Îmi sunt așa inegal uneori
încât mă văd când pitic urcat pe o lună plină
când cine știe ce uriaș rămas pe pământ
un fel de guliver rătăcit în propria lui poveste
iar din când în când mă lovește o altfel de sete
aș fi îndrăznit să-i zic nebună
dar nu are nimic comun cu pierederea realității
pur și simplu beau dintr-o sete în alta
precum un dromader cu o mie de cocoașe
și nu am niciun deșert de străbătut
nici măcar nu fac parte dintr-o caravană
doar mă supun setei ca într-un botez ciudat
devin din ce în ce mai străveziu
de se vede prin mine ca printr-un cristalin ciudat
universul adus la dimensiunea bosonului
îmi sunt așa greu de înțeles
încât nu vreau să las urme adânci pe inimile voastre
poate doar un abur pur fantomatic
ca o urmă de melc universal
într-o repetare absurdă spre neant
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Îmi sunt din ce în ce mai străin
în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniștea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine știe ce mister
mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiați
între două cuvinte de-alint
și-o promisiune
unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecția cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceața de azi
în care măgar mă pierd
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt un copac ciudat
fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebați de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolțire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înainte mai aveam câteva lacrimi de povestit
dar acum nu mai am nimic
nici măcar de pierdut
totuși îmi este atât de liniște
un fel de calm ancestral
numai bun pentru a trece dincolo
sentimentul că sunt doar al universului
mă sprijină să visez cu totul altceva
nu tu case nu tu mașini nu tu raiuri nu tu eve
nimic din lumea materială și zbuciumată
visez doar figuri geometrice tridimensionale
piramide cuburi paralelipipeduri elipse sfere și...
ceva ce pare a fi o regulă mă cuprinde cald
e prima regulă pe care nu vreau să o desfințez
unde naiba îmi este răzvrătirea doamne
nici măcar nu mai strig întrebarea asta dementă
o rostesc așa de rar
și parcă dincolo de orice gând
într-un fel atât de rotund
ca pe un cântec încă necântat
de parcă aș fi translucid și lipsit de substanță
trec prin mine toate aceste forme
atât de regulate
încât le pot învăța pe de rost
dintr-un singur punct
apoi lipesc genele de un poliedru ciudat
și nu mă mai satur de sărit într-un picior
dintr-o lume într-alta
ca și cum aș avea o inimă de atlet universal
râd de parcă mă gâdilă infinitul în talpă
chiar nu mai știu la ce foloseau lacrimile
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai spun piua niciodată
nici măcar atunci când nu voi mai fi
o să las cumva sufletul să se joace la nesfârșire
de-a-prinselea de-a v-ați-ascunselea
ori să sară într-un râs șotronul printre zodii
și-am să strig de nebun prin tot universul
te-am păcălit iubito
nu știu să fac cercuri fără tăgadă
dar fac niște tumbe aproape perfecte
nu știu nici măcar de ce râd când iese soarele
dar mă simt pregătit să privesc curcubeul
sunt atât de necopt la suflet încât
m-aș mai naște de o mie de ori fără să vreau ceva
doar așa să mă mai pot întreba odată
de ce e lumea așa perfectă
iar noi niciodată mulțumiți
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt egoist
ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
și se termină asemenea
nu e o pretenție absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ține minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărți de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deși se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deși este esența dumnezeirii
dar și a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârșit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deși toată lumea începe și se sfârșește odată cu ea
într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice
recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podișul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)
toate minunile
toate deșertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca și cum aș reuși să înghesui infinitul într-o clipă
deși nu mai am nevoie de ea
iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu te răstignesc decât din iubire
pe un pat încă alb
ca o prapastie
ca un hău
numai bun de o prăbușire în doi
ca o împerechere de libelule
în căutarea momentului acela
unde să nu mai știm nimic
care ne apropie cumva de rai
ori doar de iadul acela
unde vom putea să scriem poezii
ca și când ne-am împărtăși orgasme
apoi obosiți de respirat cuvinte
