de mult timp ar avea la dispoziție
și oricâtă lipsă de termene limită
întotdeauna vor găsi o cale de a urgenta ceva
să le pară timpul insuficent
să lupte cu secundele
să poată muri fericiți
că în sfârșit vor avea o veșnicie
în care să iubească
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi joc jocul vieții
precum un copil uitat
într-o groapă cu nisip
între două treceri
din haos în haos
prin închegări de o clipă
cu mintea însă
împart dureri
ca dovezi ale existenței
izvoare triste
ale unui trup
care-și caută viermii
acolo unde și-a lăsat țărâna
la dospit de iarbă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt așa imperfect pe cât ideal visez
vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înțeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
și să-i mulțumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori așa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului
nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiționat
sunt în situația de a înțelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existență
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut
nici măcar dorința de a lupta
cu veșnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
și nici cum ar fi
o altă viață
doar mă bucur că nu o să mai știu nimic
și poate
cel puțin la început
voi fi iarăși copil
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut
nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două nașteri
și o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
și paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-și aștepta spirala
apoi
ca și când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai știut nici măcar el
de unde începuse
și nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi și întrebarea
poate si filosofia
dar cum era așa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viața
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropați aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și lacrimile dor
Și lacrimele dor,
Udă și ce a mai rămas uscat,
Se transformă-n rouă pe buze
Cu un gust dulce-sărat.
Suflet crispat,
Anesteziat pe alocuri,
Nu mai știe nici regula, nici jocul,
Ce a fost pus în scenă,
Mintea repetă voci, pe pilot automat.
Cioburi pe inimă, nu-ți caut vină,
Înot după scuză în mintea confuză,
Spune-mi tu, pe drept sau nedrept,
Cine pe cine, acuză?
Mâinile îmi sunt reci, atingerea caldă,
Ochii caută orizontul, privirea e goală
Simt, dar e emoție fără bătaie,
Mă dezbrac de trecut, ca norii de ploaie,
La nivel cu pământul, nici vântul nu te mai îndoaie.
Gândurile se deșiră în haos,
Limita-i mai sus de cer sau pân' la laos.
E zgomot incert, fără niciun adaos,
Mă bântuie liniștea în țipătul stors,
de emoții fără bătaie.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căci te iubesc, iubito, ca o chemare în mormânt
Te caut prin lume și-n beznă m-afund,
Iar norii mă-ndemnă adesea să-ți cânt,
Căci te iubesc, cu sete-n ochi și în gând,
Ca o chemare, în mormânt.
Te caut cu ochi nevăzuți în lumină,
Și îi ascund de iubire mereu.
Si-atunci, cand la mine lumina va fi să mai vină,
Nu voi mai fi crestin, voi fi ateu.
Te caut, femeie, cu pași neumblați
Si-n ceafă iti simt mângâierea,
Iar noi, de moarte am fi putut să fim salvați
Dacă in locul durerii, mi-ai fi lăsat iubirea.
Te caut in vise, si-n ele bărbat nu mai sunt,
Sunt lup, sunt demon și-ți sfâșii plăcerea,
Căci te iubesc, iubito, ca o chemare-n mormânt,
Dar ziua imi piere puterea.
Te caut in lumea-ți de vis, colorată,
Si în mine mai tare se-ntunecă noaptea
Caci tu, îi esti vieții-adorată,
Iar eu de aici sunt plecat, sunt una cu moartea!
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero
oricât de mare l-aș desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt și eu
din când în când sau aiurea
între două grătare și un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeași limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii și găuri negre
printre supernove și mai știu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie
oricum infinitul nu are nevoie nici de șansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar și să se întoarcă în sine
cum o facem și noi din când în când
prin moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu mor în fiecare dimineață
mă las apoi îngropat de realitate
de la inimă în jos spre rădăcină
să-mi caut seva prin măruntaiele pământului
defect profesional-desigur
minerul din mine nu a uitat întunericul
doar partea aceasta care se visa marinar
mai strigă cerului sufocarea vieții
mă străduiesc să învăț tăcerea
nu mai șoptesc nici ierbii dorința
desfac doar piatra-n patru să-i caut centrul
între timp mă întorc în mine
din ce în ce mai adânc
până la înec
să-mi găsesc în sfârșit atlantida
să desfac minunea minunilor
în atomi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi sunt așa inegal uneori
încât mă văd când pitic urcat pe o lună plină
când cine știe ce uriaș rămas pe pământ
un fel de guliver rătăcit în propria lui poveste
iar din când în când mă lovește o altfel de sete
aș fi îndrăznit să-i zic nebună
dar nu are nimic comun cu pierederea realității
pur și simplu beau dintr-o sete în alta
precum un dromader cu o mie de cocoașe
și nu am niciun deșert de străbătut
nici măcar nu fac parte dintr-o caravană
doar mă supun setei ca într-un botez ciudat
devin din ce în ce mai străveziu
de se vede prin mine ca printr-un cristalin ciudat
universul adus la dimensiunea bosonului
îmi sunt așa greu de înțeles
încât nu vreau să las urme adânci pe inimile voastre
poate doar un abur pur fantomatic
ca o urmă de melc universal
într-o repetare absurdă spre neant
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-mi cere să nu pun patimă
așa ard
știu că o să sfârșesc repede
oricum viața
îmi cântă altfel
cum nu știu juca
pașii mei se îmbrățișează ciudat
cu rădăcinile
curg întotdeauna
fără nici un mal
un fel de a mă revărsa
dintr-un estuar spre mare
dar mă bucur de fiecare val
aduc sedimente întru uitare
inutil coboară prin vers cuvântul
nicio lacrimă
niciun zâmbet
poate râsul tău
în care-ți povestesc durerea
durerea nu e decât o dovadă
că încă mai ard
că încă sunt dispus să te iubesc
până te voi topi
cu mângâierea infinită
te dezbrac de aripi
și îți ofer perfecțiunea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu sunt nici preot, nici prinț, nici lucrător, nu sunt nimeni anume; rătăcesc prin lume ca unul care știe că este Nimeni, neatins de calități umane; nu are niciun rost să mă întrebi care îmi este numele de familie.
citat din Buddha
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintr-o profundă nesimțire
printr-un impuls de iubire se nasc lumile
în toate dimeniunile asemenea
după fiecare rostire o nouă rostire
ca un perpetuum mobile pornit direct din haos
prin sine
prin șlefuiri succesive
fără niciun fel de frecare
ideale aș risca să spun
precum starea de dinaintea gândului
precum o anestezie din care se ridică mai întâi lumina
nesimțirea nu e stare de dinaintea simțirii
ci tocmai opusul acesteia
să-i spunem stare de poezie
atunci când fiecare cuvânt trece prin noi
ca o emisie de lumină urmată de o undă de șoc
și ne simtim istoviți
ca loviți de o fericire ciudată
cumva soră cu partea aceea de somn fără vise
într-un anume fel asemănătoare cu moartea
sau cu partea aceea de dinainte de embrion
starea de repaus a fiecărui univers
înainte de bing bang
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!