Nu mai pot să plutesc
afurista asta de gravitație e de vină
pentru toate scenariile apocaliptice
chiar și pentru eficiența ghilotinei
până și moartea s-a gârbovit de atâta atracție
doar îngerii evoluează precum păpădiile
noroc că ploile nu-i ating
altfel tot câmpul ar fi plin de aripi albe
..............................................................
acum sunt într-un ochi de uragan
e atâta liniște încât îmi pot auzi lacrimile
cum se nasc
................................................................
iar eu alerg după un fluture alb
pe care nici nu vreau să-l prind
nici să-i desfac misterul
doar să mă pierd o clipă
de lumea aceasta din plastic
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Poate că am murit deja
și nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistență
pare și el rămas singuratic
prin inima mea de aer
într-un fel trec prin toate
ca și când nu ar mai fi
nici nu mai știu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare
chiar și țipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinți
nici măcar sărate
par să fie niște fulgi înghețați
care viscolesc prin imensul gol din mine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La supermarket nu găsesc idealuri
aici sunt obișnuiți să vândă iluzii
oferă chiar promoții la așa ceva
nici iubire nu găsești pe rafturi
doar vise de plastic frumos ambalate
la preț redus
pentru cei care nu mai au timp
de visare
apropo am căutat și timp
am un amic care se plânge des
în curând e ziua lui
o să-i ofer o clipă în dar
din viața mea
și o îmbrățișare
ce ți-e și comerțul ăsta
uite
până și mânăstirile îl vând pe Dumnezeu
și oferă promoțional
un pahar de colivă
de aceea duminica mă prinde printre rafturi
unde mă pierd aproape ca-n viață
printre o sumedenie de nimicuri
apoi într-un final
îmi golesc speranțele la casă
acolo unde o casieriță frumoasă
precum o zi în rai
mă trezește cu un ton de automat
plătiți cu cash vă rog
speranțele nu mai au demult nicio valoare
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înainte mai aveam câteva lacrimi de povestit
dar acum nu mai am nimic
nici măcar de pierdut
totuși îmi este atât de liniște
un fel de calm ancestral
numai bun pentru a trece dincolo
sentimentul că sunt doar al universului
mă sprijină să visez cu totul altceva
nu tu case nu tu mașini nu tu raiuri nu tu eve
nimic din lumea materială și zbuciumată
visez doar figuri geometrice tridimensionale
piramide cuburi paralelipipeduri elipse sfere și...
ceva ce pare a fi o regulă mă cuprinde cald
e prima regulă pe care nu vreau să o desfințez
unde naiba îmi este răzvrătirea doamne
nici măcar nu mai strig întrebarea asta dementă
o rostesc așa de rar
și parcă dincolo de orice gând
într-un fel atât de rotund
ca pe un cântec încă necântat
de parcă aș fi translucid și lipsit de substanță
trec prin mine toate aceste forme
atât de regulate
încât le pot învăța pe de rost
dintr-un singur punct
apoi lipesc genele de un poliedru ciudat
și nu mă mai satur de sărit într-un picior
dintr-o lume într-alta
ca și cum aș avea o inimă de atlet universal
râd de parcă mă gâdilă infinitul în talpă
chiar nu mai știu la ce foloseau lacrimile
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ocupat cu număratul stelelor înșir nisipul
pe o funie de vis
doar soarele este de vină pentru această iluzie
pe când stelele muncesc din greu pentru bucuria ochilor mei
iar eu îi închid, să-mi fac cerul meu
de altfel banalitatea infinitului nu vine din imensitate
deși cred că toate aceste nesfârșiri neșfârșite nu cunosc noțiunea
altfel de ce s-ar repeta așa dintr-unul-ntr-altul
fără nici un fel de explicație
cred că de boala asta sufăr
mai mereu caut explicații
chiar și acolo unde acestea sunt de nesuportat
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt un copac ciudat
fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebați de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolțire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt egoist
ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
și se termină asemenea
nu e o pretenție absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ține minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărți de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deși se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deși este esența dumnezeirii
dar și a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârșit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deși toată lumea începe și se sfârșește odată cu ea
într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice
recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podișul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)
toate minunile
toate deșertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca și cum aș reuși să înghesui infinitul într-o clipă
deși nu mai am nevoie de ea
iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că te-aș iubi cu răbdare
dacă viața asta ar fi un pic mai veșnică
dar așa fiecare clipă în care nu ne iubim
mi se pare un univers pierdut
și le tot număr
uneori ca un biet om