ne vom culca îmbrățișați
unul în altul în așa fel încât
inimile vor bate pe aceeași parte
iar visele se vor împleti
precum o coadă de cosânzeană
vezi iubito
cum putem sa ne iubim în sine
ca și când
lumea nici măcar nu a început
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că te-aș iubi cu răbdare
dacă viața asta ar fi un pic mai veșnică
dar așa fiecare clipă în care nu ne iubim
mi se pare un univers pierdut
și le tot număr
uneori ca un biet om
alteori precum un contabil chițibușar
un rai un iad un rai un iad
și tot așa
până aproape de doi
nici măcar dumnezeu nu știe număra altfel
decât dintr-o lume în alta
în căutarea perechii ideale
doar moartea asta numără parșiv de bine
din doi în doi
ba chiar și din zece în zece
aproape sferic
ca și cum ar dănțui în pași adăugați
cu nemurirea uitată într-o lacrimă
de cine mai știe care făt frumos
mâncător de jăratic cosânzean
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ia mai dă-o-n mentenanță de viață
lipește-i niscai sclipici cu scai
ca la răsucitul materiei
maioneza mamii ei de maioneză
spre dreapta
mereu spre dreapta
precum liberalii îngerești
care tot rotunjesc orice li se pare de rotunjit
oricum din centru doar raza contează
și uneori coeficientul de șlefuire
la naiba cu acele cazuri ideale
propuneri de axiome pentru regulat teorii
dintr-o parte în alta
ca la un bambilici pe puncte
între forțe contrare și veșnice
undeva la origine e un lagăr înfierbântat
încă nu se inventaseră rulmenții japonezi
cu stas-ul oblic și ștaif parafat universal
nici măcar vaselina grafitată
dumnezeu a creat pământenii
să adune meseriași pentru univers
pentru că până și universul ăsta
se mai gripează din când în când
doar timpul nu strigă niciodată
după echipele de meseriași galactici
obișnuiți oricum să cam frece la nemurire
între două șprițuri cu supernove
și o gaură veșnic neagră
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt un zeu ciudat
beau nectarul florilor de gheață
apoi înalț zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu știu când am învățat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar știu că am puterea ca între două nopți
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răsucesc universul pe un bob de rouă
descarc cerul într-un respirat de gâză
umplu golul dintre două atingeri
cu dor
cu lacrimi
cu niciun pătrat de lună
inima mea nu știe să bată în șoaptă
nu poate despărți infinitul de sentimentul acesta sufocant
căruia îi spun dumnezeu din când în când
dar nu-i zidesc biserici
altarul se găsește în fiecare floare
trebuie doar să învăț rugăciunea
ca pe un firesc sentiment între două nașteri
desfac clipele în entități de etern
așez timpul în plan
doar așa îl pot măsura
când cu tic
când cu tac
iar când zborul nu mai e de-ajuns
împachetez aripile și reînvăț mersul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pol position pe un scurt-circiut
precum o bataie de aripi plăpânde
poate de libelulă poate de zână
sau pur și simplu de boeing 777
cine să mai știe frumosul etern
cules din greșeală
dintr-o idioată întoarcere în sine
altfel într-o duminică luminoasă
tot felul de piloți profesioniști
mai stelari mai super-luminici
sau pur și simplu tonți
întorc circuitele pe dos
ca pe niște obiceiuri demult uitate
iar eu privesc ca la televizor
fără să am alternativa telecomenzii
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că am murit deja
și nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistență
pare și el rămas singuratic
prin inima mea de aer
într-un fel trec prin toate
ca și când nu ar mai fi
nici nu mai știu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare
chiar și țipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinți
nici măcar sărate
par să fie niște fulgi înghețați
care viscolesc prin imensul gol din mine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintr-o scoică aș putea reface infinitul
ușor desuet precum un poet care respiră cuvinte
în dorința de a pricepe genunea
atât de inutil
încât adunarea pare o socoteală de numere pare
prin doi plămâni obosiți de respirat
aproape negri de gânduri
nu am nevoie de fumuri dătătoare de iluzii
singurul meu drog este infuzia de flori de câmp
și uneori amorul cu mine însumi
între două inutile zile
îmi învelesc singurătatea cu vise
când despre noi
când despre lumile noastre fantastice
care se împletesc ciudat de perfect
fără să ne-ntrebe dacă putem să le povestim vreodată
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt liber să visez că sunt liber
precum o gâză prinsă-n lumină
(nu voi ști niciodată dacă era dispusă să ardă)
...............................
