Şi lacrimile dor

Şi lacrimele dor,
Udă şi ce a mai rămas uscat,
Se transformă-n rouă pe buze
Cu un gust dulce-sărat.
Suflet crispat,
Anesteziat pe alocuri,
Nu mai ştie nici regula, nici jocul,
Ce a fost pus în scenă,
Mintea repetă voci, pe pilot automat.

Cioburi pe inimă, nu-ţi caut vină,
Înot după scuză în mintea confuză,
Spune-mi tu, pe drept sau nedrept,
Cine pe cine, acuză?

Mâinile îmi sunt reci, atingerea caldă,
Ochii caută orizontul, privirea e goală
Simt, dar e emoţie fără bătaie,
Mă dezbrac de trecut, ca norii de ploaie,
La nivel cu pământul, nici vântul nu te mai îndoaie.

Gândurile se deşiră în haos,
Limita-i mai sus de cer sau pân' la laos.
E zgomot incert, fără niciun adaos,
Mă bântuie liniştea în ţipătul stors,
de emoţii fără bătaie.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă ca ploaia

agăţ de mine cerul cu-n braţ
pe-un munte bat sunete
cârlige atârnă drept mâini de inima mea
mă strânge-o gheată
strada trece fără mine
caut colţul după care m-am pierdut
cânt sunete mută de pe un portativ
dintr-un ieri de viaţă
am mai rămas doar cu-un strop de suflet

Ascultă! De mă vrei
caută-mă la prima bătaie de inimă
păsările nu mai vor să vină
am rămas fără cer
nu mai sunt decât o fântână secată
căreia îi este sete

iubeşte-mă ca ploaia

poezie de Viorel Muha (aprilie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire...

Fără iubire mă simt rătăcită,
Mă simt ca o frunză bătută de vânt
Ce-şi caută odihnă, fiind istovită
Şi se-ntreabă mereu: Cine sunt?

Fără iubire mă doare uitarea
Şi nopţile-s lung oftat pe pământ,
Mă fac că nu simt şi chem resemnarea
Şi-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?

Fără iubire secat îmi e dorul,
Te văd din chemări de mormânt...
Dar tu eşti departe, mai sus decât norul
Şi-atunci mă întreb: Cine sunt?

Fără iubire e grea împăcarea,
Încerc să o caut pe aripi de gând
Dar timpu-i trecut, mă arde uitarea
Şi-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?

Iubirea se află în toate,
În tot ce e viu pe pământ
Acum c-am aflat ce e iubirea,
Pot spune că ştiu cine sunt!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viaţa-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!

Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poţi zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viaţa ta-i hai-hui!

Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ţi tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!

Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis şi forţă, viaţa-ţi joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreţie, nu e nici penibil!

Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârşit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme am crezut că sufletul tău bun îmi va fi refugiu pe timp de orgolii. Şi când toamna ne va amesteca clipele în vâltoarea asfinţitului veşted, cu tălpile goale de trecut aveam să spulber într-o doară toate evidenţele. Linişte în ecou de zbucium fraged, aprins, neoprit, vechii NOI, asmuţind simţurile amorţite, aproape ne-am lăsa pradă iubirilor mărturisite.
Apus de octombrie melancolic curge printr-o bătaie de inimă, nestingherit. Mă opresc să te miros cu poftă, adânc, pe îndelete şi Cerul îmi inundă privirile cu albastru. Contrast vizibil între seninul atingerilor tale şi prea mult zgomot care tulbură. Vreau să mă odihnesc la pieptul tău..
Umbre de şoaptă calcă fără pudoare pe covorul de frunze. Suntem goi de prea multe doruri. Nu regret nimic. Nici că pleci fără explicaţii, nici că dai buzna în suflet neanunţat. Te iert. E un fel de claritate a dorinţelor acceptate, supuse şi efectiv nu vreau să mă opun. Nici nu ştiu cât timp a trecut. Parcă toate veşniciile s-au adunat la mijloc de toamnă şi-am închis ochii să le pot cuprinde. Sărută-mă! Până se prăbuşeşte această uitare închipuită prindem curaj. Cine ştie? Poate n-o să mai fie nevoie să te ascunzi în fiecare străin...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e în mintea mea

Ce e în mintea mea, mai bine să nu ştii,
Nu degrabă, dar rişti a te rătăci.
Cum e în mintea mea, scăldată de gânduri,
Mai bine nu veni, să nu te scufunzi în adâncuri.
Cine e în mintea mea, atunci când nu eşti tu,
Întreaga lume şi tot Universul.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi...

