Iarnă de poveste

Iarna îşi arată colţii, suflă viscolul sălbatic,
Ţiuie un vreasc în sobă ce se pierde în jăratic,
Ninge ca în "Fraţii Grimm", trec nămeţii de uluce,
Din stihiile ninsorii ies zăludele năluce.

Intră tata nins în casă, alb din cap până-n picioare,
Cu un coş de ciocănei şi un braţ de lemnişoare,
E atât de cald în casă, în micuţa mea odaie
Râde fratele cel mic gângurind într-o copaie.

Sub ştergar acoperită coca binecuvântată
În linişte se dospeşte, dă afară din covată,
Mama cu mâini bătucite scoate tava din cuptor,
Aburi calzi de pâine coaptă se împrăştie uşor.

De tulpan îşi şterge fruntea înmuiată în sudoare,
Cu smerenie ne rupe un coltuc la fiecare,
Mămăliga o răstoarnă, fierbe laptele-n ceaun,
Ne rosteşte "Tatăl nostru" după obicei străbun.

Pâlpâie fitilul lămpii, umbre joacă în tăcere,
Rătăcite pe-un perete se retrag înspre unghere,
În calvarul nopţii albe curg ninsorile celeste,
Adormim în glasul tatei ce ne spune o poveste.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pâinii

Dospită, afânată-i coca în covată,
Încinsă-i vatra de a focului dogoare,
Se coace pâinea în cuptorul din polată,
Îşi şterge mama fruntea plină de sudoare.

În miezul pâinii rumenite se arată
Destinul bobului de grâu hrănit de soare,
Dospită, afânată-i coca în covată,
Încinsă-i vatra de a focului dogoare.

Cu mângâierile-i de mâini nemuritoare
Rupe din ea coltuce mari să ne împartă,
O coajă mai păstrează mama, că o doare
De cei plecaţi demult în lumea-îndepărtată,
Dospită, afânată-i coca în covată.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământă mama pâinea

Smerit-aşează mama icoanei busuiocul,
În jale-şi plânge candela un licăr de lumină,
În mângâieri de mâini rămâne sfinţit locul
Când sita sfântă cerne o pudră de făină.

Mireasma dulce se-nvăluie-n odaie,
Venit din plămădeli de lanuri, bob de grâu,
Surâde mulţumit de binecuvântata ploaie,
Frământă mama pâinea cu şorţul prins în brâu.

În colţul de tulpan se-adună roua frunţii,
Mi-s dragi, aş vrea să îi sărut mâinile aspre,
În aluatu-acoperit dospeşte pâinea nunţii,
Speranţa de mai bine din sufletele noastre.

Se-ncinge focul în cuptorul din polată,
Dogoarea jarului i-aprinde obrăjorii,
Din ţest un iz de pâine caldă, coaptă,
Se răspândeşte-n aer pe Uliţa Morii.

Ştergar curat întinde-ncet pe sfânta masă,
Coltuce mari de pâine le rupe şi le-mparte,
O coajă mai păstrează la cei plecaţi de-acasă
Pe drumuri fără-ntoarceri, acolo, sus, departe...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea ninsorii

Albă linişte aduce
Iarna în a ei ninsoare,
Vântul bate la răscruce
Troienind a mea cărare.

Nori cuminţi din site cern,
Fulgi plutesc în armonie,
Domoliţi, încet se-aştern,
Cad în dulce agonie.

Ninge... Ninge în tăcere...
Trec ninsorile în tihnă,
Ochiu-i plin de mângâiere,
Gândul şi-a găsit odihnă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna în sat

Azi afară ninge lin
Cu fulgi mari, pufoşi de crin
Şi tot ninge ca-n poveste
Că-nainte mult mai este.

Din hogeaguri iese fum
Şi miroase a parfum,
Copilaşi cu săniuţe
Ies bulucuri din căsuţe

Şi-o zbughesc la săniat
C-a venit iarna în sat.
Căţeluşii rotofei
Se avântă după ei.

Băieţii se vânzolesc -
Cu zăpadă se lovesc,
Cu bulgării cât opinca,
Ce purta cândva bunica.

Zboară bulgări în zăvoi
Ca ghiulelele-n război.
Nici de casă, nici de masă
Copiilor nu le pasă...

Prichindeii cuminciori,
Cu bujori în obrăjori,
Se tot dau din deal la vale
Până-n noapte, apoi agale,

Obosiţi, ca vai de ei,
Vin acasă flămânzei.
Mănâncă pe apucate
Şi la somn îi trage, frate!