poate nici Isus nu era pregătit de crucificare
...............................
doar din când în când rătăciții mai împart speranța
ereticii doar vin și pleacă ca la un job regulat
nu ca o scuză pentru cine știe ce războaie
doar așa ca să nu moară de plictiseală
între două veșnicii
iar eu îmi strig dorul de primăvară prin tine
ca să uit de toate zăpezile acestea cenușii
ca și cum doar împreună putem elibera fulgii
din strânsoarea gravitației
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După fiecare victorie mai înalț o poartă
prin care îmi trec oasele spre veșnica amintire
oricum nu există destule înfrângeri
pentru câte ode ale bucuriei pot fi cântate vreodată
nici destule bulevarde ale biruinței
pe care să mărșăluiască descompunătorii de eroi
doar o albă cărare între două nopți și o scară
pe care să ne coboare din neant când visele când roua când cine mai știe ce blestem
uneori îngeri alteori demoni fiecare cu durere
..................................................
doar lacrima ascunsă din spatele fiecărui strigăt de asalt nu mai are vreme să curgă
ori doar se amestecă cu teama de a nu muri ridicol fără o semeață movilă de pământ drept templu
....................................................
sunt un gladiator vremelnic într-un circ nemuritor
poate de aceea simplitatea cercului nu se lasă spusă
oricâte cuvinte aș șlefui
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă surprind uneori rotindu-mă
încercând să țin pasul cu rotația pământului
în așa fel încât ziua să nu se sfârșească niciodată
întind brațele ca să-mi țin echilibrul între două imensități
vezi ce ușor pot cuprinde universul
pot să-l prind chiar și între două degete
mai greu e cu mine
nu răzbesc prin jungla clișeelor
sfârșesc rătăcit căutându-mă dincolo de poveste
precum soarele repetă răsăritul prin nemișcare
chiar dacă așa aș putea învinge noaptea
de întuneric nu voi scăpa doar cu mintea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când ochii-mi plâng în mine
prăpădita asta de inimă este precum o stalagmită
din ce în ce mai albă și rece
pun pariu că dacă aș îndrăzni să o gust
aș avea sentimentul că s-a născut din spuma mării
poate de aceea se cam crede afrodita
sau mai știu ce altă vietate numai bună de iubit
de când nu mai știu regula florii de cais
parcă și cireșii înoată precum delfinii
iar sufletul meu se lasă purtat de zefir
când la poale când spre cer
doar doar zăgazul se va rupe cumva
să plâng și eu cu sughițuri
ca un copil rătăcit
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Flori de măr și gust de gutuie
se amestecă cu mustul și miezul de nucă
iar un fum subțire și alb se ridică spre cer
parcă nu dintr-un coș zidit ci direct din pământ
ca și cum pe undeva aproape iarna mă strigă
dar totuși e atât de mult verde toamna asta
încât și tristețile mi par crude
lipsite de experiență
precum un ghiocel ieșit în mijloc de decembrie
ascult frunzele cum se roagă vântului
caut prin trifoi urme de căprior
și aștept să-mi cadă stele pe gânduri
pe când o bufniță zboară precum o nălucă
iar max nu știe să latre frumos nici la lună
ridic o nucă să nu prindă rădăcini
o sfărâm cu blândețe de malac
și-mi astâmpăr setea cu un strop de rouă
ca și cum m-am născut bătrân
spre a muri copil
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din dragoste și ură e țesută lumea
precum o pânză de penelopă
în așteptarea apocalipsei
sau doar a iubirii perfecte
precum îți tot șoptește sufletul
că ar putea fi undeva aiurea
dincolo de orice iluzie
țesută din cuvinte
când pe față când pe dos
când într-o răsucire de borangic
uneori cu sfințenie
alteori cu toți dracii
dar atât de strâns
încât și galaxiile râvnesc
ca la o altă îmbinare de perfect
vezi tu iubire
nu avem limbile destul de lungi
încât să ne împletim tăcerile
de dincolo de orice altă poezie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șampanie... Eu beau când sunt fericită și când sunt tristă. Uneori beau când sunt singură. Când sunt în societate, o consider obligatorie. Cochetez cu ea când nu mi-e foame și beau până mi se face. Altfel, nu beau deloc decât dacă mi-e sete.
citat din Lily Bollinger
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!