În ciuda vârstei nu-l bănuiesc de-nțelepciune
oricât l-aș descânta de negru
în cerul ciocului
șoapta lui va fi tot croncănit macabru
nicio iubire nu-l va face să cânte triluri de privighetorciudat mai sună-a moarte refrenul vieții
în limba sa corbească
poate
nevermore
e doar alint de stele răsturnate
de-un car prea mare pentru o delicată buturugă
doar un poet nebun
o stea de miazănoapte-ngână
răsucește îngeri din lumină
caută iertarea pe cărări de lacrimi
doarme-n lună cu-n fluture de mână
și-n inimă tot ceru-i cântă
durerea lumii
prin pana lui curge
și-și zâmbește fantasmelor sale
fericit de dezastru
împlinit de neștire
refrenul vieții se cântă clocotitor
prin fiecare răsărit de soare
prin fiecare șoaptă albă de margaretă
oricât se tânguiește întunecatul fante
nevermore
nevermore
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Tudor Gheorghe Calotescu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre îngeri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vârstă
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre poezie
- poezii despre negru
- poezii despre nebunie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.