Spune-mi, câte stele vor mai pieri,
câte vise s-or nărui,
printre stropi de ploaie deasă
ce-mi bat astăzi la fereastră?
Ce cuvinte mai pot spune,
acum când soarele apune
peste cărări, peste poteci,
peste iubiri ce pier pe veci?
Spune-mi, câte dureri sunt pe lume,
câte tăceri pline de nume,
ce nu mai vor să fie spuse
când inimile-s de dor răpuse?
Ce stele mai străluce acum,
când ceru-i plin de praf şi fum,
când ploaia cade neîncetat
la poarta sufletului însetat?
Spune-mi, de unde atâta melancolie,
în sufletele noastre de hârtie,
când norii acoperă gândul
măturând de dor şi foc pământul?

Spune-mi, de lupt sau sper,
la un alt cer
fără nori, fără furtuni,
fără zilele de luni,
vei mai opri din stropi de ploaie
să-mi stingă ultima bătaie?

poezie de Adriana Monica Burtea (30 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi lipseşti fizic. Caut frumosul în oameni să mă alin. Te caut pe tine doar o şoaptă, cât să-mi îmbrăţişez pământul şi să mă întorc acasă din nou. Cât să vorbesc cu zorii şi să-mi opresc pribegia de neînţeles. Dar nu ştiu cine sunt. De ce nu-ţi seamănă nici cât o fărâmă de clipă, nici cât un zgomot al inimii plăpânde, nici cât vibraţia unei emoţii efemere? De ce nu te găsesc? Poate m-aş odihni la tine în braţe un ceas, aş râde şi-aş plânge de fericire că te am. Şi te-aş iubi. La fel de mult ca acum, când am înţeles că vidul acesta imens, dureros de prezent are menirea de a mă învăţa să te iubesc mai mult ca oricând.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu de... EA

E strada pustie
De pasul ştiut,
E doar mintea vie
De visul pierdut.

E-o obrazul livid
Ce nu se-nfioară,
E suflet arid
De plumb... Nu mai zboară.

E sunetul mut
De glasul de mierlă,
E chipul de lut
Fără luciul de perlă.

Îs oglinzi înegrite
De dorul de zâmbet,
Sunt lumi pustiite
De trupul de-ncântec.

E vântul mai aspru,
Lipsit de-adiere...
E totul dezastru,
Lipsit de plăcere.

E timpul sărac;
Nu mai are bătaie.
E ruptul copac
Rigid, ce nu-ndoaie.

E-abisul mortal
Din pupila plăpândă
Închisă frugal
De soarele-n pândă.

E banca din parc
Ce n-are fior
Zdrobit, fără arc,
De suavul fuior.

Pe scenele lumii
Nu mai e niciun gest;
Actorii-s nebunii,
Iubirea-i incest.

Pământul se plânge
În tril de viori,
Lăsat fără sânge
Din seva de flori.

Nu mai este mireasmă,
Doar fad ce adie...
Coşmarul-i fantasmă
De EA n-o să vie.

E noaptea-n şirag;
Nu e zi, nici lumină...
Nu mai e niciun drag;
Nu-i suav... EA-i de vină!

E cerul golit
De locu-i de stea,
E gândul umbrit
De lipsa de EA.

E totul ce nu-i,
E picul gigantic,
E lipsa oricui...
EA-i eternul de antic!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără îngăduinţă

Şi n-am cerut să fiu sămânţă,
şi n-am cerut să fiu Adam
să gust din mărul cel mai dulce
năpasta lumii an de an.

Şi n-am cerut privirea-albastră
şi nici o inimă de leu,
şi nici statura cea semeaţă,
şi mâinile muncind din greu.

Şi n-am cerut nici cugetarea
şi nici iubirea n-am cerut,
m-ai pus fără de voie marea
deasupra a tot ce-ai făcut.

Şi n-am cerut nici răzbunarea,
mânia Ta nu am cerut
şi n-am cerut nici boală, moartea,
şi nici trăirea într-un trup.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi merg iar la femei

Nu mai caut, nimicuri,
Nici intrări fără chei,
N-am frisoane sau ticuri
Cînd mă duc la femei.

Nu mai caut, oferte,
Nici cai verzi pe pereţi
Şi îi rog... să mă ierte!
Pe distinşii asceţi.

Nu mai caut, cuvinte,
Doar metafore noi,
Ştiu exact cine minte
Când e vorba de ploi.

Nu mai caut, norocul,
Nici virtuţi... fără rost,
Însă pot s- aprind focul,
La ieşirea din post.

