Lumea aceasta mă doare încă de la naştere

dar m-am străduit să strig din ce în ce mai rar
protestul l-am mutat în adâncul sufletului
apoi mi-am văzut de învăţat mersul
fuga de răspundere
şi toate celălalte forme de mişcare
eliptice paraliptice olimpice daciade
până la teleportare
gândul meu sare oricum dintr-o lume în alta
cum sărea serghei bubka peste toate limitele

de mic ascult cântecul stelelor
şi potrivesc cuvinte într-un libret inutil
în felul meu ciudat chiar de la prima strigare
doar în loc de mamă am spus "nu-i bai"

foamea este motorul care mişcă lumea spre înainte
iar prima mea căutarea a fost firească
sânul generos al mamei
de atunci mă perfecţionez continuu
cunoştiinţele mele sunt atât de complexe
încât am uitat cine sunt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea aceasta mă doare de la naştere

dar m-am străduit să strig din ce în ce mai rar
protestul l-am mutat în adâncul sufletului
apoi mi-am văzut de învăţat mersul
fuga de răspundere
şi toate celălalte forme de mişcare
eliptice paraliptice olimpice daciade
până la teleportare
gândul meu sare oricum dintr-o lume în alta
cum sărea serghei bubka peste toate limitele
...................................
de mic ascult cântecul stelelor
şi potrivesc cuvinte într-un libret inutil
în felul meu ciudat chiar de la prima strigare
doar în loc de mamă am spus "nu-i bai"
...................................
foamea este motorul care mişcă lumea spre înainte
iar prima mea căutarea a fost firească
sânul generos al mamei
de atunci mă perfecţionez continuu
cunoştiinţele mele sunt atât de complexe
încât am uitat cine sunt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i mare bai cu lumea asta

foamea este motorul care o mişcă spre înainte
aşa că după un sfâşietor strigăt de neputinţă terestră
prima mea căutarea a fost firească
sânul generos al mamei
de atunci mă perfecţionez continuu
cunoştiinţele mele au devenit atât de complexe
încât am uitat cine sunt
dar nu-i bai
oricum lumea aceasta mă doare de la naştere
dar m-am străduit să strig din ce în ce mai rar
protestul l-am mutat în adâncul sufletului
apoi mi-am văzut de învăţat mersul
fuga de răspundere
şi toate celălalte forme de mişcare
eliptice paraliptice olimpice daciade
până la teleportare
gândul meu sare oricum dintr-o lume în alta
cum sărea serghei bubka peste toate limitele

de mic ascult cântecul stelelor
şi potrivesc cuvinte simple într-un libret inutil
de cântat în ritmul frunzelor toamna
nu-i bai
nu-i bai
şi-o albă pălărie de pai

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte mai aveam câteva lacrimi de povestit

dar acum nu mai am nimic
nici măcar de pierdut
totuşi îmi este atât de linişte
un fel de calm ancestral
numai bun pentru a trece dincolo

sentimentul că sunt doar al universului
mă sprijină să visez cu totul altceva
nu tu case nu tu maşini nu tu raiuri nu tu eve
nimic din lumea materială şi zbuciumată
visez doar figuri geometrice tridimensionale
piramide cuburi paralelipipeduri elipse sfere şi...
ceva ce pare a fi o regulă mă cuprinde cald
e prima regulă pe care nu vreau să o desfinţez

unde naiba îmi este răzvrătirea doamne
nici măcar nu mai strig întrebarea asta dementă
o rostesc aşa de rar
şi parcă dincolo de orice gând
într-un fel atât de rotund
ca pe un cântec încă necântat

de parcă aş fi translucid şi lipsit de substanţă
trec prin mine toate aceste forme
atât de regulate
încât le pot învăţa pe de rost
dintr-un singur punct
apoi lipesc genele de un poliedru ciudat
şi nu mă mai satur de sărit într-un picior
dintr-o lume într-alta
ca şi cum aş avea o inimă de atlet universal

râd de parcă mă gâdilă infinitul în talpă
chiar nu mai ştiu la ce foloseau lacrimile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sărut cerul

