Nu-i mare bai cu lumea asta

foamea este motorul care o mişcă spre înainte
aşa că după un sfâşietor strigăt de neputinţă terestră
prima mea căutarea a fost firească
sânul generos al mamei
de atunci mă perfecţionez continuu
cunoştiinţele mele au devenit atât de complexe
încât am uitat cine sunt
dar nu-i bai
oricum lumea aceasta mă doare de la naştere
dar m-am străduit să strig din ce în ce mai rar
protestul l-am mutat în adâncul sufletului
apoi mi-am văzut de învăţat mersul
fuga de răspundere
şi toate celălalte forme de mişcare
eliptice paraliptice olimpice daciade
până la teleportare
gândul meu sare oricum dintr-o lume în alta
cum sărea serghei bubka peste toate limitele

de mic ascult cântecul stelelor
şi potrivesc cuvinte simple într-un libret inutil
de cântat în ritmul frunzelor toamna
nu-i bai
nu-i bai
şi-o albă pălărie de pai

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea aceasta mă doare de la naştere

dar m-am străduit să strig din ce în ce mai rar
protestul l-am mutat în adâncul sufletului
apoi mi-am văzut de învăţat mersul
fuga de răspundere
şi toate celălalte forme de mişcare
eliptice paraliptice olimpice daciade
până la teleportare
gândul meu sare oricum dintr-o lume în alta
cum sărea serghei bubka peste toate limitele
...................................
de mic ascult cântecul stelelor
şi potrivesc cuvinte într-un libret inutil
în felul meu ciudat chiar de la prima strigare
doar în loc de mamă am spus "nu-i bai"
...................................
foamea este motorul care mişcă lumea spre înainte
iar prima mea căutarea a fost firească
sânul generos al mamei
de atunci mă perfecţionez continuu
cunoştiinţele mele sunt atât de complexe
încât am uitat cine sunt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea aceasta mă doare încă de la naştere

dar m-am străduit să strig din ce în ce mai rar
protestul l-am mutat în adâncul sufletului
apoi mi-am văzut de învăţat mersul
fuga de răspundere
şi toate celălalte forme de mişcare
eliptice paraliptice olimpice daciade
până la teleportare
gândul meu sare oricum dintr-o lume în alta
cum sărea serghei bubka peste toate limitele

de mic ascult cântecul stelelor
şi potrivesc cuvinte într-un libret inutil
în felul meu ciudat chiar de la prima strigare
doar în loc de mamă am spus "nu-i bai"

foamea este motorul care mişcă lumea spre înainte
iar prima mea căutarea a fost firească
sânul generos al mamei
de atunci mă perfecţionez continuu
cunoştiinţele mele sunt atât de complexe
încât am uitat cine sunt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai realizat că eşti femeie

mai întâi ţi-ai pus o frunză de vie
încă era vară în trupul tău
iar eu aşteptam cu nerăbdare toamna
ceasul strugurilor copţi
...................................................................
din când în când răscolesc străzile de tramvaie prea obosite
apoi sap de nebun în căutarea trăsurilor fermecate
şi strig şi strig şi strig prin mine
după lumi nenăscute
de mă doare ecoul din inimă
..........................................................
apoi s-au găsit destui care să facă o modă
din schimbatul frunzelor
chiar cu mult înainte de inventarea soldărilor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sărut cerul

şi când ninge şi când plouă
şi pe senin şi pe furtună
mă închin dimineaţa soarelui
ies apoi cu inima în pragul lunii pline
mă rog stelelor ca şi cum mi-ar auzi zbuciumul
nu caut capete de lume ci îmi văd de mersul înainte
din prăpastie în prăpastie în căutarea odihnei
îmi trimit gândul dintr-o lume într-alta
culeg cu buzele iertarea din roua florilor
tot cu buzele săvârşesc păcate nenumărate
oricum e inutil să numeri la infinit
pe altarul fierbinte al trupului aprind candela
şi-mi trec toate supernovele prin simţuri
cât să mă bucur de univers cu ochii închişi
între două naşteri şi o moarte
nu sărut icoane zugrăvite de sfinţi impotenţi
nici pe cele aurite nici pe cele din argint
nu-mi fac cruci idioate şi nici nu aduc jertfe miei
doar mă aplec în mine şi apoi mă ofer tuturor

