Stelele par stropi de ploaie

pe o imensă pânză de paianjen
îmi întind ochii spre dincolo
nu caut niciun detaliu
nu-mi aduc gândirea sprijin
las sufletul liber
atât cât să nu-mi dăuneze grav
nu dau găuri în univers
respir prin piele
desfac în atomi aerul
cu oxigenul e mai greu
tinde mai mereu spre pereche
cuminte precum o frunză nesătulă de lumină
îmi îndemn trupul să nu părăsească pământul
apoi mă întorc în povestea din spatele pleoapelor
risipesc cu nonşalanţă din infinit
sunt convins că oricât m-aş strădui să-l consum
dumnezeu îl va înmulţi cu generozitate

acum simt pleoapele călcându-se
şi iată că nici în viaţa asta nu voi reuşi
să desfac visul de visare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când respir nu desfac în atomi aerul

nu ştiu cât oxigen
nici cât azot conţine o gură de aer
nici de ce ar trebui să ştiu asta
pentru a nu mă sufoca
iar când iubesc
nu caut alte dedesubturi
mă mulţumesc că te pot iubi
fără să te desfac în elemente chimice
fără a te demonstra

de fapt
când iubesc
nu rezolv ecuaţii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschid ochii şi privesc în oglindă o umbră

care încă se încăpăţânează să creadă în veşnicie
în spatele umbrei un licăr de întrebare
care se ascunde de teama răspunsului
în mijlocul camerei o poartă spre niciunde
prin care nimeni nu mai trece nicăieri
o mare inutilă de speranţe se leagănă anemic
iar visele au amorţit agăţate într-o pânză de paianjen

respir adânc cât să nu-mi pierd autocontrolul
dar gândurile negre se întorc precum ecoul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mor în fiecare dimineaţă

mă las apoi îngropat de realitate
de la inimă în jos spre rădăcină
să-mi caut seva prin măruntaiele pământului
defect profesional-desigur
minerul din mine nu a uitat întunericul
doar partea aceasta care se visa marinar
mai strigă cerului sufocarea vieţii
mă străduiesc să învăţ tăcerea
nu mai şoptesc nici ierbii dorinţa
desfac doar piatra-n patru să-i caut centrul
între timp mă întorc în mine
din ce în ce mai adânc
până la înec
să-mi găsesc în sfârşit atlantida
să desfac minunea minunilor
în atomi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un investitor stupid

nu am o ordine anume
nici prioritati
nici măcar un plan de investitii
pot spune că sunt lipsit de resurse
oricum nu negociez imperii galactice
mă ocup cu universurile nenăscute
cumpăr neant
ador să adun haos
risipesc cu generozitate lumina
o împart pe iluzii
născocesc infinituri infinite
dintr-un punct
prin simpla închidere de ochi

nu refuz niciun fluture
când vine vorba de o floare
nici macăr nu caut de deochi lumea
o iubesc aşa
cum niciun trup nu ştie

sunt un investitor stupid
nu cred în veşnica extindere
nu caut să întind întinderea
iubesc ideea de embrion
aşa se adună iubirea
apoi desfac raiul de toate regulile
mai puţin de regula verdelui veşnic

la bursa adevărului nu se înghesuie nimeni
cine să cumpere certitudinea incertitudinii
aici e rostul meu
pentru că într-o zi
când nu va mai fi zi
se va vinde scump
fiecare bucăţică de haos

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cum lumea ar încăpea într-un ciripit

o privighetoare rânduieşte stelele prin frunze
precum un dumnezeu înainte de răstignire
cu iertare cu mult prea multă înţelegere
dar mie îmi trebuie certitudini
desfac trusa de criminalist şi iau amprente
răsucesc lupa şi-mi aprind pipa
apoi mă las dezvelit de căutarea idioată
şi încep să îngân privighetoarea şi dintr-o dată
îmi este aşa dor să-i dau liber sufletului
să-l las să zburde împreună cu mieii albi
printre păpădiile înflorite şi toţi fluturii roz
iar trupul meu să îmbrăţişeze pământul verde
precum o ghindă uriaşă
pregătită parcă să consume infinitul
cât să-mi crească rădăcini

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt univers

În prezent sunt blazat
De acest univers incert
Presărat cu găuri negre
Acum caut un nou univers
Al iubirilor exhaustive
Cu suflet duios şi tandru
Semnificativ şi efervescent
Un univers în paralel
Poate fi şi perpendicular
Dar cu găuri albe să fie
De bun augur şi infinit
Cu lumini eminamente vii
Maşină imensă a timpului
Care să ne ducă instant
Prin trecut şi prin viitor
La prezentul continuu
Care să deschidă trasee
Spre edenul timpuriu.