Dorm în paturi frumuşei,
Câte doi sau câte trei,
Iar Îngerul Păzitor
Stă de veghe-n dormitor.

Dulce-i somnul, cald e patul,
Are grijă mama, tata,
Milă are Cel de Sus -
Aşa din bătrâni am dus.

Iar afară ninge lin
Cu fulgi mari, pufoşi de crin,
Pe pământ mereu se cern
Ca mana albă din cer.

Şi tot ninge ca-n poveste
Că-nainte mult mai este...

poezie de Mihai Cucereavii (22 decembrie 2004)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge iarăşi, ninge

Vine, vine iarăşi iarna,
Ninge-afară, ninge.
Mulţi copii afară sunt,
Laudă colinde.

Doar bunica stă în casă,
Spune o poveste.
Despre marele Iisus,
Spune o poveste.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atacul iernii

În terenul ei de luptă se dă bătălie mare,
Iarna loveşte năpraznic cu viscol şi cu ninsoare,
Schije-împrăştiate-n aer prinse-n dansuri fioroase
Pe pământul îngheţat se aştern în straturi groase.

Gerul sabia îşi scoate, vântul suflă dintr-o goarnă,
Norii gem de-încărcătură, saci de pulbere răstoarnă,
Adunată în troiene, neaua spulberă-n cărare,
Crivăţul turbat pufneşte, scutură perdele-n zare.

Fum e şi prăpăd pe-afară, nu se vede-n depărtare,
S-a dezlănţuit stihia, cerul fierbe în vâltoare
Iar zăpada viscolită în vârtejuri se tot duce,
Se aşează în noiane peste vârfuri de uluce.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atacul iernii

În terenul ei de luptă se dă bătălie mare,
Iarna loveşte năpraznic cu viscol şi cu ninsoare,
Schije-mprăştiate-n aer prinse-n dansuri fioroase
Pe pământul îngheţat se aştern în straturi groase,

Gerul sabia îşi scoate, vântul suflă dintr-o goarnă,
Norii gem de-ncărcătură, saci de pulbere răstoarnă,
Adunată în troiene, neaua spulberă-n cărare,
Crivăţul turbat pufneşte, scutură perdele-n zare.

Fum e şi prăpăd pe-afară, nu se vede-n depărtare,
S-a dezlănţuit stihia, cerul fierbe în vâltoare
Iar zăpada viscolită în vârtejuri se tot duce,
Se aşează prin noianuri peste vârfuri de uluce.

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul gutuiului înflorit

Fitilul lămpii galbene din toamnă
Se zămisleşte-n pântecul de floare,
La viaţă, la trăire mă îndeamnă
Steluţele aprinse-n vervă mare.

Petale aurite-ncep să cearnă
Plutind uşor în mângâieri de soare,
Fitilul lămpii galbene din toamnă
Se zămisleşte-n pântecul de floare.

În ladă-şi strânge zestrea roditoare,
În candelă lumină vrea s-aştearnă,
Albinele în roiuri călătoare
Sfinţesc în semn de binecuvântare
Fitilul lămpii galbene din toamnă.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit iarna în sat

De-alaltăieri tot ninge,
Viscoleşte peste sat.
Nu se văd copii să strige.
Gălăgia a-încetat.
Frigul iernii îi adună
În casă, pe laviţă.
Vremea nu mai este bună
S-alerge pe uliţă.
În casă e cald şi bine,
Mâţa doarme după sobă,
Bunica poveşti ne spune,
Nepotul bate la tobă.
Sub streaşina de la casă
Vrăbiile zgribulite,
Fug de iarna viscoloasă
Că şurile-s troienite.
Doar Grivei se-ascunde-n şură
De năprasnica zăpadă,
Să latre, nu are gură.
Nu se mai joacă-n ogradă.
Vântul îndoaie copacii,
Crengile în geam lovesc.
Colo-n grajd, la burta vacii,
Doi viţei se încălzesc.
Aşa sfidează gerul iernii
Şi oameni, şi animale,
Până va da colţul ierbii
Sus pe deal şi colo-n vale.
Vremea bună va veni.
Iar vor fi copii afară.
Gălăgie iar va fi
Pe mica lor ulicioară.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

ninge peste oraşul ruină
şi câini vagabonzi
peste oameni cu mersul mecanic
de miriapozi

ninge peste mâna întinsă-n abis
cerşind în avans din ziua de mâine
sau scormonind în gunoaie
după aruncata fărâmă de vis
după bucata de pâine

e-n jur atât de curat
căci iarna curge şiroaie
şi totul îmbracă în alb
până şi gândul
şi ponositele straie