şi când ninge şi când plouă
şi pe senin şi pe furtună
mă închin dimineaţa soarelui
ies apoi cu inima în pragul lunii pline
mă rog stelelor ca şi cum mi-ar auzi zbuciumul
nu caut capete de lume ci îmi văd de mersul înainte
din prăpastie în prăpastie în căutarea odihnei
îmi trimit gândul dintr-o lume într-alta
culeg cu buzele iertarea din roua florilor
tot cu buzele săvârşesc păcate nenumărate
oricum e inutil să numeri la infinit
pe altarul fierbinte al trupului aprind candela
şi-mi trec toate supernovele prin simţuri
cât să mă bucur de univers cu ochii închişi
între două naşteri şi o moarte
nu sărut icoane zugrăvite de sfinţi impotenţi
nici pe cele aurite nici pe cele din argint
nu-mi fac cruci idioate şi nici nu aduc jertfe miei
doar mă aplec în mine şi apoi mă ofer tuturor

consumaţi-mă cât mai sunt
nu vă sfiiţi să gustaţi din iubire
cu tot păcatul
cu toată pofta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncul inimii mele zdorbite

"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam şti
Că o să-mi fie atât de dor?

Singurătatea acum o simt,
Mă goleşte pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde să merg?

Şi tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristeţea din lacrimi,
Toate suspinele din speranţe;

Ai ştiut măcar
Că încă îţi simt lipsa într-un fel?

Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aş vrea să le ştii,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;

În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...

poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit că pot număra stelele fără a fi dus la ospiciu

e felul meu de a da gaura clipelor
cu speranţa că infinitul va curge lin
impasibil
prin toate stările mele de agregare
prin toate
chiar nu am o evidenţă
sunt din ce în ce mai dezordonat
când sunt puf de păpădie în luptă strâmbă cu gravitaţia
când delfin în căutarea atlantidei
din când în când sunt zmeu în vreo poveste cu happy-end
iubesc cu şapte inimi din cele zece
dar nu uit niciodată şirul stelelor
număr şi număr
contabilizez şi aşez la dosar
fiecare cădere de stea
toate promisiunile făcute sub lună plină
pecetluite cu sărutări
fiecare dorinţă
fiecare dans
doar sunt cel mai fericit numărător de stele
lacrimile mele nu mai ştiu să curgă
sunt imponderabile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ratat de puţin titlul de revoluţionar

pentru că nu l-am revendicat niciodată
oricum nu sunt genul
care se aruncă cu pieptul înainte
pentru păpuşarii cu pretenţii de regizor
în schimb vecinul meu securistul
a fost primul om pe care l-am văzut
cu braţul înfăşurat în tricolor
în mod cert nu am stofă de martir
nu sunt bun nici războinic nici mercenar
de erou nici atâta
am totuşi aşa multe cicatrici pe suflet
dar nu de atunci
atunci încă visam
construiam de nebun viitorul
în paşi mareţi
în ritm de tot înainte
fară regrete iubeam să fiu
să am de unde
să n-am de ce
dar port cu durere şi o parte din cicatricea eroilor
căzuţi pentru un colţ de libertate
şi un codru de fericire
o port adânc
atât de adânc
încât pare o tranşee

într-un fel aş fi vrut să fi murit atunci
cu visul întreg

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De copil visam la flota mea

am sacrificat câteva caiete de matematică
dar balta a secat de atunci
au crescut câteva blocuri pe oceanul meu
apoi am lansat avioane cu fuselajul de dictando
dar sper să nu mai aterizeze niciodată
aeroporturile le-am pierdut la optsprezece ani
când am votat prima dată

