Când ai realizat că ești femeie
mai întâi ți-ai pus o frunză de vie
încă era vară în trupul tău
iar eu așteptam cu nerăbdare toamna
ceasul strugurilor copți
...................................................................
din când în când răscolesc străzile de tramvaie prea obosite
apoi sap de nebun în căutarea trăsurilor fermecate
și strig și strig și strig prin mine
după lumi nenăscute
de mă doare ecoul din inimă
..........................................................
apoi s-au găsit destui care să facă o modă
din schimbatul frunzelor
chiar cu mult înainte de inventarea soldărilor
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
* * *
din când în când răscolesc străzile de tramvaie prea obosite
apoi sap de nebun în căutarea trăsurilor fermecate
și strig și strig și strig prin mine
după lumi nenăscute
de mă doare ecoul din inimă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecoul
În față e un perete Eu strig...
Perete! Perete!
Ecoul se întoarce...
Om! Om!
Eu strig...
Strig! Strig!
Ecoul se întoarce...
Tac! Tac!
Eu râd.
Ecoul plânge.
Apoi alerg pe coama lui și culeg antene
Ecoul se aude în turla bisericii
cum sădește vibrații în clopote
Eu strig...
Eu! Eu!
Ecoul se întoarce...
Tu!
Eu strig..
Tu! Tu!
Ecoul râde și plânge
și se întoarce
și pleacă!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ochi, poate încolți raiul
Dumnezeu scutură frunze în mine,
apoi le adună în palme
ca pe niște copii rătăciți...
Ca pe o rană
simt toamna aceasta,
mă doare ca și cum
ar ciuguli păsări din mine
și noaptea m-ar strivi
între pleoapele ei grele,
iar eu, te strig pe tine, iubite,
să mai treci cu mângâierile-ți
prin iarba crescută pe tălpile mele,
unde stelele își lasă jarul din când în când.
Te strig, știind că în doi,
în ochi, poate încolți raiul,
minunându-ne cât frumos pot trece ploile prin noi,
netulburând clepsidra vieții...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te strig ...
Te strig imensitate a sufletului meu,
În primeniri de ziuă să mă renaști din rouă.
Fă inimi rânduite să cânte amândouă,
Ca-ntr-un acord frenetic al lirei lui Orfeu!
Te strig intensitate a dorului nebun,
Deschide-ți larg fereastra spre limpezite ceruri
Și din seninul bolții înșiră-mi giuvaieruri,
Cu care-aș vrea destinul iubirii să îmbun!
Te strig nemărginire a timpului hapsân,
Întoarce iar clepsidra și slobod lasă ceasul
Și-n contopiri divine, când ni se-nalță glasul,
Așterne-mi infinitul sărutului pe sân.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-i mare bai cu lumea asta
foamea este motorul care o mișcă spre înainte
așa că după un sfâșietor strigăt de neputință terestră
prima mea căutarea a fost firească
sânul generos al mamei
de atunci mă perfecționez continuu
cunoștiințele mele au devenit atât de complexe
încât am uitat cine sunt
dar nu-i bai
oricum lumea aceasta mă doare de la naștere
dar m-am străduit să strig din ce în ce mai rar
protestul l-am mutat în adâncul sufletului
apoi mi-am văzut de învățat mersul
fuga de răspundere
și toate celălalte forme de mișcare
eliptice paraliptice olimpice daciade
până la teleportare
gândul meu sare oricum dintr-o lume în alta
cum sărea serghei bubka peste toate limitele
de mic ascult cântecul stelelor
și potrivesc cuvinte simple într-un libret inutil
de cântat în ritmul frunzelor toamna
nu-i bai
nu-i bai
și-o albă pălărie de pai
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când mă doare cerul
nu aleg să blestem
când iubirea nu e de ajuns
nu aleg ura
strig toate acestea
le urlu
le plâng
mă dau tuturor
cu disperarea celui care a înțeles
că nimeni nu are nevoie de nimeni
cu felul acela de tristețe
pe care numai cei care înțeleg fericirea o au
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eli eli lama sabactani
doamne
te strig
nu ca să-mi răspunzi
nuuuuu
te strig doar așa
ca să știi
că știu
și mă hrănesc cu trupul tău
și-ți beau cu nesaț sângele
apoi sărbătoresc fiecare patimă
cu speranța învierii
te crucific în fiecare zi
pentru fiecare nou toma
iar prin fiecare celulă îți bat piroane
spre liniștea caiafelor
și îmi primesc arginții cu infatuare
doar pentru un sărut
dar mă lepăd de tine de trei ori câte trei
cu fiecare drum al crucii
cu fiecare nouă coroană de spini