consumaţi-mă cât mai sunt
nu vă sfiiţi să gustaţi din iubire
cu tot păcatul
cu toată pofta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ratat de puţin titlul de revoluţionar

pentru că nu l-am revendicat niciodată
oricum nu sunt genul
care se aruncă cu pieptul înainte
pentru păpuşarii cu pretenţii de regizor
în schimb vecinul meu securistul
a fost primul om pe care l-am văzut
cu braţul înfăşurat în tricolor
în mod cert nu am stofă de martir
nu sunt bun nici războinic nici mercenar
de erou nici atâta
am totuşi aşa multe cicatrici pe suflet
dar nu de atunci
atunci încă visam
construiam de nebun viitorul
în paşi mareţi
în ritm de tot înainte
fară regrete iubeam să fiu
să am de unde
să n-am de ce
dar port cu durere şi o parte din cicatricea eroilor
căzuţi pentru un colţ de libertate
şi un codru de fericire
o port adânc
atât de adânc
încât pare o tranşee

într-un fel aş fi vrut să fi murit atunci
cu visul întreg

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pacea aceasta de o mie de ani

până şi infanteriştii devin inutili
cavaleria e doar un curs la academie
tunarii învaţă să tragă oblonul
oricum balurile nu mai au loc fără ofiţerii tineri
nici carmen nu mai e la modă
iar în curând top gun se va ocupa de roboţi
dealtfel sunt un soldat perfect
neinstruit
am tras trei gloanţe la ţinta piept numărul opt
apoi am scos cărbune
dar eram îmbrăcat în kaki şi mâncam de la cazan
am lustruit bocanci şi am făcut bătături
între două permisii şi o revoluţie inutilă
mai ştiu încă seria p. m.-ului
nu am uitat stânga împrejur
şi dau onorul vieţii
spre apus
oricum nu există decât înainte
marş

cu toate pânzele ridicate
mă predau la magazie
războaiele se dau acum în supermarket
şi
deşi la noi nu sunt prea multe
pe autostrăzi şi scări rulante

din când în când dezertorii
trag pe nas iluzii
în căutarea raiului din iad

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atât galben nici cerul nu mai este albastru

sau poate nu a fost niciodată aşa
conduc de parcă aş avea pilot automat
şi mă tot întreb unde mă aflu cu adevărat
la volan sau alergând bezmetic pe câmpie
precum într-o urmărire de fluturi
total subversivă
ca dintr-un rost de poet rămas culpabil
pentru fiecare tăvălire aiurea de flori
oricum se pare că rapiţa nu are nimic împotrivă
zâmbeşte ca la o şedinţă foto profesională
primitoare precum o îmbrăţişare de mamă
noroc că ochii nu tăvălesc rapiţa înflorită

oricum protestul ei ar fi inutil
cine naiba ar mai opri să asculte
un lan văietându-se

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

din când în când răscolesc străzile de tramvaie prea obosite
apoi sap de nebun în căutarea trăsurilor fermecate
şi strig şi strig şi strig prin mine
după lumi nenăscute
de mă doare ecoul din inimă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne, timp

Sunt supărată, Doamne,
Sunt supărată că ţi-ai trimis timpul
Care mi-a intrat în graţii
Şi eu l-am crezut
Că-i cinstit, că nu fură
Că lui nu-i trebuie nimic
Şi i-am încredinţat, Doamne,
Clipe, zile, nopţi, dimineţi
Coarda cu capetele colorate în roz
Fundiţele din panglică albă înnodate de mama
Şi chiar şotronul zgârâiat cu cărămida
Prin clasa a treia
Pe pământul reavăn din curtea şcolii.
Eu de bună credinţă m-am învoit
Am plecat să îmi văd de ale mele
Dar nu înainte de a-l asigura
Că îl voi răsplăti.

Şi da, m-am întors,
Dar a dispărut şotronul
Vântul mi-a şoptit că l-a şters timpul
Dar pe cine să mai trag la răspundere
Când din cel pe care l-am lăsat
Nu am mai găsit decât o epavă
Un sfrijit gârbovit şi surd
Către cine şi cui să strig
"Că timpul meu nu mai are timp"
Şi că eu simt că mai am puterea
Să râd, să plâng,
Ba chiar să zgârâi un alt şotron
Pe obrazul aceluiaşi pământ.