încă mai ştiu să fac crucişătoare
cuirasate şi tot felul de monitoare
închizând ochii
văd speranţa cu toate pânzele sus
şi pe ismail
toate visele mele sunt caravele
fiecare ajunge fără escală în lumi noi nouţe
unde pot fi zeu pentru o zi
să fac trafic cu băştinaşii
să le ofer câteva iluzii
despre viaţa de dincolo de moarte

tot de copil nu ştiam unde începe realitatea
şi nici acum nu mă interesează
ce a fost fluturele înainte de a fi aşa frumos
şi oricum nu aveam nevoie de un titanic
ca să aflu cât de adâncă e deznădejdea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când l-am văzut pentru prima dată, m-am topit. Era blond cu ochii albaştri, arăta foarte bine. M-am îndrăgostit la prima vedere şi am avut norocul ca şi el să mă placă. Am fost doi ani împreună, timp în care l-am testat în toate felurile posibile pentru a mă asigura că fac cea mai bună alegere, apoi l-am luat de soţ. Nu îmi pare rău, am făcut cel mai bun lucru.

citat din Rodica Popescu Bitănescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt aşa inegal uneori

încât mă văd când pitic urcat pe o lună plină
când cine ştie ce uriaş rămas pe pământ
un fel de guliver rătăcit în propria lui poveste
iar din când în când mă loveşte o altfel de sete
aş fi îndrăznit să-i zic nebună
dar nu are nimic comun cu pierederea realităţii
pur şi simplu beau dintr-o sete în alta
precum un dromader cu o mie de cocoaşe
şi nu am niciun deşert de străbătut
nici măcar nu fac parte dintr-o caravană
doar mă supun setei ca într-un botez ciudat
devin din ce în ce mai străveziu
de se vede prin mine ca printr-un cristalin ciudat
universul adus la dimensiunea bosonului

îmi sunt aşa greu de înţeles
încât nu vreau să las urme adânci pe inimile voastre
poate doar un abur pur fantomatic
ca o urmă de melc universal
într-o repetare absurdă spre neant

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oiţele năzdrăvane nu se lasă mâncate de lup

îşi poartă podoaba ca pe o cămaşă de zale
poate că lâna lor e de aur
nu sunt prea multe izvoare care să infirme zvonul
nici măcar cei de la click nu au găsit nimic
deşi unii poeţi susţin ceva mai mult de atât
(dar oricum sursele poetice nu au nicio crezare)
cică şi firul ariadnei s-a tors din spinarea lor
şi mai toate cojoacele fără ac
până şi dumnezeu a înţeles că e nevoie de mioriţe
(laie sau bucălaie şi chiar tărcate-de ce nu)
şi nu s-a mai opus minunilor
dar nici nu a mai intervenit în intrigile bacilor
.....................
de la prima întâmplare ciudată cu astfel de mioare
s-a luat măsura tunsului în răspăr
unii chiar au îndrăznit să pună de un campionat
mai naţional mai mondial după puterea fiecăruia
chiar au cerut să fie cuprinsă în probele olimpice
.....................
dar între timp păstorii au deveni baci mai apoi ciobani
din ce în ce mai specialişti în depistat minunile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumurile vieţii mele

Pe drumurile vieţii mele
Au trecut pe lângă mine multe fiinţe minunate,
Toate îmbrăcate în alb, toate strălucitoare.
Într-un târziu, am intrat în vorbă cu una:
"Tu cine eşti?"
Dar ea, ca şi celelalte,
Şi-a plecat smerită privirea,
Apoi mi-a raspuns în grabă, stingherită:
"Sunt, bineînţeles, fapta bună;
M-ai întâlnit de multe ori în viaţa ta."
"Da, dar nu cu figura asta smerită," i-am răspuns;
Şi dintr-o singură mişcare, cu mână viguroasă,
În pofida împotrivirii ei,
I-am smuls voalul
Şi-am văzut faţa mândriei.
Ea, umilită, a plecat;
După ce m-am gândit o vreme,
Mi-am spus:
"Smintitule!"