și mă tot întreb de ce tot aprind lumânări
când ard mai puternic
decât orice flacără chinuită în ceară
la ce Doamne-iartă-mă consum oxigenul
dacă nu pentru asta Te respir
totuși Doamne
aș vrea ca bisericile să fie iar zidiri din dragoste
ca și chiliile părăsite acum
la urma urmei Tu ești peste tot
ce nevoie să ai de un templu
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea aceasta mă doare încă de la naștere
dar m-am străduit să strig din ce în ce mai rar
protestul l-am mutat în adâncul sufletului
apoi mi-am văzut de învățat mersul
fuga de răspundere
și toate celălalte forme de mișcare
eliptice paraliptice olimpice daciade
până la teleportare
gândul meu sare oricum dintr-o lume în alta
cum sărea serghei bubka peste toate limitele
de mic ascult cântecul stelelor
și potrivesc cuvinte într-un libret inutil
în felul meu ciudat chiar de la prima strigare
doar în loc de mamă am spus "nu-i bai"
foamea este motorul care mișcă lumea spre înainte
iar prima mea căutarea a fost firească
sânul generos al mamei
de atunci mă perfecționez continuu
cunoștiințele mele sunt atât de complexe
încât am uitat cine sunt
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Manifestul călcătorului pe nori nu are nevoie de semnături
nici de autoritate nici de publicitate
de pe această platformă pot să-mi strig durerea
cu desăvârșire fără strop de îndoială
ca pe o imensă bucurie nimănui
ecoul ecoului va răsuci fiecare geamăt
ca pe o renunțare la moarte prin acceptarea ei
apoi îmi voi desena iubirea dintr-un curcubeu
iar tu nu poți să-mi iei viața
pentru că eu nu am așa ceva la purtător
sunt un suflet nemărginit dar schilodit de trup
mult prea liber ca să mă supun unui ritm
mult prea sălbatic ca să fie călărit
aproape alb aproape volatil aproape mut
la granița dintre două imensități
momentul embrionului
în lipsa dorinței niciun univers nu s-ar naște
sau ar fi la fel de schilod precum această poezie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-ai zis
Mi-ai zis cândva...
(Și vorbele tale dor)
Să nu-mi doresc
Răzbunarea ta, Abel,
Să nu strig după ajutor,
Apoi să aud ecoul singurătății,
Căci doare al naibiii de tare...
Doare și lacrima care se prelinge din ochii mei!
Cerceide chihlimbar în balans,
Sub privirile etern răstignite.
Cu toate astea te iubesc! Ține minte!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desfac brațele și îmbrățișez tăcut orizontul
ca și cum dumnezeu s-ar tot naște acolo
din fecioare și fluturi albi
apoi îmi strig prin inimă iubirile
de se cutremură furnicile și pleacă
cumva aliniate
în cadență marș
spre vârful degetelor
de unde îmi place să te simt
ca pe o dovadă bătută în cuie
pe un perete veșnic nehotărât
......................
în mine doarme
lin de tot
o tăcere
pur și simplu
ca o frumoasă adormită
nesfârșire
.......................
de atâta tăcere îmi tot vin cuvinte
cum clocotește lava într-un vulcan
pe care încerc să le sufoc
cumva responsabil
precum un funcționar de la stat
care doar mimează
eficiența
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Galaxiile s-au născut în zarzări
când dumnezeu încă visa cum să continue cerul
iar îngerii supuneau fiecărei stele un suflet
o strâmbă cotropire desena legături imposibile
încă înainte de a se hotărî cum să coboare cuvintele
prin gând sau prin inimă
chiar înainte de a se fi inventat coasa vieților
ceva ce semăna cu nemurirea se juca de-a iarba verde
sub căpătâiul creatorului
raiul
încă nu avea nume
nici nu știu dacă se chema într-adevăr așa
cine să hotărască în lipsa evei
cum se împart petalele egal
între albine și fluturi
când sunt sub narcoticul acestor lumi înmiresmate
îmi place să deschid ochii când mă privești mirată
universul este o livadă în care fluturii își fac de cap
în timp ce dumnezeu tot botează duminici
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea aceasta mă doare de la naștere
dar m-am străduit să strig din ce în ce mai rar
protestul l-am mutat în adâncul sufletului
apoi mi-am văzut de învățat mersul
fuga de răspundere
și toate celălalte forme de mișcare
eliptice paraliptice olimpice daciade
până la teleportare
gândul meu sare oricum dintr-o lume în alta
cum sărea serghei bubka peste toate limitele
...................................