Mă fac una şi aceeaşi cu cărămida
Pe care-o strâng, şi-o strâng
Până se transformă în lutul
Din care m-am născut
Coarda se închide într-un cerc
Acel zero infinit din care m-am întrupat şi m-am născut.

poezie de Daniela Vîlceanu (iulie 2023)
Adăugat de Daniela Vîlceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte mai aveam câteva lacrimi de povestit

dar acum nu mai am nimic
nici măcar de pierdut
totuşi îmi este atât de linişte
un fel de calm ancestral
numai bun pentru a trece dincolo

sentimentul că sunt doar al universului
mă sprijină să visez cu totul altceva
nu tu case nu tu maşini nu tu raiuri nu tu eve
nimic din lumea materială şi zbuciumată
visez doar figuri geometrice tridimensionale
piramide cuburi paralelipipeduri elipse sfere şi...
ceva ce pare a fi o regulă mă cuprinde cald
e prima regulă pe care nu vreau să o desfinţez

unde naiba îmi este răzvrătirea doamne
nici măcar nu mai strig întrebarea asta dementă
o rostesc aşa de rar
şi parcă dincolo de orice gând
într-un fel atât de rotund
ca pe un cântec încă necântat

de parcă aş fi translucid şi lipsit de substanţă
trec prin mine toate aceste forme
atât de regulate
încât le pot învăţa pe de rost
dintr-un singur punct
apoi lipesc genele de un poliedru ciudat
şi nu mă mai satur de sărit într-un picior
dintr-o lume într-alta
ca şi cum aş avea o inimă de atlet universal

râd de parcă mă gâdilă infinitul în talpă
chiar nu mai ştiu la ce foloseau lacrimile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vină

Să vină, cine mai e de venit.
Profeţi, prooroci, oratori.
Eu, cât mai am de trăit,
Am timp să-i ascult, uneori.

Ştiu, ştiu, vorbesc fără şir
Şi se îngână, gesticulează.
Eu nu-i ascult să mă mir,
Nici anecdota nu mai primează.

C-o fi un potop, ori o ciumă
Şi iarăşi cam toate ce-au fost,
Rămâne veşnic rotunda sumă
De catastrofe - şi-un veşnic post.

Oricum, vreau să-i ascult de la capăt,
Sunt abonatul lor la delir.
În scurt răstimpul, până nu scapăt,
Să-mi spună totul, din păr a fir.

Să vină toţi! m-am răstit.
Cu tot ce-i în biblii şi epopei.
Să văd în lumea asta ce-i.
Să vină-n faţă, deci! m-am răstit,
Profeţi, prooroci, farisei.

Eu îi ascult, răstignit.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot să plutesc

afurista asta de gravitaţie e de vină
pentru toate scenariile apocaliptice
chiar şi pentru eficienţa ghilotinei
până şi moartea s-a gârbovit de atâta atracţie
doar îngerii evoluează precum păpădiile
noroc că ploile nu-i ating
altfel tot câmpul ar fi plin de aripi albe
..............................................................
acum sunt într-un ochi de uragan
e atâta linişte încât îmi pot auzi lacrimile
cum se nasc
................................................................
iar eu alerg după un fluture alb
pe care nici nu vreau să-l prind
nici să-i desfac misterul
doar să mă pierd o clipă
de lumea aceasta din plastic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de ceară se strivesc de asfalt

cu o anume indecenţă zgomotoasă
ca pe la un show păcătos
apoi îmi las inima pe spate într-un hohot liber
doar nu sacrific niciodată pionii inutil
fiecare jertfă e un pas înainte
spre singurătate
locul unde sunt în sfârşit învingător

aici amestec lacrimile într-un singur sens
să nu se taie fericirea asta atât de absurdă
după aceea înmulţesc cu doi fiecare gol alb
împletesc diagonalele să găsesc sprijin înălţimii
în niciun caz pentru steaua polară
doar nebunului de negru rătăcit în turnul rece
care încă se mai crede prinţesă

oricum afurisiţii aştia de cavaleri nu mai au cai
dar îndrăznesc să zboare pe orice himeră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată ciupesc ca un bădăran răsăritul

iar zările se cutremură
ca şi cum un dement frumos
scăpat de realitate dintr-o divină eroare
loveşte timpanul cu un baros de potcovar
cum bat uneori fluturii aerul ritmat
înainte de polenizarea albă
a unei flori de colţ