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atât galben nici cerul nu mai este albastru

sau poate nu a fost niciodată aşa
conduc de parcă aş avea pilot automat
şi mă tot întreb unde mă aflu cu adevărat
la volan sau alergând bezmetic pe câmpie
precum într-o urmărire de fluturi
total subversivă
ca dintr-un rost de poet rămas culpabil
pentru fiecare tăvălire aiurea de flori
oricum se pare că rapiţa nu are nimic împotrivă
zâmbeşte ca la o şedinţă foto profesională
primitoare precum o îmbrăţişare de mamă
noroc că ochii nu tăvălesc rapiţa înflorită

oricum protestul ei ar fi inutil
cine naiba ar mai opri să asculte
un lan văietându-se

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un răsărit de soare

un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
şi doar o lance boantă
apoi
ca şi când aş putea picta timpul
între două inimi şi un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă aşez o mare la poalele munţilor
în faţa oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munţi nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până şi minunile ştiu asta

doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puţin calificate
ca şi cuvintele acestea aşa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări
pentru fiecare nouă lume albastră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pacea aceasta de o mie de ani

până şi infanteriştii devin inutili
cavaleria e doar un curs la academie
tunarii învaţă să tragă oblonul
oricum balurile nu mai au loc fără ofiţerii tineri
nici carmen nu mai e la modă
iar în curând top gun se va ocupa de roboţi
dealtfel sunt un soldat perfect
neinstruit
am tras trei gloanţe la ţinta piept numărul opt
apoi am scos cărbune
dar eram îmbrăcat în kaki şi mâncam de la cazan
am lustruit bocanci şi am făcut bătături
între două permisii şi o revoluţie inutilă
mai ştiu încă seria p. m.-ului
nu am uitat stânga împrejur
şi dau onorul vieţii
spre apus
oricum nu există decât înainte
marş

cu toate pânzele ridicate
mă predau la magazie
războaiele se dau acum în supermarket
şi
deşi la noi nu sunt prea multe
pe autostrăzi şi scări rulante

din când în când dezertorii
trag pe nas iluzii
în căutarea raiului din iad

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblia este scrisă de poeţi

învierea este dovada vie
chiar şi prima constituţie născută din cele 10 porunci
la urma urmelor democraţia este
tot o poezie
poate că şi dumnezeu e tot poet
altfel cum ne-ar mai fi lăsat liberul arbitru
când noi l-am ales pe barabas
l-am vândut pe isus pe treizeci de arginţi
şi am dat raiul pe un blestem
cum altfel decât poezie poate fi
alegerea sacrificiului de sine cu speranţa iertării omenirii
şi cum altfel
fără adâncul dintre două lacrimi de poet
ar mai crede în bunătate cu atâta nefirească încredere
dacă nu creatorul îngerilor
poate că din apostoli doar toma nu avea sânge de poet
dar ştia bine să pescuiască prin lacul viselor
cu năvodul îndoielilor
realitatea imediată
unde din când în când
împăraţii dau foc romei
gladiatorii visează o lume
dincolo de setea crudă de spectacol
iobagii mălai pe săturate
fluturii primăvara eternă
doar poeţii visează lumi rotunde
de aceea toate revoluţiile au cel puţin câte unul
cu pieptul dezvelit
gata să-şi ofere inima garanţie pentru căutarea de ideal
ei sunt cei care scriu
obişnuiţi cu utopiile
platformele program
apoi trec înapoi la visele lor
cuminţi precum o libelulă în căutarea altei zile
vor aşeaza o mie de vieţi într-una singură
rătăcind indecisi între două eternităţi
desenează stele pe un cer virgin
cu nepricepere
un fel de cale a robilor spre niciodată înapoi
cine ar fi nebun să locuiască mai mult de o clipă
în lumea poeţilor
poate doar dumnezeu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a descifra geometria destinului