de mic ascult cântecul stelelor
și potrivesc cuvinte într-un libret inutil
în felul meu ciudat chiar de la prima strigare
doar în loc de mamă am spus "nu-i bai"
...................................
foamea este motorul care mișcă lumea spre înainte
iar prima mea căutarea a fost firească
sânul generos al mamei
de atunci mă perfecționez continuu
cunoștiințele mele sunt atât de complexe
încât am uitat cine sunt
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oricâte afișe cu zei ați pune pe cer
nu votez niciodată cu nemuritorii
sunt genul care fluieră în biserică
și nu-mi plac stăpânii nici când sunt pictați
nici când fac promisiuni electorale
pentru că nimic din nimic nu e ceva niciodată
sunt copilul haosului
mă lupt cu ordinea aceasta nefirească
tremur de unghiuri drepte și puncte egal depărtate
îmi vine să strig ca un lup care nu vânează luna
și îmi trec toate căprioarele prin inimă
ca pe un bulevard al frunzelor galbene
nu-mi strigați să intru în rând
sufăr cumplit de claustrofobie stelară
nu ridic păpădiile nicodată mai sus decât pot sufla
nu din cunoaștere
nu din cine știe ce regulă
ci pentru că îmi place spectacolul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oricâte afișe cu zei ați pune pe cer
nu votez niciodată cu nemuritorii
sunt genul care fluieră în biserică
și nu-mi plac stăpânii nici când sunt pictați
nici când fac promisiuni electorale
pentru că nimic din nimic nu e ceva niciodată
sunt copilul haosului
mă lupt cu ordinea aceasta nefirească
tremur de unghiuri drepte și puncte egal depărtate
îmi vine să strig ca un lup care nu vânează luna
și îmi trec toate căprioarele prin inimă
ca pe un bulevard al frunzelor galbene
nu-mi strigați să intru în rând
sufăr cumplit de claustrofobie stelară
nu ridic păpădiile niciodată mai sus decât pot sufla
nu din cunoaștere
nu din cine știe ce regulă
ci pentru că îmi place spectacolul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anunț publicitar electoral
Fac cu drag la toți servicii,
Mă descurc conștiincios,
Satisfac orice capricii:
Strig și "sus", dar strig și "jos"!
epigramă de Gheorghe Enăchescu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strig cuvântul în pustiu
Strig cuvântul în pustiu
Pe sub cerul siniliu,
Și te-ntreb: E prea târziu?
Prea târziu e să mai sper
Să dezleg al tău mister,
Sau pierd vorba în eter?
Vorba în eter s-a dus
Cât ai răsuci un fus.
E tăcerea mai presus?
Mai presus să fie-apoi
Inima ta ca de sloi,
Când iubirea mea-i în toi?
Strig cuvântul în pustiu,
Guraliv ca un scatiu,
Și te-ntreb: E prea târziu?
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prăpastie de unde strig
Degeaba merg, nici un drum
nu vrea să mai știe de mine.
Prăpastie de unde strig
este mila
prin care vremelnicia
sapă cu lacrimile mamei
tuneluri infirme.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum naiba să nu dospescă la nesfârșire
infinuturile acestea instabile
nesățioase
avide
când au de unde își lega extinderile
cum ar fi să le dăm libertatea să se oprească
apoi să le oferim o oglindă
în care să se privească
până la centru
și chiar până dincolo de infinit
pentru început ciudatul din mine
presează universuri între două vise
ca într-un ierbar în care o floare de colț
încă suspină după dreptul la scuturare
încerc să stopez cumva extinderile
prin comprimare
prin sufocare
prin reducere la absurd
chiar și prin degajarea centrelor
apropo
universul nu poate fi singur
are cel puțin o pereche
pe care o iubește
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigăt, strigăt
Lăsați-mă să strig, să răbufnesc și să mă audă toți
Cei ce i-am cunoscut, le-am atins păr, m-am sprijinit pe umăr,
Căci nu-i găsesc, nu știu de sunt plecați... a, nu, nu-s morți
Să rămân un nebun stingher, doar să mă vait, să număr.
Lăsați-mă să strig imagini rătăcite în morfină,
Ce mi-o fac singur, frământându-mi gând, un narcoman
Ținând în mână o ciornă cu iscălituri dintr-un seif de-o inimă vecină...
Oprit din drumul diligenței prin pustiu, cu visele într-un han.
Lăsați-mă să strig, să urlu din tot ce-am mai profund în mine,
Ca un cadet ce-a trecut test, cu crez că lumea-n țel e simplul caporal,
Să îndrept lângă foi, foi, foi, romanul vieții ce-am în serpentine...
Să fiu o hartă din atlas, eu, amintirea... își căutând natal.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!