mă întind apoi obosit
peste orizont
ca un uriaş nesăbuit
adun un pic de rouă
înainte de orice risipire
ca pe o dovadă că până şi dumnezeu plânge
de atâta lipsă de dumnezeu

oricum eu nu am ştiut niciodată măsura
prin care un curcubeu răstingnit pe o harfă
ar putea cânta precum o privighetoare
care îngână o poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş fi dorit să mă aducă barza

dealtfel mult timp am crezut asta cu sfinţenie
faptul că veneam de undeva din cer
dintr-o lume atât de albastră
dintr-o lume atât de lipsită de margini
mă făcea să mă simt special
dar apoi am auzit că barza asta îi aduce pe toţi
şi nu-i decât mesager cu picioare subţiri
apoi ca mai toţi copiii am aflat adevărul
într-o zi tristă sub un cer parcă întors pe dos
de atunci număr berzele primăvara
din doi în doi mai tot timpul

chiar dacă mi-aş fi dorit să fiu puiul cerului
singurul bărzoi adevărat mi-a fost ceauşescu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că lumea e un muşuroi

noi un fel de furnici truditoare
din când în când
încercăm să trăim şi sinele
oricum suntem ocupaţi cu detalii
care nu ne reprezintă
satisfacem dorinţe fireşti
completăm goluri
fără a căuta plinătatea
ne lăsăm supuşi ordinii
deşi în noi locuieşte anarhia
ucidem cu plăcere revoltele
care ne trădează liniştea
privim cerul nu în adânc
ne înecăm cu aripi de fluturi
dansăm doar în vis cu zefirul
nu ne permitem răgazul de a ne cunoaşte
trăim sub lupa nimicului
căutând ceva inutil
atât de inutil încât pare necesar

e ca şi cum ne-am îmbăta
doar pentru a avea alternativa
la mersul în linie dreaptă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu pleci oricum

hai să le fim oglindă cuvintelor
(toamna vine oricum învăţându-mă plecarea)
am să mă las răscolită de tine
şi am să pipăi doar vorbele şovăitoare
aruncate în podul minţii mele

n-am să te urmăresc
(toamna vine oricum şi mă descojeşte de culori)
cum îmi spinteci sufletul printr-o mişcare nefirească
doar atât cât să te pui în libertate
după ce vei fi aflat că exist

hai să păstrăm ziua asta legată la capete
(toamna vine oricum şi-mi lungeşte nopţile)
pe sub visurile atârnânde din cearşafuri
zorile deja îmi încolţesc
desculţe de tine

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Ada Apostol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cinele de taină sunt de evitat

poate un mic dejun ar fi fost acceptabil
sau măcar o cafea cu ce vrei tu
înainte de răspândirea definitivă a toamnei
prin frunze prin sânge prin cine să mai ştie...
ca o condamnare la nemişcare
pe un ocean mult prea liniştit
...........................
e atâta disperare în zborul frunzelor
încât copacii se chircesc dureros spre inimă
ca într-o amnezie
...........................
de-o vreme un salcâm îşi tot trimite guguştucii
să-mi bată în termopanul singurătăţii
iar eu ascult muzică la maxim
ca pe un drog
ca pe o acceptare a sacrificiului frunzelor
pentru dezmăţul de la primăvară

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oiţele năzdrăvane nu se lasă mâncate de lup

îşi poartă podoaba ca pe o cămaşă de zale
poate că lâna lor e de aur
nu sunt prea multe izvoare care să infirme zvonul
nici măcar cei de la click nu au găsit nimic
deşi unii poeţi susţin ceva mai mult de atât
(dar oricum sursele poetice nu au nicio crezare)
cică şi firul ariadnei s-a tors din spinarea lor
şi mai toate cojoacele fără ac
până şi dumnezeu a înţeles că e nevoie de mioriţe
(laie sau bucălaie şi chiar tărcate-de ce nu)
şi nu s-a mai opus minunilor
dar nici nu a mai intervenit în intrigile bacilor
.....................
de la prima întâmplare ciudată cu astfel de mioare
s-a luat măsura tunsului în răspăr
unii chiar au îndrăznit să pună de un campionat
mai naţional mai mondial după puterea fiecăruia
chiar au cerut să fie cuprinsă în probele olimpice
.....................
dar între timp păstorii au deveni baci mai apoi ciobani
din ce în ce mai specialişti în depistat minunile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!