închid ochii
pentru o clipă voi uita
că sunt un proscris
o să am ce mânca
voi trece şi prin paradis

apoi voi sări prin zăpadă
fericit de-atâta nins
chiar dacă viscolul bate
şi frigul îmi intră în oase
de mi-e carnea un chin
şi n-am Doamne
cui să mă-nchin...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece simple: Mărior

Din nou ne cheamă iarna la sobă, să vorbim.
Ciori au bătut văzduhul ca nişte cuie şi-mi
place-n urechi tăcerea cum scârţâie... Pesemne,
iar au pornit, în uliţi, căruţele cu lemne.
Amurg. De-ar bate-n uşă deodată, cineva,
desigur că i-aş spune: intră! şi ai intra.
Tăcerea-n noi şi-n seara căzută-ntre covoare,
ar fierbe ca un cântec călduţ, de samovare.
N-ai întreba nimica şi-ai aştepta răspuns —
Ţi-aş spune: o lumină din mine s-a ascuns.
Vrei să ţi-i pun la sobă pantofii de mătasă?
Ţi-aş spune: ai picioare ca iepuri mici de casă;
şi vorbele-ar rămâne limpezi şi grele-n noi,
ca ciorile surprinse de moarte într-un sloi.
Şi mi-ar fi poate frică să nu ghicesc ce-nseamnă
făptura ta, împinsă aicea dintr-o toamnă,
cu capu-n mâni visată, deştept, de-atâtea ori!...
— Am bănuit că-i iarnă afară după ciori,
şi-aş fi voit să-l dărui cuiva, ca să-l ascunză,
sufletul, cât o umbră crescută sub o frunză.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti (1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembre

Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă şi ninge...

E toamnă târzie şi plouă şi ninge,
Se scutură norii şi streaşina plânge
Şi vântul s-agită, e vreme câinoasă
În sobă ard flăcări, fac umbre prin casă

E mut telefonul, tăcerea se-aude
Şi ceasul a stat, un bec nu s-aprinde,
E beznă afară, nu mai ştiu unde sunt
Se scurg amintiri prin tăceri de mormânt

De ce nu-s cu tine, mă-ntreb şi-i târziu
De ce n-am rămas?!.... Mă-ntreb şi nu ştiu...
E frig prin odaie şi focul se stinge
E toamnă târzie şi plouă şi ninge...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fricile sărăciei

Iarna a îmblănit troienile,
Gerul crapă lemnele,
Satul a muţit în vale,
Numai lupi sunt pe cărare.
Oamenii se ascund în casă,
Câinii latră de sub masă,
Pisica toarce pe vatră,
Copiii se joacă în covată.
Mama lângă soba încinsă
De gânduri adânci e cuprinsă,
Mestecând în mămăligă
Stă cu ochii sus la grindă,
Într-o rugăciune sfântă:
Ca grinda să nu se rupă,
Iarna să nu fie lungă,
Lemnele de foc să ajungă.
Apa îi gheaţă în fântănă,
Bucatele, doar o slănină,
Tata e plecat cu anii...
Nouă nu ne ajung banii,
Că bănuţii-s tot pe fugă,
Fricile noastre-s sub glugă.

poezie de Valeria Mahok (12 ianuarie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râde iarna

ger la munte, ger la mare
şi cu el albă ninsoare
şi pe stradă si pe casă
iarna asta nu ne lasă
a glumit destul cu noi
în papuci cu umeri goi

şi acum s-a repezit
cu vânt aprig şi-a-nflorit
flori de gheaţă în fereastră
ţurţuri albi în colţ de casă
cer cu nori albastru-gri
iarna mea de unde vii?

mi-era bine fără tine
acum pun cojoc pe mine
arde focul într-o sobă
maronie teracotă
stă zăpada în pervaz
iarna-mi face în necaz

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fluturelui

Într-o linişte deplină,
Înălţându-se uşor
Zboară-n adiere lină
Prin grădini rătăcitor.

A pornit înspre colină
Fluturaşul călător,
Într-o linişte deplină
Înălţându-se uşor.