alteori precum un contabil chițibușar
un rai un iad un rai un iad
și tot așa
până aproape de doi
nici măcar dumnezeu nu știe număra altfel
decât dintr-o lume în alta
în căutarea perechii ideale
doar moartea asta numără parșiv de bine
din doi în doi
ba chiar și din zece în zece
aproape sferic
ca și cum ar dănțui în pași adăugați
cu nemurirea uitată într-o lacrimă
de cine mai știe care făt frumos
mâncător de jăratic cosânzean
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toți cireșii înfloriți sunt perfecți
ca și cerul sub care mor samuraii
pentru a nu mai exista niciodată dezonoare
deși între două războaie pierdute
câștigătoare este doar pacea
poate și fluturii de pe un câmp cu margarete
sau liniștea imensă de sub pătura pământului
înainte de a-mi lăsa din nou iarba să crescă
din inimă din ochi din toate lacrimile
fericirea că în sfârșit nu mă mai doare nimic
precum și sentimentul că între doi pași de furnică
este loc de atâta nemărginire cât să-i spun dumnezeu
nu pot decât să facă timpul imponderabil
iar toate clipele atunci se vor naște rotunde
din lacrimi de înger sau de mamă
și cele care vin și cele care pleacă
trebuie doar un suflet care să le consume liniar
înainte de a redeveni nemărginite
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot înainte, visul meu drag
că nu e loc de întors altfel
îmi strâng sub pulpe bidiviul
și galopez împotriva timpului
până nu o să mai fie nici munți nici mare
ci doar un istm de lumină
între două jumătăți de întuneric
tot înainte
cu toată viteza înainte
în așa fel încât să mă prind cumva din urmă
când încă mai cântam veverițelor prin ploaie
și râdeam cu sufletul în hohote de verde crud
ca și cum din frunze-mi vine seva
ca și cum din altă lume-mi ești
și nu am lacrimi de uscat
nici acum nici altcândva
în vecii vecilor
adică încă azi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desfac brațele și îmbrățișez tăcut orizontul
ca și cum dumnezeu s-ar tot naște acolo
din fecioare și fluturi albi
apoi îmi strig prin inimă iubirile
de se cutremură furnicile și pleacă
cumva aliniate
în cadență marș
spre vârful degetelor
de unde îmi place să te simt
ca pe o dovadă bătută în cuie
pe un perete veșnic nehotărât
......................
în mine doarme
lin de tot
o tăcere
pur și simplu
ca o frumoasă adormită
nesfârșire
.......................
de atâta tăcere îmi tot vin cuvinte
cum clocotește lava într-un vulcan
pe care încerc să le sufoc
cumva responsabil
precum un funcționar de la stat
care doar mimează
eficiența
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
îngerii nu au noțiunea timpului
așa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăța argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau să dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
așa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal țese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelațiile prin oamenii de nea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pinguinii se îmbracă din ce în ce mai chic
după moda lansată în eter de cilly willy
asta la polul sud
dar la capătul celălalt al axei
imaginară desigur
(ca mai toate încercările de dinaintea geometriei)
eschimoșii urmăresc buclucașa ciocănitoare woody
între două buletine de știri apocaliptice
și o vânătoare de foci din plastic
desigur pentru amorul artei
doar sunt cioplitori în gheață ai păsării de foc
între timp televiziunea digitală a devenit singura distracție
pentru extratereștrii aceia mici verzi și cu ochii mari
sau cum s-or mai chema sufletele
scăpate pentru veșnicie de sub controlul gravitației
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totuși dragostea nu e o teoremă
oricât aș reduce la absurd relatiile dintre noi
nu reușesc să-mi demonstrez mai nimic
nici de ce nu mai am loc în mine
nici de ce-mi curg lacrimile așa de invers
ca și cum oceanele s-ar vărsa toate într-un ochi
conform unui principiu nedescoperit de arhimede
poate de aceea toate reciprocele sunt betege
iar pătratele au redevenit
într-un anume fel
rotunde
cât să-mi lase speranța că totul nu e altceva
decât o operație de înmulțire cu nemărginitul
sau doar o simplă scădere a infinitului din zero
desfac un fulg în sentimente
și-mi este așa de cald
de parcă olaf mă sufocă cu îmbrățișările lui
apoi redesenez perfecțiunea
dintr-o singură tușă
cu sângele tău
parcă din ce în ce mai albastru
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu mor în fiecare dimineață
mă las apoi îngropat de realitate
de la inimă în jos spre rădăcină
să-mi caut seva prin măruntaiele pământului
defect profesional-desigur
minerul din mine nu a uitat întunericul
doar partea aceasta care se visa marinar
mai strigă cerului sufocarea vieții
mă străduiesc să învăț tăcerea
nu mai șoptesc nici ierbii dorința
desfac doar piatra-n patru să-i caut centrul
între timp mă întorc în mine
din ce în ce mai adânc
până la înec
să-mi găsesc în sfârșit atlantida
să desfac minunea minunilor
în atomi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Poate ar trebui să mă duc după el, să încerc să-i explic...
Maria: Nu! Nu-i nevoie! Lasă-l, Luci!