Nu mai caut frumosul,
Nici genunchiul smerit,
Fiindcă... el... păcătosul,
Fluturi albi a stârnit.

Nu mai caut, nimicuri,
Doar intrări fără chei,
Pun monezi în fişicuri
Şi merg iar... la femei.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de sticlă

cioburi de sticlă şi
prea multe plimbări sub clar de lună;
mă domina treptat reflexia asta ameţitoare,
parcă nu mai aveam scăpare
m-a prins ferm cu un braţ muribund şi
nu mai aveam scăpare.

de ce se difractează-n faţa ochilor mei
noaptea, cu tot cu umbre şi stafii
care mă alungă,
îmi creează disconfort şi
vreau să fug.

privirea mi se-ntunecă şi luna o văd
microscopic,
să mă fi îndepărtat de tot?
sau poate nu mai văd şi nu mai simt;
nu mai cred?

priveam luna cu speranţă;
azi nici n-o mai privesc:
în cioburile de atunci s-a schimbat fizica lumii
şi ochii tăi şi privirea s-au schimbat;
puţin îmi pasă.

sub clarul de lună,
dansul neobişnuit al valurilor de ape
nu mă decepţiona atunci,
mă obliga să cred
că luna-n cioburile sparte de pe mal
e adevărată, e mai frumoasă şi
mai calmă ca niciodată.

m-a lovit intens furtuna, neaşteptat,
mi-a răvăşit ideile, punctul de plecare şi
fără să-mi dau seama,
m-am trezit în întunericul pur
fără să ştiu unde sunt, fără nimeni aici,
doar eu şi cristale reci din sticlă,
pe care le simt, îmi taie tălpile.

şi fug, că nu pot aştepta,
mă-njunghie ca nişte cuţite,
dar nu pot aştepta...
noaptea mă apasă, vântul mă sufocă
şi cioburile
au pierit şi nu mai reflectă
nici lumina,
nici întunericul,
nici nu mai înseamnă nimic acum.

poezie de Andreea Buzuriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un investitor stupid

nu am o ordine anume
nici prioritati
nici măcar un plan de investitii
pot spune că sunt lipsit de resurse
oricum nu negociez imperii galactice
mă ocup cu universurile nenăscute
cumpăr neant
ador să adun haos
risipesc cu generozitate lumina
o împart pe iluzii
născocesc infinituri infinite
dintr-un punct
prin simpla închidere de ochi

nu refuz niciun fluture
când vine vorba de o floare
nici macăr nu caut de deochi lumea
o iubesc aşa
cum niciun trup nu ştie

sunt un investitor stupid
nu cred în veşnica extindere
nu caut să întind întinderea
iubesc ideea de embrion
aşa se adună iubirea
apoi desfac raiul de toate regulile
mai puţin de regula verdelui veşnic

la bursa adevărului nu se înghesuie nimeni
cine să cumpere certitudinea incertitudinii
aici e rostul meu
pentru că într-o zi
când nu va mai fi zi
se va vinde scump
fiecare bucăţică de haos

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am promis un gând cu fiecare asfinţit molcom. N-am ştiut cum altfel să agăţ tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidenţele par să fii spulberat fără milă fiecare emoţie firavă. Ca şi cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînţeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aş pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ţie aş alege să-ţi fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu una, cu două, feciorul de împărat nu se urnea însă din loc. Vorbele zburară în vânt şi iscusinţele rămaseră lucru fără treabă. Vremea trecea, ziua se apropia, era mâine-poimâne, şi feciorul de împărat nu se depărta de lângă soţia sa. Când vitrega văzu că acuma nu e încotro, îşi puse piatră pe inimă şi trimise carte, ştire şi veste la frate-său, a cărui împărăţie era vecină, spuse cum şi ce, şi grăi două-trei vorbe, ca să vină cu oaste şi voinici şi să cheme pe feciorul de împărat la război. Asta era una, bună şi cea din urmă. Nici nu rămase în zadar. Feciorul de împărat sări cuc de mânie când îi veni vestea că acum nu e bine, că iaca cum şi ce, şi cum că oştile vrăjmaşilor sunt pe cale să vină, să intre şi să fie precum de mult n-a mai fost... Bătaie adică, bătaie grozavă, bătaie între doi împăraţi! Văzu şi el că acuma nu e încotro, că n-are decât să facă ce e de făcut. Aşa sunt feciorii de împărat! Oricât de în drag şi-ar păzi nevestele şi oricât de-a dor ar aştepta să-şi vadă feţii, când aud de bătaie, li se zvârcoleşte inima în trup, li se frământă creierii în cap, li se împăienjenesc ochii... lasă nevastă şi feţi în grija Domnului şi pornesc ca vântul la război.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gust de rodii

Azi o mână arămie
Despre mine vrea să ştie
Cine sunt, de unde vin,
Cărui Dumnezeu mă-nchin.