poezie de David Boia (22 martie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa străin încât am devenit invizibil

precum întunericul din spatele întunericului
înainte de scăpăratul chibritului primordial
nici măcar palmele nu-mi mai acoperă ochii
socoteala cui a mai inventat adunarea asta
din infinit în infinit
ca la o deliberare axiomatică
despre nimic

aşa cum se vede universul din centrul eternului
trec prin mine tăceri şi cuvinte răstite
cum dispar oamenii în ceaţa dintre evidenţe
lipa lipa sau tropa tropa
habar nu mai am cum se scurge nemărginirea
prin ochii poeţilor
prea străini să se mai recunoască
mult prea invizibili
să se mai poată atinge vreodată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero

oricât de mare l-aş desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt şi eu
din când în când sau aiurea
între două grătare şi un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeaşi limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii şi găuri negre
printre supernove şi mai ştiu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie

oricum infinitul nu are nevoie nici de şansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar şi să se întoarcă în sine
cum o facem şi noi din când în când
prin moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar de caut un punct de sprijin

nu vreau să răstorn universul
merg pe vârful picioarelor să nu deranjez stelele
îmi place să cred că liniştea le ţine nemişcate
nu-mi aleg nicio stea
nu vreau să fiu nedrept cu infinitul legându-mi viaţa de o unitate
nu desfac de mister constelaţiile
nu caut prin niciun zodiac cărări vieţii
cum nu-mi place să mă cramponez de ceea ce numesc destin
dar am aşa o superstiţie interioară care îmi vine din poveştile copilăriei
(mi le citeam singur şi recunosc că alteram finalul de obicei fericit)
şi dau personalitate fiecărei bucăţi de cer
aproape că orice clipire de pe cerul nopţii îmi şopteşte despre imensitate
iar eu mă fac mic de tot
cât să mă pot întoarce înapoi
înapoi unde?!
poate înainte
spun poate pentru că într-un cerc este greu să găseşti care este începutul
oare are început?!
un sens îi conferim trigonometric
în sensul apusurilor sau invers
de ce am spus apus şi nu răsărit?!

oricum înapoi nu mă pot întoarce decât mergând înainte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A tinde spre perfect e ca şi cum ai tinde spre infinit!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât m-aş strădui să despart cerul de pământ

lumea nu e destul de mare ca să te fac pierdută
nici embrionul din care îmi creşte poezia asta nu ştie
dar creşte de nebun într-un uter nepregătit
parcă din ce în ce mai strâmt
cât să mai cuprindă o sămânţă de gând

într-un singur gând sunt un infinit de infinituri
şi eu îl port ca pe o gâză din floare în floare
doar s-or împlini toate aceste lumi minunate
apoi cuminte îmi voi aşeza capul în poala ta
să mă înec în oceanul din care îmi priveşti buzele cum tresaltă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi trag sufletul ca pe un şirag de scoici obosit

undeva pe o plajă de nori
cât mai departe de nisipurile fierbinţi
cât mai departe de orice val înspumat
atât cât să nu-mi rămână loc de ridicat castele
apoi cuminte precum un punct de reper
o să-mi trec cuvintele la odihna veşnică
lacrimilor o să le prescriu o tabletă minune
şi din fiecare greşeală o să fac reguli noi
ca să mă pot simţi util acestei lumi

dincolo de orice mare
dincolo de orice altă dorinţă de a respira altfel
precum un delfin eşuat definitiv

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agăţ visele de un colţ de lună

mă întind cu sufletul sub cer
ascult fiecare stea cântă
prin inima mea trec supernove
le scriu ca pe un letopiseţ
oricât m-aş strădui cuvintele par albe
mici
nu le pot dărui culoarea
nici explozia
infinita ardere energiile
întunericul de după
cărarea dintre lumi
misterul trist al fericirii
.....................................
nu scutur stele locuiesc sub flori dalbe
într-o livadă de chiciură

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu ştiu să moară

deşi o fac prin fiecare cuvânt
sau prin fiecare tuşă de infinit
trasă timid pe acestă imensă pânză cu stele
botezată cu emfază univers
apoi supun piatra
învaţă pădurea cu zborul
pictează pe cerul lor inimi pulsând vise
sau doar le amestecă cu nisipul
în castele fermecate
iar într-un târziu
pătrund cu labilitate în adn-ul fluturilor
şi se împerechează cu florile

poeţii nu ştiu să moară
dar nu ştiu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
deşi uneori măsoară eternul în clipe
ori urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămaşă de in
şi învaţă desculţi spinii

de altfel poeţii nu mor niciodată cu totul
şi nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vis precum o spirală