Lucian: Poftim?! Să-l las? Dar ai văzut cât de răvășit era...
Maria: Exact! Am văzut. Și tu ești la fel ca el! Acum sunteți amândoi prea tulburați pentru a vă și înțelege unul cu altul. Oricum, el sigur nu te-ar asculta.
Lucian: Păi, nu pot nega că-l înțeleg perfect! La naiba! Cum reușesc oare mereu să intru în astfel de încurcături?! Sunt atât de tâmpit uneori! Nu-mi vine să cred! La naiba!
Maria: Ah, Luci... Tu n-ai nici o vină, cel puțin nu de data asta. Doar încercai să mă liniștești, atâta tot. Acum tu ești cel tulburat, după cum observ eu.
Lucian: Sigur că sunt! Cum altfel ai vrea să fiu?! Calm?! N-aș putea... Vezi, se pare că dacă până acum nu aveai totuși, nici un fel de probleme cu Nick, acum chiar că ai una, destul de gravă. Și numai din cauza mea! La naiba! Simt că înnebunesc! Uff... Ce prost sunt! Mare prost...
Maria: Luci, tu ești oricum altcumva ai vrea tu să fii, numai prost, sigur nu! Deci, nu spune așa ceva! Niciodată!
Lucian: Off, blondo... Tare mult aș vrea să ai dreptate.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de troienile din realitatea imediată
nu eu împart lumile în albe sau negre
nici măcar fulgii nu-mi stau bine-n păr
doar viscolul mi se potrivește cumva pe inimă
oricât de fierbinte se amestecă oamenii mei de nea
tot un fel de extratereștri ciudați rămân
anonimi și pe cale de dispariție
cu toate încercările mele de a-i boteza cumva
..................................
noroc cu polimerizarea stereospecifică a izoprofenului
și mai toate aplicațiile sale în lumea aceasta de cauciuc
...................................
în rest doar stele de nisip într-o galaxie dună
și cristalele de clorulă de sodiu rămase martor
pe obraz
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am învățat în sfârșit să râd precum dacii
acum sunt pregătit
să întâmpin toate dezastrele
nu mai clădesc aiurea baricade
nu mai vreau să obosesc
privind lumea la microscop
caut doar vârfurile
de unde să văd totul ca în palmă
ca pe un destin gata desenat
ca pe o cărare fără alternative
înainte de a închide ochii
pentru veșnicie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniște
Atâta liniște acum
Și atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Și atâtea amintiri de odinioară.
Atâta liniște, de mă înspăimântă,
Și tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârșit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.
Atâta liniște, de un perpetuum nesfârșit.
Atât zbucium între două ființe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viață fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.
Atâta liniște cât poate cuprinde noaptea în vise,
Și tot atâtea speranțe renasc diminețile.
Dimineți, punți între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.
Atâta liniște...
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre ingeri
Care îngeri omule?
Care îngeri?
N-am mai văzut un înger adevărat
de pe vremea când trăia bunica...
Ei da, pe vremea aceea
îngerii umblau în vârful degetelor
să nu ne distragă atenția
de la poveștile ei,
ba chiar își țineau răsuflarea
să nu piardă nici ei vreun cuvânt.
Ai să zici acum care bunică?
Cum care, aia unică,
i-am pus doar un b înainte
ca o candelă
să vadă toți cât era de bună.
Atunci a venit îngerul
și-a luat-o cu aripa de braț, de stângul,
să fie mai aproape
de centrul ei de greutate
cu limbă de clopot...
și-au plecat împreună...
de-atunci, de câte ori aud un fâlfâit de aripi
mă uit în toate părțile
doar, doar îl mai văd...
nu, nu pe ea, că mi-am pierdut
perechea de urechi pentru povești,
nici candele nu cred să mai am prin cămară,
dar mai am în portmoneu o iconiță,
pe înger vreau eu să-l văd.
Păi nu-ți spuneam eu - care înger?
M-au trimis pe mine.
Îngerii nu mai sunt la modă.
Azi nici în Valea Plângerii
nu se mai poartă îngerii.
poezie de Adina Stoicescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca și cum lumea ar încăpea într-un ciripit
o privighetoare rânduiește stelele prin frunze
precum un dumnezeu înainte de răstignire
cu iertare cu mult prea multă înțelegere
dar mie îmi trebuie certitudini
desfac trusa de criminalist și iau amprente
răsucesc lupa și-mi aprind pipa
apoi mă las dezvelit de căutarea idioată
și încep să îngân privighetoarea și dintr-o dată
îmi este așa dor să-i dau liber sufletului
să-l las să zburde împreună cu mieii albi
printre păpădiile înflorite și toți fluturii roz
iar trupul meu să îmbrățișeze pământul verde
precum o ghindă uriașă
pregătită parcă să consume infinitul
cât să-mi crească rădăcini
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!