Soarele e tot acolo
parcă în ciuda apocalipticelor calendare
repetă invariabil zorii
precum orice altă stea
impasibilă
își vede de hidrogenul ei
nu s-a despicat cerul
nici măcar pământul
doar inima mea bate un pic mai tare
oricum nu stia prea bine ritmul
batea și ea după ureche
fix în spatele ochilor
sub fiecare mângâiere
lăutărește
acel fel de je ne regrete rien
cântat prin toți porii
între două trăiri și o normă de conduită civică
răstignesc visele în crampoane ruginite
bătute cu voluptate prin fiecare aripă îndrăzneață
prin fiecare iris care se deschide înăuntru
împotriva ordinii
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nu mă căuta prea departe
nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenușă
un fel de pegași absurzi
care prin deșertul roz
scurmă-n dune după atlantida
și găsesc doar oaze morgana
precum cactușii supuși înfloririi
inventează primăvara și în vara veșnică
pentru dospit de fluturi imenși
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorțite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoși
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte
nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viață
prin fiecare dulce moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-am zidit visul într-o temelie de piatră
să tacă să nu se mai repete
dar cu cât îi astup strigătul
parcă cu atât mai tare răsună ecoul
prin fiecare perete alb
prin fiecare tavan aurit
și prin toate ferestrele zăbrelite
câteodată atât de lugrubu
de parcă aș fi zidit un monstru
și uite așa din cel mai frumos vis
m-am trezit într-un coșmar
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toată moartea izbăvitoare vine într-o singură priză
ca un fel de înainte de orice înainte
când încă nu știa nimeni să nu știe
durerea facerii și desfacerii
martorul trecerii prin fiecare dimensiune
este punctul
de dinaintea hidrogenului
chiar de dinaintea oricărui dinainte
arderea creatoare de lumină
izvorul din care se adapă timpul
precum un bidiviu nărăvaș
între două curse de galop cu sine însuși
..............................................
îmi doresc să vă povestesc
câtă tăcere este între două stele
dar nu am destule cuvinte
...............................................
din vis în vis
prin suprimarea realității
îmi doresc cerul acesta plin de stele vii
cu veșnicii și infinit cu tot
dar și fiecare apocalipsă
potopul dinaintea fiecărui potop
ca pe locul întâi la măsurat orizontul
asumat după fiecare miazănoapte
din toți mușchii crescuți pe carul mare
când încă avea rădăcini în pădurea raiului
înainte ca pământul să adăpostească iadul
la urma urmei
în golul dintre două cuvinte este atâta poezie
cât îți poți permite să accepți
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După fiecare victorie mai înalț o poartă
prin care îmi trec oasele spre veșnica amintire
oricum nu există destule înfrângeri
pentru câte ode ale bucuriei pot fi cântate vreodată
nici destule bulevarde ale biruinței
pe care să mărșăluiască descompunătorii de eroi
doar o albă cărare între două nopți și o scară
pe care să ne coboare din neant când visele când roua când cine mai știe ce blestem
uneori îngeri alteori demoni fiecare cu durere
..................................................
doar lacrima ascunsă din spatele fiecărui strigăt de asalt nu mai are vreme să curgă
ori doar se amestecă cu teama de a nu muri ridicol fără o semeață movilă de pământ drept templu
....................................................