cad dintr-un înalt turn din sticlă şi oţel
mă privesc ca într-o oglindă cinescopică
deşi strâng ochii pentru a atenua impactul
apoi mă înalţ pur şi simplu ca o pasăre măiastră
fără aripi fără zbateri doar cu un fel de linişte
precum căderea unei frunze răpusă de toamnă

mă trezesc într-o baie de sudoare
ca şi cum m-aş fi născut iar
ca şi cum m-aş fi întors la un job necesar
încerc să uit starea de plutire
şi să mă reobişnuiesc cu gravitaţia
apoi păşesc ca şi cum aş escalada infinitul
ca pe un vârf bănuit dincolo de stele
respir din ce în ce mai rapid
ca într-o alergare concentrică prin mine

răstorn aşa de des universurile
ca într-un joc de bacara complex
poate un pic cam prea sobru pentru sufletul meu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desfac braţele şi îmbrăţişez tăcut orizontul

ca şi cum dumnezeu s-ar tot naşte acolo
din fecioare şi fluturi albi
apoi îmi strig prin inimă iubirile
de se cutremură furnicile şi pleacă
cumva aliniate
în cadenţă marş
spre vârful degetelor
de unde îmi place să te simt
ca pe o dovadă bătută în cuie
pe un perete veşnic nehotărât
......................
în mine doarme
lin de tot
o tăcere
pur şi simplu
ca o frumoasă adormită
nesfârşire
.......................
de atâta tăcere îmi tot vin cuvinte
cum clocoteşte lava într-un vulcan
pe care încerc să le sufoc
cumva responsabil
precum un funcţionar de la stat
care doar mimează
eficienţa

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eli eli lama sabactani

doamne
te strig
nu ca să-mi răspunzi
nuuuuu
te strig doar aşa
ca să ştii
că ştiu
şi mă hrănesc cu trupul tău
şi-ţi beau cu nesaţ sângele
apoi sărbătoresc fiecare patimă
cu speranţa învierii
te crucific în fiecare zi
pentru fiecare nou toma
iar prin fiecare celulă îţi bat piroane
spre liniştea caiafelor
şi îmi primesc arginţii cu infatuare
doar pentru un sărut
dar mă lepăd de tine de trei ori câte trei
cu fiecare drum al crucii
cu fiecare nouă coroană de spini
şi mă tot întreb de ce tot aprind lumânări
când ard mai puternic
decât orice flacără chinuită în ceară
la ce Doamne-iartă-mă consum oxigenul
dacă nu pentru asta Te respir

totuşi Doamne
aş vrea ca bisericile să fie iar zidiri din dragoste
ca şi chiliile părăsite acum
la urma urmei Tu eşti peste tot
ce nevoie să ai de un templu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sărut cerul

şi când ninge şi când plouă
şi pe senin şi pe furtună
mă închin dimineaţa soarelui
ies apoi cu inima în pragul lunii pline
mă rog stelelor ca şi cum mi-ar auzi zbuciumul
nu caut capete de lume ci îmi văd de mersul înainte
din prăpastie în prăpastie în căutarea odihnei
îmi trimit gândul dintr-o lume într-alta
culeg cu buzele iertarea din roua florilor
tot cu buzele săvârşesc păcate nenumărate
oricum e inutil să numeri la infinit
pe altarul fierbinte al trupului aprind candela
şi-mi trec toate supernovele prin simţuri
cât să mă bucur de univers cu ochii închişi
între două naşteri şi o moarte
nu sărut icoane zugrăvite de sfinţi impotenţi
nici pe cele aurite nici pe cele din argint
nu-mi fac cruci idioate şi nici nu aduc jertfe miei
doar mă aplec în mine şi apoi mă ofer tuturor

consumaţi-mă cât mai sunt
nu vă sfiiţi să gustaţi din iubire
cu tot păcatul
cu toată pofta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifestul călcătorului pe nori nu are nevoie de semnături

nici de autoritate nici de publicitate
de pe această platformă pot să-mi strig durerea
cu desăvârşire fără strop de îndoială
ca pe o imensă bucurie nimănui
ecoul ecoului va răsuci fiecare geamăt
ca pe o renunţare la moarte prin acceptarea ei
apoi îmi voi desena iubirea dintr-un curcubeu
iar tu nu poţi să-mi iei viaţa
pentru că eu nu am aşa ceva la purtător
sunt un suflet nemărginit dar schilodit de trup
mult prea liber ca să mă supun unui ritm
mult prea sălbatic ca să fie călărit
aproape alb aproape volatil aproape mut
la graniţa dintre două imensităţi
momentul embrionului

în lipsa dorinţei niciun univers nu s-ar naşte
sau ar fi la fel de schilod precum această poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!