te-aş întreba doamne despre prima zi
de ce a trebuit să faci mai întâi lumină
probabil că întunericul era deja
şi cuvântul doamne
poate că înaintea lui a fost un gând
că lumea ta nu e făcută din versuri scrise în vis
sau poate că eşti un poet şi visezi infinit
şi eu ce caut în visul tău şi de ce pot să mă-ntreb asta
ori sunt doar un fel de răzvrătit pe scenariul acesta tâmpit
cu naşteri şi moarte cu durere şi chin
înainte de orice alt răspuns însă
chiar dacă ego-ul meu oricum nu ar putea pricepe
aş vrea să ştiu de ce nu ai făcut numai duminici
în care să te slăvim mereu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de ceară se strivesc de asfalt

cu o anume indecenţă zgomotoasă
ca pe la un show păcătos
apoi îmi las inima pe spate într-un hohot liber
doar nu sacrific niciodată pionii inutil
fiecare jertfă e un pas înainte
spre singurătate
locul unde sunt în sfârşit învingător

aici amestec lacrimile într-un singur sens
să nu se taie fericirea asta atât de absurdă
după aceea înmulţesc cu doi fiecare gol alb
împletesc diagonalele să găsesc sprijin înălţimii
în niciun caz pentru steaua polară
doar nebunului de negru rătăcit în turnul rece
care încă se mai crede prinţesă

oricum afurisiţii aştia de cavaleri nu mai au cai
dar îndrăznesc să zboare pe orice himeră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe tărâmul în care stelele cresc din valuri

pentru o clipă mi-am închipuit că te văd
ca pe o afrodită îmbrăcată în rochie de seară
apoi un pescăruş m-a trezit din reveria nisipului
într-un miros verde (parcă a delfin jucăuş)
iar în larg printre luminile din rada portului
un licurici a ieşit mai devreme anul acesta
sau poate e doar un spiriduş
(sssst să nu cumva să realizeze că l-am dibuit)
risipindu-se printre valuri
precum luna în zănateca ei căutarea

toate aceste drept bonusuri
la un hotel de miliarde de galaxii
sunt garanţie că nu a fost deloc supărător
să dorm îmbrăţişat cu cerul nopţii
pe un pat de scoici clevetitoare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne, timp

Sunt supărată, Doamne,
Sunt supărată că ţi-ai trimis timpul
Care mi-a intrat în graţii
Şi eu l-am crezut
Că-i cinstit, că nu fură
Că lui nu-i trebuie nimic
Şi i-am încredinţat, Doamne,
Clipe, zile, nopţi, dimineţi
Coarda cu capetele colorate în roz
Fundiţele din panglică albă înnodate de mama
Şi chiar şotronul zgârâiat cu cărămida
Prin clasa a treia
Pe pământul reavăn din curtea şcolii.
Eu de bună credinţă m-am învoit
Am plecat să îmi văd de ale mele
Dar nu înainte de a-l asigura
Că îl voi răsplăti.

Şi da, m-am întors,
Dar a dispărut şotronul
Vântul mi-a şoptit că l-a şters timpul
Dar pe cine să mai trag la răspundere
Când din cel pe care l-am lăsat
Nu am mai găsit decât o epavă
Un sfrijit gârbovit şi surd
Către cine şi cui să strig
"Că timpul meu nu mai are timp"
Şi că eu simt că mai am puterea
Să râd, să plâng,
Ba chiar să zgârâi un alt şotron
Pe obrazul aceluiaşi pământ.

Mă fac una şi aceeaşi cu cărămida
Pe care-o strâng, şi-o strâng
Până se transformă în lutul
Din care m-am născut
Coarda se închide într-un cerc
Acel zero infinit din care m-am întrupat şi m-am născut.

poezie de Daniela Vîlceanu (iulie 2023)
Adăugat de Daniela Vîlceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!