sunt un gladiator vremelnic într-un circ nemuritor
poate de aceea simplitatea cercului nu se lasă spusă
oricâte cuvinte aș șlefui
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții nu mor niciodată cu totul
nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
de altfel poeții nici măcar nu știu să moară
deși o fac prin fiecare cuvânt
dar prin fiecare tușă de infinit
supun piatra
învață pădurea cu zborul
pictează cerul cu inimi
se amestecă cu nisipul
în castele fermecate
pătrund în adn-ul fluturilor
și se împerechează cu florile
poeții măsoară eternul în clipe
urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămașă de in
și învață desculți spinii
poeții nu știu să moară
dar nu știu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut
nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două nașteri
și o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
și paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-și aștepta spirala
apoi
ca și când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai știut nici măcar el
de unde începuse
și nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi și întrebarea
poate si filosofia
dar cum era așa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viața
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropați aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
îngerii nu au noțiunea timpului
așa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăța argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau să dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
așa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal țese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelațiile prin oamenii de nea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero
oricât de mare l-aș desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt și eu
din când în când sau aiurea
între două grătare și un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeași limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii și găuri negre
printre supernove și mai știu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie
oricum infinitul nu are nevoie nici de șansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar și să se întoarcă în sine
cum o facem și noi din când în când
prin moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Agăț visele de un colț de lună
mă întind cu sufletul sub cer
ascult fiecare stea cântă
prin inima mea trec supernove
le scriu ca pe un letopiseț
oricât m-aș strădui cuvintele par albe
mici
nu le pot dărui culoarea
nici explozia
infinita ardere energiile
întunericul de după
cărarea dintre lumi
misterul trist al fericirii
.....................................
nu scutur stele locuiesc sub flori dalbe
într-o livadă de chiciură
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deși inimile ne cântă la fel
pașii ni se împleticesc a depărtare
nu ne mai prind nici îmbrățișările
atârnăm parcă de-o parte și de alta a lumii
ca doi vestitori de primăvară abia spălați de iarnă
fiecare în emisfera sa
fiecare cu steaua lui polară
altfel zis fiecare în parte cu cerul său
parcă am fi unul luna și celălalt soarele
poate de aceea ne sărută așa frumos la răsărit
și atât de duios la apus
ca și cum s-ar frânge de fiecare dată lumea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ciuda vârstei nu-l bănuiesc de-nțelepciune
oricât l-aș descânta de negru
în cerul ciocului
șoapta lui va fi tot croncănit macabru
nicio iubire nu-l va face să cânte triluri de privighetorciudat mai sună-a moarte refrenul vieții
în limba sa corbească
poate
nevermore
e doar alint de stele răsturnate
de-un car prea mare pentru o delicată buturugă
doar un poet nebun
o stea de miazănoapte-ngână
răsucește îngeri din lumină
caută iertarea pe cărări de lacrimi
doarme-n lună cu-n fluture de mână
și-n inimă tot ceru-i cântă
durerea lumii
prin pana lui curge
și-și zâmbește fantasmelor sale
fericit de dezastru
împlinit de neștire
refrenul vieții se cântă clocotitor
prin fiecare răsărit de soare
prin fiecare șoaptă albă de margaretă
oricât se tânguiește întunecatul fante
nevermore
nevermore
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șerpașii nu se întreabă niciodată
oricâte răspunsuri aș avea de escaladat
nici asinii
chiar dacă au purtat adevărul în spate
oricum muntele nu ar ști de ce tocmai în vârf
norii nu mai ascund zeii
la urma urmei tot poalele sprijină cerul
iar prăpăstiile nu aduc înapoi căderile
decât ecourile disperate ale unui zbor invers
dinspre viață spre o altă viață
parcă niciodată matematic
oricât de netăgăduită este moartea
fiecare suflet visează nemărginirea
ca pe un fel de a ștampila cerul
drept dovadă un număr de intrare
și nicio ieșire
doar zbateri inutile de curcubeu
între două puncte
sub primul se ascunde cuvântul
iar din celălalt se naște universul
precum un făt frumos
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt un copac ciudat
fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebați de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolțire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții nu știu să moară
deși o fac prin fiecare cuvânt
sau prin fiecare tușă de infinit
trasă timid pe acestă imensă pânză cu stele
botezată cu emfază univers
apoi supun piatra
învață pădurea cu zborul
pictează pe cerul lor inimi pulsând vise
sau doar le amestecă cu nisipul
în castele fermecate
iar într-un târziu
pătrund cu labilitate în adn-ul fluturilor
și se împerechează cu florile
poeții nu știu să moară
dar nu știu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
deși uneori măsoară eternul în clipe
ori urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămașă de in
și învață desculți spinii
de altfel poeții nu mor niciodată cu totul
și nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă zbat precum un făt cu lumea de dincolo
lovesc cu un fel de disperare
fiecare centimetru pătrat de infinit
găsesc înainte de naștere
formule de împachetat neantul
dintr-o rădăcină în altă rădăcină
prin ascultarea firului de iarbă
apoi îmi văd de lichidul amniotic din inerție
de libertatea cordonului meu ombilical
din prea multă iubire
sau de cine mai știe ce altă legătură cu universul
din speranță
mai mult sau mai puțin închinată clipei
săvârșesc botezul cuvintelor în lacrimi de buburuză
îmi cresc visele din fiecare îmbinare cu realul
ca un fel de nituri rotunde și de netăgăduit
pe un pod aproape albastru și ușor absurd
ca mai toate încercările mele de a respira
înaintea de a articula primul țipăt
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu semnez niciodată condicile de absență
plec pur și simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viață
de parcă mi-ar ști pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
și atunci când îmbrățișam cerul
dar și atunci când mă înveleam cu pământul
și când te țineam în brațe
dar și când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie și o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veșnică așteptare a unei și mai veșnice luminițe de la un și mai veșnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe și construcții megalictice ca să-mi ierte păcatele
așa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar așa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
și să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
așa cum mi-a fost și viața
așa cum poate îmi va fi și veșnicia
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O să vă iubesc
doar îmi sunteți aproapele
pe fiecare în parte
pe toți laolaltă
în așa fel încât să nu mai plângă nimeni
în așa fel încât să nu mai pot răsufla
decât prin plămânii voștri
nu știu dacă o să întorc și obrazul celălalt
cum nu știu de ce în toată iubirea aceasta de aproape
este atâta ură
ar fi mai simplu să mă întorc din moarte
după fiecare răstignire
decât să vă aduc acest fel de a iubi
dincolo de orice convingere idioată
dincolo de orice pretenție absurdă
asupra adevărului absolut
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub scoarța aspră
seva duce visul rădăcinii spre întâlnirea cu lumina
la nivelul acesta se dezleagă mugurii de iarnă
fiecare floare devine o nadă cu nectar
unde zeii sorb infinitul
și împerechează adierea zefirului cu seninul
între două cântări de înger
îmi citesc din cartea petalelor
rugăciunea ochilor
primesc împărtășania din pocalul ghiocelului
aprind în cele patru zări sfeșnice
pentru fiecare clipă înalț o piramidă
templu scară între două linii punctate
altarul acesta pe care sacrific
în locul mieilor o turmă de nori
mă întind sub cerul umed
ascult iarba cum crește
și mă împac cu pământul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă surprind uneori rotindu-mă
încercând să țin pasul cu rotația pământului
în așa fel încât ziua să nu se sfârșească niciodată
întind brațele ca să-mi țin echilibrul între două imensități
vezi ce ușor pot cuprinde universul
pot să-l prind chiar și între două degete
mai greu e cu mine
nu răzbesc prin jungla clișeelor
sfârșesc rătăcit căutându-mă dincolo de poveste
precum soarele repetă răsăritul prin nemișcare
chiar dacă așa aș putea învinge noaptea
de întuneric nu voi scăpa doar cu mintea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când vei înțelege nimicul ca alternativă
(cu siguranță e doar o chestiune de timp)
o să plângi atunci apocaliptic
cât să umezești un colțișor de ștergar
nici prea alb nici prea apretat
cu lacrimi mai amare decât marea
din nefericire liniștea nu te va găsi
doar o abandonare calică
te va pătrunde ca un ghimpe de glădice
drept unde credeai că îți bate inima
nu sunt bun de sfătuitor
mă pricep doar să văd dezastrele
ca pe cine știe care comete
numai bune să treacă regulat
lăsându-ne de fiecare dată de ales
între o ploaie de stele
și cea mai nesăbuită dorință
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!