Din decor fermecător
Seara coboară senină,
Alinat de dulce dor
Doarme-n sânul florilor
Într-o linişte deplină.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământă mama pâine

Smerit aşază mama icoanei busuiocul
Iar candela îşi plânge un licăr de lumină,
În mângâierea mâinii rămâne sfinţit locul
Când sita sfântă cerne o pudră de făină.

Cu şorţ la brâu încinsă frământă mama pâine,
Tulpanul ei asudă la tâmple cărunţite,
E binecuvântare în ziua cea de mâine,
Sărut mâinile-i aspre de muncă bătucite.

Bobul de grâu surâde în plămădeala verii,
N-a fost uitat de ploaie şi mulţumiri aduce,
Covata-i învelită de clipele tăcerii,
În aluatul proaspăt răsare-un semn de cruce.

Focul încet se-ncinge, în vatră e dogoare,
E rumenit cuptorul, aprinşi sunt obrăjorii,
Un iz de pâine coaptă pe-o aripă de boare
Se-mprăştie în aer peste Uliţa Morii.

Faţă frumos brodată îmbracă sfânta masă,
Coltuce aburinde le rupe şi ne-mparte,
O coajă mai păstrează la cei plecaţi de-acasă
Pe drumul fără-ntoarceri, acolo, sus, departe...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger nins

În dimineaţa nouă cu-aripi de primăvară
Alerg ca un copil la maica mea-n odaie,
Dar mă opresc, simţind-o cu răsuflarea rară,
Înfăşurată-n doruri şi-ntunecate straie.

De-un timp se-mpuţinează cu fiecare clipă
Şi tot se uită-n sus la Bunul Dumnezeu,
Îşi socoteşte paşii, căci vremea asta ţipă,
De-aceea ţine aprinsă o candelă mereu.
O văd lângă icoană îngenunchind smerită,
Cu fruntea la pământ în semn de plecăciune,
Că Domnul Sfânt i-a dat, încă o zi-nsorită
Pictată în albastru şi-n verdele minune.

Apoi, aud cum plânge, nu ştie c-am venit
Şi lacrimile-i curg brăzdându-i faţa trasă,
Rosteşte rugăciunea privind spre răsărit,
Chemând-o pe Fecioară să vie-n astă casă.

O, măiculiţă dragă, al nostru înger nins,
Prin ochii tăi senini ne dăruieşti iubire,
Tu răspândeşti lumină şi gând de pace atins,
Ne-nveţi să preţuim secunda-n fericire.

poezie de Rodica Constantinescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile şi bătea vântul peste viaţă,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârşise,
Urla un vânt câinos în noapte şi era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu şi era gheaţă.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa şi lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul şi n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăţ surd vuia din norduri şi dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheaţă,
Trecusem doar de miezul nopţii, dar era ger spre dimineaţă,
Iar vântul ne gonea căldura şi ne simţeam goniţi de-acasă.

Simţeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopţii,
Cei mici plângeau de frig, iar casa îşi scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeţii, sus, pe grindă, căpriorii
Şi nu ştiam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorţii.

Dar mama a ieşit din casă, a luat securea şi o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte şi s-a deschis prin viscol uşa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenuşa,
Eram copil şi-mi era frică şi mă temeam că o să moară.

Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Şi am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop şi o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopţii un lemn să facem iarăşi focul.

Opincile erau prea rupte, dormeam aşa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri şi ne-afundam în ea ca-n ceaţă,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din faţă,
Dar ochii mamei erau ageri şi străluceau ca două stele.

Era puternică şi bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte şi ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viaţă tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poţi merge întotdeauna mai departe.

Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopţii, de sub pulpana de zăpadă
În aşa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să şi-l fure.

La ziuă, aveam foc în sobă şi-n casă era cald şi era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuţi, pe geam, afară,
Ştiam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Şi în ochii mamei noastre era iarăşi plină zi de sărbătoare.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă alcătuiesc din cuvinte

visul se întoarce în vis
în gânduri dragostea frământată dospeşte
până i se frăgezeşte miezul

viitorul rupe lacom din speranţe
îşi pune pe masă pâinea coaptă
şi aşteaptă musafirii

uşa rămâne deschisă

mă alcătuiesc din cuvinte
şi prin ele mă înalţ în fiecare zi

urcă nestingherite-n poeme
şi-n umbra lor curg clipe încântătoare
cu sunete de flaut

c-un ochi atent
Dumnezeu priveşte-n tăcere
şi meditează la unele taine
din creaţia sa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!