Îi răspund că-s dintr-o carte
Desprinsă pe jumătate,
Ochi de apă după ploaie
Zâmbitoare şi vioaie.

Mâna-ntinsă mă cuprinde:
- Spune, fără jurăminte,
Câte ploi ţi-au spălat ochii
De-ai rămas cu gust de rodii?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmicitate

E ploaie.
Picături curg şiroaie,
Se preling pe geamul fără reflecţii,
Privesc cum plânge timpul,
Că nu i-a acordat timp vieţii.

Vântul bate şi el, într-un ritm fără bătaie,
Crengile dansează-n perechi, de haine goale
Strada captează zgomotul de paşi
Şi-l redă în măsuri iambice,
În timp ce, urbanul respiră vremuri arhaice

Praful se depune pe asfaltul,
Ce poartă trecerile dintr-un timp în altul.
Siluete se disting de departe-n aproape,
Chipuri cunoscute sau străini în noapte,
Rămân în urma lor, neauzite şoapte.

În timp ce, m-aş pierde în zgomot,
M-aş regăsi în linişte,
Dar tot n-ar reuşi cuprinde,
Printre bătăi de inimi, extrasistole.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mare...

Lumea mare şi pustie înaintea mea se-ntinde,
Nici cu ochii, nici cu mintea nu încerc a o cuprinde;
Şi-n ist haos fără margini, fără de-nceput şi rost
Mi-ai dat tu, fiinţă dragă, sufletului adăpost.
Şi de-aceea, mult iubite, când la tine mă gândesc,
Ca şi lumii, eu iubirii, margini nu pot să-i găsesc.

poezie celebră de Veronica Micle din Plimbarea de mai în Iaşi (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrie-mă

Scrie-mă, iubitule, scrie-mă!
Cu rânduri egale şi strânse,
Cu litere mici, mari, legate,
Ca-n viaţă să-mi intri cu totul,
Plin,
Fără pauze,
Fără regrete...
Scrie-mă, iubitule, scrie-mă!
Cu mâinile calde, -n peniţă,
Cu degete curbate în doruri,
Ca-n suflet să-mi cazi pe de-a-ntregul
Vis,
Fără durere,
Fără distanţe...

Scrie-mă, iubitule, scrie-mă!
Cu gândul scăldat în emoţii
Cu vocea pierdută-n cuvinte,
Ca-n mine să vindeci speranţa,
Divin,
Fără trecuturi,
Fără umbre...

Scrie-mă, iubitule, scrie-mă!
Cu inima vie-n bătaie,
Cu buze din focuri aprinse,
Ca-n suflu să-mi cânte iubire,
Etern,
Fără goluri,
Fără suprafeţe...

Scrie-mă, iubitule, scrie-mă...

poezie de Gabriela Chişcari (28 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergând după noi

la pamplona oamenii aleargă un animal cald,
nişte coarne, tropotul de copite înghesuit în carne.
se zice că se bucură, sunt liberi şi drepţi,
prigonesc fricile care tremură şi fug.
mulţimile şi le subordonează şi progresul începe
de unde frica agonizează într-un mod umil,
în bătaie de joc, în bătaie de viaţă.
nu se delimitează eroi, hoardele acestea
nici nu au vreun staroste, nici vreun scop.
animalul moare după ce s-a răspândit în fiecare.
cine a spus că animalul moare...

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? (Doar sunt sau chiar exist?)

Cine sunt eu în lipsa ta,
Când inima mea e ca un pendul,
Între a te pierde sau a te afla.
Cine sunt eu în lipsă de mine,
Când caut chipuri, dar
mă lovesc doar de măşti în mulţime.
Cine-s eu în trecerea timpului,
Un om sau doar o umbră-n amprentele zidului,
Ce uneşte, dar şi dezbină
Ţine de obişnuinţă sau de rutină?
Cine-s eu, atunci când nu mă recunosc,
Imagine proiectată de trăiri şi neaos.
Caut liniştea în haos,
Dar mă afund mai mult,
Doar simplu exist sau chiar sunt?
Cine sunt eu într-o lume imperfectă,
De valori defectă,
Al cărui preţ ţine doar de etichetă,
Un inadaptat(ă) ce-şi proiectează propria lume,
Ca un arhitect, într-o machetă.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!